ÎCCJ, Secția penală

Decizia nr. 422/A/2016

Asupra apelului de față, în baza actelor dosarului, constată următoarele:

Prin

sentința penală nr. 47/F din data de 21 martie 2016 pronunțată de Curtea de Apel București, secția I penală, în baza art. alin. (5) C. proc. pen., a fost respinsă, ca inadmisibilă în principiu cererea de revizuire a sentinței penale nr. 383 din data de 19 decembrie 2014 a Curții de Apel București formulată de petentul condamnat A., fiind totodată, obligat petentul la plata cheltuielilor judiciare către stat.

Pentru a dispune astfel, în esență, Curtea de Apel București a avut în vedere faptul că la data de 4 februarie 2016, condamnatul A. a solicitat revizuirea sentinței penale nr. 383 din 19 decembrie 2014 pronunțată de Curtea de Apel București, secția I penală, arătând că instanța nu a avut în vedere, la pronunțarea hotărârii, probele din dosarul cauzei și a reținut o situație de fapt eronată, care a determinat pronunțarea unei soluții greșite de condamnare în pofida nevinovăției sale, făcând trimitere la contractul de asistență juridică învestit cu formulă executorie, care nu a fost analizat în mod just de instanțe. În drept, cererea a fost întemeiată pe disp. art. 453 alin. (1) lit. a) C. proc. pen.

S-a reținut că prin sentința penală a cărei revizuire se solicită, în baza art. 244 alin. (1), (2) C. pen. a fost condamnat inculpatul A., la pedeapsa de 1 an și 6 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune și pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a), b), g) (cu referire la activitatea de avocat) N.C.P. pe o durată de 2 ani, precum și interzicerea exercitării drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a), b), g) (cu referire la activitatea de avocat) N.C.P. ca pedeapsă accesorie.

În baza art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005, a fost condamnat inculpatul la pedeapsa de 2 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală și s-a aplicat pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a), b), g) (cu referire la activitatea de avocat) N.C.P. pe o durată de 2 ani, precum și interzicerea exercitării drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a), b), g) (cu referire la activitatea de avocat) N.C.P. ca pedeapsă accesorie.

În baza art. 38 alin. (1), 39 lit. a) lit. b) N.C.P. s-a aplicat pedeapsa cea mai grea, respectiv 2 ani închisoare, la care s-a adăugat o treime din pedeapsa de 1 an și 6 luni închisoare (reprezentând 6 luni închisoare), dispunându-se ca în final inculpatul să execute 2 ani și 6 luni închisoare.

În baza art. 45 alin. (3) lit. a) N.C.P. s-a aplicat pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a), b), g) (cu referire la activitatea de avocat) N.C.P. pe o durată de 2 ani, pedeapsă care se execută, conform art. 68 alin. (1) lit. c) N.C.P., după executarea pedepsei principale.

În baza art. 45 alin. (5) rap. la art. 45 alin. (3) N.C.P. s-a aplicat pedeapsa accesorie vizând interzicerea exercitării drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a), b), g) (cu referire la activitatea de avocat) N.C.P., pe durata executării pedepsei principale conform art. 65 alin. (3) N.C.P.

În baza art. 12 din Legea nr. 241/2005, după rămânerea definitivă a hotărârii, inculpatul nu poate fi fondator, administrator, director sau reprezentant legal al unei societăți comerciale.

În baza art. 13 din Legea nr. 241/2005, s-a dispus, la data rămânerii definitive a hotărârii, comunicarea către Oficiului Național al Registrului Comerțului a unei copii a dispozitivului hotărârii judecătorești definitive.

În baza art. 16 alin. (1) lit. b) C. proc. pen. a fost achitat inculpatul pentru săvârșirea infracțiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată prev. de art. 322 N.C.P. cu aplic. art. 35 alin. (1) N.C.P. (6 acte materiale).

În baza art. 397 alin. (1) rap. la art. 25 alin. (1) C. proc. pen., art. 998 C. civ., a fost admisă acțiunea civilă formulată de partea civilă SC B. SRL și obligat inculpatul la plata către aceasta a sumei de 2.186.569,1 lei actualizată cu rata inflației de la data de 27 noiembrie 2008 și până la achitarea integrală a debitului, sumă reprezentând daune materiale.

