ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 225/2019

Asupra contestației de față;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin decizia penală nr. 174/A din 8 februarie 2019 a Curții de Apel București, secția a II-a penală, în baza art. 421 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., a fost respins, ca nefondat, apelul declarat de către apelantul A. împotriva sentinței penale nr. 811/18.10.2018 a Judecătoriei Sectorului 2 București, pronunțată în dosarul nr. x/2017.

În temeiul art. 275 alin. (2) C. proc. pen., a fost obligat apelantul la plata sumei de 500 RON, reprezentând cheltuielile judiciare avansate de stat.

Onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru apelant, în cuantum de 260 RON, s-a dispus a se suporta din fondurile Ministerului Justiției.

Pentru a pronunța această soluție, instanța de apel a reținut următoarele:

Prin sentința penală nr. 811 din 18.10.2018 pronunțată de Judecătoria Sectorului 2 București, în baza art. 459 alin. (5) C. proc. pen., a fost respinsă cererea de revizuire formulată de revizuentul A., ca inadmisibilă.

În temeiul art. 275 alin. (2) C. proc. pen., a fost obligat revizuentul la plata sumei de 400 RON, reprezentând cheltuieli judiciare avansate de stat.

Instanța de fond a reținut că prin cererea înregistrată la data de 10.10.2017, pe rolul Judecătoriei Sectorului 2 București, sub nr. x/2017, petentul A. a formulat contestație la executare împotriva mandatului de executare a pedepsei închisorii nr. 422/25.05.2016, emis în cadrul dosarului nr. x/2015 al Judecătoriei Sectorului 2 București, întemeiată pe dispozițiile art. 598 alin. (1) lit. d) C. proc. pen.. rap. la art. 585 din același cod.

Prin sentința penală nr. 831/16.11.2017, pronunțată de Judecătoria Sectorului 2 București în cadrul dosarului astfel format, instanța, în temeiul art. 50 rap. la art. 587 alin. (1) C. proc. pen., a declinat competența soluționării cauzei privind contestația la executare formulată de petentul condamnat A. în favoarea Judecătoriei Sectorului 4 București.

Astfel, dosarul a fost înregistrat pe rolul Judecătoriei Sectorului 4 București la data de 11.12.2017, sub nr. x/2017.

La termenul de judecată din data de 17.01.2018, stabilit în cadrul dosarului nr. x/2017 al Judecătoriei Sectorului 4 București, petentul a arătat că solicită revizuirea sentinței pronunțate în cadrul dosarului nr. x/2015

La termenul de judecată din data de 14.02.2018, stabilit în cadrul dosarului nr. x/2017 al Judecătoriei Sectorului 4 București, instanța a dispus recalificarea cererii formulate, din contestație la executare prev. de art. 598 alin. (1) lit. d) C. proc. pen., în revizuire prev. de art. 458 C. proc. pen. și a invocat excepția necompetenței teritoriale.

Astfel, prin sentința penală nr. 731/07.03.2018, pronunțată în cadrul dosarului nr. x/2017 al Judecătoriei Sectorului 4 București, astfel cum a fost îndreptată prin încheierea din data de 23.04.2018, în baza art. 458 C. proc. pen.. rap. la art. 50 C. proc. pen., s-a declinat competența de soluționare a cauzei având ca obiect revizuirea sentinței penale nr. 136/07.03.2016, pronunțată de Judecătoria Sectorului 2 București în dosarul nr. x/2015, formulată de revizuentul A., în favoarea Judecătoriei Sectorului 2 București, constatându-se totodată existența conflictului negativ de competență. Astfel, a procedat instanța la sesizarea Tribunalului București în vederea soluționării conflictului de competență.

La termenul de judecată din data de 11.05.2018, stabilit în dosarul nr. x/2017, în cadrul ședinței de judecată desfășurate la Tribunalul București, cu ocazia ultimului cuvânt, petentul a arătat că solicită revizuirea hotărârii, susținând că nu a comis fapta pentru care a fost condamnat.

