ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3127/2006

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 76

din 6 februarie 2006, Curtea de Apel Cluj, secția comercială, de contencios

administrativ și fiscal, a admis acțiunea formulată de reclamanta R.M., în

contradictoriu cu pârâta Casa Județeană de Pensii Cluj, a dispus anularea

hotărârii nr. 19.143 din 18 noiembrie 2005, emisă de pârâtă și a obligat-o pe

aceasta să recunoască reclamantei, calitatea de refugiată în perioada 1 martie

1941 - 6 martie 1945 și să-i acorde drepturile bănești prevăzute de O.G. nr.

105/1999, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 189/2000, cu

modificările și completările ulterioare, începând cu data de 1 ianuarie 2005.

În motivarea sentinței

civile pronunțate, Curtea de Apel Cluj a reținut aspectele ce vor fi arătate în

continuare.

Prin cererea de chemare în

judecată, reclamanta a contestat hotărârea nr. 19.143 din 18 noiembrie 2005,

emisă de pârâtă, prin care i-a fost respinsă cererea de recunoaștere a

calității de beneficiară a prevederilor O.G. nr. 105/1999, cu modificările și

completările ulterioare, depunând în probațiune copii ale actelor de stare

civilă, precum și declarațiile martorilor B.V. și C.L., aceasta din urmă având

calitatea de beneficiară a prevederilor ordonanței, recunoscută prin hotărârea

nr. 8681 din 18 martie 2003, emisă de Casa Județeană de Pensii Cluj.

Curtea de apel a reținut, în

esență, că reclamanta beneficiază de prevederile O.G. nr. 105/1999, cu

modificările și completările ulterioare, întrucât a făcut dovada faptului că,

fiind născută la data de 1 ianuarie 1940, s-a refugiat, împreună cu mama sa, în

luna martie 1941, din comuna Cojocna, în localitatea Cojocna Nouă și Turda,

întrucât, în localitatea de domiciliu, au avut de suferit persecuții de natură

etnică, determinate de originea persoanei la care mama sa era slujnică,

persecuții exercitate în urma cedării Ardealului Nord.

Împotriva sentinței civile nr. 76 din

6 februarie 2006 a Curții de Apel Cluj, secția comercială, de contencios

administrativ și fiscal, a declarat recurs, pârâta Casa Județeană de Pensii

Cluj, invocând prevederile art. 299 și urm. și art. 304 C. proc. civ., precum

și dispozițiile Legii nr. 189/2000 și ale H.G. nr. 127/2002.

Prin motivele de recurs,

recurenta-pârâtă invocă, în primul rând, practica neunitară a Curții de Apel

Cluj în soluționarea unor cauze similare prezentului litigiu și, în principal,

arată că nu s-a făcut dovada persecuției etnice, întrucât din probele

administrate rezultă că intimata-reclamantă și mama sa s-au mutat dintr-o

localitate aparținând Statului român, într-o localitate aflată sub ocupație

străină, precum și faptul că simpla existență a naționalității române și a

schimbării de domiciliu nu pot justifica acordarea beneficiului prevederilor

O.G. nr. 105/1999, cu modificările și completările ulterioare.

Examinând cauza și sentința

atacată, în raport cu criticile invocate, cu actele și lucrările dosarului,

precum și cu dispozițiile legale incidente în cauză, inclusiv cele ale art. 304

1

C. proc. civ., Curtea constată că recursul este nefondat, după cum se va arăta

în continuare.

Din probele

administrate, rezultă că reclamanta s-a născut la data de 1 ianuarie 1940, în

localitatea Aruncuta, județul Cluj și că în cursul lunii august 1940 a plecat

împreună cu mama sa (O.M.) în localitatea Cojocna, unde mama sa s-a angajat ca

femeie de serviciu la un evreu, iar în luna martie 1941 s-au refugiat în

localitățile Cojocna Nouă și Turda, revenind în localitatea de domiciliu

Aruncuta, în luna aprilie 1945. În cererea de chemare în judecată, reclamanta

relatează persecuțiile suferite în localitatea Cojocna, determinate de faptul

că persecuțiile erau exercitate în principal față de evreul la care mama sa era

angajată.

