ÎCCJ, Decizia nr. 109/2004

Asupra recursului în anulare de față;

În baza lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin rechizitoriul nr. 1261/P/2001

din 17 septembrie 2001, Parchetul de pe lângă Tribunalul Constanța a dispus

trimiterea în judecată, între alții, a inculpatului

D.I. (fiul lui Gh. și al F., născut

la data de 13 iulie 1953, în comuna Cocârlia de Jos, județul Constanța) pentru

săvârșirea infracțiunii de tâlhărie, prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. a) și

e) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen., reținându-se că, în data de 6

august 2000, acesta, împreună cu coinculpatul D.M., în loc public și prin

violență, au sustras bunuri de la partea vătămată F.N.

Prin sentința penală nr. 575 din 21

decembrie 2001, Tribunalul Constanța, secția penală, a achitat pe inculpatul

menționat, în baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. d) C. proc.

pen.

Pentru a hotărî astfel, instanța de

fond a reținut că probatoriul administrat în cauză nu a demonstrat nici

realizarea componentei principale a laturii obiective a infracțiunii de

tâlhărie – furtul și nici latura subiectivă, lipsind scopul folosirii violenței

pentru săvârșirea furtului, astfel încât nu sunt îndeplinite elementele

constitutive ale infracțiunii pentru care inculpații au fost trimiși în judecată.

Curtea de Apel Constanța, secția

penală, prin decizia nr. 146/P din 4 iunie 2002, a respins apelul declarat de

Parchetul de pe lângă Tribunalul Constanța împotriva hotărârii primei instanțe,

ca nefondat, apreciind că, în mod corect, instanța de fond a stabilit, în

concordanță cu probatoriul administrat, că, în cauză, nu sunt întrunite

elementele constitutive ale infracțiunii de tâlhărie.

Împotriva acestei din urmă hotărâri,

Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanța a declarat recurs, invocând

eroarea gravă de fapt ca motiv de casare.

Curtea Supremă de Justiție, secția

penală, prin decizia nr. 364 din 24 ianuarie 2003, a admis recursul, a casat

hotărârile atacate și, rejudecând, a condamnat pe inculpații:

1 - D.I., la 3 ani închisoare pentru

săvârșirea infracțiunii de tâlhărie prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. a) și

e) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. b) și art. 74 - 76 C. pen.

2 - D.M., la 1 an închisoare pentru

săvârșirea infracțiunii de tâlhărie prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. a) și

e) C. pen., cu aplicarea art. 74 - 76 C. pen.

Pentru a hotărî astfel, instanța de

recurs a apreciat că situația de fapt reținută de instanța de fond, precum că

partea vătămată nu a fost deposedată de bunuri prin violență, este în

contradicție cu probele administrate.

Împotriva acestei din urmă hotărâri,

Procurorul General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și

Justiție a declarat recurs în anulare, întemeiat pe art. 409 și art. 410 alin. (1)

partea I pct. 7 C. proc. pen.

S-a susținut că faptei săvârșite de

inculpat i s-a dat o greșită încadrare juridică, prin reținerea stării de recidivă

postexecutorie, în loc de cea postcondamnatorie, ceea ce a avut drept

consecință neaplicarea art. 10 din Legea nr. 137/1997, privind grațierea unor

pedepse.

În concluzie, Procurorul General a

solicitat admiterea recursului în anulare, casarea în parte a hotărârii

pronunțate de instanța de recurs și rejudecarea cauzei în limitele arătate.

Recursul în anulare este fondat,

pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:

Potrivit art. 37 alin. (1) lit. a) C.

pen., există recidivă postcondamnatorie când, după rămânerea definitivă a hotărârii

de condamnare la pedeapsa închisorii mai mare de 6 luni, cel condamnat

săvârșește din nou o infracțiune cu intenție, înainte de începerea executării

pedepsei, în timpul executării acesteia sau în stare de evadare, iar pedeapsa

prevăzută de lege pentru a doua infracțiune este închisoarea mai mare de 1 an.

Dacă primul termen al recidivei îl

constituie o pedeapsă grațiată condiționat, aceasta se consideră executată după

împlinirea termenului stipulat expres în actul de clemență.

Acest termen curge fie de la data

intrării în vigoare a actului de clemență, în cazul unor condamnări anterioare,

fie de la data rămânerii definitive a hotărârilor pronunțate ulterior apariției

legii.

