ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1365/2016

Decizia nr. 1365/2016

Deliberând asupra cauzei de față în baza actelor și lucrărilor din dosar constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 114/F din data de 22 iunie 2016, pronunțată de Curtea de Apel București, secția I penală, în Dosarul nr. x/2/2016 (nr. x/2016), în temeiul art. 599 rap. la art. 598 pct. 1 lit. d) C. proc. pen. s-a respins, ca nefondată, contestația formulată de condamnatul A. împotriva executării Deciziei penale nr. 433 din data de 25 noiembrie 2015 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală.

În temeiul art. 275 alin. (2) C. proc. pen., a fost obligat contestatorul la plata sumei de 200 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat.

Pentru a dispune astfel, a constatat că,

prin cererea înregistrată la data de 16 iunie 2016 sub nr. x/2/2016 (nr. x/2016), condamnatul A. a formulat contestație la executare împotriva Deciziei penale nr. 433/A din data de 25 noiembrie 2015 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, pentru cazul prevăzut de art. 598 pct. 1 lit. d) C. proc. pen.

În motivarea contestației, condamnatul a susținut, în esență, că execută o pedeapsa nelegală, compusă din pedeapsa rezultantă de 2 ani închisoare la care s-a adăugat un spor nelegal de 1 an și 4 luni închisoare, în total pedeapsa finală fiind de 3 ani și 4 luni închisoare în regim de detenție.

De asemenea, a arătat că, atât în fond cât și în apel a fost condamnat la pedeapsa cu închisoare în regim privativ de libertate, pedeapsa finală fiind aceea de 3 ani și 4 luni, reținându-se în sarcina sa săvârșirea a trei infracțiuni, respectiv: constituirea unui grup infracțional organizat, prev. de art. 367 alin. (1) C. pen., înșelăciune prev. de art. 244 alin. (1) și (2) C. pen. (faptă săvârșită în anul 2009 în dauna persoanei vătămate SC B. SA, fostă SC C. SA) și tentativă la infracțiunea de înșelăciune prev. de art. 32 rap. la art. 244 alin. (1) și (2) C. pen. (faptă săvârșită în 2010 în dauna persoanei vătămate SC D. SA).

Pentru fiecare dintre cele trei infracțiuni, Înalta Curte de Casație și Justiție, judecând cauza în apel, i-a aplicat contestatorului câte 2 ani de închisoare, dispunând, în baza art. 38 alin. (1) rap. la art. 39 alin. (1) lit. b) C. pen. contopirea, și stabilind spre executare pedeapsa cea mai grea, aceea de 2 ani închisoare, la care s-a adăugat sporul de o treime din totalul celorlalte pedepse, respectiv de 1 an și 4 luni închisoare, pedeapsa finală fiind de 3 ani si 4 luni închisoare, în regim privativ de libertate.

S-a mai susținut că, prin aceeași decizie penală, s-a formulat opinie separată cu privire la modalitatea stabilirii pedepsei rezultante în urma contopirii, potrivit Deciziei nr. 29 din 19 noiembrie 2015 a Înaltei Curți - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, considerându-se „că această decizie radiază asupra tuturor apelurilor declarate de inculpați, cu consecința îndepărtării sporurilor de pedeapsă aplicate”.

Prin urmare, s-a susținut, în privința condamnatului, că acesta execută o pedeapsa nelegală, compusă din pedeapsa rezultantă de 2 ani închisoare la care s-a adăugat un spor nelegal de 1 an și 4 luni închisoare, în total pedeapsa finală de executat fiind de 3 ani și 4 luni închisoare, în regim de detenție.

Analizând actele și lucrările dosarului, Curtea a constatat că potrivit art. 598 alin. (1) C. proc. pen., contestația împotriva executării hotărârii penale se poate face în următoarele cazuri:

a) când s-a pus în executare o hotărâre care nu era definitivă;

b) când executarea este îndreptată împotriva altei persoane decât cea prevăzută în hotărârea de condamnare;

c) când se ivește vreo nelămurire cu privire la hotărârea care se execută sau vreo împiedicare la executare;

d) când se invocă amnistia, prescripția, grațierea sau orice altă cauză de stingere ori de micșorare a pedepsei.

