ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1107/2006

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, prin sentința civilă nr. 1772 din 1 noiembrie 2005, a admis acțiunea formulată de reclamantul S.C., în contradictoriu cu pârâta Autoritatea Națională a Vămilor și, pe cale de consecință: - a anulat decizia nr. 368 din 8 aprilie 2002, emisă de pârâtă; - a dispus reintegrarea reclamantului, în postul și funcția, deținute anterior; - a obligat pârâta, la plata salariilor restante, de la data emiterii deciziei și până la momentul reintegrării; - a obligat, de asemenea, pârâta, la plata cheltuielilor de judecată, în cuantum de 3.300 RON.

În considerentele hotărârii s-a menționat că pricina a fost soluționată în primă instanță, prin sentința civilă nr. 96 din 22 ianuarie 2003, când Curtea de Apel București a admis acțiunea reclamantului și a anulat actul administrativ contestat. A urmat casarea cu trimitere a acestei sentințe, în urma recursului formulat de pârâtă, ocazie cu care fosta Curte Supremă de Justiție, prin decizia nr. 3020 din 3 octombrie 2003, a solicitat clarificarea următoarelor aspecte: - dacă reclamantul a mai avut și alte abateri, pentru a se putea stabili gravitatea faptei ce a atras sancțiunea; - ce valoare aveau bunurile cumpărate cu ocazia controlului, de către reclamant și colegul lui.

Soluționând cauza în fond după casare, Curtea de Apel București, prin sentința civilă nr. 1172 din 10 mai 2004, a admis acțiunea reclamantului, cu toate consecințele ce decurg din această soluție, reținând că acesta nu a mai avut, conform probelor administrate, alte abateri, iar decizia de sancționare a colegului care, alături de el, achiziționase, prin cumpărări, bunuri de la aceiași societate, a fost anulată, cu caracter irevocabil, prin decizia nr. 3084 din 8 octombrie 2003 a Curții Supreme de Justiție. Ca urmare a recursului declarat împotriva acestei sentințe de către pârâta Autoritatea Națională a Vămilor, cauza a fost din nou trimisă, spre rejudecare, instanței de fond, cu îndrumarea de a se stabili valoarea precisă a obiectului achiziționat de reclamant, de la firma supusă controlului, precum și cuantumul sumei plătite.

În urma probelor administrate în conformitate cu îndrumările cuprinse în decizia de casare, Curtea de Apel București, prin sentința civilă nr. 1772 din 1 noiembrie 2005, a admis din nou acțiunea reclamantului și a anulat decizia Autorității Naționale a Vămilor, contestată, reținând că: Deși răspunsul primit de la SC M. SRL Ploiești menționează că această societate nu a comercializat niciodată camere video, față de existența unei chitanțe (nr. 8479678), care atestă prețul plătit de reclamant, pentru aparatul cumpărat, urmează a se face aplicarea dispozițiilor legale potrivit cărora nu este admisibilă proba cu martori în contra sau peste ceea ce cuprinde înscrisul, respectiv chitanța menționată mai sus.

În raport cu dispozițiile art. 287 C. muncii, sarcina probei revenea pârâtei care nu s-a prezentat și nici nu a propus probe în apărare. Împotriva acestei ultime sentințe a declarat, din nou, recurs pârâta Autoritatea Națională a Vămilor invocând, în baza dispozițiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ., următoarele motive: Desfacerea contractului de muncă al reclamantului, ca sancțiune disciplinară, s-a făcut cu respectarea dispozițiilor art. 102 din O.G. nr. 16/1998, a prevederilor Legii nr. 141/1997 și a dispozițiilor art. 9 lit. i) din Statutul personalului vamal, privind obligația funcționarilor acestei instituții de a nu compromite, prin atitudinea lor, prestigiul autorității. Prețul achitat la cumpărarea camerei video, de la SC M. SRL Ploiești, nu era cel practicat de această societate.

Recursul este fondat pentru următoarele considerente: Prin decizia nr. 368 din 3 aprilie 2002, Direcția Generală a Vămilor i-a desfăcut contractul de muncă reclamantului-intimat S.C., pentru faptul că în timp ce se afla în control la SC M. SRL Ploiești, la 21 noiembrie 2001, a achiziționat o cameră video, pentru care a achitat 300.000 lei. Dispozițiile art. 102 din O.G. nr. 16/1998, privind Statutul personalului vamal, sancționează cu desfacerea disciplinară a contractului de muncă, săvârșirea unei abateri grave sau săvârșirea repetată a abaterilor disciplinare. Abaterea disciplinară săvârșită de S.C., având în vedere gravitatea acesteia, a fost sancționată în mod corect, conform art. 99 lit. h) al legii, cu desfacerea disciplinară a contractului de muncă.

Prin fapta sa, reclamantul a încălcat prevederile art. 28 din Legea nr. 141/1997, referitoare la obligația personalului vamal de a avea o atitudine corectă și integră. Potrivit art. 91 lit. i) din Statutul personalului vamal, „personalul vamal are următoarele îndatoriri ….i) să aibă o conduită corectă, să nu abuzeze de calitatea sa oficială și să nu compromită prin activitatea sa publică sau privată, prestigiul funcției sau al autorității vamale”. Nerespectând aceste dispoziții, reclamantul-intimat a compromis atât prestigiul funcției, cât și pe cel al autorității vamale. Cu privire la prețul cu care a fost achiziționată camera video, din raportul nr. 95 din 31 ianuarie 2002 și din documentele depuse de societate la fond, rezultă că prețul de 300.000 lei nu este cel practicat de SC M. SRL Ploiești.

Ținând seama de argumentele mai sus expuse, măsura desfacerii disciplinare a contractului de muncă este justificată. Așa fiind, se va admite recursul declarat de pârâtă și se va modifica sentința atacată și în fond se va respinge, ca nefondată, acțiunea formulată de reclamant.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de Autoritatea Națională a Vămilor împotriva sentinței civile nr. 1772 din 1 noiembrie 2005 a Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal. Modifică sentința atacată și în fond, respinge acțiunea formulată de reclamantul S.C. Pronunțată în ședință publică, astăzi 30 martie 2006.