ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3599/2003

Asupra contestației în anulare de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Tribunalul Dolj, prin sentința penală nr. 220 din 6 aprilie 1999 a condamnat, printre alții, pe inculpatul A.M.I. la două pedepse de câte 2 ani închisoare, pentru infracțiunile prevăzute de art. 194 pct. 5 din Legea nr. 31/1950, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 13 C. pen. și de art. 40 din Legea nr. 82/1991, raportat la art. 289 C. pen. Ambele pedepse au fost grațiate conform art. 1 din Legea nr. 137/1997. În baza art. 13 din Legea nr. 87/1997, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., inculpatul A.M.I. a mai fost condamnat, la pedeapsa de 3 ani închisoare, pedeapsă pentru care s-a dispus potrivit art. 86 1 C. pen., suspendarea executării sub supraveghere pe durata termenului de încercare cu aplicarea măsurilor prevăzute de art. 86 3 C. pen.

În baza art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 20 lit. b) C. proc. pen., s-a dispus achitarea inculpatului pentru infracțiunea prevăzută de art. 208 din Legea nr. 31/1990. Pentru a hotărî astfel, a reținut în fapt următoarele: Inculpatul A.M.I., era patronul S.C. B.P. S.R.L și S.C. E.A.C. S.R.L, ambele cu sediul în municipiul Craiova și la 25 septembrie 1994, în calitate de reprezentant al primei firme, a cumpărat un microbuz marca Citroen C. 25 de la martorul L.I., cu suma de 20.000.000 lei, fără să înregistreze în contabilitate operațiunea, dar întocmind o convenție comercială în scopul vânzării mașinii către S.C. M.C. S.R.L Craiova, atestând că firma cumpărătoare a achitat suma de 7.000.000 lei, diferența urmând să fie remisă în termen de 2 luni.

În realitate, inculpatul a primit suma de 15.000.000 lei, fără să înregistreze operațiunea în contabilitatea societății, sustrăgându-se astfel de la plata impozitului pe profit. La 28 aprilie 1995, aceeași firmă a inculpatului A.M.I., a cumpărat din import 2 combine marca Class, cu o valoarea declarată de 1.765 mărci germane, la care s-au adăugat cheltuielile cu taxele vamale și comisionul vamal, astfel încât, mijloacele fixe au fost înregistrate în contabilitatea societății cu valoarea de 2.780.615 lei. La 15 mai 1995, inculpatul a vândut o combină martorului C.A. cu suma de 4.720.000 lei, încasată în numerar și evidențiată în registrul de casă din aceeași dată. În realitate, s-a stabilit că prețul vânzării a fost de 14.499.880 lei, astfel încât, prin procedeul folosit, inculpatul s-a sustras de la plata unui impozit datorat statului, în valoare de 3.716.354 lei.

Cea de-a doua combină a fost vândută martorului B.I., cu factura nr. 1719098 din 26 mai 1995, în care s-a trecut prețul nereal de 668.500 lei, în timp ce prețul convenit a fost de 2.000.000 lei, astfel încât, și în acest caz inculpatul s-a sustras de la plata unui impozit de 232.770 lei. Prima instanță a apreciat că faptele inculpatului s-au comis în baza unei rezoluțiuni infracționale unice la intervale scurte de timp, astfel că se impune aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. În sarcina aceluiași inculpat s-a reținut că, în perioada mai 1995 – mai 1996, a ridicat avansuri de la firma S.C. E.A.C. S.R.L al cărei asociat unic era, în sumă totală de 964.017.800 lei, din care a justificat doar suma de 560.935.524 lei.

Suma a fost cheltuită de inculpat în interes propriu, în condițiile în care societatea avea datorii importante față de creditori, cu intenția vădită a fraudării intereselor acestora. Pentru ascunderea avansurilor pe care nu le justificase, și vrând să acrediteze ideea cheltuirii banilor în folosul societății, inculpatul a încheiat la 26 decembrie 1995 cu martorul G.M.C., un contract de vânzare - cumpărare, având ca obiect o suprafață de 1.454 m.p., teren situat în municipiul Craiova, cu suma de 20.000 mărci germane, pentru ca a doua zi să încheie un alt act prin care vindea acest teren firmei sale cu suma de 310.000.000 lei. Tot în acest scop, la 22 februarie 1995, inculpatul a cumpărat prin mandatarul D.M., un imobil situat în municipiul Craiova cu suma de 2.000.000 lei, pentru ca la 3 aprilie 1996 să vândă imobilul firmei sale la prețul de 350.000.000 lei.

Curtea de Apel Craiova, secția penală, prin decizia nr. 335 din 24 noiembrie 2002, a admis apelul Parchetului de pe lângă Tribunalul Dolj referitor la inculpații M.N., V.E., M.F.P., D.C., P.D., C.I., O.I., M.L., S.D., R.L., A.V., S.G. și A.M., precum și apelul declarat de inculpatul A.M.I. Referitor la inculpatul A.M.I., Curtea a redus la 2 ani închisoare cu interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 în condițiile art. 71 C. pen., pedeapsa de 3 ani aplicată de prima instanță, pentru infracțiunea prevăzută de art. 13 din Legea nr. 87/1994 cu art. 41 alin. (2) C. pen. A dedus arestarea preventivă de la 17 mai 1996, la 16 august 1996. Împotriva acestei decizii au declarat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova și inculpații, printre aceștia și inculpatul A.M.I.

