ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 729/2006

Asupra recursurilor de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

intermediar nr. 528 din 12 iulie 2002 și nr. 632 din 30 august 2002, precum și

prin raportul de control nr. 548 din 19 iulie 2002 au fost verificate conturile

de execuție bugetară pe anul 2001, precum și pentru perioade anterioare

acestuia ale Consiliului Local al municipiului Odorheiul Secuiesc.

septembrie 2002, a Camerei de Conturi a județului Harghita, dosar nr. 49/2002,

s-a dispus sesizarea Colegiului jurisdicțional al Camerei de Conturi Harghita,

pentru:

- stabilirea răspunderii civile

delictuale și solidare în sarcina Primarului

S.J.

, a secretarului B.L., a contabilului-șef D.I. și a șefului de serviciu

N.

T.F. și recuperarea

de la aceștia, a prejudiciului de 7.338.838.999 lei, actualizat conform

dispozițiilor art. 71 alin. (2) din Legea nr. 94/1992.

jurisdicțional Harghita a fost înregistrată sesizarea sub nr. 30/2002.

Prin încheierea nr. 2 din 15

octombrie 2002, a Colegiului, s-a admis excepția lipsei calității procesuale a

Consiliului Local, statuându-se că în cauză are calitate procesuală de parte

păgubită municipiul Odorheiu Secuiesc. A fost admisă cererea de chemare în

garanție a SC U. SA Odorheiu Secuiesc, formulată de pârâtul S.J.

La termenul din 7 ianuarie 2003 a formulat cerere de intervenție în interes propriu, Consiliul Local al municipiului Odorheiu

Secuiesc, în numele și în reprezentarea municipiului Odorheiu Secuiesc.

Prin încheierea nr. 5 din 14

ianuarie 2003, instanța a apreciat că în proces, Consiliul local nu poate

figura ca intervenient, ci ca parte păgubită, dar nu în nume propriu, ci ca

reprezentant al municipiului.

februarie 2003, instanța, la cererea Procurorului financiar, a dispus introducerea

în cauză, în temeiul art. 70 din Legea nr. 94/2002, a celor douăzeci de

consilieri locali care au adoptat hotărârea nr. 6 din 27 ianuarie 2000 (a cărei

nelegalitate a fost adusă în discuție la controlul fiscal din iulie 2002):

A.J., B.P., B.N., B.G., B.I., B.L.Z., D.D., F.Ș., G.I., L.J., I.J., M.Z., N.P.,

P.L., P.G.I., S.F., S.E., S.G.J., S.L. și Z.J.

Prin încheierea nr. 7 din 18 martie

2003, instanța a dispus luarea măsurilor asiguratorii:

1) sechestru asigurator asupra

bunurilor mobile și ipotecă asiguratorie asupra bunurilor imobile ale pârâților

S.J. și D.I., până la

concurența sumei de câte 8,8 miliarde lei, de la fiecare, reprezentând paguba

efectivă, dobânzi și cheltuieli de judecată.

2) Sechestru asigurator asupra

bunurilor mobile și ipotecă asiguratorie asupra bunurilor imobile ale pârâților

B.L. și N.T.F. și ale celorlalți 20 de consilieri locali mai sus menționați

(vezi pct. 4), până la concurența sumei de câte 8,5 miliarde lei, pentru

fiecare, reprezentând paguba efectivă, dobânzile și cheltuielile de judecată.

Pentru a hotărî astfel, instanța a

reținut că, în temeiul art. 67 alin. (1) din Legea nr. 94/1992, măsurile

asiguratorii sunt obligatorii și necesare, în scopul asigurării reparării

prejudiciului rezultat din actul de sesizare.

formulat în termen, recursuri jurisdicționale la secția jurisdicțională a

Curții de Conturi:

- recurenții

S.J., D.I. și N.T.F., împreună și

- recurenții

A.J., B.P.,

I.J.

, G.I., N.P., S.E. și Z.E.

, împreună, cererile fiind înregistrate

sub nr. 258/2003.

Prin decizia nr. 359 din 29 mai 2003

au fost respinse recursurile jurisdicționale.

formulat recurs în termen, la Înalta Curte de Casație și Justiție, toți

recurenții, cu excepția lui I.J., cererile fiind înregistrate în dosarul de

față și legal timbrate.

În cererea comună, recurenții

S.J., D.I. și N.T.F., susțin:

- că nu sunt răspunzători de

prejudiciul constatat prin raport, întrucât, ca funcționari însărcinați cu

aducerea la îndeplinire a hotărârilor organului deliberativ al municipiului

(consiliul local), nu aveau putere de decizie asupra destinației sumelor de

bani obținute din înstrăinarea imobilelor de către SC U. SA;

- că tocmai din acest motiv, au

invocat excepția lipsei calității procesuale pasive și au cerut introducerea în

cauză a persoanelor care au adoptat hotărârile în consiliul local, conform art.

70 din Legea nr. 94/1992, dar Colegiul jurisdicțional, deși i-a introdus în

cauză pe aceștia, a luat măsurile asiguratorii împotriva tuturor pârâților, în

mod nelegal;

- că luarea măsurilor asiguratorii

împotriva celor trei recurenți este rezultatul greșitei interpretări și

aplicări a dispozițiilor art. 67 alin. (1) din Legea nr. 94/1992, sub două

aspecte: 1). obligativitatea măsurilor asiguratorii aduce o gravă atingere

dreptului de proprietate garantat de art. 41 din Constituție, astfel încât

Colegiul ar trebui să nu le considere obligatorii în considerarea acestor

dispoziții constituționale; argumentul în favoarea caracterului facultativ al

acestor măsuri este posibilitatea de a ataca cu recurs încheierea prin care se

iau asemenea măsuri;

2). scopul urmărit de legiuitor prin

acest text - art. 67 alin. (1), este de a asigura repararea prejudiciului

rezultat din actul de învestire, așadar sunt vizate numai persoanele care se

fac vinovate de cauzarea prejudiciului, iar recurenții nu se fac vinovați în

speță.

