ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție

Sursă originală

ÎCCJ 13.02.2017

ÎCCJ, Decizia nr. 26/2017

HOTĂRÂRE

13.02.2017

CAMERĂ

other

RĂSFOIEȘTE: Înalta Curte de Casație și Justiție · 2017
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro

Citează această cauză

ÎCCJ, Decizia nr. 26/2017 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2017)

Decizia nr. 26/2017

Asupra apelului de față;

Din actele și lucrările dosarului constată următoarele:

Prin Decizia penală nr. 1383 din 3 noiembrie 2016 din data de 3 noiembrie 2016, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în dosarul nr. x/1/2016, secția penală a Înaltei Curți a respins, ca inadmisibilă, cererea de sesizare a Curții Constituționale cu excepțiile de neconstituționalitate invocate și, totodată, a respins, ca inadmisibilă, contestația în anulare declarată de condamnatul A. împotriva Deciziei nr. 822 din 7 martie 2013 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în dosarul nr. x/3/2011, obligându-l pe contestator la plata sumei de 200 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Pentru a decide astfel, secția penală a Înaltei Curți a constatat următoarele:

Prin Sentința penală nr. 187 din 13 martie 2010 a Tribunalului București, secția a II-a penală, printre altele, în baza art. 7 alin. (1), (3) din Legea nr. 39/2003 raportat la art. 2 lit. b) pct. 18 din Legea nr. 39/2003 cu aplicarea art. 37 alin. (1) lit. a) C. pen. cu referire la art. 320

C. proc. pen. a fost condamnat inculpatul A. la o pedeapsă de 7 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de aderare la un grup infracțional organizat, în regim de detenție.

S-a anulat beneficiul suspendării sub supraveghere pentru pedeapsa de 3 ani închisoare, ce i-a fost aplicată aceluiași inculpat prin Sentința penală nr. 598 din 19 decembrie 2006 a Tribunalului Constanța, definitivă prin neapelare la data de 5 ianuarie 2007.

S-a anulat beneficiul suspendării sub supraveghere pentru pedeapsa de 3 ani închisoare, ce i-a fost aplicată aceluiași inculpat prin Sentința penală nr. 165 din 8 februarie 2008 (faptă săvârșită) în luna noiembrie 2006 a Tribunalului București, definitivă prin Decizia penală nr. 1115 din 26 martie 2009 a Înaltei Curți de Casație și Justiție.

S-a constatat că faptele pentru care inculpatul A. a fost condamnat prin sentințele penale anterior menționate sunt în concurs.

S-a descontopit pedeapsa rezultantă de 3 ani închisoare aplicată inculpatului A. prin Sentința penală nr. 598 din 19 decembrie 2006 a Tribunalului Constanța, definitivă prin neapelare la data de 5 ianuarie 2007, în pedepsele de 3 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută și pedepsită de art. 24 alin. (2) din Legea nr. 365/2002, și pedeapsa de 2 ani și 6 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 27 alin. (1) din Legea nr. 365/2002.

În baza art. 36 alin. (1) C. pen., cu referire la art. 34 lit. b) C. pen. s-a dispus contopirea pedepselor astfel repuse în individualitatea lor, inculpatul urmând să execute pedeapsa cea mai grea, respectiv 3 (trei) ani închisoare.

În baza art. 39 alin. (1) C. pen. cu referire la art. 34 lit. b) C. pen. s-a dispus contopirea pedepsei rezultante aplicate pentru infracțiunile anterior săvârșite cu pedeapsa aplicată aceluiași inculpat prin prezenta, inculpatul urmând să execute pedeapsa cea mai grea, respectiv 7 (șapte) ani închisoare, în regim de detenție.

În baza art. 65 C. pen. s-a interzis inculpatului exercițiul drepturilor prevăzute la art. 64 lit. a), teza a II-a, b) și c) C. pen. pe o durată de 5 (cinci) ani după executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale.

În baza art. 42 alin. (1), (2) și (3) din Legea nr. 161/2003 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 37 lit. a) C. pen., cu referire la art. 320

C. proc. pen. a fost condamnat același inculpat la pedeapsă de 4 (patru) ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de acces fără drept la un sistem informatic, în regim de detenție.

S-a anulat beneficiul suspendării sub supraveghere pentru pedeapsa de 3 ani închisoare, ce i-a fost aplicată aceluiași inculpat la o pedeapsă de 4 (patru) ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de acces fără drept la un sistem informatic, în regim de detenție.

