ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 8134/2005

Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin notificarea nr. 2076 din 18 aprilie 2001 întocmită în baza Legii nr. 10/2001 și adresată A.A.R. Goreni, județul Mureș, A.C.G., în calitate de moștenitor legal al defunctei S.E. a solicitat restituirea în natură a imobilului situat în localitatea Goreni, județul Mureș, în cotă de 9/12 parte. Întrucât nu a primit răspuns la notificare, la data de 3 octombrie 2001, reclamantul A.C.G. a chemat în judecată pe pârâta A.A.R. Goreni, județul Mureș, pentru ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună: restabilirea situației anterioare de C.F. Goreni nr. top 191/2, 192/3, 193, 194, 195 și 196 prin înlăturarea dreptului pârâtei și reîncrierea vechiului proprietar S.E.; că, masa succesorală de pe urma defunctei S.E., decedată la 28 octombrie 1959, se compune din cota de 9/12 din imobilul susmenționat; să fie obligată pârâta să-i predea reclamantului cota de 9/12 din imobil.

În motivarea acțiunii reclamantul a arătat că, inițial, proprietar al imobilului a fost S.J., decedat la 25 noiembrie 1956, cota parte din imobil de 9/12 revenindu-i străbunicii reclamantului S.E. conform certificatului de moștenitor nr. 162/1957. După decesul lui S.E. imobilul a rămas nelocuit deoarece unica ei fiică, A.I., bunica reclamantului a fost strămutată și a avut domiciliu obligatoriu la Blaj până în anul 1963. După decesul lui S.E. intervenit la 28 decembrie 1959, fosta gospodărie agricolă colectivă din Goreni a ocupat imobilul (casă de locuit și anexe) ocazie cu care s-a încheiat un înscris sub semnătură privată de către S.I., proprietar pe o cotă de 1/12 parte, S.S., proprietar pentru o cotă de 1/12 parte și o terță persoană L.H., neproprietar, înscris care atesta vânzarea imobilului și pentru cota de 9/12 ce aparținea bunicii reclamantului.

După ce gospodăria agricolă s-a transformat în cooperativă agricolă de producție, aceasta a preluat imobilul, iar după desființarea ei, bunul a fost preluat de pârâtă. Reclamantul a susținut prin acțiune că pârâta și-a întabulat în cartea funciară dreptul de proprietate asupra construcției cu încălcarea Legii nr. 18/1991 deoarece putea face aceasta numai în privința mijloacelor fixe, ateliere de industrie mică sau construcții agrozootehnice, nu și asupra fostelor sedii CAP, întrucât casa de locuit (gen castel) care a aparținut străbunicilor reclamantului, nu putea face obiectul acestui transfer de proprietate. A mai susținut reclamantul că în prezent în casă funcționează un magazin alimentar și un bar, activități care nu au nimic comun cu scopul pentru care proprietatea a fost strămutată pârâtei.

Prin precizarea de acțiune de la fila 37 dosar de fond, reclamantul a solicitat constatarea nulității contractului sub semnătură privată încheiat la 28 decembrie 1959 cu referire la imobilul mai sus menționat încheiat între S.A., S.Ș. și L.H. , în calitate de vânzători și fosta G.A.C.L. din Dedgrad. La 10 mai 2002 reclamantul A.C.G. a formulat o completare de acțiune (fila 55 dosar de fond) prin care a chemat în judecată pe pârâții B. B.G.C.P. SA, bancă în faliment, SC P.M.C., SC R.V.A. SA București, SC A.Ș. SRL Târgu Mureș și SA R. Goreni, comuna Batos, sat Goreni, județul Mureș, pentru ca prin hotărârea ce se va pronunța: - Să se constate nulitatea actului de vânzare-cumpărare (proces-verbal de licitație din 18 februarie 2002) cu privire la imobilul din comuna Batoș, sat Goreni, construcție și teren aferent în suprafață de 32.265 mp încheiat între prima și a doua pârâtă; - Radierea din C.F.

Goreni a dreptului de proprietate înscris pe numele pârâtei SC A.Ș. SRL Târgu Mureș. În motivarea cererii completatoare reclamantul a învederat că, anterior intrării în vigoare a Legii nr. 10/2001, exista pe rolul instanțelor de judecată procesul de revendicare a aceluiași imobil, perioadă în care pârâta SC R. Goreni a contractat un împrumut de la B., pe care însă nu l-a restituit. B. a încercat să scoată imobilul la licitație publică însă printr-o încheiere din 14 martie 2001 instanța a suspendat operațiunea până la finalizarea litigiului în revendicare. Deși soluția de suspendare era opozabilă B., aceasta, cu rea-credință, a continuat procedura de executare silită, iar reprezentantul debitoarei A.A.

