ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3127/2006

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 76 din 6 februarie 2006, Curtea de Apel Cluj, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, a admis acțiunea formulată de reclamanta R.M., în contradictoriu cu pârâta Casa Județeană de Pensii Cluj, a dispus anularea hotărârii nr. 19.143 din 18 noiembrie 2005, emisă de pârâtă și a obligat-o pe aceasta să recunoască reclamantei, calitatea de refugiată în perioada 1 martie 1941 - 6 martie 1945 și să-i acorde drepturile bănești prevăzute de O.G. nr. 105/1999, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 189/2000, cu modificările și completările ulterioare, începând cu data de 1 ianuarie 2005. În motivarea sentinței civile pronunțate, Curtea de Apel Cluj a reținut aspectele ce vor fi arătate în continuare.

Prin cererea de chemare în judecată, reclamanta a contestat hotărârea nr. 19.143 din 18 noiembrie 2005, emisă de pârâtă, prin care i-a fost respinsă cererea de recunoaștere a calității de beneficiară a prevederilor O.G. nr. 105/1999, cu modificările și completările ulterioare, depunând în probațiune copii ale actelor de stare civilă, precum și declarațiile martorilor B.V. și C.L., aceasta din urmă având calitatea de beneficiară a prevederilor ordonanței, recunoscută prin hotărârea nr. 8681 din 18 martie 2003, emisă de Casa Județeană de Pensii Cluj. Curtea de apel a reținut, în esență, că reclamanta beneficiază de prevederile O.G.

nr. 105/1999, cu modificările și completările ulterioare, întrucât a făcut dovada faptului că, fiind născută la data de 1 ianuarie 1940, s-a refugiat, împreună cu mama sa, în luna martie 1941, din comuna Cojocna, în localitatea Cojocna Nouă și Turda, întrucât, în localitatea de domiciliu, au avut de suferit persecuții de natură etnică, determinate de originea persoanei la care mama sa era slujnică, persecuții exercitate în urma cedării Ardealului Nord. Împotriva sentinței civile nr. 76 din 6 februarie 2006 a Curții de Apel Cluj, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs, pârâta Casa Județeană de Pensii Cluj, invocând prevederile art. 299 și urm. și art. 304 C. proc.

civ., precum și dispozițiile Legii nr. 189/2000 și ale H.G. nr. 127/2002. Prin motivele de recurs, recurenta-pârâtă invocă, în primul rând, practica neunitară a Curții de Apel Cluj în soluționarea unor cauze similare prezentului litigiu și, în principal, arată că nu s-a făcut dovada persecuției etnice, întrucât din probele administrate rezultă că intimata-reclamantă și mama sa s-au mutat dintr-o localitate aparținând Statului român, într-o localitate aflată sub ocupație străină, precum și faptul că simpla existență a naționalității române și a schimbării de domiciliu nu pot justifica acordarea beneficiului prevederilor O.G. nr. 105/1999, cu modificările și completările ulterioare. Examinând cauza și sentința atacată, în raport cu criticile invocate, cu actele și lucrările dosarului, precum și cu dispozițiile legale incidente în cauză, inclusiv cele ale art. 304 1 C. proc.

civ., Curtea constată că recursul este nefondat, după cum se va arăta în continuare. Din probele administrate, rezultă că reclamanta s-a născut la data de 1 ianuarie 1940, în localitatea Aruncuta, județul Cluj și că în cursul lunii august 1940 a plecat împreună cu mama sa (O.M.) în localitatea Cojocna, unde mama sa s-a angajat ca femeie de serviciu la un evreu, iar în luna martie 1941 s-au refugiat în localitățile Cojocna Nouă și Turda, revenind în localitatea de domiciliu Aruncuta, în luna aprilie 1945. În cererea de chemare în judecată, reclamanta relatează persecuțiile suferite în localitatea Cojocna, determinate de faptul că persecuțiile erau exercitate în principal față de evreul la care mama sa era angajată.

