ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 6270/2006

Asupra recursului de față; În baza lucrărilor de la dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 148 din 24 martie 2006 a Tribunalului Bacău, s-a respins contestația la executare a sentinței penale nr. 368/ D din 6 decembrie 2001 a Tribunalului Bacău, formulată de contestatorul R.G. Pentru a pronunța această soluție, tribunalul a avut în vedere, următoarele: Prin sentința penală nr. 368/ D din 6 decembrie 2001 a Tribunalului Bacău i s-a aplicat inculpatului R.G. pedeapsa de 4 ani închisoare și 3 ani pedeapsa complementară, constând în interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b) și c), ipoteza I C. pen. În baza art. 86 1 C. pen., s-a dispus suspendarea executării pedepsei închisorii sub supraveghere, pe durata termenului de încercare de 7 ani, calculat de la data rămânerii definitive a hotărârii de condamnare.

Potrivit art. 66 C. pen., executarea pedepsei complementare a unor drepturi, începe după executarea pedepsei închisorii, după grațierea totală sau a restului de pedeapsă ori după prescripția executării pedepsei, iar conform art. 426 C. proc. pen., punerea în executare se realizează prin trimiterea de către instanța de executare a unei copii după dispozitivul hotărârii, atât la consiliul local în a cărei rază își are domiciliul condamnatul, cât și la organul care supraveghează exercitarea acestor drepturi. Întrucât legea stabilește în mod imperativ momentul începerii executării pedepsei complementare, rezultă că acesta are caracter obligatoriu, nefiind îngăduit instanței de executare să constate în afara reglementării legale existente, existența unui alt moment ce marchează începerea executării pedepsei complementare.

În cazul în care instanța ar dispune prin hotărâre judecătorească stabilirea unui alte moment de începere a executării pedepsei complementare, ar însemna o încălcare esențială a legii în vigoare și în plus, intrarea nejustificată în domeniul legislativului. Astfel, întrucât legea penală prevede expres că executarea pedepsei complementare începe numai după executarea pedepsei închisorii, rezultă că instanța are obligația de a respecta acest principiu legal al ordinii de prioritate a executării acestor două categorii de pedepse, în toate cazurile și în toate situațiile. Rezultă deci, că atât timp cât pedeapsa închisorii nu a fost executată ori considerată ca executată ori încetată obligația executării acesteia, instanța nu poate nici dispune și nici încuviința începerea executării pedepsei complementare.

Instanța poate constata momentele ce marchează începerea executării pedepsei complementare de îndată ce pedeapsa principală a fost executată ori considerată ca executată ori stinsă obligația executării acesteia prin prescripție. Momentul care marchează începerea executării pedepsei complementare este strict determinat prin lege și anume data la care pedeapsa închisorii a fost executată ori obligația de a executa a încetat sau s-a stins. În speță, însă, se constată că petentul condamnat nu a executat pedeapsa închisorii și nici nu se află în vreuna din situațiile prevăzute de art. 66 C. pen. Mai mult decât atât, executarea pedepsei închisorii a fost suspendată pe durata termenului de încercare, la împlinirea căruia dacă sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 86 C. pen., condamnatul va fi reabilitat de drept și ca urmare vor înceta de drept, conform art. 133 alin. (1) C. pen., toate interdicțiile, precum și incapacitățile care rezultă din condamnare.

În această situație, întrucât pe data împlinirii termenului de încercare condamnatul va fi reabilitat de drept (dacă sunt, în mod evident, îndeplinite condițiile prevăzute de art. 86 și 86 6 C. pen.), pedeapsa complementară nu se mai execută. Rezultă că, pe parcursul termenului de încercare al suspendării executării pedepsei închisorii, condamnatul nu se află și în executarea pedepsei complementare aplicate, iar dacă la împlinirea termenului de încercare sunt îndeplinite toate condițiile prevăzute de art. 86 6 C. pen., toate interdicțiile ce fac obiectul pedepsei complementare vor înceta, iar această pedeapsă nu va mai putea fi executată.

În cazul condamnării la pedeapsa închisorii cu suspendarea executării acesteia, executarea pedepsei complementare devine posibilă numai în cazul în care pentru pedeapsa principală a închisorii s-a dispus anularea suspendării și executarea acesteia efectivă ori s-a dispus revocarea suspendării executării pedepsei închisorii și, în toate cazurile, numai după ce pedeapsa principală a închisorii a fost executată, ori considerată încetată ori prescrisă, conform cu dispozițiile art. 66 C. pen. În prezent, pentru condamnatul petent curge termenul de încercare, însă, în cursul și în interiorul acestuia nu este executată pedeapsa complementară aplicată și, prin urmare, orice restricție adusă drepturilor acestuia, pe temeiul pedepsei complementare și în considerarea executării acesteia, constituie o încălcare a drepturilor acestuia și se situează în afara reglementării legii.