R. Goreni, numitul A.A., care era și administratorul SC A.Ș. SRL a dobândit imobilul în urma licitației. Printr-o nouă precizare de acțiune din 19 februarie 2003 (fila 140 dosar de fond) reclamantul a arătat că cererile referitoare la nulitatea contractului din 28 decembrie 1959 și a procesului-verbal de licitație din 18 februarie 2002 sunt fondate pe prevederile art. 46 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, cu motivarea că imobilul, construcție (conac) nu putea face obiectul prevederilor art. 28 din Legea nr. 18/1991; că, după apariția Legii nr. 10/2001, deși reclamantul a notificat B. în sensul că solicită retrocedarea imobilului, totuși, aceasta cu rea-credință a scos bunul la licitație publică pentru datoria contractată de pârâta A.A.

R. Goreni și operațiunea a continuat cu toate că era suspendată prin hotărâre judecătorească; că „vânzând pârâtei SC A.Ș. SRL care este doar un intermediar, fiindcă imediat după cumpărare a dat mandat reprezentantului A.A.R. Goreni pentru administrarea imobilului”. Investit cu soluționarea prezentei cauze, Tribunalul Mureș, secția civilă, a dispus conexarea dosarului nr. 2276/2002 al Judecătoriei Tg. Mureș care a avut ca obiect acțiunea reclamantului în nulitatea actului de vânzare-cumpărare din 18 februarie 2002 și radierea din cartea funciară a dreptului de proprietate al pârâtei SC A.Ș. SRL, la prezentul dosar.

Prin încheierea din 17 martie 2003 același tribunal a „disjuns judecarea petitelor formulate pe drept comun cu privire la constatarea nulității” actelor de vânzare-cumpărare „de petitele formulate în baza Legii nr. 10/2001” (încheierea de la fila 153). Prin sentința civilă nr. 279 din 31 martie 2003 Tribunalul Mureș a admis în parte acțiunea reclamantului și a constatat nulitatea absolută parțială a contractului de vânzare-cumpărare sub semnătură privată din 28 decembrie 1959 cu privire la cota de 9/12 parte din imobilul situat în Goreni, înscris în C.F. Goreni și a respins restul capetelor de cerere atât din prezentul dosar, cât și din dosarul conexat cu nr. 2276/2002 al Judecătoriei Tg. Mureș.

Apelul declarat împotriva acestei sentințe de reclamantul A.C.G. a fost respins ca nefondat prin decizia nr. 141/A din 16 octombrie 2003 a Curții de Apel Târgu Mureș, secția civilă. Pentru a decide astfel, instanța de apel a reținut și motivat că acțiunea introductivă de instanță este confuză, reclamantul alegând atât calea revendicării imobiliare în baza dreptului comun, cât și prevederile Legii speciale nr. 10/2001, ridicând, totodată, și probleme succesorale în cadrul unei proceduri speciale. Față de acțiunea introductivă din 3 octombrie 2001, la data de 10 mai 2002, reclamantul a formulat o completare de acțiune, chemând în judecată și alte persoane, extinzând astfel cadrul procesului, atât cu privire la obiect, cât și cu privire la părți.

Față de această completare, instanța a reținut că în mod corect pârâții au invocat împrejurarea că Legea nr. 10/2001, intrând în vigoare la 14 februarie 2001, completarea de acțiune înregistrată la 10 mai 2002, apare ca fiind prescrisă [art. 46 alin. (5) din Legea nr. 10/2001]. S-a mai motivat că SC R. Goreni a devenit proprietatea imobilului, construcții și teren, ca efect a aplicării art. 28 din Legea nr. 18/1991, imobilul revendicat de reclamant fiind parte componentă a activelor preluate de la fosta CAP Goreni. Reclamantul a beneficiat atât de prevederile Legii nr. 18/1991, cât și de cele ale Legii nr. 1/2001, reconstituindu-i-se dreptul de proprietate pentru 10 ha de teren și apoi pentru 39 ha teren, fiind îndestulat cu întreaga proprietate funciară pe care au deținut-o antecesorii săi.

SC R. Goreni, înființată la 30 septembrie 1991 printr-o sentință civilă a Judecătoriei Tg. Mureș, în baza Legii nr. 36/1991, a preluat întreg activul și pasivul fostei CAP Goreni. În cursul anului 1997, S.A. Goreni a contractat de la B. SA Tg. Mureș un credit în valută pentru achiziționarea unor utilaje agricole de import, împrumut pe care l-a garantat cu patrimoniul societății și, nereușind rambursarea lui, unitatea bancară a trecut la executarea silită, iar în urma licitației întreg imobilul, construcții și teren, a fost adjudecat de SC A.Ș. S.R.L. și întrucât imobilul a fost înstrăinat cu respectarea legii, persoana îndreptățită are dreptul doar la măsuri reparatorii în echivalent constând în bunuri sau servicii ori despăgubiri bănești.

