ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 6946/2004

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la 9 octombrie 2003, la Curtea de Apel Cluj, secția comercială și contencios administrativ, reclamanta P.A. a solicitat în contradictoriu cu pârâta de Casa Județeană de Pensii Bistrița Năsăud, anularea hotărârii nr. 1135 din 10 septembrie 2003, emisă de pârâtă și obligarea acesteia, la acordarea drepturilor prevăzute de O.G. nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000, întrucât are calitatea de persoană refugiată, fiind născută în refugiu. Curtea de Apel Cluj, secția comercială și de contencios administrativ, prin sentința civilă nr. 1319 din 6 noiembrie 2003, a admis acțiunea reclamantei, a anulat hotărârea emisă de pârâtă, obligând-o pe aceasta să recunoască calitatea de refugiat a reclamantei, în perioada 1 aprilie 1944 – 6 martie 1945, cu acordarea drepturilor bănești prevăzute de O.G.

nr. 105/1999, astfel cum a fost modificată și completată ulterior. În motivarea sentinței astfel pronunțată, instanța de fond a reținut, în esență, că s-a dovedit situația de refugiat a părinților reclamantei, astfel că și aceasta, minor fiind, a avut această situație, iar dispozițiile legale, aplicabile persoanelor strămutate, nu prevăd în mod imperativ înlăturarea persoanelor născute în refugiu, de la acordarea drepturilor bănești. Împotriva soluției astfel pronunțate, a declarat recurs, în termen legal, pârâta de Casa Județeană de Pensii Bistrița Năsăud, criticând soluția, pentru nelegalitate și netemeinice. Ca motiv de casare a sentinței atacate, recurenta-pârâtă a invocat faptul că soluția instanței s-a întemeiat pe o apreciere greșită a dispozițiilor legale în materie, întrucât O.G.

nr. 105/1999, modificată prin Legea nr. 189/2000, nu cuprinde prevederi referitoare la persoanele încă nenăscute la data refugierii părinților. Pentru a putea beneficia de statutul de refugiat, arată recurenta-pârâtă, solicitantul trebuia să îndeplinească cumulativ două condiții, și anume, să fi existat ca persoană fizică, cu domiciliul în unul din teritoriile cedate și să fi suferit o persecuție etnică din partea ocupanților, care să-l determine să se refugieze. Curtea, examinând cauza, în raport cu dispozițiile art. 304 și 304 1 C. proc. civ., va respinge recursul declarat de Casa Județeană de Pensii Bistrița Năsăud, ca nefondat, întrucât nu poate fi reținut motivul de recurs invocat, pentru cele ce urmează.

Este necontestat că intimata-reclamantă s-a născut în refugiu, la data de 1 aprilie 1944, în localitatea Arad, locul de refugiu al părinților săi. Potrivit O.G. nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000, beneficiază de prevederile acestei ordonanțe, persoana, cetățean român, care, în perioada regimului instaurat cu începere de la 6 septembrie 1940, până la 6 martie 1945, a suferit persecuții etnice, aflându-se în una dintre cele 6 situații enumerate. Legiuitorul a urmărit ca de aceste drepturi compensatorii să se bucure toate persoanele, cetățeni români, care au avut de suferit consecințele persecuțiilor exercitate din motive etnice.

Prin persoană persecutată trebuie înțeleasă atât persoana care a suferit acele persecuții în mod nemijlocit, cât și acelea care au suferit persecuțiile respective în mod indirect, din această categorie făcând parte copiii care s-au născut în perioada în care părinții lor s-au refugiat sau au fost strămutați ca urmare a unor persecuții etnice. Din actele dosarului rezultă fără putință de tăgadă, că reclamanta s-a născut în perioada când părinții săi au fost în refugiu, fiind nevoiți să se refugieze din localitatea de domiciliu, în Arad, în perioada cuprinsă între 6 septembrie 1940 – 6 martie 1945, pentru care Legea nr. 189/2000 acordă drepturile celor persecutați din motive etnice.

Corect, instanța de fond a reținut că dispozițiile legale aplicabile persoanelor strămutate, nu prevăd în mod imperativ înlăturarea persoanelor născute în refugiu, de la acordarea drepturilor și că, pentru motive de echitate, nu se justifică aplicarea unui tratament discriminatoriu – minori refugiați împreună cu părinții sau născuți în refugiu, statul având datoria de protecție și sprijin, în mod egal, pentru toți cetățenii săi. În consecință, față de cele de mai sus, soluția instanței de fond este temeinică și legală, urmând ca recursul să fie respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de Casa Județeană de Pensii Bistrița Năsăud împotriva sentinței civile nr. 1319 din 6 noiembrie 2003 a Curții de Apel Cluj, secția comercială și de contencios administrativ, ca nefondat. Pronunțată în ședință publică, astăzi 15 septembrie 2004.