ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 834/2012

Asupra cauzei de față,

constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 1414 din 4 noiembrie

2010 pronunțată de Tribunalul Prahova, secția civilă a fost admisă acțiunea

formulată de reclamanta Parohia M.P. cu sediul în Ploiești, județul Prahova, în

contradictoriu cu pârâtul Municipiul Ploiești prin Primar și în consecință:

A constatat că

reclamanta a dobândit, prin uzucapiune, dreptul de proprietate asupra

imobilelor, teren și construcții, astfel cum au fost identificate în rapoartele

de expertiză topografică și construcții, ce fac parte integrantă din prezenta

hotărâre.

Pentru a pronunța

această hotărâre prima instanță a reținut, în esență, următoarele considerente:

Pe terenul în

suprafață de 2.360 m.p., reprezentând curtea bisericii M.P. precum și asupra

construcțiilor situate pe acest teren și anume: biserica, construcție din

cărămidă acoperită cu tablă, în suprafață de 311,5 m.p., având ca vecini: la sud - Maternitatea R.V., la nord, str. Armoniei, la vest - P.C., la

est - str. Mihai Bravu; clopotnița, în suprafață de 5 m.p; casa parohială în suprafață de 89,3 m.p.; casa de locuit paracliser, construcții din cărămidă,

lemn, paiantă, învelită cu carton în suprafață de 32,3 m.p., așa cum rezultă din conținutul proceselor verbale de inventariere a terenurilor și a

construcțiilor aflate în proprietatea parohiei la data de 31 decembrie 1969 și

din conținutul adresei nr. 862404 din 13 martie 2008, eliberată de Consiliul

Local al Municipiului Ploiești, reclamanta a stăpânit în mod continuu, public,

pașnic și sub nume de proprietar aceste bunuri, mai bine de peste 30 de ani,

neexistând vreun act de tulburare.

A mai reținut prima

instanță că, în speță, sunt întrunite cerințele art. 1837, 1846 și 1847 C. civ., dar și ale Legii nr. 455/2006, care dau posibilitatea cultelor religioase recunoscute

din România să promoveze acțiuni în justiție pentru constatarea dobândirii prin

uzucapiune a dreptului de proprietate asupra terenurilor libere situate în

intravilanul localităților (art. 1 din Legea nr. 455/2006).

Fiind îndeplinite și

condițiile art. 492 C. civ., prima instanță a constatat că reclamanta a

dobândit prin accesiune imobiliară, artificială dreptul de proprietate și

asupra construcțiilor situate pe terenul în litigiu, astfel cum au fost

identificate prin raportul de expertiză în construcții.

Împotriva acestei

sentințe a declarat apel Municipiul Ploiești, prin Primar, criticând-o ca

nelegală și netemeinică întrucât nu se poate reține că a manifestat dezinteres

față de imobilul în litigiu, câtă vreme i-a fost îngăduită folosința terenului

în scopul cultului religios, în folosul comunității locale, cu concursul

autorităților locale.

A mai susținut că

reclamanta nu a făcut dovada pozitivă a calităților posesiei, aceasta

neîndeplinind condiția precarității, întrucât nu se poate stabili cu

certitudine dacă a stăpânit pentru sine și sub nume de proprietar în condițiile

în care cultul religios este o organizație de utilitate publică, al cărui scop

trebuie exercitat în folosul comunității.

La termenul de

judecată din data de 9 martie 2011, curtea de apel a invocat din oficiu

excepția netimbrării apelului și în temeiul art. 137 C. proc. civ. a rămas în pronunțare asupra acesteia.

Prin decizia civilă nr.

63 din 9 martie 2011, Curtea de Apel Ploiești, secția civilă și pentru cauze cu

minori și de familie a anulat ca netimbrat apelul formulat de pârâtul

Municipiul Ploiești prin Primar, împotriva sentinței civile nr. 1414 din 4

noiembrie 2010 a Tribunalului Prahova, secția civilă.

