ÎCCJ, decizie (scj.ro #133951)

Prescripția executării pedepsei. Sustragere de la executarea pedepsei închisorii

Cuprins pe materii:

Drept penal. Partea generală. Cauzele care înlătură sau modifică executarea pedepsei

Indice alfabetic:

Drept penal

-

prescripția executării pedepsei

C. pen.,

art. 162 alin. (1) lit. b), art. 163 alin. (1)

Atât potrivit dispozițiilor Codului penal anterior, cât și potrivit dispozițiilor noului Cod penal, sustragerea de la executarea pedepsei închisorii, după începerea executării acesteia, face să curgă un nou termen de prescripție a executării pedepsei închisorii de la data sustragerii.

Noul termen de prescripție a executării pedepsei închisorii, care începe să curgă de la data sustragerii de la executare, se calculează în raport cu durata pedepsei închisorii aplicată prin hotărârea definitivă de condamnare, iar nu în raport cu restul de pedeapsă rămas neexecutat la data sustragerii de la executare.

I.C.C.J., Secția penală, decizia nr. 1346 din 20 octombrie 2016

Prin sentința nr. 93 din 2 august 2016 pronunțată de Curtea de Apel Bacău, Secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, în temeiul art. 597 alin. (4) C. proc. pen., a fost respinsă ca nefondată contestația la executare formulată de condamnatul A.

Pentru a se pronunța în acest sens, instanța de fond a reținut că, prin cererea înregistrată pe rolul său, condamnatul A. a formulat contestație la executarea sentinței penale nr. 36 din 2 noiembrie 2004 a Curții de Apel Bacău, în temeiul art. 598 alin. (1) lit. d) C. proc. pen. În motivarea contestației a susținut că, prin sentința amintită, a fost condamnat la pedeapsa rezultantă de 3 ani și 6 luni închisoare, începând executarea la 11 noiembrie 2006, iar la data de 9 iunie 2008 a fost pus în libertate, prin admiterea cererii de întrerupere a executării pedepsei prin sentința penală nr. 68 din 4 iunie 2008 a Curții de Apel Cluj, până la data de 9 septembrie 2008, de la această dată începând să curgă termenul de prescripție a executării pedepsei, care s-a împlinit în septembrie 2015, acesta fiind calculat conform art. 125, art. 126 alin. (1) lit. b), art. 127 alin. (2) și art. 128 C. pen. anterior, respectiv 5 ani plus pedeapsa rămasă de executat.

Examinând cererea petentului condamnat, prin raportare la dispozițiile art. 598 alin. (1) lit. d) C. proc. pen. și art. 126 alin. (1) lit. b) C. pen. anterior, instanța de fond a constatat că, întrucât contestatorul a fost condamnat la o pedeapsă de 3 ani și 6 luni închisoare, termenul de prescripție este de 8 ani și 6 luni, care, la data soluționării contestației formulate, nu s-a împlinit.

De asemenea, s-a constatat că, în cauză, cursul termenului de prescripție s-a întrerupt la momentul la care petentul A. a început executarea pedepsei, respectiv la 11 noiembrie 2006, ulterior intervenind o altă cauză de întrerupere, la data de 9 septembrie 2008, când acesta nu s-a prezentat la penitenciar, întrucât a expirat perioada de 3 luni de întrerupere a executării pedepsei, astfel încât au devenit aplicabile dispozițiile art. 127 alin. (2) C. pen. anterior (petentul sustrăgându-se de la executarea pedepsei, după începerea executării). S-a apreciat că, chiar dacă petentul a executat o parte din pedeapsă, termenul de prescripție a executării pedepsei rămâne același, respectiv 8 ani și 6 luni, calculându-se în continuare la pedeapsa aplicată și nu la restul de pedeapsă de executat.

Împotriva acestei sentințe, în termen legal, a formulat contestație condamnatul A., arătând că, prin afirmația din sentință - „termenul de prescripție este același de 8 ani și 6 luni, calculându-se la pedeapsa aplicată și nu la restul de pedeapsă de executat”, instanța de fond a adăugat la lege, în condițiile în care dispozițiile legale incidente (art. 126 alin. 1 lit. b C. pen. anterior, preluate ca atare în art. 162 alin. 1 lit. b C. pen.) prevăd în mod expres că termenul de prescripție a executării pedepsei este de 5 ani plus durata pedepsei ce urmează a fi executată. Astfel, deși instanța a prezentat corect dispozițiile legale incidente, le-a aplicat eronat, adăugând, la termenul fix de 5 ani, 3 ani și 6 luni, pedeapsa la care a fost condamnat, și nu 700 de zile, cât a mai rămas de executat din sancțiunea aplicată. În consecință, a opinat că termenul de prescripție a executării pedepsei este de 5 ani plus 700 de zile.

S-a mai arătat că, în conformitate cu dispozițiile art. 127 alin. (2) C. pen. anterior, „sustragerea de la executare, după începerea executării pedepsei, face să curgă un nou termen de prescripție de la data sustragerii”, iar nu același termen de prescripție, respectiv cel inițial calculat în condițiile art. 126 C. pen. anterior, cum s-a afirmat de către judecătorul de la prima instanță.

