ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3126/2006

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 94

din 9 februarie 2006, Curtea de Apel Cluj, secția comercială, de contencios

administrativ și fiscal, a admis acțiunea formulată de reclamanta O.M., în

contradictoriu cu pârâta Casa Județeană de Pensii Cluj, a dispus anularea

hotărârii nr. 19.170 din 18 noiembrie 2005, emisă de pârâtă și a obligat-o pe

aceasta să recunoască reclamantei, calitatea de refugiată în perioada 7

februarie 1943 - 6 martie 1945 și să-i acorde drepturile bănești prevăzute de

O.G. nr. 105/1999, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr.

189/2000, cu modificările și completările ulterioare, începând cu data de 1

august 2005.

În motivarea sentinței

civile pronunțate, Curtea de Apel Cluj a reținut aspectele ce vor fi arătate în

continuare.

Prin cererea de chemare în

judecată, reclamanta a contestat hotărârea nr. 19.170 din 18 noiembrie 2005,

emisă de pârâtă, prin care i-a fost respinsă cererea de recunoaștere a

calității de beneficiară a prevederilor O.G. nr. 105/1999, cu modificările și

completările ulterioare.

În susținerea cererii,

reclamanta a arătat, în esență, că s-a născut la data de 7 februarie 1943, în

perioada (februarie 1943 - martie 1945) în care părinții săi erau refugiați din

localitatea Bistrița, județul Bistrița Năsăud, în localitatea Aiud, județul

Alba.

Curtea de apel a reținut, în

esență, că refugiul părinților reclamantei a fost probat prin declarațiile

martorilor P.A. și M.V. și că mamei reclamantei, F.E., i-a fost recunoscută

calitatea de beneficiară a prevederilor O.G. nr. 105/1999, cu modificările și

completările ulterioare, astfel cum rezultă din înscrisul de la dosarul de

fond, astfel că, în raport cu dispozițiile art. 1 din ordonanță, copiii născuți

în perioada refugiului părinților din motive etnice, au suferit aceleași

consecințe nefavorabile decurgând din această situație.

Totodată, instanța a avut în

vedere și faptul că reclamanta s-a născut în localitatea Arad, unde mama sa se

deplasase la tatăl reclamantei, F.P., care, ofițer fiind, fusese rănit în

război și era internat la Spitalul Militar din localitate. Ulterior nașterii,

F.E. și fiica sa (reclamanta din prezenta cauză) au revenit în localitatea

Aiud, unde aveau domiciliul de refugiu.

Instanța de fond a mai

argumentat faptul că, prin admiterea tezei pârâtei, întemeiată pe susținerea că

reclamanta nu are calitatea de refugiată, întrucât nu și-a schimbat domiciliul,

s-ar crea discrepanțe între membrii aceleiași familii, ceea ce ar fi injust și

inechitabil.

Împotriva sentinței civile

nr. 94 din 9 februarie 2006 a Curții de Apel Cluj, secția comercială, de

contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs, pârâta Casa Județeană de

Pensii Cluj, invocând prevederile art. 299 și urm. C. proc. civ., precum și

dispozițiile Legii nr. 189/2000 și ale H.G. nr. 127/2002.

În esență, recurenta-pârâtă

susține că O.G. nr. 105/1999, cu modificările și completările ulterioare, și

H.G. nr. 127/2002 prevăd expres și limitativ categoriile de persoane

beneficiare, că pentru dobândirea statutului de refugiat o persoană trebuie să

facă dovada schimbării domiciliului datorită persecuțiilor etnice, că

reclamanta s-a născut în localitatea Arad, aparținând Statului Român și că,

prin soluția pronunțată, instanța de fond a adăugat la lege, în condițiile în

care acordarea de drepturi reparatorii, și persoanelor născute în refugiu, este

un atribut exclusiv al legiuitorului.