S-a anulat beneficiul suspendării sub supraveghere pentru pedeapsa de 3 ani închisoare, ce i-a fost aplicată aceluiași inculpat prin Sentința penală nr. 165 din 8 februarie 2008 (faptă săvârșită în luna noiembrie) a Tribunalului București, definitivă prin Decizia penală nr. 1115 din 26 martie 2009 a Înaltei Curți de Casație și Justiție.

S-a constatat că faptele pentru care inculpatul A. a fost condamnat prin sentințele penale anterior menționate sunt în concurs.

În baza art. 36 alin. (1) C. pen. cu referire la art. 34 lit. b) C. pen. s-a dispus contopirea pedepselor astfel repuse în individualitatea lor, inculpatul urmând să execute pedeapsa cea mai grea, respectiv 3 (trei) ani închisoare.

În baza art. 49 din Legea nr. 161/2003 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 37 lit. a) C. pen., cu referire la art. 320

C. proc. pen. a fost condamnat același inculpat la o pedeapsă de 4 (patru) ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de cauzare a unui prejudiciu patrimonial unei persoane prin introducerea, modificarea sau ștergerea de date informatice, în regim de detenție.

S-a anulat beneficiul suspendării sub supraveghere pentru pedeapsa de 3 ani închisoare, ce i-a fost aplicată aceluiași inculpat prin sentința penală nr. 165 din 08 februarie 2008 (faptă săvârșită în luna noiembrie 2006) a Tribunalului București, definitivă prin Decizia penală nr. 1115 din 6 martie 2009 a Înaltei Curți de Casație și Justiție.

S-a constatat că faptele pentru care inculpatul A. a fost condamnat prin sentințele penale anterior menționate sunt în concurs.

S-a descontopit pedeapsa rezultantă de 3 ani închisoare aplicată inculpatului A. prin Sentința penală nr. 598 din 19 decembrie 2006 a Tribunalului Constanța, definitivă prin neapelare la data de 5 ianuarie 2007, în pedepsele de 3 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute și pedepsite de art. 24 alin. (2) din Legea nr. 365/2002, și pedeapsa de 2 ani și 6 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute și pedepsite de art. 27 alin. (1) din Legea nr. 365/2002.

În baza art. 46 alin. (2) din Legea nr. 161/2003 cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen. cu referire la art. 320

C. proc. pen. a fost condamnat același inculpat la o pedeapsă de 2 ani închisoare pentru instigare la săvârșirea infracțiunii de deținere fără drept a unui dispozitiv, program informatic, parolă, cod de acces sau data informatică în scopul săvârșirii infracțiunii de acces fără drept la un sistem informatic, în regim de detenție.

S-a anulat beneficiul suspendării sub supraveghere pentru pedeapsa de 3 ani închisoare, ce i-a fost aplicată aceluiași inculpat prin Sentința penală nr. 165 din 8 februarie 2008 (faptă săvârșită în luna noiembrie 2006) a Tribunalului București, definitivă prin Decizia penală nr. 1115 din 26 martie 2009 a Înaltei Curți de Casație și Justiție.

S-a constatat că faptele pentru care inculpatul A. a fost condamnat prin sentințele penale anterior menționate sunt în concurs.

S-a descontopit pedeapsa rezultantă de 3 ani închisoare aplicată inculpatului A. prin Sentința penală nr. 598 din 19 decembrie 2006 a Tribunalului Constanța, definitivă prin neapelare la data de 5 ianuarie 2007, în pedepsele de 3 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute și pedepsite de art. 24 alin. (2) din Legea nr. 365/2002, și pedeapsa de 2 ani și 6 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute și pedepsite de art. 27 alin. (1) din Legea nr. 365/2002.

În baza art. 33 lit. a), art. 34 lit. b) C. pen. inculpatul urmează să execute pedeapsa cea mai grea, respectiv 7 ani închisoare, pe care o majorează la 10 (zece) ani închisoare în regim de detenție.

S-a dispus ca inculpatul să execute 10 (zece) ani închisoare și pedeapsa complementară a interzicerii executării drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), teza a II-a, b) și c) C. pen. pe o durată de 5 ani după executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale aplicate.

S-a făcut aplicarea art. 71 - 64 lit. a), teza a II-a și b) C. pen.

S-a dedus din pedeapsa rezultantă aplicată inculpatului durata reținerii și arestării preventive a acestuia de la data de 10 mai 2006 la data de 9 iunie 2006, inclusiv, reținerea pentru 24 de ore de la data de 23 noiembrie 2006 la 24 noiembrie 2006, și de la data de 14 decembrie 2010 la data de 21 aprilie 2011, inclusiv.

