ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5253/2010

Asupra

cererii de revizuire de față;

Din

examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin cererea

înregistrată pe rolul Tribunalului Vâlcea, reclamanta SC A. SRL a chemat în

judecată pe pârâtele D.G.F.P. Vâlcea și A.F.P. Râmnicu Vâlcea, solicitând

instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța să dispună obligarea celor două

pârâte la restituirea taxei speciale pentru autoturisme, în cuantum de 12.090 RON,

actualizată cu dobânda legală și acordarea cheltuielilor de judecată.

În

motivarea acțiunii sale, reclamanta a arătat că în cursul anului 2007, a

achiziționat dintr-un alt stat membru al UE (Spania), un autotractor marca

Merces-Benz, an de fabricație 2001, pentru care a fost obligată să plătească

taxa specială auto de primă-înmatriculare în cuantum de 12.090 RON, pe care a

achitat-o cu chitanța nr. 12607200714 din 26 iulie 2007. La data de 19 martie

2009 a solicitat A.F.P. a Municipiului Râmnicu Vâlcea restituirea sumei

achitate cu titlu de taxă specială auto de primă înmatriculare, taxa percepută

fiind în opinia sa, nelegală. Prin adresa nr. 22671 din mai 2009, D.G.F.P.

Vâlcea a respins solicitarea reclamantei cu motivarea că începând cu data de 01

iulie 2008 sunt aplicabile dispozițiile O.G. nr. 50/2008, împreună cu normele

metodologice de aplicare a acesteia. Reclamanta a mai susținut că prevederile

O.G. nr. 50/2007 sunt contrare prevederilor art. 90 din Tratatul de aderare la

UE, acestea din urmă, în caz de contrarietate trebuind să primeze. Reclamanta a

mai susținut că se creează o diferență de tratament fiscal între mașinile noi

și cele vechi, înmatriculate în România după intrarea în vigoare a O.G. nr.

50/2008.

Tribunalul

Vâlcea, secția comercială și de contencios administrativ, prin sentința nr.

1380/CAF din 3 noiembrie 2009, a respins ca neîntemeiată acțiunea reclamantei,

reținând în acest sens că din interpretarea art. 4 din O.G. nr. 50/2008 rezultă

că legea internă se aplică nediscriminatoriu atât produselor naționale, cât și

celor importate din alte state, inclusiv state ale UE, vechi sau noi, care se

înmatriculează pentru prima dată în România, legea internă nefacând nicio

diferențiere sub aspectul valorii taxei, între produsele naționale și cele

provenite din import din state membre UE, această taxă stabilindu-se după o

metodologie unică de calcul, prevăzută de art. 6 din Ordonanță. În aceste

condiții, a concluzionat instanța de fond, prevederile O.G. nr. 50/2008, ce a

fost adoptată în scopul asigurării protecției mediului, nu sunt contrare

dispozițiilor art. 90 din Tratat.

Recursul

declarat de reclamantă împotriva acestei sentințe a fost respins ca nefondat de

Curtea de Apel Pitești, secția comercială și de contencios administrativ și fiscal,

prin decizia nr. 184//R-cont din 10 februarie 2010.

Pentru a

adopta această soluție, instanța de recurs a pus în discuția părților și

ulterior a admis, excepția de ordine publică privind lipsa petitului având ca

obiect anularea actului administrativ, reținând în acest sens că deși

reclamanta a solicitat restituirea sumei achitată cu titlu de taxă de primă

înmatriculare pentru un autoturism second-hand, achiziționat în cursul anului

2007 din Spania, aceasta nu a respectat procedura la care fac trimitere

dispozițiile art. 117 alin. (9) C. proc. fisc., procedură reglementată prin Ordinul

Ministerului Finanțelor nr. 1899/2004. A mai reținut instanța că soluționarea

cererii de restituire are valoarea unui act administrativ, cât timp ea se

încadrează în definiția prevăzută de art. 41 C. proc. fisc., cu consecința

posibilități atacării răspunsului în condițiile “art. 174 și urm.” din același Cod.

Cum

reclamanta nu a formulat o acțiune în anularea actului administrativ constând

în răspunsul autorității competente în sensul respingerii cererii de

restituire, Curtea de apel a concluzionat că instanța nu putea da curs cererii

reclamantei, pentru că aceasta ar fi contravenit atât dispozițiilor de

procedură fiscală amintite, cât și normelor cu valoare generală în materia

contenciosului administrativ.

