ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2434/2007

Asupra recursului civil de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 233 din 19 mai 2006, pronunțată de Tribunalul Gorj, după un prim ciclu procesual, s-a admis în parte acțiunea, formulată de reclamanții V.R. și V.V. în contradictoriu cu pârâtul Primarul Municipiului Târgu-Jiu. S-a modificat în parte dispoziția nr. 2070 din 10 octombrie 2002, emisă de Primarul Municipiului Târgu-Jiu cu privire la construcții și a fost menținută cu privire la teren. S-a stabilit că reclamanții sunt îndreptățiți la măsuri reparatorii în echivalent pentru terenul în suprafață de 486 mp, ce nu poate fi restituit în natură și construcțiile demolate (casă de locuit cu bucătărie, baie, magazie și garaj) al cărui cuantum să fie stabilit conform procedurii prevăzut de Titlul VII din Legea nr. 247/2005.

A fost obligat pârâtul să plătească reclamanților suma de 500 lei, reprezentând cheltuieli de judecată. Pentru a pronunța această hotărâre, s-a reținut că reclamanții se încadrează în prevederile art. 3 din Legea nr. 10/2001 și că au făcut dovada calității de proprietari ai terenului și casei ce s- au expropriat prin Decretul nr. 408/1981, fiind persoane îndreptățite în înțelesul Legii nr. 10/2001. S-a mai reținut, că pe teren nu s-au edificat blocuri de locuințe sau alte construcții, dar este afectat de alei pietonale, de un drum de acces ce traversează întreaga suprafață spre vest și spații verzi. Din modul de amplasare al drumului de acces și față de multitudinea aleilor pietonale s-a realizat o parcelare excesivă a terenului în opt bucăți fracționate, ce reprezintă spații verzi situate între respectivele alei, astfel că s-a reținut a fi inutilă și neoportună restituirea în natură.

Prin raportul de expertiză întocmit în cauză și schițele însoțitoare, s-a concluzionat că există utilități publice subterane, respectiv rețea de gaze, rețea de apă, canalizare și conductă de termoficare, amenajări ce fac imposibilă restituirea în natură a terenului, chiar dacă expertul a menționat în lucrare punctul său de vedere, că terenul este liber, nefiind ocupat de construcții definitive.

Instanța de fond a mai reținut că, în conformitate cu art. 10 pct. 3 din Legea nr. 10/2001 se restituie în natură terenurile și construcțiile ușoare sau demontabile, text neaplicabil în speță, întrucât, potrivit art. 10 pct. 3 din Normele metodologice, în toate cazurile, entitatea investită cu soluționarea notificărilor are obligația de a identifica cu exactitate terenul și de a verifica destinația actuală a sa, pentru a nu afecta căile de acces (existența pe terenul respectiv a unor străzi, trotuare, parcări amenajate), existența și utilizarea unor amenajări subterane (conducte pentru alimentarea cu apă, gaze, petrol, electricitate, adăposturi militare și altele). În cazul în care s-ar fi constatat astfel de situații, restituirea în natură s-ar fi limitat numai la acele suprafețe de teren disponibile sau, după caz, numai la suprafețele care nu afectează accesul și utilizarea normală a amenajărilor subterane.

În raport de situația de fapt existentă, în privința terenului s-a reținut că nu este oportună restituirea în natură. De asemenea, în raport de dispozițiile art. 10 din Legea nr. 10/2001, s-a reținut că reclamanții sunt îndreptățiți la măsuri reparatorii în echivalent pentru terenul în suprafață de 486 mp și construcțiile demolate, al căror cuantum să fie stabilit conform procedurii prevăzute în Titlul VII din Legea nr. 247/2005. Curtea de Apel Craiova, secția civilă, prin decizia nr. 687 din 20 septembrie 2006 a respins apelul declarat de reclamanții V.R. și V.V. împotriva sentinței civile nr. 233 din 19 mai 2006 a Tribunalului Gorj, în contradictoriu cu intimatul pârât Primarul Municipiului Târgu-Jiu.

