ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5253/2010

Asupra cererii de revizuire de față; Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Vâlcea, reclamanta SC A. SRL a chemat în judecată pe pârâtele D.G.F.P. Vâlcea și A.F.P. Râmnicu Vâlcea, solicitând instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța să dispună obligarea celor două pârâte la restituirea taxei speciale pentru autoturisme, în cuantum de 12.090 RON, actualizată cu dobânda legală și acordarea cheltuielilor de judecată. În motivarea acțiunii sale, reclamanta a arătat că în cursul anului 2007, a achiziționat dintr-un alt stat membru al UE (Spania), un autotractor marca Merces-Benz, an de fabricație 2001, pentru care a fost obligată să plătească taxa specială auto de primă-înmatriculare în cuantum de 12.090 RON, pe care a achitat-o cu chitanța nr. 12607200714 din 26 iulie 2007. La data de 19 martie 2009 a solicitat A.F.P.

a Municipiului Râmnicu Vâlcea restituirea sumei achitate cu titlu de taxă specială auto de primă înmatriculare, taxa percepută fiind în opinia sa, nelegală. Prin adresa nr. 22671 din mai 2009, D.G.F.P. Vâlcea a respins solicitarea reclamantei cu motivarea că începând cu data de 01 iulie 2008 sunt aplicabile dispozițiile O.G. nr. 50/2008, împreună cu normele metodologice de aplicare a acesteia. Reclamanta a mai susținut că prevederile O.G. nr. 50/2007 sunt contrare prevederilor art. 90 din Tratatul de aderare la UE, acestea din urmă, în caz de contrarietate trebuind să primeze. Reclamanta a mai susținut că se creează o diferență de tratament fiscal între mașinile noi și cele vechi, înmatriculate în România după intrarea în vigoare a O.G.

nr. 50/2008. Tribunalul Vâlcea, secția comercială și de contencios administrativ, prin sentința nr. 1380/CAF din 3 noiembrie 2009, a respins ca neîntemeiată acțiunea reclamantei, reținând în acest sens că din interpretarea art. 4 din O.G. nr. 50/2008 rezultă că legea internă se aplică nediscriminatoriu atât produselor naționale, cât și celor importate din alte state, inclusiv state ale UE, vechi sau noi, care se înmatriculează pentru prima dată în România, legea internă nefacând nicio diferențiere sub aspectul valorii taxei, între produsele naționale și cele provenite din import din state membre UE, această taxă stabilindu-se după o metodologie unică de calcul, prevăzută de art. 6 din Ordonanță.

În aceste condiții, a concluzionat instanța de fond, prevederile O.G. nr. 50/2008, ce a fost adoptată în scopul asigurării protecției mediului, nu sunt contrare dispozițiilor art. 90 din Tratat. Recursul declarat de reclamantă împotriva acestei sentințe a fost respins ca nefondat de Curtea de Apel Pitești, secția comercială și de contencios administrativ și fiscal, prin decizia nr. 184//R-cont din 10 februarie 2010. Pentru a adopta această soluție, instanța de recurs a pus în discuția părților și ulterior a admis, excepția de ordine publică privind lipsa petitului având ca obiect anularea actului administrativ, reținând în acest sens că deși reclamanta a solicitat restituirea sumei achitată cu titlu de taxă de primă înmatriculare pentru un autoturism second-hand, achiziționat în cursul anului 2007 din Spania, aceasta nu a respectat procedura la care fac trimitere dispozițiile art. 117 alin. (9) C. proc.

fisc., procedură reglementată prin Ordinul Ministerului Finanțelor nr. 1899/2004. A mai reținut instanța că soluționarea cererii de restituire are valoarea unui act administrativ, cât timp ea se încadrează în definiția prevăzută de art. 41 C. proc. fisc., cu consecința posibilități atacării răspunsului în condițiile “art. 174 și urm.” din același Cod. Cum reclamanta nu a formulat o acțiune în anularea actului administrativ constând în răspunsul autorității competente în sensul respingerii cererii de restituire, Curtea de apel a concluzionat că instanța nu putea da curs cererii reclamantei, pentru că aceasta ar fi contravenit atât dispozițiilor de procedură fiscală amintite, cât și normelor cu valoare generală în materia contenciosului administrativ.

