ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 834/2012

Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 1414 din 4 noiembrie 2010 pronunțată de Tribunalul Prahova, secția civilă a fost admisă acțiunea formulată de reclamanta Parohia M.P. cu sediul în Ploiești, județul Prahova, în contradictoriu cu pârâtul Municipiul Ploiești prin Primar și în consecință: A constatat că reclamanta a dobândit, prin uzucapiune, dreptul de proprietate asupra imobilelor, teren și construcții, astfel cum au fost identificate în rapoartele de expertiză topografică și construcții, ce fac parte integrantă din prezenta hotărâre. Pentru a pronunța această hotărâre prima instanță a reținut, în esență, următoarele considerente: Pe terenul în suprafață de 2.360 m.p., reprezentând curtea bisericii M.P.

precum și asupra construcțiilor situate pe acest teren și anume: biserica, construcție din cărămidă acoperită cu tablă, în suprafață de 311,5 m.p., având ca vecini: la sud - Maternitatea R.V., la nord, str. Armoniei, la vest - P.C., la est - str. Mihai Bravu; clopotnița, în suprafață de 5 m.p; casa parohială în suprafață de 89,3 m.p.; casa de locuit paracliser, construcții din cărămidă, lemn, paiantă, învelită cu carton în suprafață de 32,3 m.p., așa cum rezultă din conținutul proceselor verbale de inventariere a terenurilor și a construcțiilor aflate în proprietatea parohiei la data de 31 decembrie 1969 și din conținutul adresei nr. 862404 din 13 martie 2008, eliberată de Consiliul Local al Municipiului Ploiești, reclamanta a stăpânit în mod continuu, public, pașnic și sub nume de proprietar aceste bunuri, mai bine de peste 30 de ani, neexistând vreun act de tulburare.

A mai reținut prima instanță că, în speță, sunt întrunite cerințele art. 1837, 1846 și 1847 C. civ., dar și ale Legii nr. 455/2006, care dau posibilitatea cultelor religioase recunoscute din România să promoveze acțiuni în justiție pentru constatarea dobândirii prin uzucapiune a dreptului de proprietate asupra terenurilor libere situate în intravilanul localităților (art. 1 din Legea nr. 455/2006). Fiind îndeplinite și condițiile art. 492 C. civ., prima instanță a constatat că reclamanta a dobândit prin accesiune imobiliară, artificială dreptul de proprietate și asupra construcțiilor situate pe terenul în litigiu, astfel cum au fost identificate prin raportul de expertiză în construcții.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel Municipiul Ploiești, prin Primar, criticând-o ca nelegală și netemeinică întrucât nu se poate reține că a manifestat dezinteres față de imobilul în litigiu, câtă vreme i-a fost îngăduită folosința terenului în scopul cultului religios, în folosul comunității locale, cu concursul autorităților locale. A mai susținut că reclamanta nu a făcut dovada pozitivă a calităților posesiei, aceasta neîndeplinind condiția precarității, întrucât nu se poate stabili cu certitudine dacă a stăpânit pentru sine și sub nume de proprietar în condițiile în care cultul religios este o organizație de utilitate publică, al cărui scop trebuie exercitat în folosul comunității.

La termenul de judecată din data de 9 martie 2011, curtea de apel a invocat din oficiu excepția netimbrării apelului și în temeiul art. 137 C. proc. civ. a rămas în pronunțare asupra acesteia. Prin decizia civilă nr. 63 din 9 martie 2011, Curtea de Apel Ploiești, secția civilă și pentru cauze cu minori și de familie a anulat ca netimbrat apelul formulat de pârâtul Municipiul Ploiești prin Primar, împotriva sentinței civile nr. 1414 din 4 noiembrie 2010 a Tribunalului Prahova, secția civilă. Pentru a decide astfel, curtea de apel a reținut în considerentele deciziei că i-a pus în vedere apelantului - pârât să achite o taxă judiciară de timbru în sumă de 13.776,50 lei și timbru judiciar de 5 lei stabilită conform art. 11 alin. (1) și art. 2 alin. (1) din Legea nr. 146/1997, respectiv art. 3 din O.U.G.

