ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 336/2017

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 336/2017 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2017)

Decizia nr. 336/2017

Deliberând

asupra cauzei penale de față, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 225/F

din data de 08 decembrie 2016 a Curții de Apel București, secția

I penală, pronunțată în Dosarul nr. x/2/2016 (nr. x/2016), în

baza art. 598 alin. (1) lit. d) C. proc. pen., s-a respins, ca nefondată,

contestația la executare formulată de contestatorul-condamnat A.

împotriva sentinței penale nr. 127 din 05 martie 2014,

pronunțată de Curtea de Apel București, secția a II-a penală,

definitivă prin Decizia penală nr. 2579 din 17 septembrie 2014 a

Înaltei Curți de Casație și Justiție în Dosarul nr. x/2/2013.

În baza art. 275

alin. (2) C. proc. pen. a fost obligat contestatorul condamnat la plata a 260

lei cheltuieli judiciare către stat.

În baza art. 275

alin. (6) C. proc. pen., onorariul apărătorului desemnat din oficiu,

în sumă de 130 lei, a fost avansat din fondurile Ministerului

Justiției.

Pentru a

dispune astfel, Curtea de Apel București a reținut următoarele:

În data de 15

noiembrie 2016, pe rolul Curții de Apel București, sub nr. x/2/2016

(nr. x/2016, a fost înregistrată cererea condamnatului A., înaintată

acestei instanțe prin sentința penală nr. 241/F din 15

septembrie 2016 a Tribunalului Ilfov, secția penală, (Dosar nr. x/93/2016),

în care s-a dispus declinarea competenței de soluționare a cauzei,

având ca obiect contestația la executare formulată de condamnatul A.,

pe temeiul art. 598 alin. (1) lit. d) C. proc. pen.

Pentru a pronunța această soluție,

judecătorul primei instanțe a reținut că petentul se

află în executarea unei pedepse dispusă de Curtea de Apel

București, în baza căreia a fost emis mandatul de executare a

pedepsei închisorii cu nr. 188/2014 din 18 septembrie 2014, iar

locul de deținere al condamnatului la data

introducerii cererii este

Penitenciarul Giurgiu.

În motivarea

contestației la executare petentul a arătat că nu a beneficiat

de prevederile art. 320

1

C. proc. pen. 1968; nu s-a avut în vedere,

deși conform art. 15 ) din legea fundamentală, legea dispune numai

pentru viitor cu excepția legii penale sau contravenționale mai

favorabile.

Din acest

motiv a depus la dosarul cauzei trei precedente de practică

judiciară, solicitând să se constate care este legea penală mai

favorabilă practicată de alte instanțe din țară. A

învederat că dorește să nu fie discriminat în raport cu

alți inculpați referitor la care a depus la dosarul cauzei

practică judiciară.

Totodată

a solicitat să aibă în vedere dreptul la o judecată în mod

echitabil, de către o instanță constituită potrivit legii,

independentă și imparțială, conform, art. 6 din Convenția

Europeană a Dreptului Omului; solicitând să se constate că în

situații egale, tratamentul juridic trebuie să fie egal, aplicarea

unui tratament diferit fiind de natură să facă drepturile

și libertățile inculpatului în contradicție cu art. 16 din

Constituția României.

Analizând

actele și lucrările dosarului, Curtea de Apel București a constatat

următoarele:

Potrivit art.

598 alin. (1) C. proc. pen., contestația împotriva executării

hotărârii penale se poate face în următoarele cazuri:

a) când s-a

pus în executare o hotărâre care nu era definitivă;

b) când

executarea este îndreptată împotriva altei persoane decât cea

prevăzută în hotărârea de condamnare;

c) când se

ivește vreo nelămurire cu privire la hotărârea care se

execută sau vreo împiedicare la executare;

d) când se

invocă amnistia, prescripția, grațierea sau orice altă

cauză de stingere ori de micșorare a pedepsei.

(2) În

cazurile prevăzute la alin. (1) lit. a), b) și d), contestația

se face, după caz, la instanța prevăzută la art. 597 alin. (1)

sau (6), iar în cazul prevăzut la alin. (1) lit. c), la instanța care

a pronunțat hotărârea ce se execută.

Potrivit art.

320

1

C. proc. pen. 1968 cu denumirea marginală - Judecată

în cazul recunoașterii vinovăției - introdus prin art. 18 pct. 43

din Legea nr. 202/2010 ,,Până la începerea cercetării

judecătorești, inculpatul poate declara personal sau prin înscris

autentic că recunoaște săvârșirea faptelor reținute în

actul de sesizare a instanței și solicită ca judecata să se

facă în baza probelor administrate în faza de urmărire penală.”

O astfel de

procedură se subsumează exigențelor privind celeritatea și stabilirea

adevărului în cauzele penale.

Termenul

până la care se poate solicita procedura simplificată nu poate fi

decât cel anterior începerii cercetării judecătorești, pentru

că numai astfel se poate da expresie dreptului la soluționarea

cauzelor într-un termen rezonabil.

