ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție

ÎCCJ

ÎCCJ, Secția penală

CAMERĂ

penal

RĂSFOIEȘTE: Înalta Curte de Casație și Justiție
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro

Citează această cauză

ÎCCJ, Secția penală (Înalta Curte de Casație și Justiție)

Decizia nr. 247/A/2016

Deliberând asupra apelurilor declarate de inculpata A. și partea civilă B., constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 36/PI din 11 februarie 2016 a Curții de Apel Timișoara, secția penală, pronunțată în Dosarul nr. x/59/2015, în temeiul art. 244 alin. (2) C. pen. cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen., art. 36 alin. (1) C. pen., art. 396 alin. (1) C. proc. pen. și art. 5 C. pen., a fost condamnată inculpata A., la pedeapsa de:

1 (un) an închisoare,

pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune.

În temeiul art. 67 alin. (1) C. pen. a fost aplicată inculpatei pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 66 lit. a), b) și g) (exercitarea profesiei de avocat) C. pen. pe o perioadă de 3 ani.

În baza art. 65 alin. (1) C. pen., s-a interzis inculpatei exercițiul drepturilor prev. de art. 66 lit. a), b) și g) (exercitarea profesiei de avocat) C. pen. pe durata și în condițiile art. 65 alin. C. pen.

În baza art. 97 alin. (1) C. pen., s-a dispus anularea suspendării executării pedepsei sub supraveghere de 2 ani închisoare, aplicată inculpatei prin sentința penală nr. 159 din 29 iulie 2014 de Curtea de Apel Timișoara în Dosar nr. x/59/2014, astfel cum a fost modificată prin Decizia penală nr. 353/A din 31 octombrie 2014 a Înaltei Curți de Casație și Justiție.

În temeiul dispozițiilor art. 38 alin. (1) și art. 39 alin. (1) lit. b) C. pen., s-a aplicat inculpatei pedeapsa cea mai grea de 2 ani închisoare la care s-a adăugat un spor de o treime din pedeapsa aplicată prin prezenta sentință, pedeapsa rezultantă fiind de:

- 2 (doi) ani și 4 (patru) luni închisoare.

În baza art. 91 C. pen. și art. 97 alin. (2) C. pen., s-a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere stabilește un termen de supraveghere de 4 ani, calculat conform dispozițiilor art. 97 alin. (2) C. pen. de la data de 31 octombrie 2014.

În baza art. 93 alin. (1) C. pen. a fost obligată inculpata ca pe durata termenului de supraveghere să respecte următoarele măsuri de supraveghere:

a) să se prezinte la Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul Timiș, la datele fixate de acesta;

b) să primească vizitele consilierului de probațiune desemnat cu supravegherea sa;

să anunțe, în prealabil, schimbarea locuinței și orice deplasare care depășește 5 zile;

să comunice schimbarea locului de muncă;

să comunice informații și documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existență.

să nu părăsească teritoriul României, fără acordul instanței

În baza art. 93 alin. (2) lit. b) C. pen., s-a impus inculpatei să frecventeze un program de reintegrare socială derulat de către serviciul de probațiune.

În baza art. 93 alin. (3) C. pen., s-a stabilit ca pe parcursul termenului de supraveghere, inculpata să presteze o muncă neremunerată în folosul comunității în cadrul SC C. SA și respectiv D. din Timișoara-E., pe o perioadă de 60 de zile lucrătoare.

În baza art. 404 alin. (2) C. proc. pen. și art. 91 alin. (4) C. pen. s-a atras atenția inculpatei asupra dispozițiilor art. 96 C. pen., respectiv că nerespectarea, cu rea-credință a măsurilor de supraveghere și neexecutarea obligațiilor impuse de instanță ori stabilite de lege, precum și săvârșirea în termenul de supraveghere a unei infracțiuni are drept urmare revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere, cu consecința executării în întregime a pedepsei.

Supravegherea executării obligațiilor prevăzute în art. 93 alin. (2) lit. b), alin. (3) C. pen. se face de Serviciul de probațiune de pe lângă Tribunalul Timiș.

S-a decis că pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 66 lit. a), b) și g) (exercitarea profesiei de avocat) C. pen. se va executa potrivit art. 68 alin. (1) lit. b) C. pen., începând cu data rămânerii definitive a prezentei

hotărâri.

În baza art. 404 alin. (4) lit. a) C. proc. pen. și art. 72 C. pen., s-a dedus din pedeapsa aplicată durata reținerii din data de 28 aprilie 2014 și a arestului preventiv de la data de 29 aprilie 2014 la 31 octombrie 2014.

În baza art. 19, art. 97 alin. (1) C. proc. pen., raportat la art. 1357 și urm. din C. civ., s-a admis, în parte, acțiunea civilă formulată de partea civilă B., sens în care a fost obligată inculpata la plata către partea civilă a sumei de 21.904, 22 lei cu titlu de daune materiale și s-a respins, în rest, acțiunea.

În temeiul art. 274 alin. (1) C. proc. pen., a fost obligată inculpata la plata sumei de 1.000 lei, cheltuieli judiciare către stat.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a constatat că prin rechizitoriul întocmit de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timișoara la data de 22 octombrie 2010 în Dosarul nr. x/P/2008 a fost trimisă în judecată, în stare de libertate, inculpata A. pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune în formă continuată prev. de art. 244 C. pen. cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. și art. 5 C. pen.

De asemenea, prin același rechizitoriu s-a dispus clasarea cauzei în ceea ce privește săvârșirea infracțiunii de înșelăciune în formă continuată prev. de art. 244 C. pen. cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. și art. 5 C. pen. de către A., constând în actele materiale de însușire de către aceasta a sumei de 700-800 lei, a sumei de 8.885 lei, a sumei de 4.375 lei și a sumei de 4.375 lei, reclamate de persoana vătămată și cu privire la care nu s-a dispus trimiterea acesteia în judecată.

În fapt,

s-a reținut că prin plângerea formulată persoana vătămată B. a reclamat săvârșirea infracțiunii de înșelăciune de către avocata A., constând în pretinderea și primirea unor sume de bani în scopul promovării unor acțiuni în justiție, urmate de o stare de pasivitate din partea inculpatei, respectiv în lipsa oricărui demers juridic și în amăgirea persoanei vătămate sub diferite pretexte în scopul încasării altor sume de bani.