Au fost admise cererile de constituire parte civilă, iar inculpatul a fost obligat în solidar, alături de ceilalți coinculpați, să plătească părților civile SC B. SRL, SC C. SRL, SC D. SRL, SC E. SRL, SC F. SA și părții civile SC G. SRL sume diferențiate, stabilite în euro sau echivalentul în RON la cursul BNR la momentul plății, reprezentând contravaloarea prejudiciului cauzat pentru săvârșirea infracțiunilor.

În baza art. 118 lit. e) C. pen. s-a dispus confiscarea bunurilor folosite de inculpați la săvârșirea infracțiunilor, respectiv unitățile de calculator depuse la camera de corpuri delicte conform dovezii din 24 mai 2011.

S-a dispus obligarea fiecărui inculpat la plata către stat a sumei de câte 2.000 RON reprezentând cheltuieli judiciare.

Prin Decizia penală nr. 243/A din 17 septembrie 2012, Curtea de Apel București, secția I penală, printre altele, în temeiul art. 379 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., a admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism, Serviciul Teritorial București, împotriva Sentinței penale nr. 187 din 16 martie 2012 pronunțată de Tribunalul București, secția a II-a penală, a desființat în parte, sentința penală apelată și rejudecând în fond:

A descontopit pedeapsa principală rezultantă de 10 ani închisoare și pedeapsa complementară de 5 ani, aplicate inculpatului A., în pedepsele componente, pe care le-a repus în individualitatea lor.

În baza art. 7 alin. (1), (3) din Legea nr. 39/2003 raportat la art. 2 lit. b) pct. 18 din Legea nr. 39/2003, cu aplicarea art. 37 alin. (1) lit. a) C. pen., cu referire la art. 320

C. proc. pen. a condamnat pe inculpatul A., fost H., la o pedeapsă de 7 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de aderare la un grup infracțional organizat și, 5 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) și c), C. pen., ca pedeapsă complementară.

A făcut aplicarea art. 71 și art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) și c), C. pen., în temeiul art. 86

În temeiul art. 86

cu referire la art. 83 C. pen., a dispus revocarea beneficiului suspendării sub supraveghere pentru pedeapsa de 3 ani închisoare, aplicată aceluiași inculpat prin Sentința penală nr. 165 din 8 februarie 2008 (fapta săvârșită în luna noiembrie 2006) a Tribunalului București, secția a II-a penală, definitivă prin Decizia penală nr. 1115 din 26 martie 2009 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală.

A constatat că faptele pentru care inculpatul A. a fost condamnat prin Sentințele penale nr. 598/2006 a Tribunalului Constanța și nr. 165/2008 a Tribunalului București, secția a II-a penală, sunt concurente.

A descontopit pedeapsa rezultantă de 3 ani închisoare aplicată inculpatului A. prin Sentința penală nr. 598 din 19 decembrie 2006 a Tribunalului Constanța, definitivă prin neapelare la data de 5 ianuarie 2007, în pedepsele componente, respectiv, 3 ani închisoare pentru infracțiunea prevăzută de art. 24 alin. (2) din Legea nr. 365/2002 și pedeapsa de 2 ani și 6 luni închisoare pentru infracțiunea prevăzută de art. 27 alin. (1) din Legea nr. 365/2002.

În baza art. 36 alin. (1) C. pen. cu referire la art. 34 lit. b) C. pen. a dispus contopirea pedepselor aplicate prin Sentințele penale nr. 598/2006 a Tribunalului Constanța și nr. 165/2008 a Tribunalului București, secția a II-a penală, astfel cum au fost repuse în individualitatea lor, inculpatul urmând să execute pedeapsa cea mai grea, respectiv 3 (trei) ani închisoare.

A dispus ca inculpatul să execute această pedeapsă rezultantă de 3 ani închisoare, cumulată cu pedeapsa aplicată în prezenta cauză, stabilind ca inculpatul A. să execute o pedeapsă de 10 ani închisoare.

În baza art. 42 alin. (1), (2), și (3) din Legea nr. 161/2003 cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 37 lit. a) C. pen., cu referire la art. 320

C. proc. pen. a condamnat pe același inculpat la o pedeapsa de 4 (patru) ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de acces fără drept la un sistem informatic.