A fost respinsă acțiunea civilă formulată de partea civilă Statul Român - prin Ministerului Finanțelor Publice - Agenția Națională de Administrație Fiscală - Direcția Generală a Finanțelor Publice a mun. București ca neîntemeiată.

S-au menținut măsurile asiguratorii luate în cursul urmăririi penale prin ordonanța din data de 11 aprilie 2012 vizând poprirea sumelor de bani prezente și viitoare din conturile deschise la SC C. SA și SC D. SA pe numele inculpatul precum și măsura sechestrului asupra bunului imobil - apartamentul, situat în București, sector 6 dispusă prin ordonanța din data de 04 octombrie 2012.

În baza art. 25 alin. (3) C. proc. pen., a fost desființat parțial înscrisul intitulat contract de asistență juridică nr. 164.357 din data de 12 octombrie 2007, respectiv anulează mențiunea dar nu mai puțin de 400.000 euro (patru sute mii) la cursul Băncii Naționale a României efectuată plata în ziua încheierii tranzacției respectiv încheierii contractului de vânzare cumpărare aflată la art. 2 din contract. (fila 231 vol. I dup).

Sentința a rămas definitivă prin decizia penală din data de 7 octombrie 2015 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, prin care a fost admis apelul declarat de inculpatul A.. Totodată, a fost desființată în parte sentința penală apelată, și, în consecință, a fost înlăturată aplicarea art. 38 alin. (1) și art. 39 alin. (1) lit. b) C. pen. și repuse în individualitatea lor pedepsele aplicate inculpatului pentru fiecare infracțiune.

Astfel, în baza art. 396 alin. (5) C. proc. pen. raportat la art. 16 lit. b) C. proc. pen. a fost achitat inculpatul A. pentru săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală prev. de art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005, înlăturată aplicarea art. 12 și art. 13 din Legea nr. 241/2005.

Totodată, în baza art. 386 C. proc. pen. a fost schimbată încadrarea juridică a faptei săvârșite de inculpat, din infracțiunea de înșelăciune prev. de art. 244 alin. (1), (2) C. pen., în infracțiunea de înșelăciune prev. de art. 244 alin. (1) C. pen. și condamnat inculpatul la pedeapsa de 1 an închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune.

În baza art. 67 alin. (1), (2) C. pen. s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a), b), g) (cu referire la activitatea de avocat) C. pen. pe o durată de 1 an, pedeapsă care se execută, conform art. 68 alin. (1) lit. c) C. pen., după executarea pedepsei principale.

În baza art. 65 alin. (1) C. pen. s-a interzis inculpatului exercitarea drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a), b), g) (cu referire la activitatea de avocat) C. pen. ca pedeapsă accesorie, pe durata executării pedepsei principale.

S-au menținut celelalte dispoziții ale sentinței penale, fiind respinse, ca nefondate, apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București și de partea civilă Ministerul Finanțelor Publice - Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Generală a Finanțelor Publice a Municipiului București împotriva aceleiași hotărâri.

S-a reținut, în esență, că la data de 19 iunie 2008, cu ocazia formulării cererii de executare silită împotriva persoanei vătămate SC B. SRL, inculpatul a indus în eroare martorul F., executor judecătoresc, susținând în mod nereal că și-a îndeplinit obligația prevăzută în contractul de asistență juridică din data de 12 octombrie 2007, contract care ar fi fost prelungit tacit după termenul menționat în cuprinsul său, implicându-se în încheierea contractului de vânzare - cumpărare dintre persoana vătămată și SC E. SRL și, prin urmare, având dreptul la onorariul stabilit în contract, în susținerea afirmațiilor sale folosind fără drept contractul de vânzare-cumpărare încheiat de cele două părți, obținând în această modalitate executarea silită a persoanei vătămate și transferul sumei de 2.159.854,75 lei din contul acesteia în cel al cabinetului de avocat.

Analizând cererea sub aspectul admisibilității în principiu, Curtea de Apel București a avut în vedere dispozițiile art. 459 C. proc. pen., precum și dispozițiile art. 453 C. proc. pen., care reglementează cazurile în care se poate face revizuire.

Instanța învestită cu soluționarea căii extraordinare de atac a menționat că în cererea formulată de petent, în pofida opiniei sale în sensul existenței unor împrejurări necunoscute și neanalizate anterior de instanțele de judecată care s-au pronunțat asupra vinovăției, motivele invocate nu se regăsesc printre aceste cazuri care sunt limitativ prevăzute de legiuitor.