Persoana vătămată (în privința căreia s-a constatat că locuiește câteva luni pe an în Germania) a arătat în cuprinsul plângerii penale și în declarațiile ulterioare că, în urma decesului soțului ei în anul 2004, a considerat că aceasta se datorează unei grave neglijente a doctorului K. și a intenționat să deschidă un proces împotriva acestuia pentru malpraxis, astfel încât, la sfârșitul anului 2004-începutul anului 2005 a contactat-o pe numita A., despre care știa că este avocată. Totodată, aceasta a mai declarat că i-a dat inculpatei mai multe sume de bani până în cursul anului 2014 când a realizat că a fost înșelată de aceasta, întrucât pe rolul instanțelor nu se afla niciun proces inițiat în numele ei.

Prin ordonanța din data de 03 septembrie 2014 s-a dispus începerea urmăririi penale cu privire la săvârșirea infracțiunii de înșelăciune în formă continuată prev. de art. 244 C. pen. cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. și art. 5 C. pen.,

constând în aceea că numita A. în perioada 2004-2014, în continuarea aceleiași rezoluții infracționale, a indus în eroare persoana vătămată B. și a încasat în calitate de avocat (deși era suspendată prin Decizia Baroului București nr. 3156 din 07 noiembrie 2005) de la acesta suma totală de 34.864.22 lei în vederea promovării mai multor acțiuni injustiție și a reprezentării în cadrul unor proces civile, fără a îndeplini niciun act conform înțelegerii dintre părți, respectiv fără a promova aceste acțiuni și fără a o reprezenta.

Prin ordonanța din data de 27 iulie 2015 s-a dispus ca urmărirea penală să se efectueze cu privire la suspecta A., pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune în formă continuată prev. de art. 244 C. pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. și art. 5 C. pen., iar prin ordonanța din data de 21 octombrie 2015 s-a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale față de aceasta.

În cuprinsul actului de sesizare, s-a reținut că din analiza probatoriului administrat în cauză (declarația suspectei/inculpatei, declarațiile părții vătămate, chitanțele depuse în copie la dosar de partea vătămată, declarațiile martorilor) rezultă că în perioada 2009-2013, în continuarea aceleiași rezoluții infracționale, inculpata a indus în eroare persoana vătămată B. și a încasat de la acesta în calitate de avocat (deși era suspendată) mai multe sume de bani în vederea promovării mai multor acțiuni injustiție și a reprezentării în cadrul unor proces civile, fără a îndeplini vreun act conform înțelegerii dintre părți, respectiv fără a promova aceste acțiuni și fără a o reprezenta.

Partea vătămată B. a declarat că i-a predat inculpatei A. următoarele sume de bani (prezentând copiile unor înscrisuri/chitanțe): suma de 3.984,13 lei, conform chitanței, din data de 30 octombrie 2009; suma de 3.984,13 lei, conform chitanței, din 02 noiembrie 2009 și suma de 4.090 lei, conform chitanței, din 12 februarie 2010, achitate pentru presupusa introducere și susținere a unei acțiuni civile în răspundere civilă pentru malpraxis îndreptată împotriva dr. K. Pe aceste chitanțe era menționat faptul că sumele plătite reprezintă contravaloarea taxelor de judecată, iar inculpata i-a spus părții vătămate că sumele plătite reprezintă taxa de timbru; suma de 7.000 lei, conform unei chitanțe de mână, achitată la data de 05 septembrie 2011 pentru ca inculpata „să finalizeze procedurile în acest dosar"; suma de 845,96 lei, achitată pentru ca inculpata să introducă o acțiune în pretenții împotriva unui vecin și suma de 300 lei, achitată pentru a introduce o notificare împotriva Asociației de proprietari, părțile întocmind un înscris la data de 30 octombrie 2009 ce conține un calcul al acestor sume și ce reprezintă ele; suma de 1.700 lei, achitată conform chitanței întocmită de părți la data de 14 august 2013, pentru promovarea de către inculpată a unui recurs civil împotriva sentinței pronunțată în Dosarul civil nr. x/325/2012-în total 21.904,22 lei. S-a constatat că, susținerile persoanei vătămate că i-a mai predat inculpatei și următoarele sume de bani, fără a întocmi însă vreun înscris: suma de aproximativ 700-800 lei, achitată în cursul anilor 2005-2006, pentru

introducerea unei plângeri penale împotriva dr. K., suma de 8.885 lei pentru acțiunea de malpraxis, suma de 4.375 lei pentru acțiunea în pretenții, suma de 4.375 lei pentru acțiune împotriva asociației de proprietari nu sunt sprijinite de alte mijloace de probă.

În faza de urmărire penală inculpata nu a recunoscut săvârșirea faptelor, declarând că în cursul anului 2005, după ce a fost suspendată din profesia de avocat, a înființat împreună cu concubinul ei, numitul F., SC G. SRL, în care îndeplinea și funcția de administrator; societatea avea ca obiect de activitate principal recuperarea creanțelor persoanelor fizice și juridice și a avut ca și angajate pe funcția de jurist și pe martorele H., I. și J.

Conform declarațiilor inculpatei, aceasta a cunoscut-o pe persoana vătămată B. de mai mulți ani, iar banii pe care i-a încasat de la acesta reprezintă, în esență, contravaloarea serviciilor de consultanță pe care i le-a oferit, în vederea soluționării litigiilor pe care le avea cu diverși chiriași, vecini etc. Inculpata a recunoscut faptul că nu a existat nici un contract încheiat între SC G. SRL și persoana vătămată și că sumele încasate nu au fost evidențiate în contabilitatea societății și nu a oferit vreo explicație plauzibilă pentru faptul că pe chitanțele întocmite se menționează că sumele încasate ar reprezenta contravaloarea unor taxe de judecată, susținând doar că în realitate aceste sume au fost achitate pentru consultațiile juridice oferite persoanei vătămate.

Audiată fiind în faza de urmărire penală, martora H. a declarat că a văzut-o de mai multe ori pe persoana vătămată împreună cu inculpata, dar că nu a existat vreo acțiune civilă introdusă în numele acesteia pe rolul instanțelor de judecată și că în cursul lunii aprilie 2014 sau mai 2014, la solicitarea persoanei vătămate, a verificat pe portalul instanțelor de judecată un număr de dosar cu privire la care aceasta spunea că i-a fost indicat de inculpată, fără a identifica însă niciun dosar pe rolul instanțelor în care persoana vătămată să dețină calitatea de reclamanta.

Numita J. a declarat în prima fază procesuală că are cunoștință de faptul că persoana vătămată i-a plătit mai multe sume de bani inculpatei fără a cunoaște ce reprezintă acestea și că în cursul lunii aprilie 2014 inculpata a fost căutată la birou de mai multe persoane care au susținut că aceasta a încasat și de la ei diferite sume de bani fără a efectua vreun demers judiciar în numele acestora.