În cererea lor, cei șase consilieri

recurenți arată:

- că introducerea în cauză a celor

20 de consilieri nu s-a făcut la cererea unei părți, ci din oficiu, de către

instanță, pe principiul rolului activ;

- că instanța a respins în mod

greșit excepția lipsei calității procesuale pasive a celor 20 de consilieri, cu

motivarea că art. 32 din Legea nr. 69/1991 prevede răspunderea solidară, iar ei

au votat pentru hotărârea consiliului local nr. 6/2000;

- că această motivare nu e corectă,

întrucât din procesul-verbal al ședinței rezultă că 4 consilieri au votat

contra, iar unul s-a abținut;

- că instanța a respins în mod

nelegal extinderea procesului asupra actualilor consilieri locali care au votat

pentru aprobarea bugetului de venituri și cheltuieli pe anii 2000 și 2001;

- că instanța care a soluționat

recursul jurisdicțional, nu a motivat în fapt și în drept respingerea excepției

procedurale ridicate în recursul celor 7 consilieri, privitor la lipsa

calității procesuale pasive a tuturor celor 20 de consilieri;

- că prin încheierea nr. 7/2003 s-a

dat termen pentru formularea recursului jurisdicțional, 15 zile de la

pronunțare, dispozitivul ei putând fi calificat ca denegare de dreptate,

deoarece limitează dreptul persoanelor de a se apăra prin căile de atac;

- că stabilirea

existenței/inexistenței prejudiciului trebuia să se facă pornind de la

extinderea controlului asupra SC U. SA, cea care a încasat contravaloarea

imobilelor vândute, întrucât din analiza modului în care s-au folosit acei

bani, s-ar fi constatat că nu există nici o pagubă.

Recursurile nu se fondează.

Legea nr. 94/1992, luarea măsurilor asiguratorii este obligatorie, astfel încât

instanța nu o poate interpreta ca facultativă.

În măsura în care recurenții o

consideră ca neconstituțională, ei ar fi putut invoca excepția de

neconstituționalitate, ceea ce nu au făcut.

Scopul urmărit de legiuitor, prin

instituirea unor măsuri asiguratorii, este, evident, de a asigura repararea

prejudiciului, dar luarea efectivă a acestor măsuri nu antamează fondul, astfel

încât instanța învestită cu recursul jurisdicțional nu putea să exercite un

control de legalitate cu privire la întrunirea condițiilor răspunderii civile

delictuale pentru fiecare pârât în parte.

ambele cereri, pe lipsa culpei în producerea prejudiciului ori pe inexistența

prejudiciului, nu pot fi analizate în fond, câtă vreme încheierea atacată cu

recurs jurisdicțional se referă direct la măsuri asiguratorii a căror luare,

conform legii, este obligatorie fără a antama fondul.

invocă lipsa calității procesuale pasive a recurenților, cu consecința incriminării

reciproce.

În realitate, însă, nu este vorba de

o excepție de ordin procedural, ci de invocarea lipsei de culpă în producerea

prejudiciului pe care organele de control l-au constatat.

Or, acest aspect nu putea fi

verificat decât de către secția jurisdicțională a Curții de Conturi și numai la

soluționarea fondului cauzei. Această discuție nu putea fi antamată la luarea

măsurilor asiguratorii.

existența însăși a prejudiciului nu puteau face obiectul controlului în recursul

jurisdicțional la încheierea prin care s-au luat măsuri asiguratorii pentru

aceleași motive arătate mai sus.

Legea nr. 94/1992, împotriva încheierilor Colegiului jurisidicțional prin care

au fost dispuse măsuri asiguratorii, se poate face recurs jurisdicțional.

Textul redat nu prevede termenul în

care acesta se exercită, dar potrivit art. 130 din aceeași lege, dispozițiile

referitoare la activitatea de jurisdicție se completează cu prevederile Codului

de procedură civilă.

Or, potrivit art. 594 C. proc. civ., cererea de sechestru asigurator se soluționează de urgență, prin încheiere supusă

numai recursului, în termen de 5 zile de la pronunțare.

Este evident că legiuitorul, în

considerarea caracterului urgent al acestei proceduri, a prevăzut nu doar o

singură cale de atac, dar și un termen scurt și a cărui curgere se calculează

de la pronunțare.

Așa fiind, aplicarea de către

Colegiul jurisdicțional, a termenului de exercitare a recursului de 15 zile,

dar calculat de la pronunțare, nu încalcă principiile Codului de procedură

civilă și nu poate fi considerată, în nici un caz o denegare de dreptate.

Faptul că dintre cei 20 de

consilieri pârâți cu privire la care s-au luat măsurile asiguratorii, numai

șapte au formulat recurs jurisdicțional, nu poate fi reținut ca efect al unei

încălcări a legii de către Colegiul jurisdicțional.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge

recursurile declarate de S.J., D.I.,

N.T.F., A.J., B.P., G.I., N.P., S.E. și Z.E. împotriva deciziei nr. 359 din 29

mai 2003 a Curții de Conturi, secția jurisdicțională, ca nefondate.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 7 martie 2006.