Ulterior, prin încheierea din data de 14.05.2018, pronunțată în cadrul dosarului nr. x/2017, astfel cum a fost îndreptată prin încheierea din data de 09.07.2018, Tribunalul București a constatat că, în realitate, nu există un conflict negativ de competență și a dispus trimiterea cauzei având ca obiect "revizuire" spre competenta soluționare a Judecătoriei Sectorului 2 București.

Astfel, cauza a fost reînregistrară pe rolul acestei instanțe la data de 11.07.2018, redobândind numărul inițial de dosar.

La dosarul cauzei a fost atașat dosarul nr. x/2015, în care s-a pronunțat hotărârea a cărei revizuire s-a solicitat, respectiv sentința penală nr. 136 din 07.03.2016, definitivă prin decizia penală nr. 880/23.05.2016 a Curții de Apel București.

S-a constatat că, deși revizuentul a fost citat cu mențiunea de a motiva cererea de revizuire, cu arătarea cazului de revizuire pe care se întemeiază și a mijloacelor de probă în dovedirea acestuia, sub sancțiunea respingerii cererii ca inadmisibilă, acesta nu s-a conformat.

La termenul de judecată din data de 10.10.2018, instanța a pus în discuție admisibilitatea în principiu a cererii de revizuire, în conformitate cu dispozițiile art. 459 C. proc. pen., ocazie cu care petentul revizuent a arătat, în esență, că la dosar nu sunt probe, fapta nefiind săvârșită de acesta.

Analizând cererea de revizuire din prisma admisibilității în principiu, instanța a reținut următoarele:

Prin sentința penală nr. 136/07.03.2016, pronunțată de Judecătoria Sectorului 2 București în cadrul dosarului nr. x/2015, definitivă prin decizia penală nr. 880/23.05.2016 a Curții de Apel București, instanța, în temeiul art. 218 alin. (1) C. pen. cu aplic. art. 41 alin. (1) C. pen. și art. 396 alin. (10) C. proc. pen., a condamnat pe inculpatul A. la pedeapsa de 6 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de viol.

În baza art. 104 alin. (2) C. pen. rap. la art. 43 alin. (1) C. pen., a revocat liberarea condiționată din executarea pedepsei de 12 ani închisoare, aplicată inculpatului prin sentința penală nr. 1769/26.05.2006 a Judecătoriei Sectorului 4 București, definitivă prin decizia penală nr. 1598/06.11.2006 a Tribunalului București, secția I penală și a adăugat restul rămas neexecutat de 1167 zile închisoare la pedeapsa de 6 ani închisoare, stabilită în prezenta cauză, inculpatul urmând să execute în final pedeapsa de 6 ani și 1167 zile închisoare.

În plus, din cuprinsul sentinței penale anterior amintite, s-a constatat că, înainte de începerea cercetării judecătorești, în cauza anterior amintită (x/2015), inculpatul a formulat cerere de aplicare a prevederilor art. 396 alin. (10) C. proc. pen., arătând că recunoaște comiterea faptei, astfel cum a fost reținută în rechizitoriu, însușindu-și în întregime materialul probator administrat, precizând că nu dorește administrarea de noi probe.

S-a reținut că, la termenul de judecată din data de 10.10.2018, cu ocazia discutării admisibilității în principiu a cererii de revizuire, în conformitate cu dispozițiile art. 459 C. proc. pen., petentul revizuent a arătat, în esență, că la dosar nu sunt probe, fapta nefiind săvârșită de acesta.

Examinând motivele de fapt invocate de către petentul revizuent, instanța a reținut că, în drept, cererea acestuia se întemeiază pe dispozițiile art. 453 alin. (1) lit. a) C. proc. pen.. (existența unor fapte sau împrejurări ce nu au fost cunoscute de instanță la soluționarea cauzei și descoperite ulterior).

Cu toate acestea, s-a constatat că motivele de fapt invocate de petent nu se subscriu în realitate cazului de revizuire stabilit prin dispozițiile art. 453 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., cu atât mai mult nefiind incidente celelalte motive din cele expres prevăzute de lege, care să deschidă posibilitatea exercitării aceste căi extraordinare de atac.