Or, în

speță, s-a solicitat aplicarea dispozițiilor art. 320

1

C. proc. pen. 1968 după terminarea cercetării judecătorești

și epuizarea căilor de atac, iar ca și consecință,

micșorarea unei pedepse stabilită printr-o hotărâre penală

rămasă definitivă.

Prin Decizia nr.

1470 din 08 noiembrie 2011, Curtea Constituțională a admis

excepția de neconstituționalitate și a constatat că

dispozițiile art. 320

1

C. proc. pen. 1968 sunt

neconstituționale în măsura în care înlătură aplicarea

legii penale mai favorabile în dosarele aflate în fond, apel și recurs,

deci pentru care nu s-au pronunțat hotărâri judecătorești

definitive, și a respins ca inadmisibilă excepția de

neconstituționalitate a dispozițiilor art. 320

1

C. proc.

pen. 1968 în dosarele aflate în contestație la executare, deci pentru care

s-au pronunțat hotărâri judecătorești definitive.

Curtea de

Apel București a mai constatat că, prin decizia amintită, Curtea

Constituțională a dispus că art. 320

1

C. proc. pen.

1968 nu se aplică și în cazul celor aflați în executarea unei

pedepse definitive, o interpretare contrară contravenind principiului

securității raporturilor juridice, care prevede, printre altele,

că soluția dată în mod definitiv oricărui litigiu de

către instanțe să nu mai poată fi supusă

rejudecării decât în cazurile expres prevăzute de lege.

De asemenea,

Curtea de Apel București a mai reținut că asupra chestiunii de

drept cu relevanță în speță, s-a pronunțat o

hotărâre de dezlegare a unor chestiuni de drept de către Înalta Curte

de Casație și Justiție care a statuat prin Decizia nr. 14/2014,

cu caracter obligatoriu pentru viitor că ,,în aplicarea legii penale mai

favorabile, după judecarea definitivă a cauzei, potrivit art. 6 alin.

(1) C. pen., atunci când se compară pedeapsa aplicată cu maximul

special prevăzut de legea nouă, nu se va lua în considerare cauza

specială de reducere a pedepsei prevăzută de art. 320

1

alin. (7) din vechiul Cod de procedură penală”.

Împotriva

sentinței penale nr. 225/F din data de 08 decembrie 2016 a Curții de

Apel București, secția I penală, pronunțată în Dosarul

nr. x/2/2016 (nr. x/2016), a formulat contestație, contestatorul A.

Cauza a fost

înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și

Justiție, la data de 06 februarie 2017 sub nr. x/2/2016.

În cadrul dezbaterilor la data de 29 martie 2017 în

fața Înaltei Curți, apărătorul contestatorului A. a

solicitat admiterea contestației și aplicarea procedurii

simplificate, în baza dispozițiilor art. 320

1

C. proc. pen.

anterior, chiar dacă contestatorul se află deja în timpul

executării pedepsei.

Examinând hotărârea atacată prin prisma

criticilor invocate, Înalta Curte constată că prezenta

contestație nu este fondată având în vedere următoarele

considerente:

Procedura simplificată

a judecării în cazul recunoașterii

vinovăției, prevăzută atât de dispozițiile procedurale

C. proc. pen. anterior - art. 320

1

și următoarele, cât

și în prevederile actuale - art. 374 alin. (4) și art. 375 C. proc.

pen. actual, reprezintă de fapt o procedură ce are la bază o

recunoașterea vinovăției și poate fi aplicată

dacă sunt îndeplinite anumite condiții, care au fost aduse la

cunoștință inculpatului, cu asigurarea tuturor garanțiilor

procesuale privind dreptul la un proces echitabil și dreptul la

apărare.

Astfel, p

entru

aplicarea procedurii simplificate a recunoașterii vinovăției,

prev. de art. 320

1

C. proc. pen. anterior trebuiau îndeplinite

cumulativ următoarele condiții:

- inculpatul să declare personal sau prin înscris autentic

că a recunoscut în totalitate faptele reținute în actul de sesizare a

instanței;

- declarația personală sau prin înscris autentic de

recunoaștere în totalitate a faptelor reținute în actul de sesizare a

instanței să fi fost făcută până la începerea

cercetării judecătorești;

- inculpatul să solicite ca judecata să se fi făcut

în baza probelor administrate în faza de urmărire penală, probe pe

care le-a cunoscut și le-a însușit și să declare că nu

a solicitat administrarea de probe, cu excepția înscrisurilor în circumstanțiere

pe care le-a putut administra la acest termen de judecată;

- instanța să constate că din probele administrate

în cursul urmăririi penale a rezultat că fapta există, a

constituit infracțiune și a fost săvârșită de inculpat

și;

- infracțiunile pentru care inculpatul a fost trimis în

judecată nu au vizat o infracțiune care se pedepsește cu

detențiunea pe viață. Dispozițiile art. 322 din C. proc.

pen. anterior vizează "Începerea cercetării

judecătorești".