A făcut aplicarea art. 71 și art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) și c), C. pen., În temeiul art. 86

cu ref. la art. 83 C. pen., și a dispus revocarea beneficiului suspendării sub supraveghere pentru pedeapsa de 3 ani închisoare, aplicată aceluiași inculpat prin Sentința penală nr. 598 din 19 decembrie 2006 a Tribunalului Constanța, definitivă prin neapelare la data de 5 ianuarie 2007.

În temeiul art. 86

A constatat că faptele pentru care inculpatul A. a fost condamnat prin sentințele penale nr. 598/2006 a Tribunalului Constanța și nr. 165/2008 a Tribunalului București, secția a II-a penală, sunt concurente.

A descontopit pedeapsa rezultantă de 3 ani închisoare aplicată inculpatului A. prin Sentința penală nr. 598 din 19 decembrie 2006 a Tribunalului Constanța, definitiva prin neapelare la data de 5 ianuarie 2007, în pedepsele componente, respectiv, 3 ani închisoare pentru infracțiunea prevăzută de art. 24 alin. (2) din Legea 365/2002 și pedeapsa de 2 ani și 6 luni închisoare pentru infracțiunea prevăzută de art. 27 alin. (1) din Legea 365/2002.

În baza art. 49 din Legea nr. 161/2003 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 37 lit. a) C. pen., cu referire la art. 320

C. proc. pen. a condamnat pe același inculpat la o pedeapsă de 4 (patru) ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de cauzare a unui prejudiciu patrimonial unei persoane, prin introducerea, modificarea sau ștergerea de date informatice.

A făcut aplicarea art. 71 și art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) și c) C. pen.

În temeiul art. 86

cu ref. la art. 83 C. pen., a dispus revocarea beneficiului suspendării sub supraveghere pentru pedeapsa de 3 ani închisoare, aplicată aceluiași inculpat prin Sentința penală nr. 165 din 8 februarie 2008 (fapta săvârșită în luna noiembrie 2006) a Tribunalului București, secția a II-a penală, definitivă prin Decizia penală nr. 1115 din 26 martie 2009 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală. Constată că faptele pentru care inculpatul A. a fost condamnat prin sentințele penale nr. 598/2006 a Tribunalului Constanța și nr. 165/2008 a Tribunalului București, secția a II-a penală, sunt concurente.

A descontopit pedeapsa rezultantă de 3 ani închisoare aplicată inculpatului A. prin Sentința penală nr. 598 din 19 decembrie 2006 a Tribunalului Constanța, definitivă prin neapelare la data de 5 ianuarie 2007, în pedepsele componente, respectiv, 3 ani închisoare pentru infracțiunea prevăzută de art. 24 alin. (2) din Legea 365/2002 și pedeapsa de 2 ani și 6 luni închisoare pentru infracțiunea prevăzută de art. 27 alin. (1) din Legea nr. 365/2002.

În baza art. 46 alin. (2) din Legea nr. 161/2003 cu aplic. art. 37 lit. a) C. pen., cu referire la art. 320

C. proc. pen. a condamnat pe același inculpat la o pedeapsa de 2 (doi) ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de deținere fără drept a unui dispozitiv, program informatic, parolă, cod de acces sau dată informatică în scopul săvârșirii infracțiunii de acces fără drept la un sistem informatic.

A făcut aplicarea art. 71 și art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) și c), C. pen.

În temeiul art. 86

A descontopit pedeapsa rezultantă de 3 ani închisoare aplicată inculpatului A. prin Sentința penală nr. 598 din 19 decembrie 2006 a Tribunalului Constanța, definitiva prin neapelare, la data de 5 ianuarie 2007, în pedepsele componente, respectiv, 3 ani închisoare pentru infracțiunea prevăzută de art. 24 alin. (2) din Legea nr. 365/2002 și pedeapsa de 2 ani și 6 luni închisoare pentru infracțiunea prevăzută de art. 27 alin. (1) din Legea nr. 365/2002.

În baza art. 33 lit. a) - art. 34 lit. b) C. pen. a contopit pedepsele astfel stabilite, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea, respectiv 10 (zece) ani închisoare și 5 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) și c) C. pen., ca pedeapsă complementară.

A făcut aplicarea art. 71 - 64 lit. a), teza a II-a, lit. b) și c), C. pen.

A dedus din pedeapsa rezultantă aplicată inculpatului, durata reținerii și arestării preventive a acestuia, de la data de 10 mai 2006 la data de 9 iunie 2006 inclusiv, reținerea pentru 24 ore de la data de 23 noiembrie 2006 la 24 noiembrie 2006, cum și prevenția de la data de 14 decembrie 2010 până la data de 21 aprilie 2011, inclusiv.