Numita I. a declarat că a lucrat în calitate de consilier juridic la societatea administrata de inculpată și are cunoștință de faptul că persoana vătămată B. știa de la inculpată că ar fi câștigat un proces pe care Asociația de proprietari i-l intentase, fapt neadevărat. Martora a declarat că nu i-a comunicat acest lucru persoanei vătămate, întrucât a crezut că a discutat inculpata cu aceasta și că în perioada respectivă a văzut la sediul biroului o acțiune, întocmită probabil de inculpata A. în numele persoanei

vătămate și prin care se solicitau despăgubiri Asociației de proprietari, dar în această acțiune se menționa un număr fictiv de dosar civil, astfel încât a realizat că persoana vătămată a fost indusă în eroare de inculpată prin prezentarea unei acțiuni care nu a fost în realitate niciodată înregistrată pe rolul instanțelor de judecată.

De asemenea, actul de inculpare a fost motivat și de mesajele telefonice pe care aceasta i le trimitea persoanei vătămate (depuse la dosar de persoana vătămată după imprimarea lor, filele 5-9) din care s-a reținut intenția inculpatei de a o induce în eroare pe partea vătămată cu scopul de a-și însuși diverse sume de bani de la aceasta.

Persoana vătămată B. a declarat că prejudiciul suferit este în cuantum de 34.864.22 lei, prin rechizitoriu apreciindu-se însă că pretențiile dovedite (cu privire la faptele pentru care s-a dispus trimiterea în judecată) sunt în cuantum de 21.904,22 lei.

Situația de fapt prezentată în rechizitoriu a fost reținută pe baza următoarelor mijloace de probă: plângeri părți vătămate și declarații (filele 1-9, 100-104), copii înscrisuri/chitanțe (filele 25-46); declarații inculpată (filele 87-90); declarații martori H. (filele 105-106), J. (filele 107-108), F. (fila 109), I. (filele 10-111).

Cauza a fost înregistrată la prima instanță sub nr. x/59/2015 la data de 11 noiembrie 2015. La dosar s-a atașat Dosarul de urmărire penală nr. x/P/2014 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timișoara.

Prin încheierea de ședință din camera de consiliu din data de 22 ianuarie 2016, definitivă la aceeași dată, judecătorul de cameră preliminară a constatat legalitatea sesizării instanței cu rechizitoriul nr. x/P/2014 din data de 05 noiembrie 2015 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timișoara privind pe inculpata A. și a dispus începerea judecății.

La termenul de judecată din data de 28 ianuarie 2016, partea civilă B. și-a precizat constituirea de parte civilă, solicitând în acest sens obligarea inculpatei la plata sumelor de 15.000 euro cu titlu de daune materiale și 60.000 euro daune morale.

La același termen de judecată, cu procedura legal îndeplinită, ulterior prezentării succinte a actului de sesizare de către președintele completului în baza art. 374 C. proc. pen., instanța i-a pus în vedere inculpatei drepturile prevăzute de art. 374 alin. (2) C. proc. pen., a întrebat inculpata dacă solicită ca judecata să aibă loc numai pe baza probelor administrate în cursul urmăririi penale și a înscrisurilor prezentate de părți, aducându-i la cunoștință dispozițiile art. 396 alin. (1) C. proc. pen. iar, în urma răspunsului pozitiv al acesteia, a procedat potrivit art. 375 alin. (1) C. proc. pen. la audierea inculpatei, în sensul recunoașterii în totalitate a faptelor reținute în sarcina sa, declarația fiind consemnată și atașată la dosarul cauzei.

Analizând

probatoriul administrat în faza de urmărire penală, respectiv plângerea și declarația persoanei vătămate, declarațiile inculpatei, a martorilor și

înscrisurile depuse, precum și declarația inculpatei din faza de judecată, prin care aceasta recunoaște fapta în modalitatea descrisă în rechizitoriu, instanța a reținut, în esență, aceeași stare de fapt:

În plângerea formulată de către persoana vătămată B. s-a arătat că inculpata A. în continuarea aceleiași rezoluții infracționale, a indus-o în eroare pe persoana vătămată, prin aceea că a încasat în calitate de avocat (deși era suspendată prin Decizia Baroului București nr. 3156 din 07 noiembrie 2005) suma totală de 34.864.22 lei în vederea promovării mai multor acțiuni în justiție și a reprezentării în cadrul unor procese civile, fără a îndeplini niciun act conform înțelegerii dintre părți, respectiv fără a promova aceste acțiuni și fără a o reprezenta.

Prin rechizitoriu, s-a dispus clasarea cauzei în ce privește faptele săvârșite în perioada 2005-2006 când persoana vătămată pretinde că ar fi achitat inculpatei sumele de 4.375 lei de două ori, pentru acțiune în pretenții și acțiune împotriva asociației de proprietari, 8.885 lei pentru acțiune de malpraxis, 800 lei pentru plângere penală, apreciindu-se că susținerile persoanei vătămate nu sunt coroborate cu alte probe.

Astfel, inculpata a fost trimisă în judecată pentru fapte săvârșite în perioada 30 octombrie 2009-14 august 2013, constând în aceea că, în continuarea aceleiași rezoluții infracționale, inculpata a indus în eroare persoana vătămată B. și a încasat de la acesta în calitate de avocat (deși era suspendată) mai multe sume de bani în vederea promovării mai multor acțiuni în justiție și a reprezentării în cadrul unor proces civile, fără a îndeplini vreun act conform înțelegerii dintre părți, respectiv fără a promova aceste acțiuni și fără a o reprezenta.

Partea vătămată B. a declarat că i-a predat inculpatei A. următoarele sume de bani (prezentând copiile unor înscrisuri, chitanțe): suma de 3.984,13 lei, conform chitanței, din data de 30 octombrie 2009; suma de 3.984,13 lei, conform chitanței, din 02 noiembrie 2009 și suma de 4.090 lei, conform chitanței, din 12 februarie 2010, achitate pentru presupusa introducere și susținere a unei acțiuni civile în răspundere civilă pentru malpraxis îndreptată împotriva dr. K. Pe aceste chitanțe era menționat faptul că sumele plătite reprezintă contravaloarea taxelor de judecată, iar inculpata i-a spus părții vătămate că sumele plătite reprezintă taxa de timbru; suma de 7.000 lei, conform unei chitanțe de mână, achitată la data de 05 septembrie 2011 pentru ca inculpata „să finalizeze procedurile în acest dosar"; suma de 845,96 lei, achitată pentru ca inculpata să introducă o acțiune în pretenții împotriva unui vecin și suma de 300 lei, achitată pentru a introduce o notificare împotriva Asociației de proprietari, părțile întocmind un înscris la data de 30 octombrie 2009 ce conține un calcul al acestor sume și ce reprezintă ele; suma de 1.700 lei, achitată conform chitanței întocmită de părți la data de 14 august 2013, pentru promovarea de către inculpată a

unui recurs civil împotriva sentinței pronunțată în Dosarul civil nr. x/325/2012-în total 21.904,22 lei.

