ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1346/2016

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1346/2016 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2016)

Decizie nr. 1346/2016

Deliberând

asupra contestației de față, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 93

din 02 august 2016 pronunțată de Curtea de Apel Bacău, secția

penală și pentru cauze cu minori și de familie, în temeiul art. 597

alin. (4) C. proc. pen., a fost respinsă ca nefondată

contestația la executare formulată de condamnatul A.

Pentru a se

pronunța în acest sens, instanța de fond a reținut că, prin

cererea înregistrată pe rolul său, condamnatul A. a formulat

contestație la executarea sentinței penale nr. 36 din 02 noiembrie

2004 a Curții de Apel Bacău în temeiul art. 598 alin. (1) lit. d) C.

proc. pen. În motivarea contestației a susținut că, prin

sentința amintită, a fost condamnat la pedeapsa rezultantă de 3

ani și 6 luni închisoare, începând executarea la 11 noiembrie 2006, iar la

data de 09 iunie 2008 fiind pus în libertate, prin admiterea cererii de

întrerupere a executării pedepsei prin sentința penală nr. 68

din 04 iunie 2008 a Curții de Apel Cluj, până la data de 09

septembrie 2008, de la această dată începând să curgă

termenul de prescripție al executării pedepsei, care s-a împlinit în

septembrie 2015, acesta fiind calculat conform art. 125, art. 126 alin. (1) lit.

b), art. 127 alin. (2) și art. 128 C. pen. (1969), respectiv 5 ani plus

pedeapsa rămasă de executat de 711 zile.

Examinând

cererea petentului condamnat, prin raportare la dispozițiile art. 598 alin.

(1) lit. d) C. proc. pen. și art. 126 alin. (1) lit. b) C. pen. (1969),

instanța de fond a constatat că, întrucât contestatorul a fost

condamnat la o pedeapsă de 3 ani și 6 luni închisoare, termenul de

prescripție este de 8 ani și 6 luni, care, la data

soluționării contestației formulate nu s-a împlinit.

De asemenea,

s-a constatat că, în cauză, cursul termenului de prescripție s-a

întrerupt la momentul la care petentul A. a început executarea pedepsei,

respectiv la 11 noiembrie 2006, ulterior intervenind o altă cauză de

întrerupere, la data de 09 septembrie 2008, când acesta nu s-a prezentat la

penitenciar întrucât a expirat perioada de 3 luni de întrerupere a

executării pedepsei, astfel încât au devenit aplicabile dispozițiile art.

127 alin. (2) C. pen. (1969) (petentul sustrăgându-se de la executarea

pedepsei, după începerea executării). S-a apreciat că, chiar

dacă petentul a executat o parte din pedeapsă, termenul de

prescripție a executării pedepsei rămâne același, respectiv

8 ani și 6 luni, calculându-se în continuare la pedeapsa aplicată

și nu la restul de pedeapsă de executat. În aceste condiții,

respectivul termen s-ar împlini la 09 martie 2017 și nu în septembrie

2015, cum a apreciat petentul.

Pe de

altă parte, s-a apreciat că, în cauză, a intervenit un nou motiv

de întrerupere a executării pedepsei, petentul fiind arestat din nou la

data de 25 martie 2012 în Germania, în executarea mandatului european de

arestare emis în vederea executării aceleiași sentințe penale nr.

36 din 02 noiembrie 2004 a Curții de Apel Bacău, dată de la care

începe curgerea unui nou termen de prescripție ce se va împlini la 25

septembrie 2021.

Împotriva

acestei sentințe, în termen legal, a formulat contestație condamnatul

A., arătând că, prin afirmația de la fila 2 a sentinței

„termenul de prescripție este același de 8 ani și 6 luni,

calculându-se la pedeapsa aplicată și nu la restul de pedeapsă

de executat”, instanța de fond a adăugat la lege, în condițiile

în care dispozițiile legale incidente (art. 126 alin. (1) lit. b) C. pen.

