ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 22.10.2025

ÎCCJ, Secția penală

HOTĂRÂRE
22.10.2025
CAMERĂ
penal
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția penală (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2025)

Ședința publică din data de 22 octombrie 2025

Deliberând asupra cauzei penale de față, în baza actelor și lucrărilor de la dosar, constată următoarele:

Prin decizia penală nr. 1024/A din 26 iunie 2025, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a II-a penală în dosarul nr. x/2025, printre altele, în ceea ce-l privește pe A. s-au dispus următoarele:

În baza art. 415 alin. (1) din C. proc. pen., s-a luat act de retragerea apelului declarat de apelantul-revizuent A. împotriva sentinței penale nr. 351 din data de 26.03.2025, pronunțată de Judecătoria Sectorului 1 București, secția Penală, în dosarul nr. x/2025.

În baza art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., a fost obligat apelantul-revizuent A. la plata sumei de 200 RON, reprezentând cheltuieli judiciare avansate de stat.

Onorariile apărătorilor desemnați din oficiu, în cuantum de 720 de RON, au rămas în sarcina statului.

Pentru a dispune această soluție, Curtea de Apel București a reținut, în esență, în ceea ce-l privește pe A., că prin sentința penală nr. 351 din data de 26.03.2025, pronunțată în dosarul nr. x/2025, Judecătoria Sectorului 1 București, secția penală, s-a luat act că petentul condamnat A. și-a retras cererea de revizuire.

Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că, printre alții, persoana condamnată A. a formulat cerere de revizuire împotriva sentinței penale pronunțate în dosarul nr. x/2023.

Examinând admisibilitatea în principiu a cererii, conform art. 459 alin. (1) și (2) din C. proc. pen., instanța a reținut că la termenul de judecată din 26.03.2025, petentul prezent și asistat de apărător desemnat din oficiu, a arătat că a formulat prezenta cerere de revizuire, dar solicită retragerea cererii.

Având în vedere faptul că formularea unei cereri de revizuire este la latitudinea persoanelor expres indicate la art. 455 alin. (1) din C. proc. pen., instanța a apreciat că persoana care a formulat contestația o poate retrage oricând în procedura admiterii în principiu. În considerarea celor expuse mai sus, instanța a luat act de manifestarea de voință a petentului.

Împotriva acestei hotărâri a declarat apel, printre alții, revizuentul A., cauza fiind înregistrată pe rolul Curții de Apel București la data de 11.04.2025, sub nr. x/2025.

Revizuentul nu a depus în scris motivele căii de atac declarate.

La termenul acordat pentru judecarea apelului s-a atașat cererea atestată de administrația Penitenciarului București-Rahova, formulată de revizuentul A., prin care a solicitat să se ia act de retragerea cererii și judecarea cauzei în lipsă.

Analizând sentința penală prin prisma căii de atac declarate, cu respectarea prevederilor art. 416-421 din C. proc. pen., Curtea a constat că aceasta este nefondată pentru următoarele considerente:

Cu privire la apelul revizuentului A., față de manifestarea de voință expresă a acestuia și văzând dispozițiile art. 415 alin. (1) din C. proc. pen., conform cărora "până la închiderea dezbaterilor la instanța de apel, persoana vătămată și oricare dintre părți își pot retrage apelul declarat", Curtea a lua act de retragerea căii de atac.

Împotriva acestei decizii, a formulat apel persoana condamnată A., fără a o motiva în scris.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală la data de 29.07.2025, fiind stabilit termen pentru soluționare la data de 22.10.2025, cu citarea apelantului și asigurarea apărării.

În fața Înaltei Curți, astfel cum s-a consemnat în partea introductivă a hotărârii, apelantul A., personal, și-a retras calea de atac.

