ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1541/2007
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1541/2007 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2007)
Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Curtea de Apel Craiova prin încheierea din 13 martie 2007, pronunțată în dosarul nr. 953/54/2007 a menținut măsura arestării luată față de persoana solicitată T.C., conform art. 90 alin. 9 din Legea nr. 302/2004, modificată prin Legea nr. 224/2006. În baza art. 303 alin. (6) C. proc. pen. și art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, modificată, a dispus suspendarea judecării cauzei până la soluționarea excepției de neconstituționalitate invocată de către persoana solicitată, cu referire la dispozițiile art. 108 alin. (1) din Legea nr. 302/2004, despre care s-a invocat că, contravin dispozițiilor art. 15 alin. (2), art. 16 alin. (1), art. 19 alin. (2) și art. 124 alin. (2) din Constituție.
Pentru a dispune astfel, instanța a reținut că împotriva cetățeanului român T.C. s-a emis un mandat european de arestare de către Tribunalul de Mare Instanță din Rouen, din conținutul căruia reiese că acesta, în perioada martie – iulie 2002 a comis 35 de furturi și tentative la furt în diverse comune periurbane ale regiunii Sena Maritimă. Furturile vizau carnete de C.E.C., carduri bancare, echipamente hi-fi, obiecte de vestimentație. În urma supravegherii cu mijloace tehnice și fizice s-a stabilit că aceste delicte erau comise de aceeași rețea de crimă organizată formată din cetățeni români, al căror lider local era C.C., iar principalul ordonator era C.T. Prin încheierea din 22 februarie 2007, pronunțată de Curtea de Apel Craiova, s-a dispus arestarea persoanei solicitate T.C., hotărârea fiind confirmată prin decizia penală nr. 1124 din 28 februarie 2007, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție.
Instanța a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate invocată de persoana solicitată, suspendând judecarea cauzei până la soluționarea acesteia. Având în vedere împrejurările cauzei, necesitatea de a se evita fuga persoanei solicitate, precum și cea de soluționare a aspectelor legate de executarea mandatului european de arestare, instanța a apreciat că se impune menținerea măsurii arestării luate față de persoana solicitată T.C. Împotriva acestei încheieri a declarat recurs persoana solicitată, pentru motivele invocate în practica. Examinând încheierea atacată prin prisma motivelor de recurs invocate, a probelor administrate, cât și din oficiu, conform art. 385 6 , 385 9 C. proc.
pen. și Legii nr. 303/2004, modificată, prevederile Legii nr. 224/2006, instanța constată recursul nefondat. Criticile invocate de persoana solicitată țin mai mult de legalitatea încheierii de arestare rămasă definitivă și mai puțin de cea a încheierii de menținere a stării de arest, fiind verificată anterior îndeplinirea condițiilor mandatului european de arestare emis pe seama acestei persoane solicitate, iar opoziția acestuia la arestare ține doar de suspiciunea lui că nu va avea parte de un proces echitabil. Fiind întemeiată menținerea persoanei solicitate în stare de arest, în raport și de evadările lui anterioare, cât și de dispozițiile art. 90 alin. (10) din Legea nr. 303/2004 modificată și completată prin Legea nr. 224/2006, instanța va respinge ca nefondat, recursul declarat conform art. 385/15 pct. 1 lit. b) C. proc.
pen., art. 89, 90 din Legea specială. Se vor aplica și dispozițiile art. 192 C. proc. pen.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de persoana solicitată T.C. împotriva încheierii din 13 martie 2007, pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția penală, în dosarul nr. 953/54/2007. Obligă recurenta persoană solicitată să plătească statului suma de 100 lei cheltuieli judiciare. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 20 martie 2007.
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.