Examinând contestația formulată, în raport cu criticile aduse și actele dosarului, Înalta Curte de Casație și Justiție constată că aceasta este nefondată, în principal, pentru motivele arătate în continuare:

Astfel, din actele și lucrările dosarului rezultă că, prin sentința penală nr. 36 din 2 noiembrie 2004 pronunțată de Curtea de Apel Bacău, definitivă prin decizia penală nr. 6203 din 2 noiembrie 2005 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, s-a dispus condamnarea inculpatului A. la o pedeapsă rezultantă de 3 ani și 6 luni închisoare. În vederea executării acestei sentințe, a fost emis mandatul de executare a pedepsei închisorii din 15 noiembrie 2005, condamnatul A. fiind arestat la 11 noiembrie 2006.

Ulterior, prin sentința nr. 68 din 4 iunie 2008, pronunțată de Curtea de Apel Cluj, s-a admis cererea formulată de condamnat, dispunându-se întreruperea executării pedepsei pe o perioadă de 3 luni, acesta fiind pus în libertate la 9 iunie 2008.

La data de 12 septembrie 2008, Curtea de Apel Cluj a încunoștințat instanța de executare că a expirat întreruperea executării pedepsei de 3 ani și 6 luni închisoare privindu-l pe condamnatul A. Deși au fost efectuate demersurile legale necesare, nu s-a reușit reîncarcerarea condamnatului, deoarece acesta a fugit din România, fiind dat în urmărire internațională.

La 30 iunie 2016, condamnatul A. a formulat contestație la executare împotriva sentinței penale nr. 36 din 2 noiembrie 2004 pronunțată de Curtea de Apel Bacău, definitivă prin decizia penală nr. 6203 din 2 noiembrie 2005 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, în temeiul art. 598 alin. (1) lit. d) C. proc. pen., invocând intervenirea prescripției executării pedepsei în luna septembrie 2015.

Verificând dispozițiile art. 598 alin. (1) lit. d) C. proc. pen., se observă că se poate face contestație împotriva executării hotărârii penale atunci când se invocă amnistia, prescripția, grațierea sau orice altă cauză de stingere ori de micșorare a pedepsei.

Potrivit art. 126 alin. (1) lit. b) C. pen. anterior, termenul de prescripție a executării pedepsei pentru persoana fizică este de 5 ani, plus durata pedepsei ce urmează a fi executată, dar nu mai mult de 15 ani.

În acest context, raportat la pedeapsa aplicată prin sentința penală nr. 36 din 2 noiembrie 2004 pronunțată de Curtea de Apel Bacău, astfel cum a rămas definitivă prin decizia penală nr. 6203 din 2 noiembrie 2005 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, respectiv 3 ani și 6 luni, se constată că termenul de prescripție a executării pedepsei închisorii este de 8 ani și 6 luni, acesta începând să curgă de la 11 noiembrie 2006, data arestării condamnatului în baza mandatului de executare a pedepsei închisorii din 15 noiembrie 2005.

Contrar susținerilor apărării, Înalta Curte de Casație și Justiție arată că prin „pedeapsa ce urmează a fi executată” nu se înțelege pedeapsa ce a mai rămas de executat, respectiv 700 de zile închisoare, ci pedeapsa stabilită de instanță, de 3 ani și 6 luni închisoare. În acest sens sunt atât practica anterioară a Curții Supreme de Justiție (decizia nr. 792/2002), cât și definiția dată acestei sintagme în noua codificare (art. 162 alin. 7 C. pen.), actualul legiuitor stabilind că „prin

pedeapsa ce se execută

se înțelege pedeapsa stabilită de instanță, ținându-se cont de cauzele ulterioare de modificare a acesteia.”

Pe de altă parte, în conformitate cu dispozițiile art. 127 alin. (2) C. pen. anterior, sustragerea de la executare, după începerea executării pedepsei, face să curgă un nou termen de prescripție de la data sustragerii.

Or, din actele dosarului rezultă că întreruperea executării pedepsei pe o perioadă de 3 luni, dispusă prin sentința penală nr. 68 din 4 iunie 2008, pronunțată de Curtea de Apel Cluj, a expirat la data de 9 septembrie 2008, dată la care condamnatul ar fi trebuit să se prezinte la penitenciar în vederea executării în continuare a sancțiunii aplicate, respectiv a restului de 700 zile de închisoare. Încălcându-și această obligație, condamnatul A. a părăsit țara, sustrăgându-se, astfel, de la executarea pedepsei, situație în care a intervenit cauza de întrerupere a cursului prescripției, prevăzută în art. 127 alin. (2) C. pen. anterior. Ca atare, de la acest moment, a început să curgă un nou termen de prescripție a executării pedepsei, care, contrar susținerilor apărării, nu este format din 5 ani la care se adaugă restul pedepsei rămase neexecutate, ci, așa cum în mod corect a reținut prima instanță, din 5 ani la care se adaugă pedeapsa stabilită în cauză, respectiv 3 ani și 6 luni.

În consecință, se constată că, la momentul soluționării prezentei contestații, în cauză nu a intervenit prescripția executării pedepsei aplicate, situație în care nu este incident cazul de contestație la executare prevăzut în dispozițiile art. 598 alin. (1) lit. d) C. proc. pen.

Pentru motivele de mai sus, în conformitate cu dispozițiile art. 425

1

alin. (7) pct. 1 lit. b) raportat la art. 597 alin. (8) C. proc. pen., Înalta Curte de Casație și Justiție a respins, ca nefondată, contestația formulată de condamnatul A. împotriva sentinței nr. 93 din 2 august 2016 pronunțată de Curtea de Apel Bacău, Secția penală și pentru cauze cu minori și de familie.