S-a arătat, astfel, raportat la situația de fapt succint menționată anterior, că în analiza apărărilor inculpatului, instanța de fond a făcut ample referiri la contractul invocat de revizuent, a analizat memoriile depuse și concluziile formulate de acesta raportat la executarea contractului, iar referitor la faptul că s-ar fi adresat unui executor judecătoresc pentru obținerea sumei de bani menționate în contractul de asistență juridică, a reținut că, aceasta nu este o împrejurare contestată, rezultând din mai multe probe administrate în cauză, respectiv declarația inculpatului, cererea adresată de acesta biroului executorului judecătoresc F. privind executarea silită, hotărârile judecătorești care demonstrează demersurile efectuate începând cu formularea cererii de învestire cu formulă executorie a contractului de asistență juridică și până la transferul efectiv al sumei de bani în contul cabinetului de avocat. În același sens s-au reținut și declarațiile executorului judecătoresc, martorul F., care a confirmat că inculpatul i-a solicitat punerea în executare a contractului de asistență juridică învestit cu formulă executorie de instanța judecată.

Așadar, Curtea de Apel București a observat că împrejurările invocate raportat la învestirea cu formulă executorie a contractului nu pot constitui în nici un caz împrejurări noi, care să nu fi fost avute în vedere de instanța care l-a condamnat pe revizuent, acestea fiind chestiuni care vizează fondul cauzei, asupra cărora instanța de judecată competentă s-a pronunțat, nefiind permis a se rejudeca raportul de drept, în absența incidenței unui caz dintre cele limitativ prevăzute, în cadrul căii extraordinare de atac, cu atât mai mult cu cât toate aceste aspecte au fost invocate în fața instanțelor care s-au pronunțat asupra vinovăției petentului pe fond.

În consecință, reținând că motivele invocate de petent nu îndeplinesc condițiile prevăzute de legiuitor pentru admiterea în principiu a cererii de revizuire, față de disp. art. 459 alin. (3) lit. b) și respectiv art. 456 alin. (2) C. proc. pen., s-a dispus, în baza art. alin. (5) C. proc. pen., respingerea ca inadmisibilă în principiu a cererii de revizuire a sentinței penale nr. 383 din data de 19 decembrie 2014 a Curții de Apel București formulată de petentul condamnat A.

Împotriva acestei soluții, revizuentul A. a formulat apel, cauza fiind înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, la data de 07 aprilie 2016.

Cu prilejul dezbaterilor, la termenul din 28 octombrie 2016, apărătorul desemnat din oficiu pentru apelant și apelantul personal au solicitat admiterea apelului de față, desființarea hotărârii atacate, cu consecința admiterii în principiu a cererii de revizuire, pentru motivele pe larg expuse în cuprinsul practicalei prezentei decizii.

Examinând apelul formulat, în baza actelor și lucrărilor din dosar și în raport cu criticile formulate, Înalta Curte constată că acesta este nefondat, pentru următoarele considerente:

Înalta Curte constată că revizuentul A. a formulat cerere de revizuire a sentinței penale nr.

383 din 19 decembrie 2014 pronunțată de Curtea de Apel București, secția I penală,

solicitând, în esență, să se constate că a fost c

ondamnat pentru o faptă de a cărei comitere nu se face vinovat, întrucât astfel cum rezultă din dovezile noi indicate, respectiv prin atașarea Dosarelor

nr. x/302/2008 al Judecătoriei sectorului 5 București și Dosarul nr. x/3/2008 al Tribunalului București, secția a III-a civilă,

rezultă legalitatea contractului de asistență juridică învestit cu formulă executorie, ceea ce demonstrează reținerea unei situații de fapt eronate, precum și nevinovăția sa, în consecință, fiind pronunțată o soluție greșită de condamnare în ceea ce îl privește.

Revizuirea constituie o cale extraordinară de atac care poate fi exercitată împotriva hotărârilor judecătorești definitive pronunțate de instanțele penale, având caracterul unei căi de atac de retractare care permite instanței penale să revină asupra propriei sale hotărâri și, în același timp, caracterul unei căi de atac de fapt, prin care sunt constatate și înlăturate erorile judiciare în rezolvarea cauzelor penale.

În speță, revizuentul A. a invocat cazul de revizuire prev. de art. 453 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., care privește situația când s-au descoperit fapte sau împrejurări ce nu au fost cunoscute la soluționarea cauzei și care dovedesc netemeinicia hotărârii pronunțate în cauză.

