ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 6946/2004

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la 9

octombrie 2003, la Curtea de Apel Cluj, secția comercială și contencios

administrativ, reclamanta P.A. a solicitat în contradictoriu cu pârâta de Casa

Județeană de Pensii Bistrița Năsăud, anularea hotărârii nr. 1135 din 10 septembrie

2003, emisă de pârâtă și obligarea acesteia, la acordarea drepturilor prevăzute

de O.G. nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000, întrucât are calitatea

de persoană refugiată, fiind născută în refugiu.

Curtea de Apel Cluj, secția

comercială și de contencios administrativ, prin sentința civilă nr. 1319 din 6

noiembrie 2003, a admis acțiunea reclamantei, a anulat hotărârea emisă de

pârâtă, obligând-o pe aceasta să recunoască calitatea de refugiat a reclamantei,

în perioada 1 aprilie 1944 – 6 martie 1945, cu acordarea drepturilor bănești

prevăzute de O.G. nr. 105/1999, astfel cum a fost modificată și completată

ulterior.

În motivarea sentinței astfel

pronunțată, instanța de fond a reținut, în esență, că s-a dovedit situația de

refugiat a părinților reclamantei, astfel că și aceasta, minor fiind, a avut

această situație, iar dispozițiile legale, aplicabile persoanelor strămutate,

nu prevăd în mod imperativ înlăturarea persoanelor născute în refugiu, de la

acordarea drepturilor bănești.

Împotriva soluției astfel

pronunțate, a declarat recurs, în termen legal, pârâta de Casa Județeană de

Pensii Bistrița Năsăud, criticând soluția, pentru nelegalitate și netemeinice.

Ca motiv de casare a sentinței

atacate, recurenta-pârâtă a invocat faptul că soluția instanței s-a întemeiat

pe o apreciere greșită a dispozițiilor legale în materie, întrucât O.G. nr. 105/1999,

modificată prin Legea nr. 189/2000, nu cuprinde prevederi referitoare la

persoanele încă nenăscute la data refugierii părinților.

Pentru a putea beneficia de statutul

de refugiat, arată recurenta-pârâtă, solicitantul trebuia să îndeplinească

cumulativ două condiții, și anume, să fi existat ca persoană fizică, cu

domiciliul în unul din teritoriile cedate și să fi suferit o persecuție etnică

din partea ocupanților, care să-l determine să se refugieze.

Curtea, examinând cauza, în raport cu

dispozițiile art. 304 și 304

1

C. proc. civ., va respinge recursul

declarat de Casa Județeană de Pensii Bistrița Năsăud, ca nefondat, întrucât nu

poate fi reținut motivul de recurs invocat, pentru cele ce urmează.

Este necontestat că

intimata-reclamantă s-a născut în refugiu, la data de 1 aprilie 1944, în

localitatea Arad, locul de refugiu al părinților săi.

Potrivit O.G. nr. 105/1999, aprobată

prin Legea nr. 189/2000, beneficiază de prevederile acestei ordonanțe,

persoana, cetățean român, care, în perioada regimului instaurat cu începere de

la 6 septembrie 1940, până la 6 martie 1945, a suferit persecuții etnice, aflându-se în una dintre cele 6 situații enumerate.

Legiuitorul a urmărit ca de aceste

drepturi compensatorii să se bucure toate persoanele, cetățeni români, care au

avut de suferit consecințele persecuțiilor exercitate din motive etnice. Prin

persoană persecutată trebuie înțeleasă atât persoana care a suferit acele

persecuții în mod nemijlocit, cât și acelea care au suferit persecuțiile

respective în mod indirect, din această categorie făcând parte copiii care s-au

născut în perioada în care părinții lor s-au refugiat sau au fost strămutați ca

urmare a unor persecuții etnice.

Din actele dosarului rezultă fără

putință de tăgadă, că reclamanta s-a născut în perioada când părinții săi au

fost în refugiu, fiind nevoiți să se refugieze din localitatea de domiciliu, în

Arad, în perioada cuprinsă între 6 septembrie 1940 – 6 martie 1945, pentru care

Legea nr. 189/2000 acordă drepturile celor persecutați din motive etnice.

Corect, instanța de fond a reținut

că dispozițiile legale aplicabile persoanelor strămutate, nu prevăd în mod

imperativ înlăturarea persoanelor născute în refugiu, de la acordarea

drepturilor și că, pentru motive de echitate, nu se justifică aplicarea unui

tratament discriminatoriu – minori refugiați împreună cu părinții sau născuți

în refugiu, statul având datoria de protecție și sprijin, în mod egal, pentru

toți cetățenii săi.

În consecință, față de cele de mai

sus, soluția instanței de fond este temeinică și legală, urmând ca recursul să

fie respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de Casa

Județeană de Pensii Bistrița Năsăud împotriva sentinței civile nr. 1319 din 6

noiembrie 2003 a Curții de Apel Cluj, secția comercială și de contencios

administrativ, ca nefondat.

Pronunțată în ședință publică, astăzi

15 septembrie 2004.