ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 245/2016

Decizia nr. 245/2016

Deliberând asupra apelului de față, în baza actelor dosarului, constată următoarele:

Prin

sentința penală nr. 220/F din 11 decembrie 2015 a Curții de Apel București, secția I penală

, în temeiul art. 459 C. proc. pen. respinge,ca inadmisibilă,cererea de revizuire formulată de A. împotriva sentinței penale nr. 497 din 02 octombrie 2013 pronunțată de Curtea de Apel București, secția I penală, definitivă prin Decizia penală 104 din data de 18 aprilie 2014 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală.

În temeiul art. 275 alin. (2) C. proc. pen. a fost obligat revizuientul condamnat la plata sumei de 300 lei cheltuieli judiciare avansate de stat.

Pentru a pronunța această hotărâre instanța de fond a reținut următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția I penală, sub nr. x/2/15 din data de 20 noiembrie 2015, petentul condamnat A. a solicitat revizuirea Deciziei penale nr. 104/A din data de 18 aprilie 2014 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, arătând că a fost condamnat pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune prev. și ped. de art. 244 alin. (1) și (2) C. pen. fără a beneficia de prevederile art. 159 alin. (3) C. pen. care stipulează faptul că împăcarea părților înlătură răspunderea penală dacă a intervenit până la citirea actului de sesizare.

Curtea Constituțională a admis excepția de neconstituționalitate și a constatat că dispozițiile art. 159 alin. (3) C. pen. sunt constituționale în măsura în care se aplică tuturor inculpaților trimiși în judecată înaintea datei intrării în vigoare a Legii nr. 286/2009 privind C. pen. și pentru care la acea dată momentul citirii actului de sesizare era depășit.

Totodată, s-a stabilit că împăcarea poate interveni până la primul termen de judecată stabilit ulterior datei publicării Deciziei nr. 508/2014 în M. Of. al României, adică 19 noiembrie 2014.

În drept, revizuientul condamnat a invocat cazul prevăzut de art. 453 alin. (1) lit. f) C. proc. pen.

Examinând cererea formulată de petentul condamnat prin prisma dispozițiilor art. 459 C. proc. pen. referitoare la admisibilitatea în principiu,instanța de fond a constatat că cererea de revizuire este inadmisibilă.

S-a reținut că revizuientul A. a fost condamnat prin sentința penală nr. 427 din 2 octombrie 2013 pronunțată de Curtea de Apel București în temeiul art. 215 alin. (1), (2), (3) cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. la pedeapsa principală de 4 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune, în formă continuată, cu privire la partea vătămată B.

În temeiul art. 65 alin. (1) C. pen., s-a interzis inculpatului, ca pedeapsă complementară, pe o perioadă de 5 ani, după executarea pedepsei principale, drepturile prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) și lit. c) (cu referire la dreptul de a exercita profesia de avocat) C. pen.

În temeiul art. 71 alin. (1) și (2) C. pen., s-a interzis inculpatului, ca pedeapsă accesorie, pe perioada executării pedepsei principale, drepturile prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) și lit. c (cu referire la dreptul de a exercita profesia de avocat) C. pen.

În temeiul art. 65 alin. (1) C. pen., s-a interzis inculpatului, ca pedeapsă complementară, pe o perioadă de 3 ani după executarea pedepsei principale, drepturile prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) și lit. c) (cu referire la dreptul de a exercita profesia de avocat) C. pen.

În temeiul art. 71 alin. (1) și (2) C. pen., s-a interzis inculpatului, ca pedeapsă accesorie, pe perioada executării pedepsei principale, drepturile prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) și lit. c (cu referire la dreptul de a exercita profesia de avocat) C. pen.

În temeiul art. 33 lit. a rap. la art. 34 alin. (1) lit. b) C. pen., a fost dată în executare pedeapsa principală rezultantă de 4 ani închisoare.

În temeiul art. 35 alin. (3) C. pen., s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară cea mai grea, constând în interzicerea, pe o perioadă de 5 ani după executarea pedepsei principale rezultante, a drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) și lit. c) (cu referire la dreptul de a exercita profesia de avocat) C. pen.

În temeiul art. 71 alin. (1) și (2) C. pen., s-a interzis inculpatului, ca pedeapsă accesorie, pe perioada executării pedepsei principale rezultante, drepturile prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a teza a II-a, lit. b) și lit. c) (cu referire la dreptul de a exercita profesia de avocat) C. pen.

În temeiul art. 346 alin. (1) rap. la art. 14 alin. (3) lit. b) C. proc. pen., s-a admis, în parte, acțiunea civilă formulată de partea vătămată (constituită parte civilă) B. și a fost obligat inculpatul la plata sumei de 21.359,7 lei, drept despăgubiri civile, cu titlu de daune materiale și suma de 10.000 lei, cu titlu de daune morale către partea civilă.

În temeiul art. 348 C. proc. pen., s-a dispus desființarea următoarelor înscrisuri oficiale false:

- chitanța pentru încasarea de impozite, taxe și contribuții din data de 10 iulie 2009, pretins emisă de Trezoreria sectorului 3 București (fila 83, d.u.p.);

- chitanța pentru încasarea de impozite, taxe și contribuții din data de 10 iulie 2009, pretins emisă de Trezoreria sectorului 3 București (fila 80, d.u.p.);

- chitanța pentru încasarea de impozite, taxe și contribuții din data de 13 iulie 2009, pretins emisă de Trezoreria sectorului 3 București (fila 81, d.u.p.);

- înscrisul denumit „Sentința civilă nr. 33916 din data de 04 august 2009 a Judecătoriei Timișoara” (filele 18-19, d.u.p.).

