ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 134/2016

Decizia nr. 134/2016

Deliberând asupra cauzei penale de față, în baza actelor de la dosar, constată următoarele

:

Prin sentința penală nr. 163/F din 25 septembrie 2015 a Curții de Apel București, secția I penală, a fost respinsă, ca neîntemeiată, contestația la executare formulată de condamnatul A.

În baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen., a fost obligat condamnatul la plata sumei de 300 lei, cheltuielile judiciare către stat, din care onorariul avocatului din oficiu, în sumă de 130 lei, se va avansa din fondurile Ministerului Justiției.

Pentru a pronunța această hotărâre, Curtea de Apel București, secția I penală, a constatat că, la data de 22 iulie 2015 a fost înregistrată pe rolul acestei instanțe contestația la executare formulată de condamnatul A. împotriva sentinței penale nr. 497/F din 02 octombrie 2014 a Curții de Apel București, secția I penală,, modificată prin Decizia penală nr. 104/A/2014, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală.

În motivarea contestației, condamnatul A. a susținut că a fost condamnat la pedeapsa de 4 ani închisoare aplicată prin sentința penală nr. 497/F din 02 octombrie 2014 a Curții de Apel București, secția I penală, modificată prin Decizia penală nr. 104/A din 18 aprilie 2014, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, susținând că interpretarea legii penale mai favorabile s-a făcut pe instituții autonome și nu în conformitate cu decizia Curții Constituționale a României nr. 265 din 14 mai 2014.

Având în vedere faptul că deciziile Curții Constituționale a României sunt de imediată aplicare și de strictă interpretare, a susținut că pedeapsa aplicată, respectiv executarea acesteia este nelegală.

În drept, au fost invocate dispozițiile art. 598 alin. (1) C. proc. pen.

Analizând actele și lucrările dosarului, Curtea de Apel București a reținut următoarele:

Prin sentința penală nr. 497/F din 02 octombrie 2014 a Curții de Apel București, secția I penală, pronunțată în Dosarul nr. x/2/2012, în temeiul art. 334 C. proc. pen. de la 1969, s-a schimbat încadrarea juridică din infracțiunile prevăzute de art. 215 alin. (1), (2), (3) cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. de la 1969 și respectiv de art. 291 cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. de la 1969 în infracțiunea prevăzută de art. 215 alin. (1), (2), (3) cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. de la 1969.

În temeiul art. 215 alin. (1), (2), (3) cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. de la 1969, s-a dispus condamnarea inculpatului A. la pedeapsa principală de 4 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune, în formă continuată, cu privire la partea vătămată B.

În temeiul art. 65 alin. (1) C. pen. de la 1969, s-au interzis inculpatului, ca pedeapsă complementară, pe o perioadă de 5 ani după executarea pedepsei principale, drepturile prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) și lit. c) (cu referire la dreptul de a exercita profesia de avocat) C. pen. de la 1969.

În temeiul art. 71 alin. (1) și (2) C. pen. de la 1969, s-au interzis inculpatului, ca pedeapsă accesorie, pe perioada executării pedepsei principale, drepturile prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) și lit. c) (cu referire la dreptul de a exercita profesia de avocat) C. pen. de la 1969.

În temeiul art. 288 alin. (1) cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. de la 1969, s-a dispus condamnarea aceluiași inculpat la pedeapsa principală de 2 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de fals material în înscrisuri oficiale, în formă continuată.

În temeiul art. 65 alin. (1) C. pen. de la 1969, s-au interzis inculpatului, ca pedeapsă complementară, pe o perioadă de 3 ani după executarea pedepsei principale, drepturile prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) și lit. c) (cu referire la dreptul de a exercita profesia de avocat) C. pen. de la 1969.

În temeiul art. 71 alin. (1) și (2) C. pen. de la 1969, s-au interzis inculpatului, ca pedeapsă accesorie, pe perioada executării pedepsei principale, drepturile prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) și lit. c) (cu referire la dreptul de a exercita profesia de avocat) C. pen. de la 1969.

În temeiul art. 33 lit. a) rap. la art. 34 alin. (1) lit. b) C. pen. de la 1969, s-au contopit pedepsele principale stabilite și s-a aplicat inculpatului, în vederea executării, pedeapsa principală rezultantă de 4 ani închisoare.

În temeiul art. 35 alin. (3) C. pen. de la 1969, s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară cea mai grea, constând în interzicerea, pe o perioadă de 5 ani după executarea pedepsei principale rezultante, a drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) și lit. c) (cu referire la dreptul de a exercita profesia de avocat) C. pen. de la 1969.

În temeiul art. 71 alin. (1) și (2) C. pen. de la 1969, s-au interzis inculpatului, ca pedeapsă accesorie, pe perioada executării pedepsei principale rezultante, drepturile prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) și lit. c) (cu referire la dreptul de a exercita profesia de avocat) C. pen. de la 1969.