S-a reținut valabilitatea titlului de proprietate înscris în C.F. Goreni și reclamantul nu poate invoca faptul că nulitatea convenției de înstrăinare din anul 1959 ar atrage nulitatea actelor ulterioare de transmitere a aceluiași imobil. Împotriva deciziei dată în apel, prin care s-a păstrat sentința tribunalului, în termen legal a declarat recurs reclamantul A.C.G.

care a invocat următoarele motive de casare: instanțele au interpretat greșit prevederile de art. 29 din Legea nr. 18/1991 deoarece casele de locuit, ajunse sedii ale fostelor CAP nu puteau trece în proprietatea societăților agricole nou înființate întrucât nu puteau fi considerate mijloace de producție; titlurile de proprietate emise cu privire la terenuri nu pot conduce în mod necondiționat la dobândirea dreptului de proprietate și asupra construcțiilor; instanța de apel a interpretat greșit prevederile art. 46 alin. (5) din Legea nr. 10/2001, deoarece acțiunea completatoare din mai 2002 nu era prescrisă; vânzarea imobilului în litigiu s-a efectuat la 18 februarie 2002, deci în timpul procesului; greșit s-a reținut că titlurile de proprietate ale pârâtelor nu au fost atacate, acțiunile fiind formulate atât în prezentul dosar, cât și în cel conexat de instanța de fond; imobilul a fost vândut la licitație publică în condițiile în care această operațiune era suspendată, iar părțile care au participat la licitație aveau cunoștință de faptul că imobilul era revendicat; contractarea împrumutului, nerestituirea lui și licitarea bunului a constituit „o manoperă dolosivă” pentru ca imobilul să devină proprietatea președintelui A.A.

R. Goreni. Recursul este fondat, în sensul considerentelor care succed: Imobilul înscris în C.F. Goreni, nr. top 191/2, 192/2, 193, 194, 195, 196 a constituit, inițial, proprietatea lui S.I. fiind transcris în C.F. în anul 1957. Din extrasul C.F. nr. Goreni depus la dosarul de fond (fila 5), rezultă că după decesul proprietarului S.I. s-a dezbătut succesiunea acestuia și a fost înscris în cartea funduară certificatul de moștenitor nr. 167/1957 eliberat de fostul Notariat de Stat Reghin, fiind trecuți la pozițiile B 2 – 5 moștenitorii: S.E. cu o cotă de 9/12 parte, S.Ș., S.A. și L.A. fiecare cu o cotă de câte 1/12 parte. Ulterior acestor înscrieri nu s-a mai produs nici o modificare a cărții funduare.

Potrivit înscrisului sub semnătură privată intitulat „chitanță”, între S.I., S.S. și L.H., în calitate de vânzători și G.A.C.L.D., în calitate de cumpărătoare, a intervenit un contract de vânzare-cumpărare a imobilului în litigiu (fila 8 dosar de fond). Contractul, datat 28 decembrie 1959, nu a fost înscris în C.F. Goreni și este de primit susținerea reclamantului că actul juridic nu poate să fie valid și să producă efecte translative de drept real cât timp vânzătorii nu erau proprietarii cotei de 9/12 din imobil, parte pe care nu o puteau înstrăina. Atât prin acțiunea introductivă de instanță, cât și prin precizările și completările ulterioare, reclamantul a susținut că după decesul lui S.E.

imobilul nu a mai fost locuit de succesoarea acesteia A.I. (bunica reclamantului), fiind persoană strămutată și cu domiciliu obligatoriu în altă localitate, că imobilul a fost transformat în sediul gospodăriei agricole colective din localitate și apoi în sediul cooperativei agricole de producție, pentru ca, după 1989, să devină proprietatea pârâtei A.A.R. Goreni pe care a întabulat-o în cartea funduară. Totodată, reclamantul a atacat cu acțiune în nulitate două acte juridice de înstrăinare ale nemișcătorului: primul, cel prin care pârâta S.A.R.