În raport cu natura juridică a contestației la executare, aceea de a fi un mijloc procesual de rezolvare a incidentelor ivite în cursul executării unei hotărâri definitive și cu cazul invocat expres în prezenta procedură, Curtea a constatat că aplicarea sporului de pedeapsă, în conformitate cu art. 38 alin. (1) rap. la art. 39 alin. (1) lit. b) C. pen. identificat ca fiind legea mai favorabilă contestatorului, în raport cu infracțiunile pentru care a fost judecat, nu constituie o cauză de stingere sau micșorare a pedepsei.

De asemenea, s-a reținut că, în ceea ce privește cazurile care țin de micșorarea pedepsei acestea trebuie să fie ulterioare dobândirii autorității de lucru judecat, iar instanța de executare să nu fi fost în măsură să ia cunoștință de acestea la data soluționării cauzei.

În prezenta cauză, Curtea a mai notat că solicitarea contestatorului de înlăturare a sporului legal de pedeapsă este vădit nefondată întrucât, pe calea contestației la executare, nu se poate reaprecia o chestiune de fond respectiv aplicarea prevederilor art. 5 C. pen., situație ce poate fi analizată în lumina cazului de recurs în casație expres prev. de art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen. (s-au aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege).

La data de 05 august 2016 a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, sub nr. x/2/2016, contestația la executare formulată de condamnatul A. împotriva sentinței penale nr. 114/F din data de 22 iunie 2016, pronunțată de Curtea de Apel București, secția I penală, în Dosarul nr. x/2/2016, invocându-se ca temei de drept dispozițiile art. 598 alin. (1) lit. d) C. proc. pen.

În motivarea contestației, în susținerea cazului prevăzut de art. 598 lit. d) C. proc. pen. constând în existența unei cauze de micșorare a pedepsei, contestatorul a solicitat înlăturarea sporului de pedeapsă aplicat nelegal invocând deciziile nr. 29 din 19 noiembrie 2015 și nr. 7 din 02 martie 2016 de dezlegare a unor chestiuni de drept pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție, conform cărora în cazul pluralității de infracțiuni săvârșite anterior datei de 01 februarie 2014, se aplică legea penală mai favorabilă.

În acest sens, contestatorul a susținut că legea penală mai favorabilă în cazul său este C. pen. anterior care nu prevedea aplicarea unui spor de pedeapsă, cu caracter obligatoriu. Prin aplicarea sporului de 1 an și 4 luni s-a produs o gravă încălcare a principiului legalității pedepsei în acord și cu Protocolul 7 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului potrivit căruia „nu se poate aplica o pedeapsă mai severă decât aceea aplicabilă în momentul săvârșirii infracțiunii”, or, niciuna dintre infracțiunile reținute în sarcina condamnatului nu a fost săvârșită sub imperiul legii penale noi pentru a fi aplicat sporul de pedeapsă prevăzut de legea penală nouă.

De asemenea, s-a arătat că prin motivele invocate nu s-a solicitat modificarea hotărârii definitive, respectiv a ceea ce s-a dispus ca autoritate de lucru judecat prin hotărârea ce se execută, rămânând în vigoare toate dispozițiile hotărârii, inclusiv pedeapsa cea mai grea de 2 ani închisoare.

Apărarea condamnatului a solicitat remedierea încălcării principiului legalității pedepsei prin înlăturarea sporului de 1 an și 4 luni închisoare.

În ceea ce privește motivarea instanței în sensul că solicitarea contestatorului poate fi analizată în lumina cazului de recurs în casație prev. de art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen., apărarea a arătat că a fost promovată această cale de atac însă a fost respinsă ca inadmisibilă cererea de recurs în casație, fiind declarată împotriva unei hotărâri pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție și nu de o instanță de la Curtea de Apel.

Pentru motivele evocate anterior, în temeiul art. 597 alin. (7) și 8 rap. la art. 599 C. proc. pen., condamnatul a solicitat admiterea contestației, desființarea sentinței penale nr. 114/F din 22 iunie 2016 a Curții de Apel București, secția I penală, și înlăturarea sporului de pedeapsă aplicat nelegal.