Cu privire la cazul de revizuire prevăzut de dispozițiile art. 453 alin. (1) lit. a) C. proc. pen.. (s-au descoperit fapte sau împrejurări ce nu au fost cunoscute la soluționarea cauzei și care dovedesc netemeinicia hotărârii pronunțate în cauză), au fost avute în vedere următoarele:

Pentru reținerea acestui caz de revizuire este necesar să fie descoperite fapte sau împrejurări (fapte probatorii) noi, necunoscute de către instanță la data judecării cauzei; așadar, probele trebuie să fie noi, iar nu mijloacele de probă prin care se administrează probe deja cunoscute. Prin urmare, nu pot fi considerate fapte sau împrejurări noi: solicitarea de suplimentare a probatoriului sau de readministrare de probe; prezentarea unor considerente din care să rezulte greșita încadrare juridică a faptei ori greșita aplicare a legii penale mai favorabile sau o altă situație de fapt decurgând dintr-o modalitate diferită de evaluarea a probelor administrate.

În acest context, referitor la cazul de revizuire menționat, s-a reținut că legea se referă la situații de fapt noi, în sensul că, din diverse motive, acestea au rămas necunoscute instanței de fond și nu la mijloace de probă, ca mod de completare a dovezilor pe împrejurări deja avute în vedere și verificate; faptele probatorii trebuie să fie noi, iar nu mijloacele de probă, fiind inadmisibil ca, pe calea extraordinară a revizuirii, să se obțină o prelungire a probațiunii pentru fapte și împrejurări cunoscute și verificate de instanța care a soluționat cauza.

A mai reținut instanța că revizuentul nu a învederat nicio astfel de faptă sau împrejurare, ce ar fi putut fi necunoscută de către instanțele fondului, de natură a atrage admisibilitatea în principiu a cererii de revizuire.

Mai mult, s-a constatat că petentul revizuent nici nu a depus la dosar mijloace probatorii noi.

În plus, din cuprinsul sentinței penale a cărei revizuire s-a solicitat, s-a constatat că, înainte de începerea cercetării judecătorești în cauza anterior amintită (x/2015), inculpatul a formulat cerere de aplicare în cauză a prevederilor art. 396 alin. (10) C. proc. pen., arătând că recunoaște comiterea faptei, astfel cum a fost reținută în rechizitoriu, însușindu-și în întregime materialul probator administrat în cauză, precizând că nu dorește administrarea de noi probe în cauză.

Concluzionând, instanța de fond a reținut că revizuentul nu a învederat fapte sau împrejurări noi (privite ca fapte probatorii, iar nu ca mijloace de probă), de natură a conduce la netemeinicia hotărârii atacate.

Astfel, prin raportare la aspectele indicate anterior, în baza art. 459 alin. (5) C. proc. pen., a respins cererea de revizuire formulată de revizuentul A., ca fiind inadmisibilă, motivele de fapt invocate de acesta nefiind circumscrise niciunui caz de revizuire din cele expres prevăzute de lege prin dispozițiile art. 453 C. proc. pen.

În final, s-a reținut că petentul revizuent nu este la prima cerere de acest gen. Astfel, prin sentința penală nr. 548/04.10.2016, pronunțată de Judecătoria Sectorului 2 București, definitivă prin decizia penală nr. 1733/A/18.11.2016, instanța, în temeiul art. 459 alin. (5) C. proc. pen., a respins, ca inadmisibilă, cererea de revizuire formulată de petentul condamnat A. împotriva aceleiași hotărâri atacate în prezenta cauză, cerere întemeiată în fapt pe același motiv de revizuire (instanța de fond nu a cunoscut anumite împrejurări ale comiterii faptei).

Împotriva acestei sentințe a declarat apel revizuentul A., solicitând admiterea căii de atac în ceea ce privește cererea de revizuire, revizuirea hotărârii definitive pentru lipsa probelor de la dosarul de fond, probe ce au fost obținute ulterior condamnării sale definitive și, în acest sens, a solicitat achitarea.