Instituția ce reglementează judecata în cazul recunoașterii

vinovăției, introdusă prin dispozițiile art. 320

1

din C. proc. pen., statuează cu exactitate cu privire la momentul în care

inculpatul poate declara personal sau prin înscris autentic că

recunoaște săvârșirea faptelor reținute în actul de sesizare

a instanței și solicită ca judecata să se facă în baza

probelor administrate în faza de urmărire penală, sens în care

legiuitorul a statuat că această manifestare procesuală se poate

produce până la începutul cercetării judecătorești.

Totodată, în cazul unei succesiuni de legi de

procedură nu poate fi invocată discriminarea, (așa cum a invocat

contestatorul în sensul că aceste dispoziții au fost aplicate altor

inculpați) deoarece legea de procedură se aplică imediat tuturor

persoanelor aflate în același stadiu procesual, fără

discriminare dar și celor în cazul cărora a început cercetarea

judecătorească având în vedre disp. O.U.G. nr. 121/2011 și

dispozițiile Deciziei nr. 1470/2011 a Curții Constituționale.

Potrivit art.

11 din O.U.G. nr. 121/2011, în cauzele aflate în curs de judecată, în care

cercetarea judecătorească începuse anterior intrării în vigoare

a Legii nr. 202/2010, dispozițiile art. 320

1

C. proc. pen.

(introduse prin Legea nr. 202/2010) se aplică în mod corespunzător la

primul termen de judecată cu procedura completă, imediat următor

intrării în vigoare a O.U.G. nr. 121/2011.

Se are în

vedere, totodată, că prin Decizia nr. 1470 din 8 noiembrie 2011,

Curtea Constituțională a hotărât că dispozițiile art. 320

1

C. proc. pen. sunt neconstituționale în măsura în care

înlătură aplicarea legii penale mai favorabile, adică sunt

apreciate neconstituționale în cazul în care nu s-ar permite aplicarea

legii penale mai favorabile tuturor situațiilor juridice născute sub

imperiul vechii legi și care continuă să fie judecată sub

noua lege, până la rămânerea definitivă a hotărârii de

condamnare.

Înalta Curte, în acord cu Decizia Curții

Constituționale nr. 1470 din 08 noiembrie 2011, potrivit art. 11 din

O.U.G. nr. 121/2011, în cauzele aflate în curs de judecată în care

cercetarea judecătorească a început anterior intrării în vigoare

a Legii nr. 202/2010, dispozițiile art. 320

1

C. proc. pen. se

aplică în mod corespunzător la primul termen de judecată cu

procedură completă imediat următor intrării în vigoare a

O.U.G. nr. 121/2011. Astfel, în raport de prevederile art. 11 din O.U.G. nr. 121/2011,

cererea privind aplicarea dispozițiilor art. 320

1

C. proc. pen.

formulată în fața instanței de recurs - la primul termen de

judecată în recurs cu procedura completă, imediat următor

intrării în vigoare a O.U.G. nr. 121/2011 - este admisibilă.

S-a mai reținut prin Decizia nr. 1470 din 08

noiembrie 2011 a Curții Constituționale că dispozițiile art.

320

1

C. proc. pen. sunt neconstituționale în măsura în

care înlătură aplicarea legii penale mai favorabile, deci în cazul în

care nu s-ar permite aplicarea legii penale mai favorabile tuturor

situațiilor juridice născute sub imperiul legii vechi și care

continuă să fie judecate sub legea nouă, până la

rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare.

Or, în cauza prezentă se constată că A. nu

se află în această situație juridică, contestatorul

formulând contestația la executare în sensul aplicării disp. art. 320

1

C. proc. pen. anterior, într-o cauză în care acesta a fost condamnat

definitiv la data de 17 septembrie 2014, la pedeapsa de 17 ani închisoare, prin

sentința penală nr. 127 din 05 martie 2014 pronunțată de

Curtea de Apel București, secția a II-a penală, modificată

și rămasă definitivă prin Decizia penală nr. 2579 din 17

septembrie 2014 a Înaltei Curți de Casație și Justiție,

fiind emis mandatul de executare a pedepsei închisorii nr. 188/2014 din 18

septembrie 2014.

Prin urmare, având în vedere poziția procesuală

a contestatorului la acest moment, după rămânerea definitivă a

hotărârii de condamnare, se constată că a fost depășit

momentul la care contestatorul A. putea solicita judecarea cauzei în baza

procedurii simplificate prev. de art. 320

1

C, proc. pen.

Pentru aceste

considerente, Înalta Curte va respinge, ca nefondată, contestația

formulată de contestatorul A. împotriva sentinței penale nr. 225/F

din data de 08 decembrie 2016 a Curții de Apel București, secția

I penală, pronunțată în Dosarul nr. x/2/2016 (nr. x/2016).

Văzând și disp. art. 275 alin. (2) și (6)

C, proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca

nefondată, contestația formulată de contestatorul A. împotriva

sentinței penale nr. 225/F din data de 08 decembrie 2016 a Curții de

Apel București, secția I penală, pronunțată în Dosarul

nr. x/2/2016 (nr. x/2016).

Obligă

contestatorul la plata sumei de 200 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare

către stat.

Onorariul

cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru contestatorul A., în

sumă de 130 lei, rămâne în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunțată

în ședin

ță

publică, azi 29 martie 2017.