Legea penală aplicabilă

;

Potrivit art. 5 alin. (1) C.pen în cazul în care de la săvârșirea infracțiunii până la judecarea definitivă a cauzei au intervenit una sau mai multe legi penale, se aplică legea mai favorabilă cu respectarea Deciziei Curții Constituționale nr. 265 din 6 mai 2014, publicată în M. Of. din 20 mai 2014. Potrivit art. 215 alin. (1), (2) și (3) C. pen. din 1969, limitele de pedeapsă a închisorii prevăzute de lege pentru infracțiunea de înșelăciune erau de la 3 ani la 15 ani.

Prima instanță a constatat că, potrivit art. 244 alin. (2) C. pen., limitele pedepsei închisorii pentru infracțiunea de înșelăciune sunt de la unu la 5 ani. Raportat la pedeapsă și la celelalte instituiții incidente în cauză, instanța a apreciat că legea penală nouă este lege penală mai favorabilă și a aplicat dispozițiile C. pen. actual la judecarea prezentei cauze.

În drept

;

Fapta inculpatei A. de a induce în eroare partea civilă B. cu privire la dreptul său de a presta servicii avocațiale, în vederea obținerii în mod injust a onorariului avocațial și a alor sume de bani, deși era suspendată din activitatea de avocat, precum și de a menține în eroare aceeași persoană vătămată cu privire la situația dosarelor, deși nu promovase nici o plângere penală și nici o acțiune în justiție, în vederea păstrării în mod injust a sumelor încasate, persoana vătămată fiind păgubită cu suma de bani mai sus reținută, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de înșelăciune, prevăzute de art. 244 alin. (2) C. pen., cu aplic, art. 5 C. pen.

Latura obiectivă:

Elementul material al infracțiunii de înșelăciune a constat în inducerea în eroare a persoanei vătămate de către inculpata A. cu privire la dreptul său de a presta servicii avocațiale, deși era suspendată din activitatea de avocat, ceea ce realizează și forma calificată a infracțiunii prev. de art. 244 alin. (2) C. pen., constând în folosirea de calități mincinoase.

Având în vedere că inculpata a solicitat persoanei vătămate sume de bani pentru promovarea mai multor acțiuni în justiție în mod repetat în perioada 2009-2013, prima instanță a reținut forma continuată a infracțiunii.

Instanța de fond a constatat că din declarațiile persoanei vătămate reiese că, în situația în care aceasta ar fi cunoscut că inculpata are suspendat dreptul de exercitare a profesiei, nu ar fi apelat la inculpată pentru demararea unor proceduri judiciare prin intermediul inculpatei. Următoarele momente în activitatea inculpatei, care realizează elementul material al infracțiunii de

înșelăciune, sunt menținerea în eroare a persoanei vătămate cu privire la desfășurarea procedurilor judiciare pe rolul instanțelor.

Prin acțiunile sale, inculpata a indus persoanei vătămate o falsă reprezentare a realității, acesta ajungând să creadă că, într-adevăr, inculpata are dreptul de a presta serviciile avocațiale pentru care aceasta i-a achitat sumele de bani și urmează a introduce și susține acțiunile civile și plângerea penală, persoana vătămată ajungând să creadă acest lucru până ce martora H. a verificat un anumit dosar pe portalul instanțelor, observând că nu există.

În ce privește urmarea imediată a acestei infracțiuni de rezultat, prima instanță a reținut că s-a materializat în pricinuirea de pagube persoanei vătămate, constând în suma de 21.904,22 lei achitată cu titlu de onorariu avocațial sau pentru alte taxe, prejudiciu cauzat direct de acțiunile inculpatei de inducere și menținere în eroare, inculpata fiind de acord cu plata acestui prejudiciu.

Instanța nu a constatat că paguba părții civile ar consta și în suma de 12.960 lei, cum a solicitat persoana vătămată în faza de urmărire penală. Aceasta deoarece, inculpata a fost trimisă în judecată numai pentru actele materiale comise în perioada 30 octombrie 2009-14 august 2014, iar această diferență privește o altă perioadă de timp, pentru fapte ce nu fac obiectul judecății.

Prejudiciul nu poate consta nici în suma pretinsă de 15.000 euro daune materiale, astfel cum a precizat partea civilă în constituirea de parte civilă formulată în fața instanței, deoarece, chiar persoana vătămată a învederat instanței că nu are nici o probă în dovedirea acestor pretenții.

Latura subiectivă

;

Fapta inculpatei a fost săvârșită cu intenție directă, inculpata prevăzând și urmărind prejudicierea persoanei vătămate atât la momentul când a încasat prima sumă de bani pentru introducerea acțiunii în instanță, cât și cele ulterioare, deși pe perioada de suspendare a dreptului de exercitare a profesiei, inculpata nu putea desfășura nicio activitate avocațială, menținând partea civilă în eroare cu privire desfășurarea demersurilor judiciare, cu același scop de a o prejudicia cu sumele încasate.

Față de toate aceste considerente, instanța a constatat, dincolo de orice îndoială rezonabilă, că fapta există, este tipică, antijuridică și imputabilă, constituind infracțiunea de înșelăciune prev. de art. 244 alin. (2) C. pen., și a fost săvârșită de inculpata A.

Reținând vinovăția inculpatei, a dispus condamnarea acesteia și, în ce privește individualizarea și proporționalizarea pedepsei, a aplicat prevederile art. 74 din C. pen., în sensul că a aplicat o pedeapsa cu închisoare, ca o constrângere directă aplicată inculpatei, de natură să asigure, îndreptarea și corijarea acesteia, fiind necesară și îndeplinirea scopului de prevenție pe viitor de săvârșire a acestui gen de fapte penale, având în vedere că fapta denotă un

pericol social destul de ridicat, în condițiile în care inculpata a menținut persoana vătămată în eroare o lungă perioadă de timp.