În temeiul art. 346 alin. (1) rap. la art. 14 alin. (3) lit. b) C. proc. pen. de la 1969, s-a admis, în parte, acțiunea civilă formulată de partea vătămată (constituită parte civilă) B. și a fost obligat inculpatul să plătească acesteia, drept despăgubiri civile, suma de 21.359,7 lei, cu titlu de daune materiale și suma de 10.000 lei, cu titlu de daune morale.

În temeiul art. 348 C. proc. pen. de la 1969 s-a dispus desființarea următoarelor înscrisuri oficiale false:

- chitanța pentru încasarea de impozite, taxe și contribuții din data de 10 iulie 2009, pretins emisă de Trezoreria sectorului 3 București (fila 83, d.u.p.);

- chitanța pentru încasarea de impozite, taxe și contribuții din data de 10 iulie 2009, pretins emisă de Trezoreria sectorului 3 București (fila 80, d.u.p.);

- chitanța pentru încasarea de impozite, taxe și contribuții din data de 13 iulie 2009, pretins emisă de Trezoreria sectorului 3 București (fila 81, d.u.p.);

- înscrisul denumit „Sentința civilă nr. 33916 din data de 04 august 2009 a Judecătoriei Timișoara” (filele 18-19, d.u.p.).

Prin Decizia penală nr. 104/A din 18 aprilie 2014 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, s-au admis apelurile declarate de inculpatul A. și de partea civilă B., s-a desființat în parte sentința penală nr. 497/F din 2 octombrie 2013, pronunțată de Curtea de Apel București, secția I penală, și rejudecând:

S-a descontopit pedeapsa rezultantă aplicată inculpatului, în pedepsele componente, care au fost repuse în individualitatea lor.

S-a făcut aplicarea art. 5 C. pen. și s-a dispus condamnarea inculpatului A. pentru infracțiunea de înșelăciune prev. de art. 244 alin. (1) și (2) C. pen. cu aplic. art. 35 C. pen. la 4 ani închisoare.

În temeiul art. 33 lit. a), art. 34 și art. 35 C. pen. anterior, s-a contopit pedeapsa aplicată inculpatului de 4 ani închisoare, cu pedeapsa de 2 ani închisoare și 3 ani interzicerea exercitării drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) și lit. c) (cu referire la dreptul de a exercita profesia de avocat) C. pen. anterior, urmând ca acesta să execute pedeapsa cea mai grea de 4 ani închisoare și 3 ani interzicerea exercitării drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) și lit. c) (cu referire la dreptul de a exercita profesia de avocat) C. pen. anterior.

S-au menținut celelalte dispoziții ale sentinței apelate.

Potrivit art. 598 C. proc. pen. ”(1) Contestația împotriva executării hotărârii penale se poate face în următoarele cazuri:

a) când s-a pus în executare o hotărâre care nu era definitivă;

b) când executarea este îndreptată împotriva altei persoane decât cea prevăzută în hotărârea de condamnare;

c) când se ivește vreo nelămurire cu privire la hotărârea care se execută sau vreo împiedicare la executare;

d) când se invocă amnistia, prescripția, grațierea sau orice altă cauză de stingere ori de micșorare a pedepsei.

(2) În cazurile prevăzute la alin. (1) lit. a), b) și d), contestația se face, după caz, la instanța prevăzută la art. 597 alin. (1) sau (6), iar în cazul prevăzut la alin. (1) lit. c), la instanța care a pronunțat hotărârea ce se execută. În cazul în care nelămurirea privește o dispoziție dintr-o hotărâre pronunțată în apel sau în recurs în casație, competența revine, după caz, instanței de apel sau Înaltei Curți de Casație și Justiție.”

Analizând hotărârile mai sus enunțate, prin prisma dispozițiilor art. 598 C. proc. pen., Curtea de Apel București a apreciat că nu este incident niciunul dintre cazurile de contestație la executare.

În ceea ce privește aplicarea legii penale mai favorabile, s-a reținut că, prin Decizia penală nr. 104/A din 18 aprilie 2014, în privința infracțiunii de înșelăciune prev. de art. 244 alin. (1) și (2) C. pen., Înalta Curte de Casație și Justiție a făcut aplicarea art. 5 C. pen., date fiind limitele mai reduse ale pedepsei, respectiv închisoare de la 1 la 5 ani față de închisoare de la 3 la 15 ani cum prevedea art. 215 C. pen. anterior.

Aplicarea de către instanța supremă a legii penale mai favorabile pe instituții autonome nu a fost de natură a crea contestatorului o situație penală mai defavorabilă, ci dimpotrivă, prin încadrarea faptelor de înșelăciune în dispozițiile art. 244 din N.C.P. s-a creat o situație juridică mai favorabilă, care nu poate fi schimbată nici pe calea contestației la executare și nici prin formularea unei căi extraordinare de atac.

De asemenea, Curtea de Apel București a mai reținut că Decizia Curții Constituționale a României nr. 265 din 14 mai 2014 este ulterioară Deciziei penale nr. 104/A din 18 aprilie 2014 a Înaltei Curții de Casație și Justiție, prin care s-a creat o situație juridică mai ușoară contestatorului.