A menținut celelalte dispoziții ale sentinței penale apelate.

În temeiul art. 379 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., a respins ca nefondate, apelurile declarate împotriva aceleiași sentințe penale de ceilalți inculpați.

Prin Decizia penală nr. 822 din 7 martie 2013 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în dosarul nr. x/3/2011, printre altele, s-a respins, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul A. împotriva Deciziei nr. 243/A din 17 septembrie 2012 a Curții de Apel București, secția I penală.

Împotriva acestei decizii, la data de 2 iunie 2016, a formulat contestație în anulare contestatorul A. invocând cazul prevăzut de art. 426 alin. (1) lit. h) C. proc. pen., respectiv instanța de apel nu a procedat la audierea inculpatului prezent, dacă audierea era legal posibilă.

În acest sens, a arătat că, deși a depus la dosar o declarație notarială prin care a arătat că recunoaște săvârșirea faptelor reținute în actul de sesizare și prin care a solicitat ca judecata să se facă în baza probelor administrate în faza de urmărire penală, instanța trebuia să procedeze la audierea sa, ascultarea fiind obligatorie și legal posibilă, fiindu-i încălcat dreptul de a fi audiat în fața tuturor instanțelor de judecată, inclusiv în fața Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Înalta Curte, secția penală, prealabil analizării admisibilității în principiu a contestației în anulare formulate, a constatat că, în cuprinsul cererii de contestație în anulare, contestatorul a invocat și excepțiile de neconstituționalitate a dispozițiilor O.U.G. nr. 18 din 18 mai 2016 pentru modificarea și completarea Legii nr. 286/2009 privind Codul penal, a Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală, precum și pentru completarea art. 31 alin. (1) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară (în ansamblu), ale art. II pct. 110 din O.U.G. nr. 18/2016 în raport de dispozițiile art. 115 alin. (4) din Constituția României, precum și ale art. 428 alin. (1) din Legea nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală (în forma anterioară modificării prin O.U.G nr. 18/2016) în raport de dispozițiile art. 16 alin. (1) din Constituția României.

Referitor la condițiile de admisibilitate a cererilor de sesizare a Curții Constituționale, s-a susținut de către apărătorul contestatorului condamnat că sunt îndeplinite cumulativ toate cerințele prevăzute de art. 29 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, republicată, întrucât textele care fac obiectul excepțiilor sunt în vigoare și nu au fost declarate neconstituționale printr-o decizie anterioară a instanței de contencios constituțional, iar între dispozițiile legale invocate și modul de soluționare a cauzei există o strânsă legătură.

În ceea ce privește această ultimă condiție, s-a arătat că termenul de introducere a contestației în anulare face parte din condițiile de admisibilitate în principiu prevăzute de art. 431 C. proc. pen. pe care instanța este chemată să le analizeze în prezenta cauză. Or, cum în speță, contestația în anulare este introdusă peste termenul prevăzut de lege, admiterea excepțiilor de neconstituționalitate poate conferi contestatorului posibilitatea exercitării acestei căi extraordinare de atac.

În ceea ce privește solicitarea de sesizare a Curții Constituționale cu excepțiile de neconstituționalitate a dispozițiilor O.U.G nr. 18 din 18 mai 2016 pentru modificarea și completarea Legii nr. 286/2009 privind Codul penal, a Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală, precum și pentru completarea art. 31 alin. (1) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară (în ansamblu) și ale art. II pct. 110 din O.U.G. nr. 18/2016, Înalta Curte, secția penală, a reținut că acestea au fost invocate în fața instanței judecătorești investită cu soluționarea contestației în anulare formulată de autorul excepției, textul de lege criticat fiind în vigoare la data solicitării.

Pe de altă parte, referitor la examenul legăturii cu cauza, Înalta Curte, secția penală, a apreciat că acesta trebuie făcut în concret, prin raportare la interesul specific al celui care a invocat excepția și înrâurirea pe care dispoziția legală considerată neconstituțională o are în speță.

Stabilirea existenței interesului se face pe calea verificării pertinenței excepției în raport cu procesul în care a intervenit, astfel încât decizia Curții Constituționale în soluționarea excepției să fie de natură a produce un efect concret asupra conținutului hotărârii din procesul principal. Așadar, cerința relevanței este expresia utilității pe care soluționarea excepției invocate o are în cadrul rezolvării litigiului în care a fost invocată.