Instanța de fond a făcut aplicarea dispozițiilor art. 396 alin. (1) din C. proc. pen. în sensul reducerii limitelor pedepselor cu închisoare prevăzute de textul legal, cu o treime, reținând că inculpata a recunoscut în totalitate săvârșirea faptelor, judecata având loc în baza procedurii speciale.

În consecință, având în vedere și criteriile generale de individualizare prev. de art. 74 din C. pen., împrejurările și modul de comitere a infracțiunii, descrise mai sus, starea de pericol creată de inculpată pentru valoarea ocrotită respectiv pentru siguranța patrimoniului, motivul săvârșirii infracțiunii și scopul urmărit de inculpată, persoana inculpatei care are antecedente penale pentru fapte de același gen, conduita inculpatei după săvârșirea infracțiunii, aceasta având o conduită sinceră în fața instanței de judecată, recunoscând și regretând comiterea faptei, nivelul de educație, vârsta, situația familială și socială, respectiv împrejurarea că inculpata este tânără, are studii superioare, instanța, sub aspectul proporționalizării pedepsei, a condamnat inculpata la o pedeapsă de 1 an închisoare.

Ținându-se seama de natura și gravitatea infracțiunii săvârșite, de împrejurările cauzei, de persoana inculpatei, instanța a dispus și aplicarea pedepsei complementarea a interzicerii dreptului de a fi ales în autoritățile publice sau în orice funcții public, dreptul de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat și, față de împrejurarea că inculpata a săvârșit această faptă în calitatea sa de avocat (deși era suspendată), instanța a dispus și interzicerea exercitării profesiei de avocat pe o perioadă de 3 ani, precum și aplicarea pedepsei accesorii cu același conținut.

Din fișa de cazier judiciar a inculpatei, prima instanță a reținut că aceasta a mai fost condamnată pentru o faptă concurentă cu cea care face obiectul prezentului dosar la o pedeapsă de 2 ani închisoare cu suspendarea sub supraveghere prin sentința penală nr. 159 din 29 iulie 2014 a Curții de Apel Timișoara, astfel cum a fost modificată prin Decizia nr. 353/A din 31 octombrie 2014 a

Înaltei Curți de Casație și Justiție. In consecință, în temeiul dispozițiilor art. 97 alin. (1) C.pen, instanța a dispus anularea suspendării sub supraveghere.

Sub aspectul laturii civile, instanța de fond a constatat că persoana vătămată B. s-a constituit parte civilă împotriva inculpatei, la termenul din 28 ianuarie 2016, solicitând obligarea acesteia la plata următoarelor sume de bani: despăgubiri materiale-de 15.000 euro; despăgubiri morale-60.000 euro, cu titlu de daune-morale. După cum s-a arătat cu prilejul analizei laturii obiective, paguba părții civile nu poate cuprinde decât suma de 21.904,22 lei. Aceasta deoarece, inculpata a fost trimisă în judecată numai pentru actele materiale comise în perioada 30 octombrie 2009-14 august 2014, iar alte sume privesc o altă perioadă de timp, pentru fapte ce nu fac obiectul judecății sau nu sunt dovedite.

Instanța de fond a considerat nefondată cererea de acordare a despăgubirilor pentru daune morale în cuantum de 60.000 euro, având în vedere

că nu s-a făcut dovada unui prejudiciu moral. In acest sens,deși în privința

cuantumului, daunele morale nu sunt supuse probațiunii,fiind lăsate la

aprecierea instanței, existența prejudiciului moral supus reparației prin

acordarea de daune morale trebuie dovedit de partea civilă,ceea ce nu s-a realizat în cauză.

Împotriva sentinței penale nr. 36/PI din 11 februarie 2016 a Curții de Apel Timișoara, secția penală, au declarat apel, în termen legal, inculpata A. și partea civilă B.

Cererile de apel ale inculpatei A. și părții civile B. (nemotivate) au fost înaintate de Curtea de Apel Timișoara, secția penală, și înregistrate pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, la data de 18 martie 2016, fiind acordat termen aleatoriu la data de 26 aprilie 2016.

În cauză a fost fixat un alt termen de judecată (07 iunie 2016), constatându-se întemeiată cererea de amânare formulată de apărătorul ales al apelantei părți civile B., invocând imposibilitatea de prezentare din motive medicale (dovedită prin înscris medical, fila 25, dosar apel), precum și cererea de amânare formulată de apărătorul ales al apelantei inculpate A. în vederea depunerii motivelor de apel.

Prin motivele de apel depuse la data de 02 iunie 2016 (filele 58-61, dosar apel), inculpata A. a solicitat, în baza art. 421 alin. (2) lit. a) C. proc. pen., admiterea apelului, desființarea sentinței primei instanțe și pronunțarea unei hotărâri legale și temeinice, apreciind că soluția instanței de fond este nelegală și netemeinică, atât cu privire la latura civilă, cât și referitor la latura penală a cauzei.

Sub aspectul laturii civile, inculpata a arătat că instanța de fond a omis să constate că prejudiciul la care a fost obligată a fost recuperat prin consemnarea sumei în cauză la dispoziția și în favoarea părți vătămate, la SC L. SA, astfel cum rezultă din Recipisa de consemnare din data de 26 ianuarie 2016 și chitanța din data de 26 ianuarie 2016, emise de către SC L. SA și depuse la dosarul cauzei la termenul de judecată din data de 28 ianuarie 2016, astfel cum rezultă din încheierea de ședință din aceeași dată.

Sub aspectul laturii penale, în motivele scrise, inculpata a solicitat reindividualizarea pedepsei aplicate, potrivit art. 75 alin. (1) lit. d) C. pen., reținându-se circumstanța legală atenuantă, ca urmare a recuperării prejudiciului și reducerea limitelor de pedeapsă cu o treime.

Cu referire la modalitatea de executare a pedepsei aplicată prin sentința penală apelată, s-a apreciat că sunt îndeplinite condițiile aplicării unei pedepse cu suspendarea executării sub supraveghere, și nu cu privare de libertate, având în vedere prevederile art. 91 C. pen., de cuantumul pedepsei aplicate-sub 3

ani, precizând că este de acord să presteze o muncă neremunerată în folosul comunității.

De asemenea, inculpata a arătat că a încercat diminuarea consecințelor infracțiunii, reparând paguba produsă, apreciind că scopul pedepsei și al condamnării poate fi atins și dacă modalitatea de executare este cu suspendare sub supraveghere, atât sub aspect coercitiv cât și sub aspectul reeducării.