Examinând contestația la executare formulată în baza actelor și lucrărilor de la dosar și în raport de motivele scrise, de susținerile orale ale apărării și de precizările făcute în ședința publică în ceea ce privește temeinicia contestației la executare, Înalta Curte constată că aceasta este nefondată, pentru următoarele considerente:

Potrivit art. 598 alin. (1) C. proc. pen. contestația împotriva executării hotărârilor penale se poate face în următoarele cazuri:

a) când s-a pus în executare o hotărâre care nu este definitivă;

b) când executarea este îndreptată împotriva altei persoane decât cea prevăzută în hotărârea de condamnare;

c) când se ivește vreo nelămurire cu privire la hotărârea care se execută sau vreo împiedicare la executare;

d) când se invocă amnistia, prescripția, grațierea sau orice altă cauză de stingere ori de micșorare a pedepsei.

Alin. (2) al aceluiași articol, prevede că în cazurile prevăzute la alin. (1) lit. a), b) și d), contestația se face, după caz, la instanța prevăzută la art. 597 alin. (1) sau 6 C. proc. pen., iar în cazul prevăzut la alin. (1) lit. c) al aceluiași articol, la instanța care a pronunțat hotărârea ce se execută. În cazul în care nelămurirea privește o dispoziție dintr-o hotărâre pronunțată în apel sau în recurs în casație, competența revine, după caz, instanței de apel sau Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Contestația la executare reprezintă mijlocul procesual ce poate fi exercitat pentru soluționarea incidentelor prevăzute de legea penală sau procesual penală ivite înainte ori în timpul executării hotărârii penale definitive sau după executarea hotărârii penale definitive, dar în legătură cu aceasta, iar ea trebuie făcută numai în cazurile expres prevăzute de lege.

Prin Decizia nr. 433 din data de 25 noiembrie 2015 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, s-au admis apelurile formulate de Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție, inculpatul A. și alții împotriva sentinței penale nr. 4/F din 15 ianuarie 2015 pronunțată de Curtea de Apel București, secția I penală.

S-a desființat, în parte, sentința penală menționată și, rejudecând, s-a descontopit pedeapsa rezultantă de 5 ani și 4 luni închisoare aplicată inculpatului A. în pedepsele componente, pe care le-a repus în individualitatea lor, astfel: 2 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 367 alin. (1) C. pen., faptă din perioada 2009-2012; 4 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 244 alin. (1) și (2) C. pen. (parte vătămată SC B. SA fostă SC C. SA, faptă din cursul anului 2009) și 2 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 32 raportat la art. 244 alin. (1) și (2) C. pen. (parte vătămată SC D. SA, faptă din perioada 2010-2012).

S-a redus pedeapsa aplicată pentru infracțiunea prevăzută de art. 244 alin. (1) și (2) C. pen. de la 4 ani închisoare la 2 ani închisoare.

S-au menținut celelalte pedepse aplicate acestui inculpat.

În baza art. 38 alin. (1) rap. la art. 39 alin. (1) lit. b) C. pen. s-au contopit pedepsele de 2 ani, 2 ani și 2 ani închisoare aplicate prin prezenta decizie, inculpatul A. urmând să execute pedeapsa cea mai grea, aceea de 2 ani închisoare la care s-a adăugat sporul de o treime din totalul celorlalte pedepse, respectiv 1 an și 4 luni, în final, 3 ani și 4 luni închisoare, cu executare în regim privativ de libertate.

Cheltuielile judiciare ocazionate de soluționarea apelurilor formulate de Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție, inculpatul A. și alții au rămas în sarcina statului.

După rămânerea definitivă a soluției de condamnare, contestatorul A. s-a adresat Curții de Apel București cu contestație la executare solicitând reducerea pedepsei prin înlăturarea sporului de pedeapsă prevăzut de lege la momentul judecării cauzei. În concret, contestatorul este nemulțumit de faptul că prin sentința penală s-a

aplicat sporul de 1 an și 4 luni potrivit dispozițiilor C. pen. în sensul aplicării obligatorii a unui spor de pedeapsă în cuantum de 1/3 din totalul celorlalte pedepse aplicate.

Deși contestatorul a invocat cazul prevăzut de art. 598 alin. (1) lit. d) C. proc. pen., respectiv când se invocă o cauză de micșorare a pedepsei, în fapt, motivul susținut de contestator nu ține de executarea sentinței penale sus-menționate, neconstituind o „cauză de micșorare a pedepsei” în sensul art. 598 alin. (1) lit. d) C. proc. pen.