Pentru a decide

astfel, curtea de apel a reținut în considerentele deciziei că i-a pus în

vedere apelantului - pârât să achite o taxă judiciară de timbru în sumă de

13.776,50 lei și timbru judiciar de 5 lei stabilită conform art. 11 alin. (1)

și art. 2 alin. (1) din Legea nr. 146/1997, respectiv art. 3 din O.U.G. nr. 32/1995

modificată, potrivit mențiunilor din cuprinsul citației ce i-a fost comunicată

în data de 10 februarie 2011 așa cum rezultă din dovada de citare aflată la

fila 7 din dosar.

Potrivit art. 18 din

Legea nr. 146/1997, determinarea cuantumului taxelor judiciare de timbru se

face de către instanța de judecată, iar împotriva modului de stabilire a taxei

judiciare de timbru se poate face cerere de reexaminare, la aceeași instanță,

în termen de 3 zile de la data la care s-a stabilit taxa sau de la data comunicării

sumei datorate.

Cum apelantul nu s-a

conformat obligației de a achita taxele judiciare depuse și nici nu a formulat

cerere de reexaminare a taxei de timbru stabilită, curtea de apel a admis

excepția de netimbrare, invocată din oficiu și, pe cale de consecință, a anulat

apelul declarat ca fiind netimbrat.

Împotriva acestei din

urmă hotărâri a declarat recurs pârâtul Municipiul Ploiești prin Primar

criticând-o ca nelegală, întrucât pentru termenul din 9 martie 2011, când

instanța de apel a invocat din oficiu, excepția netimbrării apelului, procedura

de citare nu era legal îndeplinită cu intimata - reclamantă, ținând cont de

prevederile articolului unic din Legea nr. 455/2006, text potrivit căruia

instanța avea obligația de a dispune publicarea în M. Of. al României, partea a

III-a și într-un ziar de largă răspândire a unui anunț cuprinzând datele de

identificare a părților și obiectul procesului.

În subsidiar,

recurentul - pârât a susținut că cererea de apel era scutită de la plata taxei

judiciare de timbru conform art. 11 din Legea nr. 146/1997.

Față de cele expuse,

recurentul - pârât a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârii atacate

și trimitere cauzei spre rejudecare.

Examinând decizia

atacată prin prisma criticilor formulate, Înalta Curte constată că recursul

declarat este nefondat, urmând a fi respins pentru considerentele ce vor fi

arătate în continuare:

În speță, apelul

declarat de către pârâtul Municipiul Ploiești prin Primar împotriva sentinței

civile nr. 1414 din 4 noiembrie 2010 a Tribunalului Prahova a fost anulat ca

netimbrat, reținându-se că, deși apelantul a fost citat cu mențiunea de a

timbra calea de atac, acesta nu s-a conformat respectivei cerințe legale.

Prin urmare, instanța

de apel nu cercetat cauza în fond, ci s-a mărginit să facă verificări limitate

la acest aspect.

Într-o atare

situație, recurentul nu poate formula decât motive de casare referitoare la

modul în care instanța a soluționat aspectul legat de satisfacerea obligației

legale privitoare la plata taxei de timbru.

Este nefondată și

critica privind greșita anulare a căii de atac a apelului pe motiv că era

scutită de plata taxelor judiciare de timbru.

Determinarea

cuantumului taxelor judiciare de timbru se face potrivit art. 18 alin. (1), (2)

și (3) din Legea nr. 146/1997 de către instanța de judecată sau, după caz, de

Ministerul Justiției.

Împotriva modului de

stabilire a taxei judiciare de timbru se poate face cerere de reexaminare, la

aceeași instanță, în termen de 3 zile de la data la care s-a stabilit taxa

judiciară de timbru.

Din practicaua

deciziei civile nr. 63 din 9 martie 2011 rezultă că, la termenul de judecată cu

aceeași dată, din partea apelantului a răspuns consilierul juridic C.A., care a

invocat faptul că cererea de apel este scutită de plata taxei judiciare de

timbru, care însă nu a formulat și o cerere de reexaminare.

În aceste condiții, o

astfel de critică nu mai poate fi invocată în recurs.

Așa fiind, în temeiul

art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursul declarat în cauză va fi respins.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul

declarat de pârâtul Municipiul Ploiești, prin primar, împotriva deciziei civile

nr. 63 din 9 martie 2011 a Curții de Apel Ploiești, secția civilă și pentru

cauze cu minori și de familie.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 9 februarie 2012.