ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3054/2006

Asupra recursului de față: În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Judecătoria Târgoviște, prin sentința penală nr. 1483 din 4 noiembrie 2005, a respins cererea formulată de petentul revizuient M.S., prin care a solicitat revizuirea sentinței penale nr. 692 din 8 iunie 2004, definitivă prin respingerea recursului. Pentru a pronunța această sentință, instanța a apreciat că, în speță, nu sunt aplicabile dispozițiile art. 394 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., care prevăd că revizuirea poate fi cerută când s-au descoperit fapte sau împrejurări ce nu au fost cunoscute de instanțe la soluționarea cauzei, fiind vorba de erori esențiale de fapt, iar aceste împrejurări noi trebuie să poată dovedi netemeinicia hotărârii de achitare, condamnare sau de încetare a procesului penal.

Ori, în cauză, s-a arătat că petentul nu aduce în discuție fapte sau împrejurări necunoscute de instanțe la momentul soluționării cauzei și că aprecierea greșită a probelor vizează aspecte de netemeinicie ce pot fi remediate în căile ordinare de atac și nu pe calea revizuirii. Revizuientul a declarat apel împotriva acestei sentințe, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, susținând că în mod greșit numitul S.V. nu a fost trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune. Tribunalul Dâmbovița, prin decizia penală nr. 466 din 16 decembrie 2005, a respins, ca nefondat, apelul revizuientului. Împotriva ambelor hotărâri a declarat recurs petentul revizuient, susținând, în esență, aceleași motive ca în fața instanțelor referitoare la nemulțumirea sa că numitul S.V.

și alte persoane nu au fost trimiși în judecată pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune și că față de anumite împrejurări descoperite între timp, cererea sa de revizuire ar fi trebuit admisă. Curtea de Apel Ploiești, prin decizia penală nr. 109 din 6 februarie 2006, a respins, ca inadmisibil, recursul petiționarului și l-a obligat să plătească statului 20 RON cheltuieli judiciare. Nemulțumit, petentul revizuient M.S. a declarat recurs împotriva acestei decizii, reiterând motivele din apel. Recursul este inadmisibil. În titlul II, intitulat judecată, Capitolul III intitulat căile ordinare de atac, în Secțiunile I și a II-a din Codul de procedură penală sunt reglementate căile de atac, respectiv, apelul și recursul de care părțile pot uza în cazul în care sunt nemulțumite de hotărârile pronunțate.

Caracteristica generală a acestor căi de atac este așa cum rezultă din dispozițiile art. 361 și 385 1 C. proc. pen., aceea că nu pot fi folosite decât în cazul hotărârilor care nu sunt definitive. Analizând actele și lucrările dosarului, se constată că decizia nr. 109 din 6 februarie 2006 a Curții de Apel Ploiești este definitivă, din moment ce revizuientul a uzat de toate căile de atac ordinare puse la dispoziție de lege (recurs), situație în care nu mai putea fi atacată pe calea unei căi ordinare de atac. Ca urmare, noul recurs declarat de revizuient este inadmisibil și va fi respins ca atare, în temeiul art. 385 15 pct. 1 lit. a) C. proc. pen. Recurentul revizuient va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de revizuientul petent M.S. împotriva deciziei penale nr. 109 din 6 februarie 2006 a Curții de Apel Ploiești. Obligă pe recurent să plătească statului suma de 60 lei cheltuieli judiciare. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 12 mai 2006.