Conform art. 453 alin. (4) C. proc. pen., cazul prevăzut la alin. (1) lit. a) constituie motiv de revizuire dacă pe baza faptelor sau împrejurărilor noi se poate dovedi netemeinicia hotărârii de condamnare, de renunțare la aplicarea pedepsei, de amânare a aplicării pedepsei ori de încetare a procesului penal.

Așadar, pentru a fi incident cazul de revizuire prevăzut de art. 453 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., trebuie să fie descoperite fapte sau împrejurări (fapte probatorii) noi, necunoscute de către instanță la data judecării cauzei care să ducă, singure sau prin corobo­rarea cu alte probe la dovedirea netemeiniciei hotărârii de achitare, de încetare a procesului penal ori de condamnare, ceea ce presupune pronunțarea unei soluții diametral opuse celei care a fost dispusă prin hotărârea a cărei revizuire se cere.

Prin urmare, potrivit temeiului de drept invocat de condamantul revizuent

A., trebuie să fie noi faptele sau împrejurările invocate, de natură a stabili existența unei erori judiciare și a conduce la o altă soluționare a cauzei, iar nu mijloacele care probează fapte sau împrejurări cunoscute de instanță la soluționarea cauzei.

Or, astfel cum se poate concluziona în cauză, faptele sau împrejurările noi invocate de revizuent țin, în opinia sa, de dovezile existente în cadrul celor două dosare civile menționate, de împrejurarea că prin probațiunea existentă în aceste două dosare civile s-ar demonstra legalitatea și valabilitatea contractului de asistență juridică, faptul că nu a existat o inducere în eroare, că probele vizează însuși conținutul concret al infracțiunii pentru care a fost condamnat, în fine, ar face dovada nevinovăției sale și greșitei condamnări.

Din această perspectivă însă, Înalta Curte constată că faptele și împrejurările expuse de revizuent nu sunt noi, ele au fost cunoscute instanțelor din ciclul procesual în care a fost pronunțată hotărârea atacată. Așadar, sub acest aspect, în mod corect instanța de fond a reținut cu privire la aceste probe că ele nu prezintă caracter de noutate în condițiile în care

împrejurările invocate cu privire la învestirea cu formulă executorie a contractului de asistență juridică nu sunt în nici un caz împrejurări noi, ci sunt aspecte care vizează fondul cauzei și au fost avute în vedere de instanță în aprecierea vinovăției inculpatului.

Atât în cuprinsul hotărârii instanței de fond, sentința penală nr. 383 din 19 decembrie 2014 a Curții de Apel București, cât și în decizia instanței de apel - Decizia nr. 342/A din 07 octombrie 2015 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, instanțele au făcut referiri la probele care fac dovada demersurilor inculpatului privind învestirea cu formulă executorie a contractului de asistență juridică, respectiv cererea inculpatului adresată executorului judecătoresc, cererea formulată de inculpat după admiterea recursului împotriva încheierii prin care s-a dispus suspendarea executării silite, inclusiv referiri la hotărârile judecătorești care au demonstrat aceste demersuri, culminate cu virarea sumei de bani respective în contul cabinetului de avocat.

Astfel, s-a reținut în hotărârea definitivă de condamnare pronunțată în cauză că, în continuarea demersurilor sale în vederea obținerii sumei de bani menționată ca onorariu în contractul de asistență juridică, la data de 19 mai 2008, inculpatul A. a solicitat Judecătoriei sector 5 învestirea cu formulă executorie a acestui contract de asistență juridică, iar ulterior admiterii cererii inculpatul s-a adresat biroului executorului judecătoresc F. cu o cerere de executare silită împotriva persoanei vătămate.

Or, în atare situație, nu se poate susține faptul că instanțele care au dispus condamnarea inculpatului A. nu au avut cunoștință de înscrisurile la care inculpatul a făcut referire prin prezenta cerere de revizuire, nefiind nicidecum vorba de înscrisuri, împrejurări sau fapte noi în accepțiunea cazului de revizuire invocat în cauză.