În ceea ce privește neconstituționalitatea dispozițiilor art. 428 alin. (1) din Legea nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală (în forma anterioară modificării prin O.U.G. nr. 18/2016 în raport de dispozițiile art. 16 alin. (1) din Constituția României, Înalta Curte, secția penală, a constatat că aceste dispoziții nu mai sunt în vigoare și nici nu mai produc efecte în cazul în speță, deoarece normele de procedură sunt de imediată aplicare, iar cererea de contestație în anulare a fost formulată la 2 iunie 2016, după intrarea în vigoare a O.U.G. nr. 18/2016 (publicată în M. Of. nr. 389/23.05.2016) prin care acest text a fost modificat, textul invocat nu are legătură cu cauza.

Cu privire la excepția de neconstituționalitate a O.U.G. nr. 18/2016, în ansamblu, Înalta Curte, secția penală, a reținut că, de asemenea, nu se poate stabili o legătură cu cauza, întrucât doar anumite dispoziții se referă la termenul de introducere a contestației în anulare, și anume art. II pct. 110 și ca atare, și în raport de această excepție, cererea de sesizare a Curții Constituționale apare ca fiind inadmisibilă.

În ceea ce privește excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. II, pct. 110 din O.U.G. nr. 18/2016, care prevede că termenul de introducere a contestației în anulare întemeiată pe dispozițiile art. 426 lit. h) C. proc. pen. - când instanța de apel nu a procedat la audierea inculpatului prezent dacă audierea era legal posibilă - este de 30 de zile de la data comunicării deciziei instanței de apel, Înalta Curte, secția penală, a constatat că, și în situația în care ar fi admisă o asemenea excepție de neconstituționalitate și s-ar aprecia că o contestație întemeiată pe acest motiv poate fi introdusă oricând, o asemenea decizie nu ar avea nicio relevanță asupra soluționării cauzei, întrucât decizia atacată a fost pronunțată în martie 2013 (Decizia nr. 822/2013 a Înaltei Curți de Casație și Justiție), când astfel de hotărâri nu se comunicau.

În concluzie cererea de sesizare a Curții Constituționale cu excepțiile de neconstituționalitate invocate a fost apreciată ca inadmisibilă, motiv pentru care Înalta Curte, secția penală, a respins-o ca atare.

Împotriva dispoziției de respingere, ca inadmisibilă, a cererii de sesizare a Curții Constituționale cu excepțiile de neconstituționalitate a dispozițiilor O.U.G. nr. 18/2016, ale art. II pct. 110 din O.U.G. nr. 18/2016 și a dispozițiilor art. 428 C. proc. pen., cuprinse în Decizia penală nr. 1383 din data de 3 noiembrie 2016, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în dosarul nr. x/1/2016, contestatorul condamnat A. prin apărătorul ales, în termen legal, a formulat apel, criticând-o pentru netemeinicie și nelegalitate, pentru motivele relevate în memoriul depus la dosar.

Astfel, în esență, apelantul contestator condamnat, în memoriul depus la dosar a susținut că sunt îndeplinite condițiile de admisibilitate a sesizării Curții Constituționale prevăzute de dispozițiile art. 29 din Legea nr. 47/1992 republicată și a solicitat admiterea apelului astfel cum a fost formulat și motivat, desființarea în parte a Deciziei penale nr. 1383 pronunțată de secția penală a Înaltei Curți la 3 noiembrie 2016, respectiv a dispoziției prin care s-a respins ca inadmisibilă cererea de sesizare a Curții Constituționale cu excepțiile de neconstituționalitate invocate și, pe cale de consecință, admiterea cererii de sesizare a Curții Constituționale cu excepțiile de neconstituționalitate: a dispozițiilor O.U.G. nr. 18/2016, a prevederilor art. II pct. 110 din O.U.G. nr. 18/2016 și a dispozițiilor art. 428 C. proc. pen.

Pe rolul Înaltei Curți, Completul de 5 Judecători s-a înregistrat la data de 6 ianuarie 2017 dosarul nr. x/1/2017, fixându-se aleatoriu, primul termen de judecată la 13 februarie 2017.

La termenul fixat, apelantul condamnat contestator, deși a fost legal citat, nu s-a prezentat pentru a-și argumenta și susține apelul formulat.