Partea civilă B.

a depus motive de apel la data de 25 aprilie 2016, prin e-mail (filele 35-38, dosar apel), solicitând admiterea apelului în baza dispozițiilor art. 421 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. și condamnarea inculpatei pentru infracțiunile pentru care aceasta a fost trimisă în judecată la o pedeapsa orientată spre maximul acesteia, modalitatea de executare fiind în regim de detenție. De asemenea, a solicitat obligarea inculpatei la plata daunelor morale solicitate prin cererea de constituire parte civilă.

Partea civilă a apreciat ca instanța de fond trebuia sa aibă în vedere la momentul pronunțării hotărârii de condamnare și a individualizării pedepsei atât activitatea infracțională desfășurată de către inculpată, cât și atitudinea nesinceră pe care aceasta a avut-o pe întreaga desfășurare urmăririi penale, iar pedeapsa și modalitatea de executare a acesteia trebuiau sa fie orientate spre maxim și cu executare în regim de detenție, în concordanță cu atitudinea manifestată pe parcursul derulării întregului proces penal.

În ceea ce privește latura civilă a cauzei, partea civilă a solicitat admiterea acesteia în modalitatea prezentată în fata instanței de fond cu specificația că din materialul probator administrat în cauză, înscrisuri și martori, rezultă faptul că a plătit inculpatei o sumă mai mare de bani decât cea reținută prin rechizitoriu. în ceea ce privește obligarea inculpatei la plata daunelor morale daune, partea civilă a susținut că reprezintă șantajul emoțional și starea psihică creată prin activitatea inculpatei pe o perioadă de 10 ani de zile.

În dezbateri,

la termenul de judecată din data de 07 iunie 2016, partea civilă B., prin intermediul apărătorului ales, a solicitat admiterea apelului și condamnarea inculpatei la o pedeapsă într-un cuantum mai ridicat și cu executare în regim de detenție.

S-au solicitat daune materiale, astfel cum s-au indicat în cererea de constituire parte civilă, dar și despăgubiri morale, raportat la activitatea infracțională a inculpatei și la prejudiciul psihic adus, urmând a fi cuantificate de instanță. De asemenea, a solicitat cheltuieli de judecată în baza înscrisurilor depuse la dosarul cauzei (chitanța din 06 iunie 2016; chitanța din 02 iunie 2016-fille 66-67, dosar apel).

Inculpata A.,

care a beneficiat de asistența juridică a unui avocat ales, a solicitat respingerea apelului formulat de partea civilă în sensul stabilirii unei pedepse mai mari și în regim de detenție, arătând că a recunoscut săvârșirea infracțiunii, fiind judecată în baza procedurii simplificate.

De asemenea, inculpata a solicitat admiterea apelului și redozarea pedepsei prin aplicarea acesteia sub limita specială prevăzută de lege, reținându-se circumstanțe atenuante legale și suspendarea executării pedepsei sub supraveghere.

Cu privire la latura civilă, inculpata a arătat că a acoperit prejudiciul, prezentând instanței de apel recipisa de consemnare a prejudiciului, în original, Înalta Curte dispunând ca recipisa să fie prezentată apărătorului ales al părții civile. Referitor la daunele morale, inculpata a susținut că nu au fost dovedite și prin urmare nu se impune a fi acordate, astfel cum s-a solicitat de partea civilă.

Susținerile părților au fost redate în cuprinsul încheierii din data de 07 iunie 2016, care face parte integrantă din prezenta hotărâre.

Cu ocazia judecării apelului, nu au fost solicitate și administrate probe noi.

Apelanta inculpată A. a declarat la primul termen de judecată (26 aprilie 2016) că nu dorește să dea declarație în fața instanței de apel (fila 39 verso, dosar apel).

Examinând cauza, atât prin prisma criticilor invocate, cât și din oficiu, sub toate aspectele de fapt și de drept, conform art. 417 alin. (2) C. proc. pen., Înalta Curte apreciază că apelurile declarate de inculpata A. și partea civilă B. sunt fondate, pentru considerentele care se vor arăta în continuare:

Conform actului de sesizare, inculpata A. a fost trimisă în judecată (în stare de libertate), pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune în formă continuată prev. de art. 244 C. pen. cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. și art. 5 C. pen.

De asemenea, s-a dispus clasarea cauzei în ceea ce privește săvârșirea infracțiunii de înșelăciune în formă continuată prev. de art. 244 C. pen. cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. și art. 5 C. pen. de către A., constând în actele materiale de însușire de către aceasta a sumei de 700-800 lei, a sumei de 8.885 lei, a sumei de 4.375 lei și a sumei de 4.375 lei, reclamate de persoana vătămată.

Cu privire la latura civilă, prin rechizitoriu s-a apreciat că pretențiile dovedite sunt în cuantum de 21.904,22 lei.

Inculpata a solicitat aplicarea circumstanței atenuante legale și suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, precizând că a acoperit integral prejudiciul reținut prin actul de sesizare.

Partea civilă a solicitat o pedeapsa orientată spre maximul acesteia, modalitatea de executare fiind în regim de detenție.

Cu privire la situația de fapt, Înalta Curte constată, pe baza probatoriului administrat în faza de urmărire penală (necontestat) și a declarației de recunoaștere ale inculpatei apelante din fața primei instanțe, că aceasta a pretins și primit anumite sume de bani de la partea civilă B. în scopul promovării unor acțiuni în justiție, urmate de o stare de pasivitate din partea

inculpatei, respectiv de lipsa oricărui demers juridic și amăgirea persoanei civile sub diferite pretexte în scopul încasării altor sume de bani.

Așadar, inculpata a fost trimisă în judecată pentru fapte săvârșite în perioada 30 octombrie 2009-14 august 2013, constând în aceea că, în continuarea aceleiași rezoluții infracționale, a indus în eroare persoana vătămată B. și a încasat de la acesta, în calitate de avocat (deși era suspendată), mai multe sume de bani în vederea promovării mai multor acțiuni în justiție și a reprezentării în cadrul unor proces civile, fără a îndeplini vreun act conform înțelegerii dintre părți, respectiv fără a promova aceste acțiuni și fără a o reprezenta.

În drept,

cu privire încadrarea juridică a faptei, Înalta Curte apreciază că legea penală mai favorabilă este C. pen. actual, astfel că, în mod judicios prima instanță a apreciat că fapta sus-descrisă întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de înșelăciune în formă continuată prev. de art. 244 alin. (2) C. pen. cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. și art. 5 C. pen.

