ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3129/2006

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată

la Curtea de Apel Cluj, sub nr. 18.785 din 8 decembrie 2005, reclamantul Ș.I. a

solicitat, în contradictoriu cu pârâta Casa Județeană de Pensii Cluj, anularea

hotărârii nr. 19.127 din 18 noiembrie 2005, emisă de pârâtă și obligarea

acesteia să-i recunoască calitatea de beneficiar al prevederilor O.G. nr.

105/1999, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 189/2000, cu

modificările și completările ulterioare, cu acordarea drepturilor aferente.

În motivarea cererii de

chemare în judecată, reclamantul a arătat că fratelui său, G.Ș. și surorii

sale, V.Ș., le-a fost recunoscută calitatea de beneficiari ai prevederilor O.G.

nr. 105/1999, cu modificările și completările ulterioare. În susținerea cererii

sale, reclamantul a propus audierea martorului B.O., care, în fața instanței, a

declarat că s-a aflat în aceeași situație cu reclamantul, fiind nevoiți să se

refugieze, în iulie 1942, din localitatea natală - comuna Rus, județul Sălaj,

care a fost ocupată de trupele de ocupație, în orașul Turda, care aparținea în

continuare Statului Român, doar comuna Feleacu, ce aparținea localității Turda,

fiind localitate de graniță. Totodată, martorul a declarat că reclamantul s-a

întors în anul 1953, în municipiul Cluj.

Prin întâmpinarea depusă la

dosar, pârâta Casa Județeană de Pensii Cluj a solicitat respingerea acțiunii,

susținând că hotărârea contestată este legală, întrucât, pe de o parte,

reclamantul nu a depus suficiente probe pentru a-și dovedi calitatea de

refugiat, iar, pe de altă parte, nu a făcut dovada revenirii din refugiu,

astfel că nu se încadrează în situațiile prevăzute expres și limitativ de O.G.

nr. 105/1999, cu modificările și completările ulterioare. Totodată, pârâta a

susținut că, pentru a fi luate în considerare, declarațiile martorilor trebuie

să fie date de persoane care, la data evenimentului pe care îl declară, aveau

vârsta de cel puțin 7 ani.

Curtea de Apel Cluj, secția

comercială, de contencios administrativ și fiscal, prin sentința civilă nr. 69

din 2 februarie 2006, a admis acțiunea formulată de reclamantul Ș.I., a anulat

hotărârea nr. 19.127 din 18 noiembrie 2005, emisă de pârâtă, a obligat-o pe

pârâtă să-i recunoască reclamantului, statutul de persoană refugiată pentru

perioada 27 iulie 1942 - 6 martie 1945 și să-i acorde drepturile bănești

prevăzute de O.G. nr. 105/1999, cu modificările și completările ulterioare,

începând cu data de 1 septembrie 2004.

Pentru a se pronunța astfel,

curtea de apel a reținut, în esență, că din declarațiile autentificate ale

martorilor B.O. și D.V., precum și din declarația dată chiar în fața instanței

de martorul B.O., rezultă că în luna iulie 1942, din cauza persecuțiilor din

motive etnice, familia reclamantului s-a refugiat din comuna Rus, județul

Sălaj, în orașul Turda, acesta revenind în municipiul Cluj, în anul 1953.

Astfel, raportat la

prevederile art. 2 din Normele pentru aplicarea O.G. nr. 105/1999, aprobate

prin H.G. nr. 127/2002, instanța de fond a reținut că esențial în cauză este

faptul că reclamantul Ș.I. a fost nevoit să părăsească localitatea de domiciliu

și a făcut dovada că a suferit prejudicii în urma refugierii forțate, motiv

pentru care este justificată recunoașterea calității sale de beneficiar al

prevederilor O.G. nr. 105/1999.

Împotriva sentinței civile a

Curții de Apel Cluj a declarat recurs, pârâta Casa Județeană de Pensii Cluj,

criticând-o pentru nelegalitate și susținând, reiterând aspectele expuse în

întâmpinarea depusă la dosarul de fond și invocând, în drept, prevederile art.

299 și urm. și art. 304 C. proc. civ., cele ale O.G. nr. 105/1999, cu

modificările și completările ulterioare și ale H.G. nr. 127/2002.

Examinând sentința atacată,

în raport cu critica formulată, probele administrate în cauză, dispozițiile

legale incidente pricinii și raportat la art. 304 și 304

1

C. proc.

civ., Curtea constată că recursul este nefondat, pentru considerentele ce vor

fi arătate în continuare.

În fapt, criticile

recurentei-pârâte se referă la insuficienta probare a sfârșitului perioadei de

refugiu și vârsta mai mică de 7 ani pe care martorul B.O. o avea la momentul

evenimentului relatat, și anume, refugiului familiei intimatului-pârât din

comuna Rus, județul Sălaj.

Înalta Curte reține că,

întemeiat, curtea de apel a reținut că Ș.I. a făcut dovada refugiului din

motive etnice, așa cum rezultă din certificatul eliberat de Direcția Județeană

Cluj a Arhivelor Naționale, care menționează ca refugiați în orașul Turda pe

părinții reclamantului, Ș.P. și Ș.D., din declarația mamei reclamantului, Ș.D.,

precum și din declarația autentificată și din cea dată în fața instanței de

martorul B.O.

În ceea ce privește

insuficienta probare a întoarcerii din refugiu, Înalta Curte reține, în primul

rând, faptul că revenirea în localitatea de domiciliu, ulterior dispariției

circumstanțelor care au determinat părăsirea ei, nu se regăsește printre

condițiile prevăzute de O.G. nr. 105/1999, cu modificările și completările

ulterioare, pentru recunoașterea calității de refugiat din motive etnice. Or,

în speță, așa cum rezultă atât din declarația martorului B.O., cât și din

actele de stare civilă ale intimatului-reclamant, reiese cu claritate faptul că

Ș.I. a revenit în municipiul Cluj, în anul 1953.

Cu referire la critica

vizând vârsta minimă pe care martorul trebuia să o aibă la momentul producerii

evenimentului pe care îl relatează, Înalta Curte reține că stabilirea unei

astfel de condiționări de către Comisia constituită la nivelul Casei de pensii

reprezintă punctul de vedere al acestei instituții, care nu este obligatorie

pentru instanța de judecată, cu atât mai mult, cu cât prevederile dreptului

comun în materia probațiunii nu impun o astfel de condiționare.

Față de cele

arătate, Curtea constată că sentința civilă atacată este legală și temeinică,

urmând ca, în temeiul art. 312 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., să fie

respins

recursul

declarat de Casa Județeană de Pensii Cluj.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat

de Casa Județeană de Pensii Cluj împotriva sentinței civile nr. 766 din 30

noiembrie 2005 a Curții de Apel Cluj, secția comercială, de contencios

administrativ și fiscal

, ca nefondat

.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 28 septembrie 2006.