Apelantul revizuent a precizat că, la dosarul cauzei, nu au existat probe suficiente pentru a fi condamnat pentru fapta pe care nu a comis-o. A precizat că are dovezi, filmări și fotografii, cu ora la care a intrat în cazinou și ora la care a ieșit.

Curtea de apel, analizând hotărârea atacată în cauză în raport cu motivele invocate și cu dispozițiile art. 417 C. proc. pen., sub toate aspectele de fapt și de drept, a apreciat că apelul este nefondat, pentru următoarele considerente:

Potrivit art. 453 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., revizuirea poate fi cerută când s-au descoperit fapte sau împrejurări care nu au fost cunoscute la soluționarea cauzei și care dovedesc netemeinicia hotărârii pronunțate în cauză.

Prin urmare, esențial pentru admisibilitatea revizuirii întemeiate pe dispozițiile art. 453 alin. (1) lit. a) din C. proc. pen. este descoperirea unor fapte sau împrejurări care nu au fost cunoscute de către instanță la data soluționării cauzei, dacă sunt apte să conducă la o soluție diametral opusă, or, în speță, în mod temeinic, instanța de fond a constatat că împrejurările invocate de revizuent nu constituie împrejurări noi, fapte probatorii noi, necunoscute de instanță la soluționarea cauzei, fiind vorba despre un înscris medico-legal din data de 12.06.2015, anterior pronunțării hotărârii de condamnare.

A fost avut în vedere că situația de fapt și înscrisul medico-legal, invocate de revizuent, au existat și la momentul pronunțării sentinței de fond și a deciziei din apel, iar condamnatul, după ce în cursul urmăririi penale a negat săvârșirea faptei, a ales să urmeze procedura simplificată a recunoașterii învinuirii în fața primei instanțe de judecată, recunoscând integral situația de fapt, astfel cum a fost reținută în rechizitoriu. De altfel, s-a constatat că înscrisul medico-legal care infirmă existența unui raport sexual normal nu ar putea conduce la o soluție diametral opusă celei de condamnare (condiție impusă de dispozițiile art. 453 alin. (1) lit. a) C. proc. pen.), în condițiile în care, în actul de sesizare, s-au reținut în sarcina inculpatului și doua acte sexuale orale, suficiente pentru a atrage încadrarea faptei în infracțiunea de viol (și cu privire la care înscrisul prezentat nu ar fi avut nicio relevanță).

Cum prin formularea unei cereri de revizuire nu se poate ajunge, în fapt, la judecarea unui al doilea apel, fie prin prelungirea probațiunii administrate în fața instanțelor de fond, fie printr-o reapreciere a probelor deja administrate, curtea de apel a apreciat că, în mod temeinic, instanța de fond a constatat că cererea este inadmisibilă.

S-a considerat că respingerea cererii de revizuire, ca inadmisibilă, în cazul în care nu se regăsesc motivele prevăzute expres de art. 453 C. proc. pen., nu constituie o ingerință nejustificată cu privire la liberul acces la justiție. Potrivit jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului (obligatorie pentru instanțele interne odată cu ratificarea Convenției de către Romania) cu privire la art. 6 din Convenție, dreptul de acces la o instanță (parte esențială a dreptului la un proces echitabil) are doua trăsături fundamentale: trebuie să fie un drept efectiv, fără a fi, însă, un drept absolut.

În hotărârea Golder c. Marii Britanii, Curtea a arătat că: «pot fi aduse restricții exercițiului acestui drept întrucât dreptul de acces, chiar prin natura sa, cere o reglementare din partea statului, reglementare care poate varia în timp și spațiu în funcție de resursele comunității și de nevoile indivizilor.» Limitările astfel aduse trebuie să respecte câteva principii. Ele trebuie să urmărească un scop legitim și să nu afecteze substanța însăși a dreptului. De asemenea, este necesară asigurarea unui raport rezonabil de proporționalitate între scopul urmărit și mijloacele alese (cauza Guérin c. Franței).