Împotriva deciziei nr. 84/R-cont din 10 februarie 2010 a Curții de Apel Pitești, secția comercială și de contencios administrativ și fiscal, recurenta-reclamantă SC A. SRL a formulat cerere de revizuire, întemeiată în drept pe dispozițiile art. 322 pct. 7 C. proc. civ. În motivarea cererii sale, revizuenta a susținut, în esență, faptul că prin sentințele nr. 1391 din 3 noiembrie 2009 și 1390 din 3 noiembrie 2009 pronunțate de Tribunalul Vâlcea în Dosarele nr. 3255/90/2009 și respectiv nr. 3255/90/2009 menținute de Curtea de Apel Pitești prin deciziile nr. 77/R-cont din 20 ianuarie 2010, respectiv nr. 97/R-cont din 22 ianuarie 2010, i-au fost admise alte două cereri identice cu cea respinsă irevocabil de Curtea de Apel Pitești prin decizia a cărei revizuire a cerut-o.

Astfel, prin hotărârile judecătorești invocate, revizuenta a susținut că aceleași instanțe de judecată i-au acordat irevocabil dreptul la restituirea de către aceleași pârâte a sumelor de 12.090 RON, respectiv 12.090 RON, reprezentând contravaloarea taxei de primă înmatriculare, plătite în aceeași zi, pentru același tip de mașină, achiziționate din aceeași țară, în temeiul acelorași dispoziții legale. Față de această situație, revizuenta a apreciat că sunt îndeplinite condițiile legale, prevăzute de art. 322 pct. 7 C. proc. civ., pentru admiterea cererii sale de revizuire. Examinând hotărârea atacată, în raport cu actele și lucrările dosarului, precum și cu dispozițiile legale incidente în cauză, Curtea constată că cererea de revizuire este nefondată, după cum se va arăta în continuare.

Astfel, potrivit art. 322 pct. 7 C. proc. civ., „Revizuirea unei hotărâri rămase definitivă în instanța de apel sau prin neapelare, precum și a unei hotărâri dată de o instanță de recurs atunci când evocă fondul, se poate cere (...) dacă există hotărâri definitive potrivnice date de instanțe de același grad sau de grade deosebite, în una sau aceeași pricină, între aceleași persoane, având aceeași calitate". Dispozițiile legale mai sus citate, invocate de revizuentă drept temei al cererii formulate în fața instanței de revizuire, reglementează posibilitatea revizuirii dacă există hotărâri potrivnice date de instanțe de același grad sau de grade deosebite în una și aceeași pricină, între aceleași persoane, având aceeași calitate.

Rațiunea reglementării acestui caz de revizuire o constituie necesitatea de a se înlătura încălcarea principiului puterii lucrului judecat, când instanțele au dat soluții contrare în dosare diferite, dar având același obiect, aceeași cauză și aceleași părți. Într-o asemenea situație, executarea hotărârilor este imposibilă, ca urmare a faptului că fiecare parte se prevalează de hotărârea care îi este favorabilă, iar ieșirea din situația creată de existența hotărârilor potrivnice nu se poate realiza decât prin revizuirea ultimei hotărâri, care înfrânge principiul autorității lucrului judecat.

În speță, se constată, însă, că pricinile în care au fost pronunțate hotărârile pretins potrivnice, deși au aceleași părți și au fost pronunțate de aceleași instanțe, nu au același obiect - cererile de restituire a taxei de primă înmatriculare vizând autoturisme diferite - acestea neîntrunind, deci, condițiile legale referitoare la tripla identitate de cauză, obiect și părți, pentru a fi aplicabile dispozițiile art. 322 pct. 7 C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge cererea de revizuire formulată de SC „A." SRL Vâlcea, împotriva deciziei nr. 184/R-cont din 10 februarie 2010 a Curții de Apel Pitești, secția comercială, contencios administrativ și fiscal, ca nefondată. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 25 noiembrie 2010.