Examinând dispoziția de respingere a cererii de sesizare a Curții Constituționale, atât prin prisma motivelor invocate de contestatorul condamnat, cât și din oficiu, conform prevederilor art. 417 alin. (2) C. proc. pen., Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul de 5 Judecători constată că apelul este nefondat pentru considerentele ce urmează:

Cu privire la admisibilitatea cererii de sesizare a Curții Constituționale, se observă că trebuie îndeplinite cerințele prevăzute de art. 29 din Legea nr. 47/1992 republicată, privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, și anume:

- excepția să fie ridicată în fața instanțelor de judecată, la cererea uneia dintre părți sau, din oficiu, de către instanța de judecată sau de arbitraj comercial, respectiv de procuror în fața instanței de judecată, în cauzele în care participă;

- excepția să vizeze neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în vigoare;

- excepția să nu aibă ca obiect prevederi constatate ca neconstituționale printr-o decizie anterioară a Curții Constituționale;

- excepția să aibă legătură cu soluționarea cauzei, indiferent de obiectul acesteia.

Așadar, excepția de neconstituționalitate constituie un mijloc procedural prin intermediul căruia se asigură, în condițiile legi, analiza conformității anumitor dispoziții legale cu Constituția României. Ca orice mijloc procedural, excepția de neconstituționalitate nu poate fi utilizată decât în scopul și cu finalitatea prevăzute de lege, respectiv pentru verificarea constituționalității unei dispoziții legale care are legătură cu soluționarea cauzei și, în consecință, în cadrul examenului de admisibilitate a excepției de neconstituționalitate, instanța în fața căreia a fost invocată nu se poate limita la constatarea unei legături formale cu soluționarea cauzei, respectiv a dispoziției legale și a textului constituțional, ci trebuie să analizeze, implicit, corectitudinea folosirii mijlocului procedural în scopul pentru care a fost prevăzut de lege.

În speța dedusă judecății, Înalta Curte de Casație și Justiție, Completul de 5 Judecători, în acord cu secția penală a Înaltei Curți, constată că sunt îndeplinite primele 3 cerințe de legalitate potrivit dispozițiilor art. 29 din Legea nr. 47/1992 republicată, întrucât excepțiile de neconstituționalitate a dispozițiilor O.U.G. nr. 18 din 18 mai 2016 pentru modificarea și completarea Legii nr. 286/2009 privind Codul penal, a Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală, precum și pentru completarea art. 31 alin. (1) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară (în ansamblu) și a prevederilor art. II pct. 110 din O.U.G. nr. 18/2016, au fost invocate în fața instanței judecătorești învestită cu soluționarea contestației în anulare formulată de autorul excepțiilor, vizează dispoziții dintr-o ordonanță cu privire la care instanța de contencios constituțional nu s-a pronunțat constatându-le ca fiind neconstituționale și sunt în vigoare la data solicitării.

Referitor la condiția privind legătura normei ce face obiectul excepției cu soluționarea cauzei, se reține că, pentru a fi admisibilă și a crea obligația trimiterii cererii de sesizare la Curtea Constituțională, dispoziția legală a cărei neconstituționalitate se cere a fi constatată trebuie să producă un efect real, concret, asupra cursului procesului penal și, implicit, asupra situației juridice a părții din proces.

Examinarea acestor aspecte presupune stabilirea existenței unui interes procesual al rezolvării excepției de neconstituționalitate, incidența acestuia apreciindu-se din perspectiva relevanței și pertinenței asupra soluționării cauzei, verificându-se utilitatea pe care soluționarea excepției o are în cadrul judecății procesului principal în care a fost invocată.

Drept urmare, condiția legăturii cu cauza nu poate fi analizată în general, ci în concret, în funcție de incidența prevederilor a căror constituționalitate se contestă asupra soluționării cauzei.

În acest context, în ceea ce privește neconstituționalitatea dispozițiilor art. 428 alin. (1) din Legea nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală (în forma anterioară modificării prin O.U.G. nr. 18/2016), Înalta Curte - Completul de 5 Judecători constată că secția penală a Înaltei Curți a procedat în mod corect atunci când a constatat că aceste dispoziții nu mai sunt în vigoare și nu au relevanță în cauza dedusă judecății și nici nu mai pot produce efecte în cazul în speță, întrucât cererea de contestație în anulare a fost formulată la 2 iunie 2016, deci după intrarea în vigoare a O.U.G. nr. 18/2016 (publicată în M. Of. nr. 389/23.05.2016), textul criticat fiind modificat prin O.U.G. anterior menționată, normele de procedură fiind de imediată aplicare.

