ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1107/2006

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Curtea de Apel București, secția a

VIII-a de contencios administrativ și fiscal, prin sentința civilă nr. 1772 din

1 noiembrie 2005, a admis acțiunea formulată de reclamantul S.C., în

contradictoriu cu pârâta Autoritatea Națională a Vămilor și, pe cale de

consecință:

- a anulat decizia nr. 368 din 8

aprilie 2002, emisă de pârâtă;

- a dispus reintegrarea

reclamantului, în postul și funcția, deținute anterior;

- a obligat pârâta, la plata

salariilor restante, de la data emiterii deciziei și până la momentul

reintegrării;

- a obligat, de asemenea, pârâta, la

plata cheltuielilor de judecată, în cuantum de 3.300 RON.

În considerentele hotărârii s-a

menționat că pricina a fost soluționată în primă instanță, prin sentința civilă

nr. 96 din 22 ianuarie 2003, când Curtea de Apel București a admis acțiunea

reclamantului și a anulat actul administrativ contestat.

A urmat casarea cu trimitere a

acestei sentințe, în urma recursului formulat de pârâtă, ocazie cu care fosta

Curte Supremă de Justiție, prin decizia nr. 3020 din 3 octombrie 2003, a solicitat clarificarea următoarelor aspecte:

- dacă reclamantul a mai avut și

alte abateri, pentru a se putea stabili gravitatea faptei ce a atras

sancțiunea;

- ce valoare aveau bunurile

cumpărate cu ocazia controlului, de către reclamant și colegul lui.

Soluționând cauza în fond după

casare, Curtea de Apel București, prin sentința civilă nr. 1172 din 10 mai 2004, a admis acțiunea reclamantului, cu toate consecințele ce decurg din această soluție, reținând

că acesta nu a mai avut, conform probelor administrate, alte abateri, iar

decizia de sancționare a colegului care, alături de el, achiziționase, prin

cumpărări, bunuri de la aceiași societate, a fost anulată, cu caracter

irevocabil, prin decizia nr. 3084 din 8 octombrie 2003 a Curții Supreme de Justiție.

Ca urmare a recursului declarat

împotriva acestei sentințe de către pârâta Autoritatea Națională a Vămilor,

cauza a fost din nou trimisă, spre rejudecare, instanței de fond, cu îndrumarea

de a se stabili valoarea precisă a obiectului achiziționat de reclamant, de la

firma supusă controlului, precum și cuantumul sumei plătite.

În urma probelor administrate în

conformitate cu îndrumările cuprinse în decizia de casare, Curtea de Apel

București, prin sentința civilă nr. 1772 din 1 noiembrie 2005, a admis din nou acțiunea reclamantului și a anulat decizia Autorității Naționale a Vămilor,

contestată, reținând că:

Deși răspunsul primit de la SC M. SRL Ploiești menționează că această societate nu a comercializat niciodată camere video,

față de existența unei chitanțe (nr. 8479678), care atestă prețul plătit de

reclamant, pentru aparatul cumpărat, urmează a se face aplicarea dispozițiilor

legale potrivit cărora nu este admisibilă proba cu martori în contra sau peste

ceea ce cuprinde înscrisul, respectiv chitanța menționată mai sus.

În raport cu dispozițiile art. 287 C. muncii, sarcina probei revenea pârâtei care nu s-a prezentat și nici nu a propus probe în

apărare.

Împotriva acestei ultime sentințe a

declarat, din nou, recurs pârâta Autoritatea Națională a Vămilor invocând, în

baza dispozițiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ., următoarele motive:

Desfacerea contractului de muncă al

reclamantului, ca sancțiune disciplinară, s-a făcut cu respectarea

dispozițiilor art. 102 din O.G. nr. 16/1998, a prevederilor Legii nr. 141/1997

și a dispozițiilor art. 9 lit. i) din Statutul personalului vamal, privind

obligația funcționarilor acestei instituții de a nu compromite, prin atitudinea

lor, prestigiul autorității.

Prețul achitat la cumpărarea camerei

video, de la SC M. SRL Ploiești, nu era cel practicat de această societate.

Recursul este fondat pentru

următoarele considerente:

Prin decizia nr. 368 din 3 aprilie

2002, Direcția Generală a Vămilor i-a desfăcut contractul de muncă

reclamantului-intimat S.C., pentru faptul că în timp ce se afla în control la SC M. SRL Ploiești, la 21 noiembrie 2001, a achiziționat o cameră video, pentru care a

achitat 300.000 lei.

Dispozițiile art. 102 din O.G. nr.

16/1998, privind Statutul personalului vamal, sancționează cu desfacerea

disciplinară a contractului de muncă, săvârșirea unei abateri grave sau

săvârșirea repetată a abaterilor disciplinare.

Abaterea disciplinară săvârșită de

S.C., având în vedere gravitatea acesteia, a fost sancționată în mod corect,

conform art. 99 lit. h) al legii, cu desfacerea disciplinară a contractului de

muncă.

Prin fapta sa, reclamantul a

încălcat prevederile art. 28 din Legea nr. 141/1997, referitoare la obligația

personalului vamal de a avea o atitudine corectă și integră.

Potrivit art. 91 lit. i) din

Statutul personalului vamal, „personalul vamal are următoarele îndatoriri ….i)

să aibă o conduită corectă, să nu abuzeze de calitatea sa oficială și să nu

compromită prin activitatea sa publică sau privată, prestigiul funcției sau al

autorității vamale”.

Nerespectând aceste dispoziții,

reclamantul-intimat a compromis atât prestigiul funcției, cât și pe cel al

autorității vamale.

Cu privire la prețul cu care a fost

achiziționată camera video, din raportul nr. 95 din 31 ianuarie 2002 și din

documentele depuse de societate la fond, rezultă că prețul de 300.000 lei nu

este cel practicat de SC M. SRL Ploiești.

Ținând seama de argumentele mai sus

expuse, măsura desfacerii disciplinare a contractului de muncă este

justificată.

Așa fiind, se va admite recursul

declarat de pârâtă și se va modifica sentința atacată și în fond se va

respinge, ca nefondată, acțiunea formulată de reclamant.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de

Autoritatea Națională a Vămilor împotriva sentinței civile nr. 1772 din 1

noiembrie 2005 a Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios

administrativ și fiscal.

Modifică sentința atacată și în

fond, respinge acțiunea formulată de reclamantul S.C.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 30 martie 2006.