Examinând cauza și sentința

atacată, în raport cu criticile invocate, cu actele și lucrările dosarului,

precum și cu dispozițiile legale incidente în cauză, inclusiv cele ale art. 304

1

C. proc. civ., Curtea constată că recursul este nefondat, după cum se va

arăta în continuare.

În fapt, ceea ce se contestă

de către recurenta-pârâtă, este acordarea beneficiului O.G. nr. 105/1999,

persoanelor născute în refugiul părinților.

În această privință, în mod

corect, instanța de fond a reținut că, din interpretarea prevederilor art. 1

din O.G. nr. 105/1999, cu modificările și completările ulterioare, rezultă că

atât obiectul, cât și scopul reglementării îl constituie acordarea unor drepturi

compensatorii pentru prejudiciile suferite de persoanele persecutate de

regimurile respective, în perioada 6 septembrie 1940 - 6 martie 1945.

De asemenea, întemeiat,

curtea de apel a apreciat că reclamanta, născută la data de 7 februarie 1943,

deci ulterior momentului la care părinții săi au fost nevoiți să se refugieze

din localitatea de domiciliu, Bistrița, județul Bistrița Năsăud, în localitatea

Aiud, județul Alba, a suferit aceleași consecințe nefavorabile și prejudicii pe

care le-a suferit familia sa, ca urmare a persecuțiilor etnice exercitate și a

refugiului. Împrejurarea că reclamanta s-a născut la Arad, teritoriu aparținând

Statului Român, nu prezintă relevanță, în condițiile în care mama reclamantei

s-a deplasat temporar în localitatea respectivă și nu pentru o ședere

definitivă, care să conducă la încheierea refugiului și la încetarea

consecințelor nefavorabile, de ordin moral și material, determinate de

schimbarea localității de domiciliu (Bistrița) datorită persecuțiilor din

natură etnică.

Interpretarea corectă pe

care instanța de fond a dat-o dispozițiilor art. 1 din O.G. nr. 105/1999, cu

modificările și completările ulterioare, este în acord și cu aspectele reținute

de Curtea Constituțională, prin Decizia nr. 558 din 25 octombrie 2005.

Astfel, Curtea Constituțională a reținut că: „s

tabilirea

drepturilor ce se acordă cu caracter reparatoriu, și persoanelor beneficiare,

ține de opțiunea liberă a legiuitorului, cu condiția să nu instituie tratament

juridic diferit pentru persoane care se află în situații identice. Toate

persoanele aflate în aceeași situație beneficiază de aceleași drepturi.

Stabilirea faptului dacă o persoană sau alta se încadrează ori nu în vreuna

dintre măsurile de persecuție prevăzute în ipoteza normei juridice reprezintă o

problemă de aplicare a legii, de competența exclusivă a instanței

judecătorești”.

Pe cale de consecință,

interpretarea dată de instanța de fond cadrului legal instituit prin O.G. nr.

105/1999, nu reprezintă o lărgire a sferei beneficiarilor, nu constituie o

adăugare la lege și nu echivalează cu exercitarea de către instanța

judecătorească a prerogativei de legiferare ce revine unei alte puteri în stat,

așa cum neîntemeiat susține recurenta. În schimb, a admite teza

recurentei-pârâte, ar echivala cu acceptarea unui tratament discriminatoriu

între părinți și copiii lor aflați în aceeași situație, în speță aceea de

refugiat, ceea ce ar reflecta o interpretare restrictivă și strict formală a

legii, de natură să conducă, în speță, la încălcarea principiului constituțional

al egalității în fața legii.

Față de cele

arătate, Curtea constată că sentința civilă atacată este legală și temeinică,

urmând ca, în temeiul art. 312 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., să fie

respins

recursul

declarat de Casa Județeană de Pensii Cluj.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat

de Casa Județeană de Pensii Cluj împotriva sentinței civile nr. 94 din 9

februarie 2006 a Curții de Apel Cluj, secția comercială, de contencios

administrativ și fiscal

, ca nefondat

.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 28 septembrie 2006.