1969, preluate ca atare în art. 162 alin. (1) lit. b) C. pen.) prevăd în

mod expres că termenul de prescripție a executării pedepsei este

de 5 ani plus durata pedepsei ce urmează a fi executată. Astfel,

deși instanța a prezentat corect dispozițiile legale incidente,

le-a aplicat eronat, adăugând, la termenul fix de 5 ani, 3 ani și 6

luni, pedeapsa la care a fost condamnat, și nu 700 de zile, cât a mai

rămas de executat din sancțiunea aplicată. În

consecință, a opinat că termenul de prescripție a

executării pedepsei este de 5 ani plus 700 de zile.

S-a mai

arătat că, în conformitate cu dispozițiile art. 127 alin. (2) C.

pen. (1969), „sustragerea de la executare, după începerea executării

pedepsei, facă să curgă un nou termen de prescripție de la

data sustragerii”, iar nu același termen de prescripție, respectiv

cel inițial calculat în condițiile art. 126 C. pen. (1969), cum s-a

afirmat de către judecătorul de la prima instanță.

Pe de

altă parte, s-a arătat că la dosar nu a fost identificat niciun

document din care să rezulte că petentul condamnat ar fi fost arestat

la 25 martie 2012 în Germania, astfel încât data de la care se calculează

termenul de prescripție a executării pedepsei, conform art. 127 alin.

(2) C. pen. (1969) și art. 126 alin. (1) lit. b) C. pen. (1969), este 9

septembrie 2008, când a încetat perioada legală de întrerupere a

executării sancțiunii.

Examinând

contestația formulată, în raport de criticile aduse și actele

dosarului, Înalta Curte constată că aceasta este nefondată,

pentru motivele arătate în continuare.

Astfel, din

actele și lucrările dosarului rezultă că, prin

sentința penală nr. 36 din 2 noiembrie 2004 pronunțată de

Curtea de Apel Bacău în Dosarul nr. x/2004, definitivă prin Decizia penală

nr. 6203 din 2 noiembrie 2005 pronunțată de Înalta Curte de

Casație și Justiție în Dosarul nr. x/2004, s-a dispus

condamnarea inculpatului A. la o pedeapsă rezultantă de 3 ani și

6 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunilor de

înșelăciune, uz de fals și fals în declarații,

prevăzute de art. 215 alin. (2) și (3), art. 291 și art. 292 C.

pen. (1969). În vederea executării acestei sentințe, a fost emis Mandatul

de Executare a Pedepsei Închisorii nr. 1 din 15 noiembrie 2005, condamnatul A.

fiind arestat la 11 noiembrie 2006.

Ulterior,

prin sentința nr. 68 din 4 iunie 2008, pronunțată de Curtea de

Apel Cluj în Dosarul nr. x/33/2007, s-a admis cererea formulată de

condamnat, dispunându-se întreruperea executării pedepsei pe o

perioadă de 3 luni, acesta fiind pus în libertate la 9 iunie 2008.

La data de 12

septembrie 2008, Curtea de Apel Cluj a încunoștiințat instanța

de executare că la 8 septembrie 2008 a expirat întreruperea

executării pedepsei de 3 ani și 6 luni închisoare privindu-l pe

condamnatul A.. Deși au fost efectuate demersurile legale necesare, nu s-a

reușit reîncarcerarea condamnatului, deoarece acesta a fugit din România,

fiind dat în urmărire internațională.

La 29

septembrie 2009 a fost emis Mandatul European de Arestare nr. 1 din

aceeași dată, efectuându-se demersuri în vederea punerii sale în

executare.