Goreni a devenit proprietara bunului, cu motivarea că au fost încălcate prevederile Legii nr. 18/1991, deoarece imobilul, casă de locuit și terenul aferent, devenit, în condițiile istorice date, sediu de C.A.P., nu putea forma obiect al dreptului de proprietate al membrilor asociaților de tip privat; al doilea, îl reprezintă procesul-verbal de licitație din 18 februarie 2002, prin care imobilul litigios a fost adjudecat de către pârâta SC A.Ș. SRL Târgu Mureș pentru neplata unei datorii contractată de A.A.R. Goreni la B. Tg. Mureș. A susținut reclamantul că pârâta împrumutată nu a plătit intenționat datoria și că societatea care a adjudecat bunul este administrată de aceeași persoană fizică care este și președintele asociației agricole și care a dat în prezent imobilului destinația de magazin și bar.

Or, atât prima instanță, cât și aceea de apel, adevărat cu motivări diferite, nu au analizat pe fond acțiunea în nulitatea celor două acte juridice. Astfel, în timp ce tribunalul a socotit, greșit, că actele de înstrăinare nu au fost atacate în justiție de către reclamant, din contra, curtea de apel a socotit acțiunea ca fiind confuză și că ea ar ridica și probleme succesorale într-o procedură specială, iar completarea de acțiune din 10 mai 2002 a fost apreciată ca prescrisă. Astfel cum au fost rezumate mai sus, atât acțiunea cu precizările ulterioare, ca și completarea de acțiune din 10 mai 2002 nu sunt confuze, cum greșit s-a motivat, din contra, ele fiind formulate de reclamant exclusiv în cadrul de reglementare prevăzut de Legea nr. 10/2001 și nu în materia dreptului comun și, pe cale de consecință, eronat acțiunile au fost disjunse și în parte nesoluționate în fond.

Deasemenea, greșit instanța de apel a apreciat că reclamantul, prin chemarea în judecată și a altor persoane, ar fi lărgit nepermis cadrul procesual, deoarece, prin promovarea, conform art. 46 din Legea nr. 10/2001, a acțiunii în nulitatea actelor juridice succesive de înstrăinare, era obligatoriu să fie introduse în cauză, în calitate de pârâte, și persoanele între care a avut loc înstrăinarea imobilului și în contradictoriu cu care trebuia să se verifice legalitatea actelor juridice atacate. Este adevărat că în conformitate cu art. 46 alin. (5) din Legea nr. 10/2001 „prin derogare de la dreptul comun, indiferent de cauza de nulitate, dreptul la acțiune se prescrie în termen de un an de la data intrării în vigoare a prezentei legi”, numai că termenul respectiv a fost prelungit cu 3 luni prin O.U.G.

nr. 109/2001 și cu 3 luni prin O.U.G. nr. 145/2001, astfel că acțiunea în nulitate putea fi introdusă până la 14 august 2002. Cum, în speță, reclamantul a promovat acțiunea în nulitate la data de 10 mai 2002, ea se privește în termen, iar nu prescrisă cum greșit s-a decis. Față de cele ce preced, recursul reclamantului se privește ca fondat și urmare a admiterii sale, vor fi casate hotărârile date în cauză, cu consecința reluării judecății la instanța de fond. În rejudecare, instanța de trimitere va analiza dacă imobilul revendicat, construcție și teren aferent acesteia, a fost dobândit de pârâta A.A.R. Goreni cu respectarea legislației în vigoare la data dobândirii și în raport de răspunsul dat, va analiza legalitatea următorului act și anume cel de dobândire a nemișcătorului în urma scoaterii lui la licitație pentru neplata unei datorii de către prima pârâtă.

Cu ocazia rejudecării se va cerceta susținerea constantă a reclamantului conform căreia imobilul nu putea fi vândut la licitație, cât timp instanța suspendase atari proceduri și că toate persoanele juridice antrenate în operațiunea de vânzare silită aveau cunoștință de prescripția și interdicția impuse de instanță. Osebit de aceasta, se va lua în calcul, în rejudecare, prin comparație, datele la care s-a făcut notificarea, s-a introdus acțiunea în justiție și s-a încheiat procesul-verbal de licitație și se va observa că odată cu apariția Legii nr. 10/2001, bunurile la care ea se referă au fost indisponibilizate iar procedurile de înstrăinare a bunurilor cu privire la care s-au făcut notificări către alte persoane decât cele îndreptățite, au fost suspendate (pct. 43 din Normele metodologice de aplicare unitară a legii, aprobate prin H.G.

nr. 498/2003) și că înstrăinările s-ar fi putut face numai după soluționarea definitivă a procedurilor administrative și jurisdicționale generate de notificările persoanelor îndreptățite.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE: Admite recursul declarat de reclamantul A.C.G. împotriva deciziei nr. 141/A din 16 octombrie 2003 a Curții de Apel Târgu Mureș. Casează decizia recurată, precum și sentința civilă nr. 279 din 31 martie 2003 a Tribunalului Mureș și trimite cauza pentru rejudecare la același tribunal. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 19 octombrie 2005.