ÎCCJ, decizie (scj.ro #84686)

Prescripția

executării pedepsei. Termen. Întreruperea cursului  termenului

prescripției. Reducerea pedepsei prin decretul nr.11/1988

Cursul

termenului de prescripție a executării pedepsei se întrerupe în cazul în care

cel condamnat, după începerea executării pedepsei, se sustrage de la executare;

în acest caz, un nou termen de prescripție curge de la data sustragerii de la

executarea în continuare a pedepsei.

Termenele

de prescripție a executării se stabilesc în raport cu pedeapsa aplicată prin

hotărârea definitivă de condamnare, de la a cărei dată începe să curgă termenul

de prescripție, și nu se reduc în raport cu pedeapsa redusă ulterior, cum este

cazul aplicării art.2 din Decretul nr.11/1988, sau ca urmare a grațierii

parțiale sau a comutării pedepsei în alta mai ușoară. Singurul caz de reducere

a termenelor de prescripție este cel prevăzut în art.129 și se referă la

situația când la data săvârșirii faptei condamnatul era minor

.

Decizia Secției penale nr.792 din 12

februarie 2002

Prin sentința  nr.313 din 4 mai 2001, Tribunalul București, secția I-a

penală, a admis contestația la executare formulată de condamnatul I.T. și, în

conformitate cu art.126 lit.a C.proc.pen., a constatat  prescrisă

executarea pedepsei de 18 ani închisoare aplicată condamnatului prin sentința

penală nr.47 din 19 aprilie 1979 a Tribunalului București, rămasă definitivă

prin decizia nr.2719 din 28 decembrie 1979 a Tribunalului Suprem, Secția

penală.

Instanța a motivat că de la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare au

trecut peste 21 de ani, astfel că termenul de 20 de ani de prescripție a

executării pedepsei s-a împlinit.

Prin decizia nr.591 din 31 octombrie 2001, Curtea de Apel București, secția

I-a penală, apelul procurorului a fost admis și s-a respins

contestația.

Instanța a motivat că, potrivit actelor din dosar, condamnatul s-a aflat în

executarea pedepsei până la 3 februarie 1982, când prin sentință penală a

Tribunalului București, s-a dispus întreruperea executării pedepsei până la 27

ianuarie 1983. La data expirării întreruperii, condamnatul nu s-a mai prezentat

pentru continuarea executării pedepsei.

În această situație, a motivat instanța, sunt aplicabile prevederile art.127

alin.2 C.pen., potrivit cărora sustragerea de la executare, după începerea

executării pedepsei, face să curgă un nou termen de prescripție de la data

sustragerii.

Împotriva deciziei contestatorul a declarat recurs, arătând, între altele, că

prin Decretul nr.11 din 26 ianuarie 1988 privind amnistierea unor infracțiuni

și reducerea unor pedepse, pedeapsa de 18 ani a fost redusă cu ½, la 9

ani închisoare, pentru care termenul de prescripție a executării este de 14 ani

conform art.126 alin.1 lit.b C.pen., termen care  s-a împlinit în anul

1997.

Recursul este nefondat.

Potrivit art.126 C.pen., termenul de prescripție a executării pedepsei este de

20 de ani, când pedeapsa este detențiunea pe viață sau închisoarea mai mare de

15 ani, iar conform alin.3 al aceluiași articol termenul de prescripție se

socotește de la data când hotărârea de condamnare a rămas definitivă.

Potrivit art.127 alin.1 C.pen., cursul termenului prescripției se întrerupe prin

începerea executării pedepsei, iar conform alin.2 sustragerea de la executare,

după începerea executării pedepsei, face să curgă un nou termen de prescripție

de la data sustragerii, în speță 27 ianuarie 1983.

Cum singura situație în care termenul de prescripție a răspunderii penale și a

executării pedepsei se reduc este, potrivit art.129, aceea când la data

săvârșirii infracțiunii condamnatul era minor, rezultă că reducerea pedepsei

conform art.2 din Decretul nr.11/1988 la 9 ani închisoare nu poate fi

avută în vedere la stabilirea termenului de prescripție a executării pedepsei.

Pentru aceste motive, recursul declarat de contestator a fost respins.