Instanța de apel a reținut că, în raport de prevederile art. 11 alin. (3) din Legea nr. 10/2001 se justifică măsurile reparatorii în echivalent și nu restituirea în natură a terenului neocupat de construcții, care este necesar bunei utilizări pentru căi de acces, spații verzi, ce constituie un tot inseparabil, astfel că nu este posibil a se crea anumite spații libere, existând și utilități subterane. S-a mai avut în vedere, că terenul în litigiu este cuprins în planul de sistematizare, zonă în care s-au construit blocuri de locuințe, fiind afectat de alei pietonale, spații verzi, utilități subterane, toate răspunzând unei necesități firești de utilizare a construcțiilor. În același sens, s-a avut în vedere că noile construcții nu ocupă în întregime terenul, dar pentru normala exploatare a lor sunt necesare căi de acces, spații verzi, situația în care nu este posibilă crearea unor porțiuni libere.

Raportat la situația de fapt avută în vedere, s-au apreciat ca nefondate argumentele reclamanților pentru restituirea în natură a terenului, în sensul că nu este afectat de construcții la suprafață, că vecinii au posibilități de acces și în alte variante și că există posibilitatea și acordul pentru devierea utilităților subterane. Nefondată s-a apreciat și critica reținerii dispozițiilor art. 10 din Legea nr. 10/2001, cu motivarea că soluția dată se bazează pe dispozițiile art. l 1 și art. 12, prin raportare la art. 10 din Legea precizată. Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs reclamanții V.R. și V.V. care, invocând art. 304 pct. 9 C. proc. civ. arată că, greșit instanța de apel a aplicat art. 10 din Legea nr. 10/2001 și nu art. 11 pct. 2 din aceeași lege, deoarece imobilele au fost preluate prin expropriere cu titlu valabil și nu abuziv, situație în care terenul trebuia restituit în natură.

Recurenții învederează că este greșită argumentarea în drept a instanței de apel și cu privire la aplicarea în speță a dispozițiilor art. 11 alin. (3) din aceeași lege. În acest sens, textul prevede că " în cazul în care construcțiile expropriate au fost integral demolate și lucrările pentru care s-a dispus exproprierea ocupă terenul parțial, persoana îndreptățită poate obține restituirea în natură a părții de teren rămasă liberă". În final, se arată că acordarea măsurilor reparatorii prin echivalent se face atunci când terenul este necesar bunei utilizări a construcțiilor noi. Examinând recursul în limita criticilor formulate, ce fac posibilă încadrarea în dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc.

civ. se constată că nu este fondat, pentru considerentele ce urmează: Recurenții V.R. și V.V. , prin notificarea adresată intimatului pârât au solicitat restituirea în natură a terenului în suprafață de 486 mp, situat în municipiul Târgu-Jiu și despăgubiri bănești pentru imobilul-casă de locuit, demolată, imobile expropriate prin Decretul nr. 408/1981, pentru casă primind despăgubiri în sumă de 71099 lei. Pe baza probatoriului administrat, instanțele de fond și apel au ajuns la soluția arătată anterior, criticată prin recursul declarat de reclamanți, în primul rând pentru greșita aplicare art. 10 din Legea nr. 10/2001, în condițiile în care incidente ar fi fost dispozițiile art. 11 și art. 12 din același act normativ.

Dispozițiile art. 10 din legea precizată se referă la reguli generale privind restituirea în natură sau în echivalent a imobilelor preluate în mod abuziv. Imobilele expropriate în sensul Legii nr. 10/2001 sunt imobile preluate abuziv, situație în care în mod corect instanța de apel a avut în vedere disp.art.

10 alin. (2), potrivit cărora "în cazul în care pe terenurile pe care s-au aflat construcții preluate în mod abuziv s-au edificat noi construcții autorizate, persoana îndreptățită va obține restituirea în natură a părții de teren rămasă liberă, iar pentru suprafața ocupată de construcții noi, cea afectată sevituțiilor legale și altor amenajări de utilitate publică ale localităților urbane și rurale, măsurile reparatorii se stabilesc în echivalent." Prin hotărârea recurată se arată că, în raport de dispozițiile art. 11 alin. (3) din Legea nr. 10/2001 se justifică măsuri reparatorii în echivalent și nu restituirea în natură a terenului neocupat de construcții, dar care este necesar bunei utilizări pentru căile de acces, spații verzi și alte asemenea utilizări, ce constituie un tot inseparabil.