Liberul acces la justiție nu se opune existenței procedurilor extraordinare, însă necesitatea respectării principiului siguranței raporturilor juridice cere ca folosirea acestora să îmbrace un caracter excepțional, atât în ceea ce privește termenul în care pot fi promovate, cât și motivele de admisibilitate.

Instanța a reținut că, prin limitarea cazurilor în care pot fi desființate hotărâri definitive și obligatorii ale instanțelor judecătorești, se urmărește un scop legitim, și anume necesitatea siguranței raporturilor juridice și dreptul de punere în executare a acestor hotărâri, fără a fi afectată substanța însăși a dreptului (nu este interzis de principiu accesul la instanță, ci doar cu respectarea anumitor condiții) și se respectă raportul rezonabil de proporționalitate între scopul urmărit și mijloacele alese (cauzele Hornsby c. Greciei, Lunari c. Italiei, Ouzoumis c. Greciei).

Împotriva deciziei penale nr. 174/A din 8 februarie 2019 a Curții de Apel București, secția a II-a Penală, a formulat contestație contestatorul A., fără a indica motivele ce stau la baza promovării căii de atac.

La termenul din data de 25 aprilie 2019, Înalta Curte, din oficiu, a invocat excepția inadmisibilității căii de atac promovate în cauză, aceasta fiind exercitată împotriva unei hotărâri definitive.

Concluziile formulate de reprezentantul Ministerului Public, de apărătorul desemnat din oficiu pentru contestator și ultimul cuvânt al acestuia au fost expuse în partea introductivă a prezentei hotărâri, urmând a nu mai fi reluate.

Examinând actele și lucrările dosarului, Înalta Curte constată că prezenta contestație este inadmisibilă, pentru considerentele care urmează.

Dând eficiență principiului stabilit prin art. 129 din Constituție privind exercitarea căilor de atac în condițiile legii procesual penale, precum și celui privind liberul acces la justiție statuat prin art. 21 din legea fundamentală, respectiv exigențelor art. 13 din Convenția europeană pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, C. proc. pen.. a stabilit un sistem coerent al căilor de atac, același pentru toate persoanele aflate în situații juridice identice.

C. proc. pen.. reglementează hotărârile susceptibile de a fi supuse examinării, căile de atac care pot fi exercitate împotriva acestora, termenele de declarare și motivele pentru care se poate cere reformarea hotărârilor.

În speță, contestatorul A. a formulat contestație împotriva deciziei penale nr. 174/A din 8 februarie 2019 a Curții de Apel București, secția a II-a penală, prin care a fost respins, ca nefondat, apelul promovat de acesta împotriva unei hotărâri prin care i-a fost respinsă, ca inadmisibilă, o cerere de revizuire. Prin urmare, contestatorul a mai uzat anterior în cauză de o cale de atac, respectiv aceea a apelului, hotărârea prin care acesta a fost soluționat fiind definitivă, nemaiputând fi supusă niciunei căi de atac.

Astfel, dacă s-ar recunoaște promovarea unei căi de atac în alte situații decât cele prevăzute de lege, s-ar ajunge la încălcarea principiului legalității căilor de atac, consfințit prin art. 129 din Constituție, ceea ce este inadmisibil.

Pentru aceste considerente, în temeiul art. 425

1

alin. (7) pct. 1 lit. a) teza finală C. proc. pen., Înalta Curte va respinge, ca inadmisibilă, contestația formulată de contestatorul A. împotriva deciziei penale nr. 174/A din 8 februarie 2019 a Curții de Apel București, secția a II-a Penală.

În temeiul art. 275 alin. (2) C. proc. pen., contestatorul va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat, conform dispozitivului.

În temeiul art. 275 alin. (6) C. proc. pen., onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru contestator, în sumă de 313 RON, va rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibilă, contestația formulată de contestatorul A. împotriva deciziei penale nr. 174/A din 8 februarie 2019 a Curții de Apel București, secția a II-a penală.

Obligă contestatorul la plata sumei de 513 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru contestator, în sumă de 313 RON, rămâne în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 25 aprilie 2019.