ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1745/2006
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1745/2006 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2006)
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin încheierea din 9 ianuarie 2006 a Curții de Apel Pitești, pronunțată în dosarul nr. 2784/2005, s-a dispus suspendarea judecății cauzei având ca obiect contestațiile formulate de reclamantul C.I. împotriva deciziilor prin care Direcția Generală a Vămilor a dispus eliberarea din funcția de conducere și, respectiv, suspendarea din funcția publică deținută de reclamant, la Biroul Vamal Pitești. Pentru a hotărî astfel, instanța a reținut în drept incidența dispozițiilor art. 244 pct. 1 C. proc.
civ., iar în fapt legătura de cauzalitate care există între actele administrative supuse anulării prin acțiune și modul de soluționare a cauzei penale, și anume, decizia penală nr. 1024/A din 22 decembrie 2005. Împotriva acestei încheieri a formulat în termen recursul de față, Direcția Regională Vamală Craiova, în nume propriu și în numele Autorității Naționale a Vămilor, cererea fiind legal scutită de plata taxei de timbru. În motivare se arată că încheierea este nelegală și netemeinică, invocându-se dispozițiile art. 304 pct. 9 și 7, precum și cele ale art. 304 1 C. proc. civ. Pretinde recurenta, că instanța a aplicat greșit dispozițiile art. 244 pct. 1 C. proc. civ., întrucât dezlegarea pricinii nu atârnă, nici în tot, nici în parte, de cauza penală.
Susține recurenta, că doar în privința deciziei nr. 1213 din 29 iulie 2003 a Direcției Generale a Vămilor București, prin care suspendarea reclamantului s-a dispus sub incidența art. 79 alin. (1) și (2) din Legea nr. 188/1999, privind Statutul funcționarilor publici, ca efect al începerii urmării penale, soluționarea cauzei ar putea depinde de soluționarea dosarului penal. Arată recurenta, că celelalte decizii atacate de reclamant: de destituire din funcție și de schimbare a denumirii Biroului Vamal Pitești, nu au legătură cu dosarul penal, cu atât mai mult, cu cât în speță, recurenta-pârâtă invocase și excepția tardivității acțiunii, în raport cu data luării la cunoștință a tuturor deciziilor, iar instanța ar fi trebuit să se pronunțe asupra ei, mai întâi.
Critică recurenta, ignorarea de către instanță, a excepției de tardivitate, deși era incidentă și dovedită cu acte, încălcarea termenului de 6 luni și a celui de un an prevăzute de art. 11 alin. (1) și (2) din Legea nr. 554/2004, argumentând, pentru fiecare decizie în speță, cu data și modalitatea de cunoaștere a fiecăreia de către reclamant. Recursul nu se fondează. 1. Din conținutul încheierii de ședință atacate nu rezultă că instanța ar fi pus în discuție și ar fi respins excepția de tardivitate invocată de pârâtă. Ca urmare, toată argumentația din recurs, privind existența tardivității, este lipsită de obiect și nu poate fi analizată de Curte, în recurs.
2. În ceea ce privește temeinicia dispunerii suspendării, ea este dovedită, întrucât reclamantul, ca funcționar vamal, a fost mai întâi cercetat, iar apoi trimis în judecată pentru infracțiunea de abuz în serviciu, pentru fapte săvârșite anterior eliberării sale din funcția de șef al Biroului Vamal Pitești, precum și anterior emiterii celorlalte decizii și adrese atacate. Ca urmare, justa soluționare a cauzei în contencios administrativ depinde în mare măsură de existența cauzei penale, chiar și în ceea ce privește excepția de tardivitate. 3. Nu în ultimul rând, suspendarea judecății dispusă de instanța de fond trebuie analizată și sub aspectul drepturilor legitime care le-ar fi fost vătămate recurentelor, prin această măsură, iar sub acest aspect, se constată că nu s-a produs vreo vătămare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E Respinge recursul declarat de Direcția Regională Vamală Craiova, în nume propriu, în numele și pentru Autoritatea Națională a Vămilor București, împotriva încheierii din 9 ianuarie 2006 a Curții de Apel Pitești, secția comercială și de contencios administrativ, ca nefondat. Pronunțată în ședință publică, astăzi 16 mai 2006.
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.