În cauză, din fișa de cazier a

inculpatului și din dosarul penal nr. 197/1998 al Judecătoriei Constanța,

rezultă că inculpatul D.I. a fost condamnat anterior, prin sentința penală nr. 1702

din 30 iunie 1998 a Judecătoriei Constanța, definitivă prin neapelare, la

pedeapsa de 1 an închisoare pentru infracțiunea de furt, prevăzută de art. 208 alin.

(1) și (2) C. pen., pe care a constatat-o grațiată în baza art. 1 lit. a) din

Legea nr. 137/1997.

În raport cu cele menționate,

hotărârea, ce constituie primul termen al recidivei, a rămas definitivă la data

de 18 iulie 1998.

Termenul condiție de 3 ani, impus de

art. 10 din Legea nr. 137/1997, se consideră îndeplinit, prin raportare la data

rămânerii definitive a hotărârii, la 18 iulie 2001.

Infracțiunea dedusă judecății a fost

comisă la data de 6 august 2000, în cadrul termenului de 3 ani al grațierii

condiționate.

Ca atare, infracțiunea de tâlhărie a

fost săvârșită în stare de recidivă postcondamnatorie .

Reținând recidiva postexecutorie în

loc de recidiva postcondamnatorie, cu consecința neaplicării art. 10 din Legea nr.

137/1997, privind grațierea unor pedepse, instanța de recurs a pronunțat o

hotărâre supusă cazului de casare prevăzut de art. 385

9

pct. 17

1

C. proc. pen., corespunzător motivului prevăzut de art. 410 alin. (1) partea I pct.

7

1

din același cod.

În consecință, pentru considerentele

ce preced, Înalta Curte va admite recursul în anulare și va casa hotărârea

atacată numai cu privire la greșita reținere a recidivei postexecutorii, va

înlătura aplicarea art. 37 lit. b) C. pen. și va aplica art. 37 lit. a) din

același cod.

Apreciind că pedeapsa de 3 ani

închisoare este de natură a asigura realizarea scopului și îndeplinirea

funcțiilor pedepsei prevăzute de art. 52 C. pen., Înalta Curte o va menține.

Cum infracțiunea a fost săvârșită în

stare de recidivă postcondamnatorie, în baza art. 10 din Legea nr. 137/1997, va

revoca suspendarea condiționată a pedepsei de 1 an închisoare aplicată

inculpatului menționat prin sentința penală nr. 1702 din 30 iunie 1998 a

Judecătoriei Constanța, care se va executa alăturat pedepsei de 3 ani închisoare

aplicată acestuia, în cauză, pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie

prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. a) și e) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit.

a) și art. 74 - 76 C. pen., urmând ca inculpatul D.I. să execute, în total, 4

ani de închisoare.

Din durata acestei pedepse se va

deduce timpul executat de la 13 septembrie 2001 la 21 decembrie 2001 și de la

19 februarie 2003 la zi.

În baza art. 192 alin. (3) C. proc.

pen., onorariul de avocat, conform dispozitivului, se va plăti din fondul

Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul în anulare declarat

de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și

Justiție privind pe inculpatul D.I.

Casează decizia nr. 364 din 24

ianuarie 2003 a Curții Supreme de Justiție, secția penală, cu privire la

greșita reținere a recidivei postexecutorii în loc de cea postcondamnatorie.

Înlătură aplicarea art. 37 lit. b) C.

pen.

Aplică art. 37 lit. a) C. pen.

Menține pedeapsa de 3 ani închisoare

aplicată inculpatului D.I. pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie prevăzută

de art. 211 alin. (2) lit. a) și e) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. a) și art.

74 – 76 C. pen.

În baza art. 10 din Legea nr. 137/1997,

revocă suspendarea condiționată a pedepsei de 1 an închisoare aplicată

inculpatului menționat prin sentința penală nr. 1702 din 30 iunie 1998 a

Judecătoriei Constanța, care se va executa alături de pedeapsa de 3 ani

închisoare aplicată în cauză, urmând ca, în final, inculpatul D.I. să execute,

în total, 4 ani închisoare.

Din pedeapsa de 4 ani închisoare

deduce pedeapsa executată de inculpatul menționat de la 13 septembrie 2001 la

21 decembrie 2001 și de la 19 februarie 2003 la zi.

Anulează mandatele anterioare și

dispune emiterea unui nou mandat de executare a pedepsei închisorii.

Onorariul de avocat, în sumă de

400.000 lei, cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru asistarea

inculpatului D.I., se va plăti din fondul Ministerului Justiției.

Pronunțată, în ședință publică,

astăzi, 15 martie 2004.