Potrivit declarației date în fața instanței de fond (fila 45 Dosar nr. x/59/2015 - Curtea de Apel Timișoara, secția penală), inculpata a recunoscut săvârșirea faptei solicitând a fi judecată în baza procedurii simplificate. De asemenea, a fost de acord să despăgubească partea civilă cu suma reținută prin rechizitoriu de 21.904,22 lei, arătând că a consemnat-o la SC L SA în numele părții civile.

Pe latură penală

;

Înalta Curte constată că inculpata s-a exprimat în sensul unei recunoașteri integrale a faptei imputate, astfel cum prevăd dispozițiile art. 374 alin. (4) C. proc. pen., aceasta recunoscând, în totalitate, infracțiunea reținută în sarcina sa. Drept urmare, în mod corect instanța de fond a făcut aplicarea dispozițiilor art. 96 alin. (1) C. proc. pen., cauza fiind soluționată în baza probatoriului administrat în faza de urmărire penală.

Pe de altă parte, sub aspectul individualizării pedepsei, instanța de control judiciar reține că, și în condițiile în care inculpata a recunoscut săvârșirea faptei, totuși aceasta, în calitatea sa de avocat (fiind suspendată din exercitarea profesiei de avocat prin Decizia Baroului București nr. 3156 din 07 noiembrie 2005, conform adresei emise de Inspectoratul de poliție al Județului Timiș - Serviciul de Investigare a Fraudelor, fila 94, d.u.p.), a săvârșit o infracțiune de o gravitate relativ ridicată, inducând în eroare partea vătămată cu privire la promovarea unor acțiuni în justiție pentru apărarea intereselor acesteia în dosare civile. Inculpata a ținut-o în așteptare pe partea vătămată pentru o perioadă îndelungată de timp, fără a promova vreo acțiune, aceasta din urmă manifestând credința că s-au derulat procedurile pe rolul instanței civile.

Instanța de apel opinează în sensul că nu sunt incidente dispozițiile art. 75 alin. (1) lit. d) C. pen. (astfel cum a solicitat inculpata în cererea sa), apreciindu-se că circumstanța legală atenuantă nu îți găsește aplicabilitate prin prisma naturii infracțiunii care implică o cenzură în privința daunelor morale.

Cu toate acestea, Înalta Curte apreciază că se impune reținerea circumstanței atenuante dintre cele prevăzute de art. 75 alin. (2) lit. a) teza I C. pen. în condițiile în care au fost identificate eforturi depuse de inculpată pentru a înlătura consecințele infracțiunii comise. Se constată, așadar, că susținerile inculpatei în ceea ce privește acoperirea prejudiciului sunt reale, din recipisa din 26 ianuarie 2016 emisă de SC L. SA rezultând consemnarea sumei de 21.904,22 lei pe seama și la dispoziția numitei B. (partea civilă), reprezentând prejudiciu în Dosarul nr. x/59/2015 (fila 56, dosar fond).

Potrivit art. 75 alin. (2) lit. a) C. pen. pot constitui circumstanțe atenuante judiciare eforturile depuse de infractor pentru înlăturarea sau diminuarea consecințelor infracțiunii. Conform art. 76 alin. (1) din același cod în cazul în care există circumstanțe atenuante, limitele speciale ale pedepsei prevăzute de lege pentru infracțiunea săvârșită se reduc cu o treime.

În consecință, Înalta Curte, reformând sentința penală apelată, va condamna pe apelanta inculpată urmând a reține circumstanța atenuantă judiciară prevăzută de art. 75 alin. (2) lit. a) teza I C. pen., fără a produce însă efecte asupra cuantumului pedepsei și a modalității de executare stabilite de prima instanță. Potrivit N.C.P., reținerea circumstanțelor atenuante (legale sau judiciare) nu are ca efect reducerea obligatorie a pedepsei sub minimul special, ci atât minimul special, cât și maximul special al pedepsei se reduc cu o treime. în speță, în cazul comiterii infracțiunii prevăzute de art. 244 alin. (2) C. pen., pentru care legea prevede pedeapsa închisorii de la 1 la 5 ani, reținerea circumstanțelor atenuante conduce la aplicarea unei pedepse de la 8 luni la 3 ani și 4 luni. Așadar, pedeapsa aplicată de prima instanță - 1 an închisoare, se încadrează în limitele speciale reduse cu o treime, conform art. 76 alin. (1) C. pen.

Având în vedere criteriile generale de individualizare a pedepsei (art. 74 alin. (1) C. pen.), respectiv natura și gravitatea faptei, numărul actelor materiale, consecințele produse (prejudiciul în cuantum de 21.904,22 lei) circumstanțele personale ale inculpatei (vârsta, nivelul de instruire educațional), conduita manifestată în cursul procesului penal (caracterizată prin recunoașterea faptei săvârșite), Înalta Curte apreciază că nu se impune diminuarea pedepsei (astfel cum a solicitat inculpata), dar nici majorarea cuantumului acesteia și stabilirea modalității de executare în regim de detenție (astfel cum s-a solicitat în apelul părții civile), procesul de reeducare nefiind afectat în vreun fel prin aplicarea dispozițiilor art. 91, art. 97 alin. (2) C. pen.

Înalta Curte constată, pe baza mențiunilor din fișa de cazier judiciar (fila 26, dosar fond) și din hotărârile judecătorești evidențiate în aceasta, și anume sentința penală nr. 59 din 29 iulie 2014 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara în Dosar nr. x/59/2014 și Decizia penală nr. 353/A din 31 octombrie 2014 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, că inculpata a mai fost condamnată pentru o faptă concurentă cu cea care face obiectul prezentului dosar la o pedeapsă de 2 ani închisoare cu suspendarea sub supraveghere, astfel că prima instanță a dispus, în

mod judicios, anularea suspendării sub supraveghere, făcând aplicarea art. 97 alin. (1) C. pen.

Referitor la pedepsele complementare și accesorii, Înalta Curte constată că natura infracțiunii pentru care se va dispune condamnarea inculpatei (îndreptată contra patrimoniului) și circumstanțele personale ale acesteia (faptul că s-a folosit de profesia de avocat pentru comiterea faptei), justifică interzicerea exercitării drepturilor prev. de art. 66 lit. a), b) și g) C. pen. (exercitarea profesiei de avocat).

Pe latură civilă

;

Înalta Curte constată că prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timișoara s-a apreciat că pretențiile dovedite de persoana vătămată constituită parte civilă sunt în cuantum de 21.904,22 lei.