Împotriva

deciziei nr. 84/R-cont din 10 februarie 2010 a Curții de Apel Pitești, secția

comercială și de contencios administrativ și fiscal, recurenta-reclamantă SC A.

SRL a formulat cerere de revizuire, întemeiată în drept pe dispozițiile art.

322 pct. 7 C. proc. civ.

În

motivarea cererii sale, revizuenta a susținut, în esență, faptul că prin

sentințele nr. 1391 din 3 noiembrie 2009 și 1390 din 3 noiembrie 2009

pronunțate de Tribunalul Vâlcea în Dosarele nr. 3255/90/2009 și respectiv nr.

3255/90/2009 menținute de Curtea de Apel Pitești prin deciziile nr. 77/R-cont

din 20 ianuarie 2010, respectiv nr. 97/R-cont din 22 ianuarie 2010, i-au fost

admise alte două cereri identice cu cea respinsă irevocabil de Curtea de Apel

Pitești prin decizia a cărei revizuire a cerut-o. Astfel, prin hotărârile

judecătorești invocate, revizuenta a susținut că aceleași instanțe de judecată

i-au acordat irevocabil dreptul la restituirea de către aceleași pârâte a

sumelor de 12.090 RON, respectiv 12.090 RON, reprezentând contravaloarea taxei

de primă înmatriculare, plătite în aceeași zi, pentru același tip de mașină,

achiziționate din aceeași țară, în temeiul acelorași dispoziții legale.

Față de

această situație, revizuenta a apreciat că sunt îndeplinite condițiile legale,

prevăzute de art. 322 pct. 7 C. proc. civ., pentru admiterea cererii sale de

revizuire.

Examinând

hotărârea atacată, în raport cu actele și lucrările dosarului, precum și cu

dispozițiile legale incidente în cauză, Curtea constată că cererea de revizuire

este nefondată, după cum se va arăta în continuare.

Astfel,

potrivit art. 322 pct. 7 C. proc. civ., „Revizuirea unei hotărâri rămase

definitivă în instanța de apel sau prin neapelare, precum și a unei hotărâri

dată de o instanță de recurs atunci când evocă fondul, se poate cere (...) dacă

există hotărâri definitive potrivnice date de instanțe de același grad sau de

grade deosebite, în una sau aceeași pricină, între aceleași persoane, având

aceeași calitate".

Dispozițiile

legale mai sus citate, invocate de revizuentă drept temei al cererii formulate

în fața instanței de revizuire, reglementează posibilitatea revizuirii dacă

există hotărâri potrivnice date de instanțe de același grad sau de grade

deosebite în una și aceeași pricină, între aceleași persoane, având aceeași

calitate.

Rațiunea

reglementării acestui caz de revizuire o constituie necesitatea de a se

înlătura încălcarea principiului puterii lucrului judecat, când instanțele au

dat soluții contrare în dosare diferite, dar având același obiect, aceeași

cauză și aceleași părți. Într-o asemenea situație, executarea hotărârilor este

imposibilă, ca urmare a faptului că fiecare parte se prevalează de hotărârea

care îi este favorabilă, iar ieșirea din situația creată de existența

hotărârilor potrivnice nu se poate realiza decât prin revizuirea ultimei

hotărâri, care înfrânge principiul autorității lucrului judecat.

În speță,

se constată, însă, că pricinile în care au fost pronunțate hotărârile pretins

potrivnice, deși au aceleași părți și au fost pronunțate de aceleași instanțe,

nu au același obiect - cererile de restituire a taxei de primă înmatriculare

vizând autoturisme diferite - acestea neîntrunind, deci, condițiile legale

referitoare la tripla identitate de cauză, obiect și părți, pentru a fi

aplicabile dispozițiile art. 322 pct. 7 C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge

cererea de revizuire formulată de SC „A." SRL Vâlcea, împotriva deciziei

nr. 184/R-cont din 10 februarie 2010 a Curții de Apel Pitești, secția

comercială, contencios administrativ și fiscal, ca nefondată.

Irevocabilă.

Pronunțată

în ședință publică, astăzi 25 noiembrie 2010.