Se constată că din adeverința nr. C/3910 din 15 decembrie 2004, eliberată de Arhivele Naționale - Direcția Județeană Cluj, rezultă că numitele O.M. (mama reclamantei) și M.O. (reclamanta, R.M., după căsătorie) nu figurează în evidențele deținute de această instituție privind refugiul din perioada 1940 - 1945. Se observă, însă, din cuprinsul aceleiași adeverințe, că organul competent, în speță Arhivele Naționale, menționează că „documentele din această perioadă nu s-au păstrat integral”, fiind anulată rubrica destinată recomandării de a se adresa unui alt organ competent. Într-adevăr, Normele pentru aplicarea prevederilor O.G. nr. 105/1999, aprobate prin H.G. nr. 127/2002, stabilesc, prin art. 4 alin. (1), faptul că dovada încadrării în situațiile prevăzute la art. 1 din ordonanță se face cu acte oficiale eliberate de organele competente, dovadă pe care reclamanta nu a fost în măsură să o facă, având în vedere mențiunile din adeverința sus-menționată.

Însă, alin. (2) al aceluiași articol dispune în sensul că „î n lipsa actelor oficiale, dovada persecuției etnice se poate face prin declarație cu martori”. Or, reclamanta, adresându-se organului competent - Arhivele Naționale - Direcția Județeană Cluj, a depus diligențele necesare pentru a obține acte oficiale în sensul art. 4 alin. (1) din Normele metodologice, în lipsa acestora devenind incidente dispozițiile alin. (2) al aceluiași articol. Astfel, întemeiat, Curtea de Apel Cluj a avut în vedere declarațiile martorilor B.V. și C.L., depuse în probațiune, astfel că nu poate fi primită critica recurentei-pârâte, în sensul nedovedirii persecuțiilor etnice care au determinat refugiul reclamantei și al mamei sale, durata acestuia nefiind contestată prin motivele de recurs.

În acest sens, este de observat faptul că martora C.L., născută și cu domiciliul în prezent în localitatea Cojocna, județul Cluj, localitate din care s-a refugiat și reclamanta împreună cu mama sa, în anul 1941, beneficiază, în temeiul hotărârii emisă de Casa Județeană de Pensii Cluj, de prevederile O.G. nr. 105/1999. Or, dacă în privința numitei C.L., care nu putea fi refugiată decât din localitatea natală Cojocna, recurenta-pârâtă Casa Județeană de Pensii Cluj a acordat beneficiul O.G. nr. 105/1999, reiese cu evidență faptul că au existat persecuții din motive etnice exercitate pe teritoriul acestei localități, persecuții recunoscute chiar de către recurenta-pârâtă.

Înalta Curte reține și faptul că, prin motivele de recurs, recurenta-pârâtă face referire, în mod eronat, la localitatea Aruncuta, ca aparținând Statului Român, localitate pe care o consideră ca loc din care a început refugiul, deși, chiar prin cererea de chemare în judecată, intimata-reclamantă precizează expres că mutarea din localitatea Aruncuta s-a petrecut în luna august 1940, pentru ca, ulterior, să se refugieze din localitatea Cojocna, în luna martie 1941. În concluzie, se reține că reclamanta a făcut dovada refugiului determinat de persecuții din motive etnice, astfel că întemeiat Curtea de Apel Cluj a constatat că are calitatea de persoană refugiată în sensul O.G.

nr. 105/1999, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 189/2000, cu modificările și completările ulterioare, pentru perioada 1 martie 1941 - 6 martie 1945. Față de cele arătate, Curtea constată că sentința civilă atacată este legală și temeinică, urmând ca, în temeiul art. 312 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., să fie respins recursul declarat de Casa Județeană de Pensii Cluj.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge Casa Județeană de Pensii Cluj împotriva sentinței civile nr. 76 din 6 februarie 2006 a Curții de Apel Cluj, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal , ca nefondat . Pronunțată în ședință publică, astăzi 28 septembrie 2006.