Astfel, se constată că apelantul revizuent a reiterat împrejurările deja analizate de către instanță la pronunțarea sentinței penale a cărei retractare se urmărește, în concret,

împrejurările invocate de revizuent care fac, în opinia sa, dovada netemeiniciei hotărârii de condamnare, reprezintă în realitate mijloace de probă pe care inculpatul dorește să le supună atenției în prezenta cale extraordinară de atac și care în viziunea acestuia fac dovada nevinovăției sale, tinzându-se spre o soluție de achitare în ceea ce îl privește.

Or, modul de interpretare al probelor, care în opinia revizuentului este diferit de cel al instanței care a dispus condamnarea sa, cu referire la valabilitatea contractului de asistență juridică despre care a susținut că nu a fost anulat nici de instanțele civile și nici de instanțele penale, nu constituie fapte sau împrejurări noi de natură a stabili existența unor erori judiciare, ci de fapt, reprezintă nemulțumirea condamnatului revizuent în aprecierea probatoriului administrat în cauză.

În ciclurile procesuale parcurse în speță, instanțele de judecată au avut în vedere întreg materialul probator administrat în cauză și care au stat la baza soluției de condamnare, aspectele legate de vinovăție fiind analizate de instanțele ce au soluționat fondul cauzei, respectiv apelul, și care, în limitele efectului devolutiv au analizat toate apărările inculpatului, iar în procesul de individualizarea judiciară, le-au avut în vedere la pronunțarea soluției de condamnare a inculpatului revizuent A.

În plus, astfel cum rezultă din actele dosarului, instanța a încuviințat depunerea, în copie, a dosarelor civile la care revizuentul a făcut trimitere, ca și împrejurarea nouă, respectiv dosarul de învestire cu formulă executorie a contractului de asistență juridică, Dosar nr. x/302/2008 al Judecătoriei sectorului 5 București și Dosarul nr. x/3/2008 al Tribunalului București, secția a III-a civilă, reținând, în concluzie,

că motivele invocate de revizuent nu îndeplinesc condițiile prevăzute de legiuitor pentru admiterea în principiu a cererii de revizuire, față de dispozițiile art. 459 alin. (3) lit. b) și art. 456 alin. (2) C. proc. pen.

Așa cum s-a arătat, prin calea extraordinară de atac a revizuirii nu pot fi reapreciate probele și nici nu pot fi administrate noi probe în prelungirea celor deja avute în vedere la pronunțarea sentinței și a hotărârii de control judiciar.

Înalta Curte

subliniază că în accepțiunea textului de lege invocat ca și temei al cererii de revizuire, doar faptele și împrejurările trebuie să fie noi, nu și mijloacele de probă prin care se administrează probe cu privire la fapte deja cunoscute.

Or, în condițiile în care actele menționate de revizuentul A. nu fac dovada existenței unor fapte sau împrejurări în sensul prevederilor art. 453 alin. (1) lit. a) C. proc. pen. coroborat cu alin. (4) al aceluiași articol, Înalta Curte, în acord cu instanța de fond, reține că aspectele invocate de revizuent nu pot

constitui temei de admitere a cererii de revizuire.

În concluzie, contrar susținerilor revizuentului condamnat și astfel cum în mod corect a reținut și Curtea de Apel București

examinând, în temeiul dispozițiilor art. 459 C. proc. pen., admisibilitatea în principiu a cererii de revizuire

, i

nstanța de control judiciar constată că, în ceea ce privește condiția prev. de art. 459 alin. (3) lit. e) C. proc. pen., referitoare la aptitudinea faptelor și mijloacelor de probă în baza cărora este formulată cererea, de a conduce, în mod evident, la stabilirea existenței unor temeiuri legale ce permit revizuirea, aceasta nu este îndeplinită.

Pentru considerentele anterior expuse, apreciind legală și temeinică hotărârea atacată, Înalta Curte de Casație și Justiție va respinge, ca nefondat, apelul declarat de revizuentul A. împotriva sentinței penale nr. 47/F din data de 21 martie 2016 pronunțată de Curtea de Apel București, secția I penală.

În temeiul art. 275 alin. (2) C. proc. pen., va obliga apelantul condamnat revizuent la plata cheltuielilor judiciare către stat, iar potrivit art. 275 alin. (6) C. proc. pen., onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu se va plăti din fondul Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, apelul declarat de revizuentul A. împotriva sentinței penale nr. 47/F din data de 21 martie 2016 pronunțată de Curtea de Apel București, secția I penală.

Obligă apelantul condamnat revizuent la plata sumei de 200 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în cuantum de 260 lei, se plătește din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 28 octombrie 2016.