În analiza temeiniciei contestației la executare se au în vedere motivele limitativ prev. de dispozițiile art. 598 alin. (1) C. proc. pen., fiind inadmisibil să se micșoreze pedeapsa prin înlăturarea sporului aplicat, operațiune ce vizează rejudecarea cauzei și aduce atingere autorității de lucru judecat a hotărârii definitive de condamnare, existând un impediment obiectiv ce exclude reluarea problematicii ce ține de soluționarea laturii penale în faza de executare a procesului penal.

Având în vedere faptul că o contestație la executare reprezintă un mijloc procesual de rezolvare a incidentelor ivite în cursul executării unei hotărâri definitive, prin care s-a soluționat cauza în fond, pe această cale este permisă invocarea numai a aspectelor ce privesc exclusiv executarea hotărârilor, iar nu legalitatea și temeinicia hotărârii, în baza căreia se face executarea, în vederea modificării hotărârii rămase definitive.

Înalta Curte de Casație și Justiție reține că, pentru realizarea scopului respectării principiului legalității pedepselor, legiuitorul a consacrat o excepție de la efectul autorității de lucru judecat al hotărârilor de condamnare definitive, limitată însă la situația în care, până la executarea completă a pedepsei închisorii, a intervenit o lege care prevede o pedeapsă mai ușoară, respectiv maximul special al acesteia este inferior sancțiunii deja intrate în puterea lucrului judecat, caz în care pedeapsa se reduce la acest maxim.

Ca atare, fiind o excepție de la principiul securității raporturilor juridice care, printre altele, presupune ca dezlegarea dată în mod definitiv oricărui litigiu de către instanță să nu mai poată fi supusă rejudecării, prin aplicarea legii penale mai favorabile în cazul condamnărilor definitive nu se poate ajunge la o reanalizare a cauzei,

legiuitorul penal înlăturând de la executare numai acea parte din pedeapsă care depășește maximul special prevăzut de legea nouă.

Cu alte cuvinte, este interzisă realizarea unei noi judecăți a cauzei pentru identificarea legii penale mai favorabile, operațiune care este îngăduită în procedura judecării fondului când stabilirea și aplicarea legii penale mai favorabile se fac prin evaluarea și compararea tuturor instituțiilor de drept penal substanțial incidente. O interpretare contrară ar duce la încălcarea puterii de lucru judecat de care se bucură hotărârea definitivă.

Pe calea contestației la executare pot fi rezolvate aspecte legate de punerea în executare a unei hotărâri, fără a se repune în discuție probleme de fond rezolvate cu autoritate de lucru judecat.

Dezlegarea dată chestiunilor de drept prin Deciziile nr. 29 din 19 noiembrie 2015 și nr. 7 din 02 martie 2016 pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept este obligatorie pentru instanțe de la data publicării lor în M. Of. al României, și anume de la 15 ianuarie 2016, respectiv de la 05 aprilie 2016. Cum decizia împotriva căreia s-a formulat contestația la executare este pronunțată anterior, la 25 noiembrie 2015, există un impediment legal pentru orice analiză a incidenței celor două decizii în prezenta cauză.

Pentru aceste considerente, în baza art. 597 C. proc. pen., Înalta Curte va respinge,

ca nefondată, contestația formulată de condamnatul A. împotriva sentinței penale nr. 114/F din data de 22 iunie 2016, pronunțată de Curtea de Apel București, secția I penală, în Dosarul nr. x/2/2016 (nr. x/2016).

În baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen., va obliga contestatorul condamnat la plata sumei de 200 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

În baza art. 275 alin. (6) C. proc. pen.,

parțial

cuvenit

apărătorul

ui

desemnat din oficiu

pentru contestatorul - condamnat

, în sumă de

35

lei,

va rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondată, contestația formulată de condamnatul A. împotriva sentinței penale nr. 114/F din data de 22 iunie 2016, pronunțată de Curtea de Apel București, secția I penală, în Dosarul

nr. x/2/2016 (nr. x/2016)

.

Obligă contestatorul - condamnat A. la plata sumei de 200 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul parțial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru contestatorul - condamnat, în sumă de 35 lei, rămâne în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 26 octombrie 2016.