ÎCCJ, Decizia nr. 109/2004

Asupra recursului în anulare de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin rechizitoriul nr. 1261/P/2001 din 17 septembrie 2001, Parchetul de pe lângă Tribunalul Constanța a dispus trimiterea în judecată, între alții, a inculpatului D.I. (fiul lui Gh. și al F., născut la data de 13 iulie 1953, în comuna Cocârlia de Jos, județul Constanța) pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie, prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. a) și e) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen., reținându-se că, în data de 6 august 2000, acesta, împreună cu coinculpatul D.M., în loc public și prin violență, au sustras bunuri de la partea vătămată F.N. Prin sentința penală nr. 575 din 21 decembrie 2001, Tribunalul Constanța, secția penală, a achitat pe inculpatul menționat, în baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. d) C. proc.

pen. Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că probatoriul administrat în cauză nu a demonstrat nici realizarea componentei principale a laturii obiective a infracțiunii de tâlhărie – furtul și nici latura subiectivă, lipsind scopul folosirii violenței pentru săvârșirea furtului, astfel încât nu sunt îndeplinite elementele constitutive ale infracțiunii pentru care inculpații au fost trimiși în judecată. Curtea de Apel Constanța, secția penală, prin decizia nr. 146/P din 4 iunie 2002, a respins apelul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Constanța împotriva hotărârii primei instanțe, ca nefondat, apreciind că, în mod corect, instanța de fond a stabilit, în concordanță cu probatoriul administrat, că, în cauză, nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii de tâlhărie.

Împotriva acestei din urmă hotărâri, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanța a declarat recurs, invocând eroarea gravă de fapt ca motiv de casare. Curtea Supremă de Justiție, secția penală, prin decizia nr. 364 din 24 ianuarie 2003, a admis recursul, a casat hotărârile atacate și, rejudecând, a condamnat pe inculpații: 1 - D.I., la 3 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. a) și e) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. b) și art. 74 - 76 C. pen. 2 - D.M., la 1 an închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. a) și e) C. pen., cu aplicarea art. 74 - 76 C. pen. Pentru a hotărî astfel, instanța de recurs a apreciat că situația de fapt reținută de instanța de fond, precum că partea vătămată nu a fost deposedată de bunuri prin violență, este în contradicție cu probele administrate.

Împotriva acestei din urmă hotărâri, Procurorul General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a declarat recurs în anulare, întemeiat pe art. 409 și art. 410 alin. (1) partea I pct. 7 C. proc. pen. S-a susținut că faptei săvârșite de inculpat i s-a dat o greșită încadrare juridică, prin reținerea stării de recidivă postexecutorie, în loc de cea postcondamnatorie, ceea ce a avut drept consecință neaplicarea art. 10 din Legea nr. 137/1997, privind grațierea unor pedepse. În concluzie, Procurorul General a solicitat admiterea recursului în anulare, casarea în parte a hotărârii pronunțate de instanța de recurs și rejudecarea cauzei în limitele arătate.

Recursul în anulare este fondat, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare: Potrivit art. 37 alin. (1) lit. a) C. pen., există recidivă postcondamnatorie când, după rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare la pedeapsa închisorii mai mare de 6 luni, cel condamnat săvârșește din nou o infracțiune cu intenție, înainte de începerea executării pedepsei, în timpul executării acesteia sau în stare de evadare, iar pedeapsa prevăzută de lege pentru a doua infracțiune este închisoarea mai mare de 1 an. Dacă primul termen al recidivei îl constituie o pedeapsă grațiată condiționat, aceasta se consideră executată după împlinirea termenului stipulat expres în actul de clemență. Acest termen curge fie de la data intrării în vigoare a actului de clemență, în cazul unor condamnări anterioare, fie de la data rămânerii definitive a hotărârilor pronunțate ulterior apariției legii.