Prin decizia nr. 965 din 26 februarie 2003, secția penală a Curții Supreme de Justiție, a respins, ca nefondate, recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova, partea civilă SC C.C. SRL Dolj și de către inculpații S.I., M.T., M.F., P.C., C.I., D.C., P.D., O.I., S.G., R.L., A.V., S.D., C.M., V.E. și M.N., împotriva deciziei nr. 335 din 24 noiembrie 2002 a Curții de Apel Craiova privind și pe inculpații M.L., M.E., M.G. și A.M. Împotriva acestei decizii a făcut contestației în anulare potrivit art. 386 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., inculpatul A.M.I. În cererea de contestație în anulare a criticat decizia pentru nelegalitate, deoarece, instanța supremă nu s-a pronunțat asupra unei cauze de încetare a procesului penal prevăzută de art. 10 alin. (1) lit. g) C. proc.

pen., respectiv prescripția răspunderii penale pentru infracțiunea prevăzută de art. 13 din Legea nr. 87/1994, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. Deoarece în cauză s-a emis mandat pentru executarea pedepsei de 2 ani închisoare așa cum a stabilit instanța de apel, contestatorul a solicitat și suspendarea executării deciziei penale nr. 965 din 27 februarie 2003 a Curții Supreme de Justiție. Prin încheierea din 27 mai 2003 examinând admisibilitatea în principiu a cererii s-a constatat că, cererea a fost formulată în termenul prevăzut de lege, art. 388 alin. (1) teza I C. proc. pen., (executarea nu a început); iar motivul pe care se întemeiază, este cel prevăzut de art. 386 lit. c) C. proc. pen.

S-a fixat termen pentru judecarea contestației cu citarea părților și s-a dispus suspendarea executării deciziei. Verificând actele și lucrările din dosarul cauzei, se constată că în urma înlăturării dispozițiilor art. 86 1 C. pen. și a redozării pedepsei aplicată pentru infracțiunea prevăzută de art. 13 din Legea nr. 78/1994 de la 3 ani, la 2 ani, cu interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 în condițiile art. 71 C. pen., inculpatul A.M.I. a declarat recurs fiind nemulțumit de faptul că urmează să execute pedeapsa prin privare de libertate.

La mai toate termenele inculpatul a fost citat în calitate de recurent (8 martie 2001, 24 mai 2001, 20 septembrie 2001, 30 mai 2002, 12 septembrie 2002, 24 octombrie 2002, 5 decembrie 2002 și 13 februarie 2002). La termenul din 13 februarie 2003, se menționează în încheiere că la apelul făcut la dezbaterile asupra recursului a lipsit intimatul inculpat A.M.I., iar în încheierea de amânare a pronunțării la cuvântul apărătorului inculpatului se face mențiunea că apărătorul a arătat că inculpatul nu a declarat recurs, însă a solicitat Curții să dispună încetarea procesului, deoarece a intervenit prescripția răspunderii penale. Aceste mențiuni sunt greșite, deoarece așa cum s-a arătat în cele expuse anterior, inculpatul prin cererea din dosarul Curții Supreme de Justiție a declarat recurs și deci nu poate figura în proces în calitate de intimat inculpat ci în aceea de inculpat recurent.

Revenind la motivele contestației în anulare, instanța de recurs nu s-a pronunțat asupra unei cauze de încetare a procesului penal din cele prevăzute în art. 10 alin. (1) lit. f) și i), cu privire la care existau probe în dosar, se constată că cererea este fondată. Din rechizitoriu și din cuprinsul deciziei instanței de apel rezultă că infracțiunea de evaziune fiscală a fost săvârșită în formă continuată în perioada 25 septembrie 1994 – 26 mai 1995. Pedeapsa prevăzută de lege la data săvârșirii infracțiunii era de până la 5 ani. Așa fiind, instanța de recurs trebuia să constate că potrivit dispozițiilor art. 122 alin. (1) lit. d) și art. 124 C. pen., termenul de prescripție specială era de 7 ani și 6 luni și că în raport cu 26 mai 1995 acesta s-a împlinit la 26 noiembrie 2002, deci mai înainte de judecarea recursului 13 februarie 2003. Așa fiind, urmează ca în temeiul art. 392 C. proc.

pen., contestația să fie admisă, iar decizia nr. 965 din 26 februarie 2003 a secției penale a Curții Supreme de Justiție să fie desființată numai în ce-l privește pe contestator. Rejudecând recursul Parchetului și al inculpatului urmează să se ia act de cererea recurentului inculpat, în sensul că solicită aplicarea în cauză a dispozițiilor art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 alin. (1) lit. g) C. proc. pen., de încetare a procesului penal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite contestația în anulare formulată de contestatorul A.M.I. împotriva deciziei penale nr. 965 din 26 februarie 2003 a Curții Supreme de Justiție, secția penală. Desființează decizia penală atacată numai cu privire la inculpatul A.M.I. Admite recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova și inculpatul A.M.I. numai cu privire la încetarea procesului penal conform art. 11 pct. 2 lit. b), raportat la art. 10 alin. (1) lit. g) C. proc. pen., pentru infracțiunea prevăzută de art. 13 din Legea nr. 87/1994, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., constatând că s-a îndeplinit termenul de prescripție specială a răspunderii penale. Pronunțată în ședință publică, azi 9 septembrie 2003.