Astfel, pe durata termenului de încercare al suspendării executării pedepsei principale a închisorii, pedeapsa complementară nu se execută. Deși legea prevede că suspendarea executării privește numai pedeapsa principală a închisorii, cât timp aceasta nu a fost executată, pedeapsa complementară nu-și poate începe cursul executării. Legea subordonează executarea pedepsei complementare, de momentele ce marchează fie executarea pedepsei principale, fie încetarea sau stingerea acesteia, ceea ce înseamnă că elementul principal este pedeapsa închisorii și executarea acesteia iar elementul secundar îl constituie pedeapsa complementară și momentul începerii executării acesteia. Cum, însă, pedeapsa principală a închisorii, care este mai gravă, nu se execută, fiind dispusă suspendarea executării, este normal și firesc, ca pe durata termenului de încercare, condamnatul să nu fie supus la nicio interdicție, inclusiv la cele specifice pedepsei complementare.

De aceea, cererea condamnatului se apreciază ca fiind neîntemeiată, neputându-se constata ca fiind executată o pedeapsă complementară a cărei executare nu a început și nici nu poate să înceapă cât timp se desfășoară fără incidente termenul de încercare al suspendării executării pedepsei principale. În speță, aspectul ce privește pedeapsa complementară nu constituie o nelămurire în legătură cu hotărârea ce se execută, deoarece dispozițiile art. 66, cât și efectele scurgerii termenului legal de încercare, se produc de drept, fără niciun echivoc. De asemenea, suspendarea executării pedepsei principale, nu constituie o cauză de stingere și nici de micșorare a pedepsei complementare, pe durata termenului de încercare.

Faptul că pedeapsa complementară nu se execută cât timp pedeapsa principală nu a fost executată, nu constituie, astfel, un incident ivit în cursul executării pedepselor, ci un efect legal, prevăzut de art. 66 C. pen. Apelul contestatorului R.G. împotriva sentinței penale nr. 148/ D din 24 martie 2006 a Tribunalului Bacău, a fost respins, de către Curtea de Apel Bacău - Secția Penală, ca nefondat. Împotriva acestei decizii, în termen legal, a declarat recurs, contestatorul R.G. susținând că hotărârea este netemeinică și nelegală deoarece n-a ținut seama de obligația avută de instanța de executare de a stabili termene clare și modalitatea de înscriere în cazierul judiciar a interdicției derivate din pedeapsa complementară de așa natură, încât să se știe precis, de când începe executarea acesteia, pentru ca această pedeapsă, să nu producă și alte efecte, decât, cele prevăzute de lege.

Recursul contestatorului este nefondat. Prin sentința penală nr. 368 din 6 decembrie 2001 a Tribunalului Bacău, contestatorul R.G. a fost condamnat la pedeapsa de 4 ani închisoare și 3 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b) și c) C. pen., pentru săvârșirea infracțiunii de luare de mită. Pedeapsa principală de 4 ani închisoare s-a dispus să fie suspendată în ce privește executarea, sub supraveghere, pe o durată de 7 ani, stabilită, ca termen de încercare. Sentința penală, mai sus menționată, a rămas definitivă, prin decizia penală nr. 5559 din 13 decembrie 2002 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, fiind comunicată de biroul de executări penale al instanței de executare către I.P.J.

Vaslui – Evidență operativă și cazier judiciar, Administrația Finanțelor Publice Bacău și la S.R.S.I.S.E.S.N.L., de pe lângă Tribunalul Bacău. Susținerea contestatorului, în sensul că instanța nu a respectat ordinea legală a executării pedepsei nu poate fi primită, prin hotărâre, aplicându-se, mai întâi, pedeapsa principală de 4 ani închisoare, cu suspendarea executării, sub supraveghere și apoi, pedeapsa complementară, care, conform legii, se execută, după terminarea executării pedepsei principale. În speță, contestatorul, beneficiind de suspendarea executării sub supraveghere a pedepsei principale, pe timpul termenul de încercare, are suspendată și executarea pedepsei complementare, care are caracter coercitiv activ, numai în măsura în care acest caracter se regăsește, în executarea efectivă a pedepsei principale.

Aceasta face ca, în fapt, în speță, pedeapsa complementară nici să nu se mai execute dacă contestatorul respectă condițiile suspendării și, ca urmare, aceasta nu se revocă, în acest caz, operând reabilitarea de drept. Dacă însă, condițiile suspendării nu se vor respecta, va avea loc revocarea suspendării, cu consecința executării în întregime a pedepsei principale și a celor complementare, alături de pedeapsa pentru noua infracțiune, ce a atras revocarea. În ceea ce privește comunicarea pedepselor la I.P.J., pentru înscrierea în cazierul judiciar, instanțele de executare, în conformitate cu Legea nr. 7/1972, comunică hotărârea instanței în care sunt înserate pedepsele aplicate și nu, pe rând, fiecare pedeapsă sau categorie de pedeapsă, la termene diferite.

Așa fiind, sunt neîntemeiate susținerile contestatorului, cu privire la așa-zise obligații ale instanței de executare, de a face diferențiat comunicările către cazierul judiciar. În raport cu cele arătate, Curtea va trebui să privească recursul contestatorului împotriva deciziei penale nr. 192 din 13 iunie 2006 a Curții de Apel Bacău ca nefondat și să-l respingă, ca atare, menținând, astfel, hotărârea atacată. Văzând și reglementarea plății cheltuielilor judiciare către stat;

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de contestatorul R.G. împotriva deciziei penale nr. 192 din 13 iunie 2006 a Curții de Apel Bacău. Obligă recurentul contestator să plătească statului suma de 100 lei cheltuieli judiciare. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 27 octombrie 2006.