ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 8126/2005

Asupra recursului civil de față; Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele: Prin cererea înregistrată la Tribunalul Dolj, secția civilă, la 6 februarie 2003, reclamantul B.I. a chemat în judecată pe pârâta SC C. SA Dolj, solicitând obligarea acesteia de a emite decizie sau dispoziție motivată cu privire la cererea sa de restituire în natură a imobilului situat în comuna Plenița, jud. Dolj, conform dispozițiilor art. 23 din Legea 10/2001. În motivarea cererii, reclamantul a arătat că a formulat în termen legal notificare în temeiul Legii 10/2001 pentru restituirea în natură a imobilului, anexând actele doveditoare ale dreptului de proprietate și calității sale de moștenitor, dar că unitatea deținătoare nu i-a soluționat notificarea în termen legal de 60 de zile.

Pârâta a formulat întâmpinare susținând că are certificat de atestare a dreptului de proprietate pentru terenul solicitat de reclamant și că acesta din urmă nu a făcut dovada dreptului său. În sprijinul întâmpinării, pârâta a depus la dosar certificatul de atestare emis de Ministerul Agriculturii și Alimentației, un act de donație din 1927 și sentința civilă pronunțată de Judecătoria Băilești la 3 noiembrie 1998. Tribunalul Dolj, prin sentința civilă nr. 200 din 9 aprilie 2003, a admis acțiunea și a obligat-o pe pârâtă să emită decizie motivată prin care să soluționeze notificarea reclamantului. Pentru a hotărî astfel prima instanță a reținut că reclamantul și-a exercitat dreptul de a formula notificare în baza Legii 10/2001 solicitând restituirea în natură a unui imobil al cărui deținător actual este pârâta, în speță fiind incidente dispozițiile art. 240 alin. (8) din Legea nr. 10/2001 rap.

la art. 1073 C. civ. Împotriva sentinței menționate a declarat apel pârâta SC C. SA Plenița, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, întrucât reclamanta nu a făcut dovada că terenul revendicat se află în patrimoniul său (al pârâtei). S-a susținut că și în ipoteza în care s-ar reține că terenul în litigiu s-ar afla în patrimoniul său, hotărârea primei instanțe este dată cu încălcarea art. 27 și art. 26 din Legea 10/2001 în condițiile în care pârâta este o societate privatizată integral, iar notificarea ar fi trebuit adresată A.P.A.P.S. Dolj. Curtea de Apel Craiova, secția civilă, prin decizia civilă nr. 258 din 10 octombrie 2003 a respins apelul pârâtei ca nefondat, reținând că reclamantul are dreptul subiectiv la soluționarea notificării printr-o decizie motivată a pârâtei așa cum prevăd dispozițiile art.23 din L10/2001, drept căruia îi corespunde obligația corelativă a pârâtei de a se pronunța printr-o decizie.

Împotriva deciziei menționată a declarat recurs pârâta SC C. SA Dolj la 12 martie 2003. Prin motivele de recurs, pârâta a criticat decizia ca nelegală și netemeinică, invocând dipozițiile art. 304 pct. 9 și 10 C. proc. civ. și susținând că potrivit art. 26 din Legea nr. 10/2001 notificarea trebuia adresată de reclamant către A.P.A.P.S. Dolj. Cea de a doua critică formulată din motivele de recurs a vizat faptul că instanța de apel nu a observat că a comunicat punctul său de vedere reclamantului cu adresa nr. 353 din 10 februarie 2003. La 28 ianuarie 2005, intimatul B.I. a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului pârâtei ca nefondat.

Analizând ansamblul probator administrat în cauză raportat la criticile invocate, Înalta Curte de Casație și Justiție urmează să aprecieze că recursul este nefondat având în vedere următoarele considerente: Prima critică potrivit căreia s-ar fi încălcat de către instanța de apel dispozițiile art. 26 din Legea nr. 10/2001 este nefondată. Reclamantul și-a exercitat dreptul de a formula notificare în baza dispozițiilor Legii 10/2001 solicitând restituirea în natură a unui imobil al cărui deținător actual este pârâta recurentă. Așa cum corect a reținut instanța de apel, dreptului reclamantei îi corespunde obligația corelativă a pârâtei de a se pronunța printr-o decizie motivată asupra notificării.

Refuzul pârâtei recurente de a soluționa notificarea este nejustificat, situație în care s-a apreciat corect că sunt aplicabile dispozițiile art. 24 din Legea nr. 10/2001. Dispozițiile invocate de recurentă, respectiv dispozițiile art. 26 nu sunt incidente în cauză, întrucât au în vedere o altă ipoteză, aceea în care persoana îndreptățită nu cunoaște deținătorul bunului imobil solicitat. Or, în speță reclamantul s-a adresat corect pârâtei ca deținător actual al imobilului a cărui restituire s-a solicitat. De altfel pârâta recurentă nu a contestat că deține imobilul, dar a invocat dreptul său de proprietate dovedit cu certificatul de atestare depus la dosar și a susținut împrejurarea că notificarea ar fi trebuit adresată altei persoane juridice.

Cea de a doua critică formulată prin motivele de recurs este de asemenea neîntemeiată. Într-adevăr pârâta a invocat prin motivele de apel adresa nr. 353 din 10 februarie 2003 ca mijloc de apărare în sensul că ar fi răspuns la notificarea reclamantului. Acest înscris despre care pârâta pretinde că ar fi fost depus în fața primei instanțe, nu se regăsește nici în dosarul Tribunalului Dolj și nici în dosarul Curții de Apel Craiova, iar recurenta, deși avea posibilitatea, nu l-a depus nici în faza recursului. Ca atare nu sunt întrunite nici dispozițiile art. 304 pct. 10 C. proc. civ., neputându-se susține că instanța de apel ar fi omis să se pronunțe asupra unei dovezi care nici nu a fost administrată.

Față de toate aceste considerente, Înalta Curte de Casație și Justiție va aprecia că decizia recurată este legală și temeinică și va respinge recursul pârâtei ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE: Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta SC C. SA împotriva deciziei nr. 258 din 10 octombrie 2003 a Curții de Apel Craiova, secția civilă. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 18 octombrie 2005.