Inspectoratul

General al Poliției Române - Centrul de cooperare polițienească

internațională - Biroul Național Interpol, cu adresa din 27

ianuarie 2010, a comunicat că Interpol Viena a adus la

cunoștință că numitul A. a fost arestat în Austria la

aceeași dată și încarcerat în închisoarea Landesgericht Wien în

vederea extrădării către România. Ulterior, Biroul Național

Interpol a comunicat că Interpol Viena a transmis faptul că, prin

decizia din 20 octombrie 2010, Tribunalul Regional Viena a declarat

admisibilă cererea de extrădare a numitului A., acesta declarând,

însă, recurs și fiind pus în libertate până la rezolvarea cazului.

Ministerul Justiției a înaintat, ulterior, adresa autorităților

din Austria din care rezultă că, prin Încheierea nr. 22/Bs/124/10t

din 10 iunie 2011, Curtea de Apel din Viena a admis contestația

formulată de condamnat împotriva Încheierii nr. 311/HR/105/10i din 20

octombrie 2010 a Tribunalului pentru cauze penale Viena, care a fost

anulată, iar cererea de extrădare retrimisă spre rejudecare la

prima instanță (fila 128 vol. 2 Dosar de executare nr. x/2004).

Prin adresa

din 9 mai 2012, care a fost precedată de o corespondență

anterioară, Biroul Național Interpol a comunicat că persoana

condamnată A. a fost arestat în Germania la data de 25 martie 2012, fiind

eliberat în cursul aceleiași zile, conform deciziei Procurorului General

din Munchen (fila 168 vol. 2 Dosar de executare nr. x/2004).

Toate

demersurile ulterioare nu au avut rezultatul scontat, prin adresa din 7

decembrie 2015, Ministerul Justiției transmițând refuzul

autorităților austriece de a executa cererea de extrădare

(filele 83-87 vol. 3 Dosar de executare nr. x/2004). Având în vedere

răspunsul autorităților austrice, au fost efectuate demersuri în

scopul transferării procedurii de executare a pedepsei din România

către Austria, care până la formularea contestației la executare

de către condamnat au rămas fără rezultat.

La 30 iunie

2016, condamnatul A. a formulat contestație la executare împotriva

sentinței penale nr. 36 din 2 noiembrie 2004 pronunțată de

Curtea de Apel Bacău în Dosarul nr. x/2004, definitivă prin Decizia penală

nr. 6203 din 2 noiembrie 2005 pronunțată de Înalta Curte de

Casație și Justiție în Dosarul nr. x/2004, în temeiul art. 598 alin.

(1) lit. d) C. proc. pen., invocând intervenirea prescripției

executării pedepsei în luna septembrie 2015.

Verificând

dispozițiile art. 598 alin. (1) lit. d) C. proc. pen., se observă

că se poate face contestație împotriva executării hotărârii

penale atunci când se invocă amnistia, prescripția, grațierea

sau orice altă cauză de stingere ori de micșorare a pedepsei.

Potrivit art.

126 alin. (1) lit. b) C. pen. (1969), termenul de prescripție a

executării pedepsei pentru persoana fizică în cazul pedepselor cu

închisoarea mai mică de 15 ani, este de 5 ani, plus durata pedepsei ce

urmează a fi executată, dar nu mai mult de 15 ani.

În acest

context, raportat la pedeapsa aplicată prin

sentința

penală nr. 36 din 2 noiembrie 2004 pronunțată de Curtea de Apel

Bacău în Dosarul nr. x/2004, astfel cum a rămas definitivă prin Decizia

penală nr. 6203 din 2 noiembrie 2005 pronunțată de Înalta Curte

de Casație și Justiție în Dosarul nr. x/2004, respectiv 3 ani

și 6 luni, se constată că termenul de prescripție a

executării pedepsei închisorii este de 8 ani și 6 luni, acesta

începând să curgă de la 11 noiembrie 2006, data arestării

condamnatului în baza Mandatului de Executarea Pedepsei Închisorii nr. 1 din 15

noiembrie 2005.

Contrar

susținerilor apărării, Înalta Curte arată că prin

„pedeapsa ce urmează a fi executată” nu se înțelege pedeapsa ce

a mai rămas de executat, respectiv 700 de zile închisoare, ci pedeapsa stabilită

de instanță, de 3 ani și 6 luni închisoare. În acest sens sunt

atât practica anterioară a Curții Supreme de Justiție (Decizia nr.