În situația în care s-ar fi făcut aplicarea globală a legii penale, calificarea N.C.P. ca lege penală mai favorabilă ar fi dus la un spor de o treime din pedeapsa aplicată pentru infracțiunea de fals material în înscrisuri oficiale prevăzută de art. 320 N.C.P. - corespondent al art. 288 alin. (1) cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. de la 1969.

Dacă s-ar fi reținut aplicarea C. pen. de la 1969 ca lege penală mai favorabilă, s-ar fi menținut sentința penală nr. 497/F din 2 octombrie 2013, pronunțată de Curtea de Apel București, secția I penală.

Cum prin Decizia penală nr. 104/A din 18 aprilie 2014 a Înaltei Curții de Casație și Justiție s-au reținut dispozițiile mai favorabile atât din N.C.P. cât și C. pen. de la 1969, situația juridică mai favorabilă creată contestatorului nu poate fi modificată, chiar dacă prin Decizia Curții Constituționale a României nr. 265 din 14 mai 2014 s-a constatat că dispozițiile art. 5 C. pen. sunt constituționale doar în măsura în care nu permit combinarea prevederilor din legi succesive în stabilirea și aplicarea legii penale mai favorabile.

Curtea de Apel București a reținut că aplicarea acestei decizii a Curții Constituționale ar fi de natură a crea contestatorului o situație mai grea prin condamnarea pentru o infracțiune pedepsită cu închisoare de la 3 la 15 ani, fie prin aplicarea unui spor obligatoriu de o treime din pedeapsa pentru infracțiunea de fals material în înscrisuri oficiale.

Împotriva sentinței penale nr. 163/F din 25 septembrie 2015 a Curții de Apel București, secția I penală, în termen legal, a formulat contestație condamnatul A.

Contestația nu a fost motivată în scris, prin concluziile orale ale apărătorului desemnat din oficiu solicitându-se desființarea sentinței și pe fond admiterea contestației la executare, în sensul reducerii cuantumului pedepsei stabilită condamnatului de către instanța de apel, prin aplicarea Deciziei nr. 265 din 14 mai 2014 a Curții Constituționale.

Examinând contestația formulată, prin prisma motivelor invocate și din oficiu, Înalta Curte constată că este nefondată, urmând a fi respinsă ca atare, pentru considerentele următoare:

Contestația la executare este un mijloc procesual, cu caracter jurisdicțional, care poate fi folosit înainte de punerea în executare a hotărârii penale definitive, în cursul executării sau chiar după ce s-a executat pedeapsa, dar în legătură cu executarea acesteia.

Contestația împotriva executării hotărârii penale poate fi formulată în cazurile explicit și limitativ prevăzute de art. 598 C. proc. pen., fiind o modalitate de înlăturare sau de modificare a pedepsei, fără însă a putea fi analizate ori reanalizate aspecte de fond, deja avute în vedere de instanțe la momentul soluționării cauzei.

În prezenta cauză, Înalta Curte constată că, aspectele invocate de contestatorul condamnat A. nu pot constitui un temei pentru exercitarea contestației la executare împotriva hotărârii penale de condamnare, întrucât, în lipsa unei neclarități care să împiedice punerea în executare a acesteia, nu rezultă incidența vreunui motiv dintre cele prevăzute expres și limitativ de dispozițiile art. 598 C. proc. pen.

Solicitarea contestatorului condamnat A. de aplicare a legii penale mai favorabile conform Deciziei nr. 265 din 14 mai 2014 a Curții Constituționale a României, nu poate face obiectul unei contestații la executare, întrucât pe calea contestației la executare nu se poate schimba sau modifica soluția pronunțată în cauză, care a dobândit autoritate de lucru judecat, aceasta beneficiind de o prezumție de legalitate și temeinicie.

Pe de altă parte, astfel cum s-a reținut și în considerentele sentinței atacate, nemulțumirea contestatorului cu privire la modalitatea de

aplicare de către instanța de apel a legii penale mai favorabile este nejustificată, întrucât aplicarea globală a legii penale noi ar fi condus la stabilirea unei pedepse rezultante într-un cuantum sporit, având în vedere tratamentul sancționator al concursului de infracțiuni, prevăzut de dispozițiile art. 39 din N.C.P.

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte de Casație și Justiție, în baza dispozițiilor art. 425

1

alin. (7) pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondată, contestația formulată de condamnatul A. împotriva sentinței penale nr. 163/F din 25 septembrie 2015 a Curții de Apel București, secția I penală.

În baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen., va obliga contestatorul condamnat la plata sumei de 460 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 260 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondată, contestația formulată de condamnatul A. împotriva sentinței penale nr. 163/F din 25 septembrie 2015 a Curții de Apel București, secția I penală.

Obligă contestatorul condamnat la plata sumei de 460 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 260 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 1 februarie 2016.