În cauză, din fișa de cazier a inculpatului și din dosarul penal nr. 197/1998 al Judecătoriei Constanța, rezultă că inculpatul D.I. a fost condamnat anterior, prin sentința penală nr. 1702 din 30 iunie 1998 a Judecătoriei Constanța, definitivă prin neapelare, la pedeapsa de 1 an închisoare pentru infracțiunea de furt, prevăzută de art. 208 alin. (1) și (2) C. pen., pe care a constatat-o grațiată în baza art. 1 lit. a) din Legea nr. 137/1997. În raport cu cele menționate, hotărârea, ce constituie primul termen al recidivei, a rămas definitivă la data de 18 iulie 1998. Termenul condiție de 3 ani, impus de art. 10 din Legea nr. 137/1997, se consideră îndeplinit, prin raportare la data rămânerii definitive a hotărârii, la 18 iulie 2001. Infracțiunea dedusă judecății a fost comisă la data de 6 august 2000, în cadrul termenului de 3 ani al grațierii condiționate.

Ca atare, infracțiunea de tâlhărie a fost săvârșită în stare de recidivă postcondamnatorie . Reținând recidiva postexecutorie în loc de recidiva postcondamnatorie, cu consecința neaplicării art. 10 din Legea nr. 137/1997, privind grațierea unor pedepse, instanța de recurs a pronunțat o hotărâre supusă cazului de casare prevăzut de art. 385 9 pct. 17 1 C. proc. pen., corespunzător motivului prevăzut de art. 410 alin. (1) partea I pct. 7 1 din același cod. În consecință, pentru considerentele ce preced, Înalta Curte va admite recursul în anulare și va casa hotărârea atacată numai cu privire la greșita reținere a recidivei postexecutorii, va înlătura aplicarea art. 37 lit. b) C. pen. și va aplica art. 37 lit. a) din același cod.

Apreciind că pedeapsa de 3 ani închisoare este de natură a asigura realizarea scopului și îndeplinirea funcțiilor pedepsei prevăzute de art. 52 C. pen., Înalta Curte o va menține. Cum infracțiunea a fost săvârșită în stare de recidivă postcondamnatorie, în baza art. 10 din Legea nr. 137/1997, va revoca suspendarea condiționată a pedepsei de 1 an închisoare aplicată inculpatului menționat prin sentința penală nr. 1702 din 30 iunie 1998 a Judecătoriei Constanța, care se va executa alăturat pedepsei de 3 ani închisoare aplicată acestuia, în cauză, pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. a) și e) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. a) și art. 74 - 76 C. pen., urmând ca inculpatul D.I.

să execute, în total, 4 ani de închisoare. Din durata acestei pedepse se va deduce timpul executat de la 13 septembrie 2001 la 21 decembrie 2001 și de la 19 februarie 2003 la zi. În baza art. 192 alin. (3) C. proc. pen., onorariul de avocat, conform dispozitivului, se va plăti din fondul Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul în anulare declarat de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție privind pe inculpatul D.I. Casează decizia nr. 364 din 24 ianuarie 2003 a Curții Supreme de Justiție, secția penală, cu privire la greșita reținere a recidivei postexecutorii în loc de cea postcondamnatorie. Înlătură aplicarea art. 37 lit. b) C. pen. Aplică art. 37 lit. a) C. pen. Menține pedeapsa de 3 ani închisoare aplicată inculpatului D.I. pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. a) și e) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. a) și art. 74 – 76 C. pen. În baza art. 10 din Legea nr. 137/1997, revocă suspendarea condiționată a pedepsei de 1 an închisoare aplicată inculpatului menționat prin sentința penală nr. 1702 din 30 iunie 1998 a Judecătoriei Constanța, care se va executa alături de pedeapsa de 3 ani închisoare aplicată în cauză, urmând ca, în final, inculpatul D.I.

să execute, în total, 4 ani închisoare. Din pedeapsa de 4 ani închisoare deduce pedeapsa executată de inculpatul menționat de la 13 septembrie 2001 la 21 decembrie 2001 și de la 19 februarie 2003 la zi. Anulează mandatele anterioare și dispune emiterea unui nou mandat de executare a pedepsei închisorii. Onorariul de avocat, în sumă de 400.000 lei, cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru asistarea inculpatului D.I., se va plăti din fondul Ministerului Justiției. Pronunțată, în ședință publică, astăzi, 15 martie 2004.