nr. 32/1995 modificată, potrivit mențiunilor din cuprinsul citației ce i-a fost comunicată în data de 10 februarie 2011 așa cum rezultă din dovada de citare aflată la fila 7 din dosar. Potrivit art. 18 din Legea nr. 146/1997, determinarea cuantumului taxelor judiciare de timbru se face de către instanța de judecată, iar împotriva modului de stabilire a taxei judiciare de timbru se poate face cerere de reexaminare, la aceeași instanță, în termen de 3 zile de la data la care s-a stabilit taxa sau de la data comunicării sumei datorate. Cum apelantul nu s-a conformat obligației de a achita taxele judiciare depuse și nici nu a formulat cerere de reexaminare a taxei de timbru stabilită, curtea de apel a admis excepția de netimbrare, invocată din oficiu și, pe cale de consecință, a anulat apelul declarat ca fiind netimbrat.

Împotriva acestei din urmă hotărâri a declarat recurs pârâtul Municipiul Ploiești prin Primar criticând-o ca nelegală, întrucât pentru termenul din 9 martie 2011, când instanța de apel a invocat din oficiu, excepția netimbrării apelului, procedura de citare nu era legal îndeplinită cu intimata - reclamantă, ținând cont de prevederile articolului unic din Legea nr. 455/2006, text potrivit căruia instanța avea obligația de a dispune publicarea în M. Of. al României, partea a III-a și într-un ziar de largă răspândire a unui anunț cuprinzând datele de identificare a părților și obiectul procesului. În subsidiar, recurentul - pârât a susținut că cererea de apel era scutită de la plata taxei judiciare de timbru conform art. 11 din Legea nr. 146/1997.

Față de cele expuse, recurentul - pârât a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârii atacate și trimitere cauzei spre rejudecare. Examinând decizia atacată prin prisma criticilor formulate, Înalta Curte constată că recursul declarat este nefondat, urmând a fi respins pentru considerentele ce vor fi arătate în continuare: În speță, apelul declarat de către pârâtul Municipiul Ploiești prin Primar împotriva sentinței civile nr. 1414 din 4 noiembrie 2010 a Tribunalului Prahova a fost anulat ca netimbrat, reținându-se că, deși apelantul a fost citat cu mențiunea de a timbra calea de atac, acesta nu s-a conformat respectivei cerințe legale. Prin urmare, instanța de apel nu cercetat cauza în fond, ci s-a mărginit să facă verificări limitate la acest aspect.

Într-o atare situație, recurentul nu poate formula decât motive de casare referitoare la modul în care instanța a soluționat aspectul legat de satisfacerea obligației legale privitoare la plata taxei de timbru. Este nefondată și critica privind greșita anulare a căii de atac a apelului pe motiv că era scutită de plata taxelor judiciare de timbru. Determinarea cuantumului taxelor judiciare de timbru se face potrivit art. 18 alin. (1), (2) și (3) din Legea nr. 146/1997 de către instanța de judecată sau, după caz, de Ministerul Justiției. Împotriva modului de stabilire a taxei judiciare de timbru se poate face cerere de reexaminare, la aceeași instanță, în termen de 3 zile de la data la care s-a stabilit taxa judiciară de timbru.

Din practicaua deciziei civile nr. 63 din 9 martie 2011 rezultă că, la termenul de judecată cu aceeași dată, din partea apelantului a răspuns consilierul juridic C.A., care a invocat faptul că cererea de apel este scutită de plata taxei judiciare de timbru, care însă nu a formulat și o cerere de reexaminare. În aceste condiții, o astfel de critică nu mai poate fi invocată în recurs. Așa fiind, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursul declarat în cauză va fi respins.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de pârâtul Municipiul Ploiești, prin primar, împotriva deciziei civile nr. 63 din 9 martie 2011 a Curții de Apel Ploiești, secția civilă și pentru cauze cu minori și de familie. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 9 februarie 2012.