Este clar că, instanța a avut în vedere dispozițiile art. 11 din lege, care reglementează în mod special regimul juridic al imobilelor expropriate. Această critică este nefondată, deoarece instanța de apel s-a raportat pe de o parte la dispozițiile art. 11 din Legea nr. 10/2001, ce vizează reguli speciale referitoare la imobilele expropriate, iar pe de altă parte la normele cuprinse în art. 10, ce definesc reguli generale privind imobilele preluate în mod abuziv, astfel încât aplicabilitatea celor două texte nu poate fi făcută decât în strânsă legătură. În ceea ce privește cea de a doua critică, referitoare la existența sau inexistența pe terenul în litigiu a unor amenajări, se reține fără nciun dubiu că terenul este afectat de utilități publice, așa cum s-a stabilit de către instanța de apel prin hotărârea recurată.

Potrivit art. 11 alin. (4) din Legea nr. 10/2001, în cazul în care lucrările pentru care s-a dispus exproprierea ocupă funcțional întregul teren afectat, măsurile reparatorii se stabilesc în echivalent pentru întregul imobil. Articolul 10.3 din H.G. nr. 498/2003 prevede că, în toate cazurile, entitatea investită cu soluționarea notificării are obligația, înainte de a dispune orice măsură, de a identifica cu exactitate terenul și vecinătățile, să verifice destinația actuală, suprafața acestuia, pentru a nu afecta căile de acces (existența pe teren a unor străzi, trotuare, parcări amenajate, etc), existența și utilizarea unor amenajări subterane (conducte de alimentare cu apă, gaze, petrol, electricitate de mare calibre, și altele).

În cazul în care se constată astfel de situații, restituirea în natură se limitează numai la acele suprafețe de teren disponibile sau, după caz, numai la acele suprafețe de teren care nu afectează accesul și utilizarea normală a amenajărilor subterane. În plus, s-a avut în vedere că, prin decizia nr. 4644 din 1 iunie 2005, Înalta Curte de Casație și Justiție a statuat că trebuie analizat, posibilitatea restituirii în natură, în cazul inexistenței rețelelor subterane, incidența art. 10 și art. 11 din Legea nr. 10/2001, precum și necesitatea verificării dacă terenul în litigiu este afectat de străzi, trotuare, parcări, alei pietonale sau alte asemenea lucrări.

Potrivit concluziilor raportului de expertiză întocmit în cauză și planului de situație anexat, s-a reținut că, sunt cinci alei pietonale, alee de circulație auto, ce face legătura între străzile C. și V. și care asigură accesul la parcările strict necesare cartierului din zonă, rețele de gaze, canalizare, conducte de apă, canalizare menajeră. Prin constatările nemijlocite ale reprezentanților intimatei Primăria municipiului Târgu-Jiu s-a reținut că, în subteran există o ramificație de rețele de apă ce afectează terenul, ale căror trasee nu pot fi deviate. Cartierul de locuințe din zonă s-a construit în conformitate cu planul de sistematizare, incluzând amplasamentele pentru blocuri, rețelele tehnico-edilitare subterane aferente, spațiile verzi, trotuarele, căile de circulație auto și pietonale.

Așa, cum corect a reținut instanța de apel, suprafața de teren ce se dorește a fi restituită nu poate fi dislocată din ansamblul edilitar gospodăresc, avându-se în vedere și faptul că este afectată de utilități publice. Criticile de mai sus nefiind fondate urmează ca recursul să fie respins.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE: Respinge recursul declarat de reclamanții V.R. și V.V. împotriva deciziei nr. 687 din 20 septembrie 2006, pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția civilă, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 19 martie 2007.