ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 7229/2006

Deliberând asupra recursului penal de față, constată următoarele: Prin încheierea penală nr. 623 din 14 noiembrie 2006, pronunțată în dosar nr. 38860/3/2006, Curtea de Apel București, secția I penală, a respins, ca nefondate, recursurile declarate de inculpații E., A.D., T.M. și P.R. împotriva încheierii din Camera de Consiliu din 10 noiembrie 2006 a Tribunalului București, secția I penală, prin care s-a dispus prelungirea duratei arestării preventive a acestora pe o durată de 30 zile pentru fiecare inculpat. Recurenții inculpați au fost obligați să plătească câte 40 RON, fiecare, cheltuieli judiciare către stat. Pentru a hotărî astfel instanța a avut în vedere: Potrivit art. 197 alin. (2) C. proc.

pen., este sancționată cu nulitatea absolută doar neasistarea inculpatului de către avocat, nu și neasistarea acestuia de către apărătorul ales, iar din încheiere nu rezultă că inculpații au solicitat asistarea de către apărătorii aleși, iar pe de altă parte legea nu reglementează o obligație a instanței de a anunța pe apărătorii aleși pe care inculpații îi au la urmărire penală, decât la luarea măsurii. De asemenea, împrejurarea că inculpații D.I., D.I., B.E.G., E.M. și A.D. au fost asistați de același apărător desemnat din oficiu, poate atrage cel mult nulitatea relativă a încheierii de ședință, însă încălcarea nu a fost invocată conform prevederilor art. 197 alin. (4) C. proc. pen. Mai mult, invocarea unei asemenea nulități de către inculpatul P.R.

este inadmisibilă, nejustificând un interes și o vătămare în a formula o asemenea cerere. Este inadmisibilă excepția referitoare la neconstituționalitatea prevăzută de art. 159 alin. (3) C. proc. pen., în raport de prevederile art. 29 din Legea nr. 49/1992, întrucât nu are legătură cu fondul cauzei. Criticile aduse pe fondul cauzei sunt, de asemenea, neîntemeiate, întrucât se mențin temeiurile inițiale care au determinat luarea măsurii preventive, iar actele de urmărire penală ce urmează a fi efectuate în cauză, reclamă aflarea inculpaților în stare de arest, probele aducând date cu privire la pretinsul grup infracțional. Totodată, împrejurarea că de la data săvârșirii faptelor a trecut mult timp nu duce automat la concluzia că inculpații nu mai prezintă pericol pentru ordinea publică.

Împotriva acestei încheieri a formulat recurs inculpatul E.M. Prin motivele de recurs, formulate în scris, inculpatul a criticat hotărârea Curții de Apel pentru nelegalitate arătând că instanța nu s-a pronunțat asupra cererii de sesizare a Curții Constituționale în vederea soluționării excepției de neconstituționalitate a prevederilor art. 159 alin. (2) C. proc. pen., invocate. Examinând hotărârea recurată sub aspectele invocate de inculpat cât și din oficiu, conform art. 385 6 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte constată că recursul formulat de inculpat de inculpatul E.M. este fondat. Din analiza actelor și lucrărilor dosarului se reține că inculpații E.M.

și A.D., la termenul la care s-a soluționat recursul declarat împotriva încheierii din Camera de Consiliu din 10 noiembrie 2006 a Tribunalului București, secția I penală, prin care s-a dispus prelungirea duratei arestării preventive, au invocat excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 159 alin. (3) C. proc. pen., apreciind că aceste dispoziții sunt neconstituționale, întrucât nu garantează dreptul la apărare, prevăzut de art. 24 din Constituția României. Potrivit art. 311 C. proc. pen., hotărârile sunt împărțite în sentințe, decizii și încheieri, iar potrivit art. 354 C. proc. pen., hotărârea prin care instanța soluționează fondul cauzei trebuie să conțină o parte introductivă, o expunere și dispozitivul.

În art. 309 C. proc. pen., se prevede că rezultatul deliberării se consemnează într-o minută, care trebuie să aibă conținutul prevăzut pentru dispozitivul hotărârii Revenind la cauză se constată că instanța a fost investiră, practic, cu două cereri distincte, respectiv o cerere de recurs formulată împotriva unei încheieri prin care s-a dispus prelungirea duratei arestării preventive a inculpaților și o cerere prin care inculpații E.M. și A.D. au invocat excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 159 alin. (3) C. proc. pen. Curtea de Apel s-a pronunțat, în fapt, doar asupra recursurilor formulate de inculpați, omițând să se pronunțe și în dispozitiv și cu privire la cererea de sesizare a Curții Constituționale cu privire la soluționarea excepției de neconstituționalitate invocată, încălcând în acest mod și dispozițiile art. 29 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale.

Astfel, deși hotărârea pronunțată de instanța de recurs este încheiere, aceasta trebuie să conțină, ca orice hotărâre, o parte introductivă, o expunere și un dispozitiv. Ori, în speță, deși în expunerea hotărârii se arată lapidar, că „este inadmisibilă excepția referitoare la neconstituționalitatea prevederilor art. 159 alin. (3) C. proc. pen., în raport cu prevederile art. 29 din Legea nr. 47/1992, întrucât nu au legătură cu fondul cauzei”, totuși în dispozitiv nu se mai face nici o mențiune cu privire la această excepție (mențiune care nu există nici în minuta hotărârii). În condițiile în care, potrivit art. 29 alin. (6) din Legea nr. 47/1992, excepția de neconstituționalitate este inadmisibilă, instanța respinge printr-o încheiere motivată cererea de sesizare a Curții Constituționale, încheiere care poate fi atacată numai cu recurs la instanța imediat superioară în termen de 48 de ore de la pronunțare.

În raport de prevederile legale anterior citate, Înalta Curte constată că, în cauză, Curtea de Apel nu s-a pronunțat asupra cererii de sesizare a Curții Constituționale cu soluționarea excepției de neconstituționalitate invocate de cei doi inculpați. Mențiunea lapidară a instanței din considerentele hotărârii că excepția de neconstituționalitate este inadmisibilă nu poate echivala cu o soluționare, motivată (după cum prevede, imperativ, art. 29 alin. (6) din Legea nr. 47/1992) a cererii cu care a fost investită, mai ales că în dispozitiv instanța omite să se pronunțe cu privire la cererea de sesizare a Curții Constituționale. În consecință, având în vedere considerentele expuse, în temeiul art. 385 15 pct. 2 lit. c) C. proc.

pen.,va admite recursul formulat de inculpatul E.M., recurs ale cărei efecte vor fi extinse, în temeiul art. 385 7 alin. (1) C. proc. pen., și cu privire la inculpatul A.D., inculpat care a invocat și el excepția de neconstituționalitate invocată. Va casa, în parte încheierea atacată și va dispune trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeași instanță în vederea soluționării cererii privind excepția de neconstituționalitate invocată de cei doi inculpați. Văzând și dispozițiile art. 192 alin. (3) C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de inculpatul E.M. împotriva încheierii nr. 623 din 14 noiembrie 2006 pronunțată de Curtea de Apel București, secția I penală, în dosarul nr. 38860/3/2006 (3321/2006) și extinde efectele acesteia și cu privire la inculpatul A.D. Casează, în parte, încheierea atacată și dispune trimiterea cauzei spre rejudecarea excepției de neconstituționalitate invocată. Menține celelalte dispoziții ale încheierii. Onorariul de avocat pentru apărarea din oficiu a recurentului inculpat, în sumă de 100 lei, se va plăti din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 12 decembrie 2006.