792/2002), cât și definiția dată acestei sintagme în noua

codificare (art. 162 alin. (7) C. pen.), actualul legiuitor stabilind că

„prin pedeapsa ce se execută se înțelege pedeapsa stabilită de

instanță, ținându-se cont de cauzele ulterioare de modificare a

acesteia”, acestea fiind reglementate expres în Titlul VIII al Legii nr. 286/2009,

privind C. pen. De altfel, în vechea reglementare, aplicabilă în

cauză, singura situație în care termenul de prescripție a

executării pedepsei se reducea era, potrivit art. 129 C. pen. (1969),

aceea când la data săvârșirii infracțiunii condamnatul era

minor, ceea ce nu este cazul în speță.

Pe de

altă parte, în conformitate cu dispozițiile art.

127 alin. (2)

C. pen. (1969), sustragerea de la executare, după începerea

executării pedepsei, face să curgă un nou termen de

prescripție de la data sustragerii.

Or, din

actele dosarului rezultă că întreruperea executării pedepsei pe

o perioadă de 3 luni, dispusă prin sentința penală nr. 68

din 4 iunie 2008, pronunțată de Curtea de Apel Cluj în Dosarul nr. x/33/2007,

a expirat la data de 9 septembrie 2008, dată la care condamnatul ar fi

trebuit să se prezinte la penitenciar în vederea executării în

continuare a sancțiunii aplicate, respectiv a restului de 700 zile de

închisoare. Încălcându-și această obligație, condamnatul A.

a părăsit țara, sustrăgându-se, astfel, de la executarea

pedepsei, situație în care a intervenit cauza de întrerupere a cursului

prescripției, prevăzută de art. 127 alin. (2) C. pen. (1969). Ca

atare, de la acest moment, a început să curgă un nou termen de

prescripție a executării pedepsei, care, contrar susținerilor

apărării, nu este format din 5 ani la care se adaugă restul

pedepsei rămase neexecutate, ci, așa cum în mod corect a reținut

prima instanță, din 5 ani la care se adaugă pedeapsa

stabilită în cauză, respectiv 3 ani și 6 luni.

În

consecință, se constată că, la momentul soluționării

prezentei contestații, în cauză nu a intervenit prescripția

executării pedepsei aplicate, situație în care nu este incident cazul

de contestație la executare prevăzut de

dispozițiile art.

598 alin. (1) lit. d) C. proc. pen.

Pentru

motivele de mai sus, în conformitate cu dispozițiile art. 425

1

alin.

(7) pct. 1 lit. b) raportat la art. 597 alin. (8) C. proc. pen., Înalta Curte

va respinge, ca nefondată,

formulată de condamnatul A. împotriva sentinței

penale nr. 93 din 02 august 2016 pronunțată de Curtea de Apel Bacău,

secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, iar,

față de culpa sa procesuală, în baza art. 275 alin. (2) C. proc.

pen., îl va obliga pe acesta la plata sumei de 200 lei cu titlu de cheltuieli

judiciare către stat. În conformitate cu dispozițiile art. 275 alin.

(6) C. proc. pen.,

onorariul parțial cuvenit

apărătorului desemnat din oficiu pentru contestator

până la

prezentarea apărătorului ales

, în sumă de 40 lei,

se va plăti din fondul Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca

nefondată, contestația formulată de condamnatul A. împotriva sentinței

penale nr. 93 din 02 august 2016 pronunțată de Curtea de Apel Bacău,

secția penală și pentru cauze cu minori și de familie.

Obligă

contestatorul

la plata sumei de 200

lei cu

titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul

parțial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru

contestator

până

la prezentarea apărătorului ales

, în

sumă de 40 lei, se plătește din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată

în ședință publică, astăzi, 20 octombrie 2016.