În cererea de constituire parte civilă, depusă în fața instanței de fond, B. a solicitat obligarea inculpatei la plata daunelor materiale în cuantum de 15.000 euro și daune morale în sumă de 60.000 euro (filele 42-43, dosar fond).

De asemenea, în fața instanței de fond, la termenul de judecată din data de 28 ianuarie 2016, partea civilă B. a dat declarație în sensul precizării constituirii de parte civilă, arătând că a plătit bani inculpatei și anterior datei de 30 octombrie 2009, iar totalul prejudiciului constă în daune materiale de 15.000 euro. A mai precizat că în afara sumelor înscrise în chitanțe nu poate proba celelalte sume de bani (fila 44, dosar fond).

Se constată că inculpata a fost trimisă în judecată pentru acte materiale săvârșite în perioada 30 octombrie 2009-14 august 2014, iar prejudiciul de 21.904,22 lei a fost corect stabilit în baza probelor administrate în cauză. Chiar în ipoteza în care partea civilă ar fi plătit alte sume de bani, nu pot fi reținute atâta vreme cât nu se înscriu în perioada dedusă judecății, nefiind în același timp probate, astfel cum declară însăși partea civilă în declarația dată în fața instanței de fond.

Cu toate acestea, dispoziția instanței de fond în sensul obligării inculpatei la plata către partea civilă a sumei de 21.904, 22 lei cu titlu de daune materiale, este nelegală, având în vedere că aceasta a achitat integral prejudiciul material, astfel cum rezultă din recipisa de consemnare din data de 26 ianuarie 2016 și chitanța din data de 26 ianuarie 2016, emise de către SC L. SA și depuse la dosarul cauzei (filele 56-57, dosar fond). Recipisa de consemnare a fost prezentată în apel, nefiind contestată de partea civilă, iar solicitarea apărătorului părții civile în sensul ca banii să fie virați direct în contul acesteia din Germania, este nejustificată, suma fiind deja consemnată la dispoziția părții civile.

În ceea ce privește daunele morale, evaluarea acestora nu se poate face prin folosirea unor criterii obiective, fiind extranee realităților materiale și întinderea lor nu poate fi determinată decât prin aprecieri, însă nu arbitrar, ci în raport de consecințele suferite de persoana vătămată.

În funcție de împrejurările concrete ale speței, statuând în echitate, Înalta Curte are în vedere natura relațiilor stabilite între client-avocat, de încredere a celui dintâi în promovarea și apărarea intereselor sale prin introducerea unor acțiuni în justiție, perioada mare de timp în care inculpata a ținut în așteptare partea civilă, nerespectarea procedurilor ce trebuiau urmate de către inculpată în baza înțelegerii cu partea civilă, dar, în același timp, și lipsa de diligentă a părții civile care de-a lungul unei perioade mari de timp nu a întreprins demersuri în verificarea acțiunilor civile pe care încerca să le introducă pe rolul instanței.

Așadar, Înalta Curte urmează să acorde despăgubiri morale în cuantum de 10.000 lei, apte să constituie o satisfacție echitabilă, având în vedere și jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului (cauza Tolstoy Miloslovsky c. Regatul Unit) care a stabilit că despăgubirile trebuie să prezinte un raport rezonabil de proporționalitate cu atingerea adusă, având în vedere, totodată, gradul de lezare a valorilor sociale ocrotite, intensitatea și gravitatea atingerii adusă acestora.

Referitor la cheltuielile de judecată solicitate de partea civilă cu ocazia soluționării apelului, se constată că acordarea acestora reprezintă o facultate a instanței de judecată în cazul admiterii numai în parte a acțiunii civile, și nu o obligație a acesteia (art. 276 alin. (2) C. proc. pen.), instanța având latitudinea de a aprecia asupra necesității cheltuielilor făcute de părți. Or, având în vedere soluția de admitere a ambelor apeluri (cel al inculpatei referitor la soluționarea laturii civile și cel al părții civile privind acordarea de daune morale), nu se poate reține o culpă procesuală a inculpatei în determinarea cheltuielilor efectuate de partea civilă cu ocazia soluționării apelului, așa încât nu se impune obligarea acesteia la plata cheltuielilor de judecată solicitate.

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul art. 421 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., va admite apelurile declarate de inculpata A. și partea civilă B. împotriva sentinței penale nr. 36/PI din 11 februarie 2016 a Curții de Apel Timișoara, secția penală, pronunțată în Dosarul nr. x/59/2015.

Va desființa, în parte, sentința penală mai sus menționată și, rejudecând:

În temeiul art. 244 alin. (2) C. pen. cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen., art. 36 alin. (1) C. pen., art. 75 alin. (2) lit. a) C. pen. și art. 76 alin. (1) C. pen., art. 396 alin. (1) C. proc. pen. și art. 5 C. pen., va condamna pe inculpata A. la pedeapsa de 1 (un) an închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune.

În temeiul art. 67 alin. (1) C. pen., va aplica inculpatei pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 66 lit. a), b) și g) (exercitarea profesiei de avocat) C. pen. pe o perioadă de 3 ani.

În baza art. 65 alin. (1) C. pen., va interzice inculpatei exercițiul drepturilor prev. de art. 66 lit. a), b) și g) (exercitarea profesiei de avocat) C. pen. pe durata și în condițiile art. 65 alin. (3) C. pen.

În baza art. 97 alin. (1) C. pen., va dispune anularea suspendării executării pedepsei sub supraveghere de 2 ani închisoare, aplicată inculpatei prin sentința penală nr. 159 din 29 iulie 2014 de Curtea de Apel Timișoara în Dosar nr. x/59/2014, astfel cum a fost modificată prin Decizia penală nr. 353/A din 31 octombrie 2014 a Înaltei Curți de Casație si Justiție.

În temeiul dispozițiilor art. 38 alin. (1) și art. 39 alin. (1) lit. b) C. pen., va aplica inculpatei pedeapsa cea mai grea, de 2 ani închisoare, la care adaugă un spor de o treime din pedeapsa de 1 an închisoare, aplicată în prezenta, pedeapsa rezultantă fiind de 2 (doi) ani și 4 (patru) luni închisoare.

În temeiul art. 45 alin. (3) C. pen. rap. la art. 67 alin. (1) C. pen., va aplica inculpatei pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 66 lit. a), b) și g) (exercitarea profesiei de avocat) C. pen. pe o perioadă de 3 ani.

În baza art. 91 C. pen. și art. 97 alin. (2) C. pen., va dispune suspendarea ex

§ Cauze similare