Examinând cererea de retragere a apelului, formulată de apelantul A., Înalta Curte de Casație și Justiție urmează a lua act de manifestarea de voință a acestuia în considerarea următoarelor argumente:

Potrivit dispozițiilor art. 415 alin. (1) din C. proc. pen., până la închiderea dezbaterilor la instanța de apel, persoana vătămată și oricare din părți își poate retrage apelul declarat. Retragerea trebuie să fie făcută personal de parte sau prin mandatar special, iar dacă partea se află în stare de deținere, printr-o declarație atestată sau consemnată într-un proces-verbal de către administrația locului de deținere. Declarația de retragere se poate face fie la instanța a cărei hotărâre a fost atacată, fie la instanța de apel.

Văzând pe de o parte poziția exprimată de apelant personal, care a participat la ședința de judecată prin videoconferință, în sensul retragerii apelului exercitat, aceasta reprezentând manifestarea sa unilaterală de voință, iar pe de altă parte, că exercitarea oricărei căi de atac este guvernată de principiul disponibilității (partea care a exercitat o cale de atac fie ordinară, fie extraordinară poate să o retragă până la închiderea dezbaterilor), urmează să ia act de poziția părții.

Pe cale de consecință, dând eficiență principiului disponibilității, Înalta Curte va lua act de retragerea apelului formulat de apelantul A. împotriva deciziei nr. 1024/A din 26 iunie 2025, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a II-a penală.

Totodată, în baza art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., având în vedere că se află în culpă procesuală, apelantul va fi obligat la plata sumei de 300 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

În temeiul art. 275 alin. (6) din C. proc. pen. onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu în cuantum de 377 RON, va rămâne în sarcina statului.

La evaluarea cuantumului onorariului cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru serviciile de asistență judiciară prestate în cauză, Înalta Curte are în vedere dispozițiile art. 5 alin. (1) lit. q) din Actul Adițional nr. 2 la Protocolul din 16.04.2025, potrivit cărora valoarea onorariului pentru asistența juridică acordată în alte cazuri decât cele menționate anterior [n.r. la art. 5 alin. (1) lit. a)-p) din același act], la solicitarea organelor de urmărire penală, a judecătorului de cameră preliminară sau a locurilor de detenție, în condițiile legii penale, este de 377 RON, iar nu onorariul stipulat la art. 5 alin. (1) lit. j) din același act, prevăzut pentru căile extraordinare de atac, întrucât A. a formulat în cauză, în mod succesiv, o cale ordinară de atac, neprevăzută de lege.

Ia act de retragerea apelului formulat de apelantul A. împotriva deciziei penale nr. 1024/A din 26 iunie 2025, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a II-a penală.

Obligă apelantul la plata sumei de 300 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în cuantum de 377 de RON, rămâne în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 22 octombrie 2025.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2025-11-26
0,99
ÎCCJ, Secția penală
Ședința publică din data de 26 noiembrie 2025 Deliberând asupra căii de atac de față, în baza actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin decizia penală nr. 1208/A din 16 iulie 2025 pronunțată în dosarul nr. x/2025 de Curtea
ÎCCJ 2025-10-22
0,98
ÎCCJ, Secția penală
Ședința publică din data de 22 octombrie 2025 Deliberând asupra cauzei penale de față, în baza actelor și lucrărilor de la dosar, constată următoarele: Prin decizia penală nr. 964/A din 17 iunie 2025, pronunțată de Curtea de Apel București,
ÎCCJ 2025-03-05
0,98
ÎCCJ, Secția penală
Ședința publică din data de 05 martie 2025 Deliberând asupra admisibilității în principiu a cererii de recurs în casație formulate de recurentul A., în baza actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 114
ÎCCJ 2025-11-26
0,97
ÎCCJ, Secția penală
Ședința publică din data de 26 noiembrie 2025 Deliberând asupra căii de atac de față, în baza actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin decizia penală nr. 1003/A din 24 iunie 2025 pronunțată în dosarul nr. x/2025 de Curtea
ÎCCJ 2023-12-21
0,97
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 863/2023
Ședința publică din data de 21 decembrie 2023 Asupra cauzei penale de față, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 156/F din 30 august 2023 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a II-a penală, în dosarul nr. x/2023, în baza
Sursă