ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1090/2006
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1090/2006 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2006)
Asupra recursului de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar,
constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe calea
contenciosului administrativ, la data de 18 august 2005, reclamantul L.I. a
solicitat, în contradictoriu cu Casa Județeană de Pensii Cluj, să se dispună
anularea hotărârii nr. 17781 din 15 iunie 2005, prin care i s-a respins cererea
privind recunoașterea calității de beneficiar al prevederilor O.G. nr. 105/1999.
În motivarea acțiunii, reclamantul a
arătat, în esență, că în urma Dictatului de la Viena din 1940 au avut loc persecuții împotriva etnicilor rromi, astfel că familia sa a fost nevoită să se
refugieze din localitatea Cojocna, aflată sub autoritate maghiară, în
localitatea Cojocna Nouă (Iuriu de Câmpie, Turda), aflată sub administrație
românească.
Pârâta a respins cererea formulată
de recurent, sub motivația că acesta nu era născut în momentul refugierii părinților.
Prin sentința civilă nr. 601 din 3
octombrie 2005, Curtea de Apel Cluj, secția comercială, de contencios
administrativ și fiscal, a admis acțiunea reclamantului L.I., a anulat hotărârea
nr. 17781 din 15 iunie 2005, emisă de pârâta Casa Județeană de Pensii Cluj, pe
care a obligat-o să-i recunoască reclamantului, statutul de persoană refugiată
pentru perioada 7 ianuarie 1945 - 6 martie 1945 și să-i acorde drepturile
prevăzute de O.G. nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000, cu
modificările ulterioare, începând cu data de 1 mai 2005.
Pentru a se pronunța în acest sens,
instanța de fond a reținut că, din probele administrate în cauză, rezultă că
reclamantul a făcut pe deplin dovada că s-a născut în localitatea în care
părinții săi s-au refugiat ca urmare a persecuțiilor etnice exercitate în
localitatea de domiciliu, chiar dacă aceasta s-a aflat sub administrația
Statului Român.
Instanța de fond a concluzionat că
de prevederile Legii nr. 189/2000 beneficiază și copiii minori ai persoanelor
refugiate, în înțelesul legii, născuți în perioada de refugiu a părinților,
întrucât aceștia au suferit aceleași privațiuni.
Împotriva acestei sentințe a
declarat recurs, Casa Județeană de Pensii Cluj, criticând-o pentru nelegalitate
și netemeinicie.
Recurenta consideră că instanța de
fond a pronunțat o sentință greșită, deoarece reclamantul nu îndeplinește
condițiile pentru a putea beneficia de drepturile prevăzute de Legea nr. 189/2000,
fiind născut ulterior datei la care părinții săi s-au refugiat din localitatea
de domiciliu. Recurenta mai învederează că, în condițiile date, reclamantul nu
și-a schimbat domiciliul, fiind încadrat în mod eronat în categoria persoanelor
refugiate.
Examinându-se sentința atacată, în
raport cu criticile formulate, cu probele administrate în cauză, precum și cu
dispozițiile legale incidente pricinii, se constată că recursul este nefondat,
pentru considerentele care vor fi expuse în continuare.
Conform art. 1 din O.G. nr. 105/1999,
aprobată prin Legea nr. 189/2000, cu modificările ulterioare, beneficiază de
prevederile ordonanței, persoana, cetățean român, care, în perioada regimurilor
instaurate între 6 septembrie 1940 și 6 martie 1945, a avut de suferit persecuții pe motive etnice, printre situațiile prevăzute de lege fiind și
aceea a strămutării în altă localitate, decât cea de domiciliu [art. 1 lit. c)].
În cauză, reclamantul a făcut pe
deplin dovada că s-a născut în timpul refugiului părinților din localitatea de
domiciliu, Cojocna, județul Cluj, ca urmare a persecuțiilor etnice exercitate
după aplicarea Dictatului de la Viena din 1940. Martorii ale căror declarații se
găsesc în dosarul de fond, precum și înscrisurile depuse, fac dovada acestei
împrejurări.
Instanța nu poate lua în considerare
motivul de recurs potrivit căruia reclamantul nu beneficiază de drepturile
stabilite prin Legea nr. 189/2000, deoarece s-a născut ulterior datei
refugierii părinților din localitatea de domiciliu.
Din interpretarea prevederilor O.G. nr.
105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000, rezultă că atât obiectul, cât și
scopul reglementării îl constituie acordarea unor drepturi compensatorii pentru
prejudiciile suferite de persoanele persecutate de regimurile respective, în
perioada arătată, din motive etnice.
Având în vedere că legiuitorul a
urmărit ca de aceste drepturi compensatorii să se bucure toate persoanele,
cetățeni români, care au avut de suferit consecințele persecuțiilor exercitate
din motive etnice, prin persoană persecutată trebuie înțeleasă atât persoana
care a suferit acele persecuții în mod nemijlocit, cât și acelea care au
suferit persecuțiile respective în mod indirect, prin consecințele care s-au
răsfrânt asupra lor.
Acesta este cazul copiilor care s-au
născut în perioada în care părinții lor au fost strămutați ori s-au refugiat ca
urmare a unor persecuții din motive etnice și au suferit, astfel, toate
consecințele nefavorabile ce au decurs din această situație.
Reclamantul, care s-a născut
ulterior datei refugierii părinților săi din motive etnice, a suferit aceleași
consecințe nefavorabile și prejudicii pe care le-a îndurat familia sa, ca
urmare a persecuțiilor etnice exercitate.
Rezultă că instanța de fond a
reținut corect situația de fapt și a interpretat judicios dispozițiile legale
aplicabile, urmând ca recursul declarat în cauză să fie respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de Casa
Județeană de Pensii Cluj împotriva sentinței civile nr. 601 din 3 octombrie 2005 a Curții de Apel Cluj, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal.
Pronunțată în ședință publică,
astăzi 30 martie 2006.