Se constată că

din adeverința nr. C/3910 din 15 decembrie 2004, eliberată de Arhivele

Naționale - Direcția Județeană Cluj, rezultă că numitele O.M. (mama

reclamantei) și M.O. (reclamanta, R.M., după căsătorie) nu figurează în

evidențele deținute de această instituție privind refugiul din perioada 1940 -

competent, în speță Arhivele Naționale, menționează că „documentele din această

perioadă nu s-au păstrat integral”, fiind anulată rubrica destinată

recomandării de a se adresa unui alt organ competent.

Într-adevăr, Normele pentru

aplicarea prevederilor O.G. nr. 105/1999, aprobate prin H.G. nr. 127/2002,

stabilesc, prin art. 4 alin. (1), faptul că dovada încadrării în situațiile

prevăzute la art. 1 din ordonanță se face cu acte oficiale eliberate de

organele competente, dovadă pe care reclamanta nu a fost în măsură să o facă,

având în vedere mențiunile din adeverința sus-menționată. Însă, alin. (2) al

aceluiași articol dispune în sensul că „î

n lipsa

actelor oficiale, dovada persecuției etnice se poate face prin declarație cu

martori”.

Or, reclamanta, adresându-se

organului competent -

Arhivele Naționale - Direcția

Județeană Cluj,

a depus diligențele necesare pentru a obține acte

oficiale în sensul art. 4 alin. (1) din Normele metodologice, în lipsa acestora

devenind incidente dispozițiile alin. (2) al aceluiași articol.

Astfel, întemeiat, Curtea de

Apel Cluj a avut în vedere declarațiile martorilor B.V. și C.L., depuse în

probațiune, astfel că nu poate fi primită critica recurentei-pârâte, în sensul

nedovedirii persecuțiilor etnice care au determinat refugiul reclamantei și al

mamei sale, durata acestuia nefiind contestată prin motivele de recurs.

În acest sens, este de

observat faptul că martora C.L., născută și cu domiciliul în prezent în

localitatea Cojocna, județul Cluj, localitate din care s-a refugiat și

reclamanta împreună cu mama sa, în anul 1941, beneficiază, în temeiul hotărârii

emisă de Casa Județeană de Pensii Cluj, de prevederile O.G. nr. 105/1999. Or,

dacă în privința numitei C.L., care nu putea fi refugiată decât din localitatea

natală Cojocna, recurenta-pârâtă Casa Județeană de Pensii Cluj a acordat

beneficiul O.G. nr. 105/1999, reiese cu evidență faptul că au existat

persecuții din motive etnice exercitate pe teritoriul acestei localități,

persecuții recunoscute chiar de către recurenta-pârâtă.

Înalta Curte reține și

faptul că, prin motivele de recurs, recurenta-pârâtă face referire, în mod

eronat, la localitatea Aruncuta, ca aparținând Statului Român, localitate pe

care o consideră ca loc din care a început refugiul, deși, chiar prin cererea

de chemare în judecată, intimata-reclamantă precizează expres că mutarea din

localitatea Aruncuta s-a petrecut în luna august 1940, pentru ca, ulterior, să

se refugieze din localitatea Cojocna, în luna martie 1941.

În concluzie, se reține că

reclamanta a făcut dovada refugiului determinat de persecuții din motive

etnice, astfel că întemeiat Curtea de Apel Cluj a constatat că are calitatea de

persoană refugiată în sensul O.G. nr. 105/1999, aprobată cu modificări și

completări prin Legea nr. 189/2000, cu modificările și completările ulterioare,

pentru perioada 1 martie 1941 - 6 martie 1945.

Față de cele

arătate, Curtea constată că sentința civilă atacată este legală și temeinică,

urmând ca, în temeiul art. 312 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., să fie respins

recursul

declarat de Casa Județeană de Pensii Cluj.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge Casa Județeană de

Pensii Cluj împotriva sentinței civile nr. 76 din 6 februarie 2006 a Curții de

Apel Cluj, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal

, ca nefondat

.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 28 septembrie 2006.