ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 6999/2013

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Obiectul acțiunii deduse judecății Prin cererea de chemare în judecată înaintată Tribunalului Brăila, reclamanta SC ”U.L.C. IFN” SA prin N.C. împuternicit să se reprezinte în vederea recuperării taxei de primă înmatriculare a autoturismului FF a chemat în judecată pe pârâta Direcția Generala a Marilor Contribuabili București pentru a dispune anularea Deciziei de calcul a taxei de poluare pentru autovehicule 054623 din 18 octombrie 2010 și obligarea acesteia la restituirea sumei de 4.053,56 RON reprezentând taxă specială pentru autoturisme și autovehicule achitată, ce urmează a fi actualizată cu rata dobânzii legale până la data plății efective, cu cheltuieli de judecată.

În motivarea cererii reclamantul a arătat că potrivit contractului de vânzare - cumpărare a dobândit dreptul de proprietate asupra autoturismului, tipul X pentru înmatricularea căruia în România a plătit o taxă pe mediu stabilită prin Decizia de calcul al taxei pe poluare pentru autovehicule sus-menționată. Pârâta Agenția Națională de Administrare Fiscală prin întâmpinare a invocat și excepția lipsei calității procesuale active a reclamantului N.C.

2. Hotărârea primei instanțe Prin Sentința nr. 115/2012 a Curții de Apel Galați, care a soluționat cauza după ce Tribunalul Brăila prin Sentința nr. 2603/Fca/2011 din 3 noiembrie 2011 și-a declinat competența, a fost admisă acțiunea, a anulat Decizia de calcul a taxei de poluare nr. 054623 din 18 octombrie 2010 și foaia de depunere nr. 1929A0019 din 9 decembrie 2010, a obligat autoritatea pârâtă Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Generală de Administrare a Marilor Contribuabili, să restituie reclamantului N.C. suma de 4.053,56 RON reprezentând taxă de poluare, actualizată cu rata dobânzii legale până la restituirea efectivă. În motivarea hotărârii s-a arătat că art. 28 din Tratatul de Instituire a Comunității Europene interzice restricțiile cantitative la import, precum și orice măsuri cu efect echivalent.

Aceste dispoziții au efect direct asupra ordinii juridice interne de la data de 1 ianuarie 2007 și împiedică, în materie fiscală, restricționarea de către statele membre a liberei circulații a mărfurilor prin interzicerea taxelor discriminatorii și protecționiste, în privința produselor importate și celor provenind de pe piața internă, de natură similară. Cum O.U.G. nr. 50 din 21 aprilie 2008 conține dispoziții contrare, conform principiului efectului direct al dreptului comunitar, instanța constată că taxa pe poluare pentru autovehicule instituită este ilegală, încălcând prevederile art. 28 și art. 90 parag. 1 din Tratatului Comunității Europene și ale Tratatului de aderare a României și Bulgariei la Uniunea Europeană, ratificat prin Legea nr. 157/2005, care prevăd că de la data aderării, dispozițiile tratatelor originare sunt obligatorii pentru România și se aplică în condițiile stabilite prin acestea și prin actul de aderare.

Nu poate fi acceptat punctul de vedere al pârâtei în sensul că prevederile noii reglementări au fost armonizate cu legislația europeană, atât timp cât plata taxei pe poluare condiționează prima înmatriculare a autovehiculelor în România, iar pentru autovehiculele deja înmatriculate nu este percepută, deși în mod evident și acestea poluează. Se constată astfel că instituirea taxei pe poluare reprezintă o măsură cu efect echivalent unei restricții cantitative, incompatibilă în principiu cu obligațiile rezultând din art. 28 CE, ce nu poate fi justificată în mod obiectiv prin unul din motivele de interes general enumerate de art. 30 CE. Deși scopul declarat al adoptării O.U.G. nr. 50 din 21 aprilie 2008 îl reprezintă asigurarea protecției mediului, normele edictate nu au această finalitate, cuprinzând măsuri restrictive discriminatorii.

Instanța Curții de Apel Galați, ca de altfel și ce a Tribunalului Brăila au omis a se pronunța asupra excepției calității procesuale active invocată de pârât. 3. Recursul declarat în cauză Împotriva acestei soluții a formulat în termen recurs pârâta - Agenția Națională de Administrare Fiscală invocând prevederile art. 304 pct. 5 C. proc. civ. și art. 304 1 C. proc. civ. - 1868. În motivarea recursului s-a invocat din nou excepția lipsei calității procesuale active a persoanei care a formulat cererea de chemare în judecată iar pe fondul recursului s-a reiterat aceleași argumente precum și apărările în fața instanței de fond. 4. Intimatul nu a formulat apărări în cauză II.

Considerentele Înaltei Curți asupra recursului 1. Argumentele de fapt și de drept relevante În ceea ce privește excepția lipsa calității procesuale active a lui N.C., Înalta Curte reține că deși invocată prin întâmpinare în fața Tribunalului Brăila, nici de instanță nici de Curtea de Apel Galați învestită în privința declinării competenței nu s-a pronunțat, astfel că și instanța de recurs nu se poate pronunța pentru prima dată, în această fază procesuală asupra ei, fără a prejudicia părțile în litigiu, se impune trimiterea cauzei către instanța de fond pentru a analiza și se pronunța, în conformitate cu principiul contradictorialității, asupra ei.

În ceea ce privește excepția competenței materiale de soluționare a cauzei, raportat la obiectul cauzei și la cuantumul pretențiilor - 405.356 RON + dobânda fiscală, dispozițiile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 stabilesc competența în fond de soluționare a cauzei la tribunale, competența teritorială revenind Tribunalului Brăila. Faptul că în cadrul Agenția Națională de Administrare Fiscală competența de calcul a revenit Direcției Generale de Administrare a Marilor Contribuabili și nu unei entități descentralizate în teritoriu a Agenției Naționale nu poate schimba competența materială de soluționare a unor astfel de cauzei, astfel cum rezultă acestea din prevederile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.

Stabilirea competenței în fond în favoarea Curții de apel doar pentru că respectivul calcul a fost efectuat de către Direcția Generală de Administrare a Marilor Contribuabili din cadrul ANAF nu poate modifica competența materială legală, aceasta nefiind altceva decât o structură în cadrul ANAF ca de altfel și Direcția Generală Juridică - care a promovat prezenta cale de atac. De altfel, și recursul este promovat de către Agenția Națională de Administrare Fiscală ca persoană juridică unică și nu de către Direcția Generală de Administrare a Marilor Contribuabili în mod distinct. În aceste condiții soluționarea cauzei de către Curtea de Apel Galați în fond s-a făcut cu nerespectarea dispozițiilor de ordine publică - în dreptul public administrativ, privitoare la competență, motiv pentru care pricina trebuie să fie soluționată în fond de către instanța competentă, în speță Tribunalul Brăila.

2. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs Cum hotărârea analizată a fost dată cu încălcarea competenței de ordine publică, fapt ce se circumscrie dispozițiilor art. 304 pct. 3 C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul și în temeiul dispozițiilor art. 312 pct. 6 C. proc. civ. - 1865, va trimite dosarul spre soluționare în fond instanței competente, în speță Tribunalul Brăila.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de Agenția Națională de Administrare Fiscală împotriva Sentinței nr. 115 din 15 martie 2012 a Curții de Apel Galați, secția contencios administrativ și fiscal. Casează sentința recurată și trimite cauza spre competentă soluționare la Tribunalul Brăila, secția contencios administrativ și fiscal. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 31 octombrie 2013. Procesat de GGC - LM