Așadar, dispozițiile legale menționate vizează termenul de introducere a contestației în anulare or, analiza termenului de declarare a contestației în anulare se face la momentul la care aceasta a fost promovată, respectiv dispozițiile art. 428 C. proc. pen. în forma existentă înainte de modificarea adusă prin O.U.G. nr. 18/2016, astfel că, în mod evident, acestea nu mai au incidență în speța de față și nici nu mai pot produce vreo înrâurire asupra soluției din procesul principal.

Simpla invocare a neconstituționalității dispozițiilor O.U.G. nr. 18 din 18 mai 2016 pentru modificarea și completarea Legii nr. 286/2009 privind Codul penal, a Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală, precum și pentru completarea art. 31 alin. (1) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară (în ansamblu) și a prevederilor art. II pct. 110 din O.U.G. nr. 18/2016 nu este suficientă pentru a învesti instanța de contencios constituțional cu o astfel de cerere, atâta timp cât contestatorul condamnat s-a raportat doar formal la prevederile din Constituție, fără a argumenta logic și pertinent în ce constă legătura textelor în discuție cu prevederile constituționale și care este neconcordanța dintre ele și textul legii fundamentale.

Se constată că, de fapt, în speță, contestatorul condamnat, prin apărător, a făcut doar o trimitere generică la dispozițiile art. 115 alin. (4) și art. 16 alin. (1) din Constituție, fără să-și argumenteze cererea, urmărind un rezultat ce, în mod evident, nu concordă cu scopul reglementării excepției de neconstituționalitate.

Practic, apelantul contestator condamnat tinde la modificarea textului legislativ în sensul obținerii unei text care să permită, fie repunerea în termenul legal de a formula contestația în anulare întemeiată pe dispozițiile art. 386 lit. e) din Vechiul C. proc. pen. actualmente art. 426 lit. h) C. proc. pen., fie nelimitarea în timp a dreptului de a promova această cale extraordinară de atac, chiar dacă Decizia penală nr. 822 din 7 martie 2013, a cărei anulare a solicitat-o, s-a soluționat anterior intrării în vigoare a Noului C. pen. și a Noului C. proc. pen. (când nu era prevăzută obligativitatea comunicării deciziilor în recurs).

În concluzie, Înalta Curte de Casație și Justiție, Completul de 5 Judecători consideră că, în realitate, nu se formulează o critică propriu-zisă de neconstituționalitate a textelor de lege menționate, ci se dorește modificarea acestora, ceea ce ar transforma Curtea Constituțională într-un legislator pozitiv, drept ce nu îi este conferit de Legea nr. 47/1992, republicată privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale.

Astfel, în art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 republicată se statuează în mod expres că instanța de contencios constituțional se pronunță numai asupra constituționalității actelor cu privire la care a fost sesizată, fără a putea modifica sau completa prevederile supuse controlului.

Așadar, în cauza de față nu există o legătură efectivă între necesitatea pronunțării unei hotărâri în contenciosul constituțional și soluționarea cauzei, deoarece aspectele invocate nu se constituie în chestiuni de ordin prejudicial care să fie date în competența jurisdicției constituționale, sub forma unei excepții de neconstituționalitate.

Față de considerentele expuse, Înalta Curte de Casație și Justiție, Completul de 5 Judecători, în baza art. 421 alin. (1) lit. a) C. proc. pen. raportat la art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, va respinge, ca nefondat, apelul formulat de contestatorul condamnat A. împotriva dispoziției de respingere, ca inadmisibilă, a cererii de sesizare a Curții Constituționale cu excepțiile de neconstituționalitate a dispozițiilor O.U.G. nr. 18/2016, ale art. II pct. 110 din O.U.G. nr. 18/2016 și a dispozițiilor art. 428 C. proc. pen., cuprinse în Decizia penală nr. 1383 din data de 3 noiembrie 2016, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală în dosarul nr. x/1/2016.

În baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen. va obliga apelantul contestator condamnat la plata sumei de 100 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, apelul formulat de contestatorul condamnat A. împotriva dispoziției de respingere, ca inadmisibilă, a cererii de sesizare a Curții Constituționale cu excepțiile de neconstituționalitate a dispozițiilor O.U.G. nr. 18/2016, ale art. II pct. 110 din O.U.G. nr. 18/2016 și a dispozițiilor art. 428 C. proc. pen., cuprinse în Decizia penală nr. 1383 din data de 3 noiembrie 2016, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală în dosarul nr. x/1/2016.

În baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen. obligă apelantul contestator condamnat la plata sumei de 100 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată, în ședință publică, astăzi 13 februarie 2017.

Procesat de GGC - CL

§ Cauze similare