Prima instanță a mai reținut că prin Decizia penală 104/A din data de 18 aprilie 2014 Înalta Curte de Casație și Justiție a admis apelurile declarate de inculpatul A. și de partea civilă B., a desființat, în parte, sentința penală nr. 497/F din 2 octombrie 2013 pronunțată de Curtea de Apel București, secția I penală, și rejudecând: a descontopit pedeapsa rezultantă aplicată inculpatului, în pedepsele componente, pe care lea repus în individualitatea lor. A făcut aplicarea art. 5 C. pen. și a dispus condamnarea inculpatului A. pentru infracțiunea de înșelăciune prev. de art. 244 alin. (1) și (2) C. pen. cu aplic. art. 35 C. pen. la 4 ani închisoare. În temeiul art. 33 lit. a), art. 34 și art. 35 C. pen. anterior,a contopit pedeapsa aplicată inculpatului prin prezenta, cu pedeapsa de 2 ani închisoare și 3 ani interzicerea exercitării drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit a teza a II-a, lit. b) și lit. c) (cu referire la dreptul de a exercita profesia de avocat) C. pen. anterior,dând în executare pedeapsa cea mai grea de 4 ani închisoare și 3 ani interzicerea exercitării drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit a) teza a II-a, lit. b) și lit. c) (cu referire la dreptul de a exercita profesia de avocat) C. pen. anterior, menținând celelalte dispoziții.

Instanța de fond a reținut că potrivit art. 453 alin. (1) lit. f) C. proc. pen., revizuirea hotărârilor judecătorești definitive cu privire la latura penală poate fi cerută când hotărârea s-a întemeiat pe o prevedere legală ce a fost declarată neconstituțională după ce hotărârea a devenit definitivă în situația în care consecințele încălcării continuă să se producă și nu pot fi remediate decât prin revizuirea hotărârii pronunțată.

S-a constatat că acest caz de revizuire a fost numai în mod formal invocat de revizuientul condamnat, întrucât în speță partea civilă nu și-a manifestat niciun moment voința de a se împăca cu acesta, astfel că nu se poate invoca existența acestei cauze de înlăturare a răspunderii penale care să nu fi fost constatată în condițiile prevăzute de decizia Curții Constituționale.

Totodată, prima instanță a mai avut în vedere că anterior acestei cereri, condamnatul A. A. a mai formulat o cerere de revizuire în care a arătat, în esență, că decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție a încălcat art. 5 C. pen. astfel cum s-a stabilit prin Decizia Curții Constituționale nr. 265 din 06 mai 2014, că nu a beneficiat nici de dispozițiile art. 159 alin. (3) C. pen. - împăcarea părților prin înlăturarea răspunderii penale, nu a beneficiat nici de o diminuare a cuantumului pedepsei pentru că pedeapsa aplicată în fond nu a depășit maximul de 5 ani prevăzut de N.C.P.

S-a mai reținut că cerere de revizuire formulată anterior de condamnatul A., fost respinsă, ca inadmisibilă, prin sentința penală nr. 198 din 12 noiembrie 2015 a Curții de Apel București, secția I penală.

Cum prima instanță a constatat că nu se identifică temeiuri pentru redeschiderea procedurii, a apreciat că se impune respingerea cererii de revizuire, ca inadmisibilă.

Împotriva

sentinței penale nr. 220/F din 11 decembrie 2015 a Curții de Apel București, secția I penală,

a declarat apel revizuientul condamnat A.

Apelantul revizuient a solicitat admiterea căii de atac exercitate, desființarea hotărârii atacate și rejudecând, admiterea în principiu a cererii de revizuire, susținând că în cauză este incident cazul prevăzut de art. 453 lit. f) C. proc. pen. și trimiterea cauzei pentru judecarea pe fond a cererii la prima instanță.

În motivarea apelului, revizuientul a arătat că, în mod greșit, instanța de fond a respins, ca inadmisibilă cererea sa de revizuire, deoarece în cauză sunt îndeplinite toate condițiile prevăzute de art. 459 alin. (3) C. proc. pen. pentru admiterea în principiu a căii extraordinare de atac pe care a exercitat-o și anume: cererea de revizuire a fost formulată în termen și de către o persoană din cele prevăzute de art. 455 C. proc. pen.; cererea de revizuire a fost înregistrată la Curtea de Apel București în termenul legal de 1 an stabilit prin art. 457 alin. (1) C. proc. pen., din momentul publicării în M. Of. a Deciziei Curții Constituționale a României nr. 508

/2014; cererea a fost întocmită cu respectarea dispozițiilor art.

456 alin. (2) și (3) C. proc. pen., fiind formulată în scris, arătându-se temeiurile de drept și de fapt; faptele și mijloacele de probă nu au fost prezentate într-o cerere de revizuire anterioară care a fost judecată definitiv, aceasta fiind singura cerere în care a invocat Deciziei Curții Constituționale a României nr. 508

/2014

.

Apelantul revizuient a mai arătat că anterior, a mai formulat o cerere de revizuire întemeiată pe dispozițiile art. 453 alin. (1) lit. f) C. proc. pen., în care a invocat o altă decizie a Curții Constituționale și anume, Decizia nr. 265

/2014. Fiind vorba despre o altă decizie a folosit cu totul alte argumente decât cele de față, solicitând aplicarea în mod global a C. pen. anterior pentru a respecta exigențele impuse de decizia anterior evocată.

A mai precizat că cerere de revizuire pe care a formulat-o ulterior a format obiectul Dosarului nr. x/2/2014* și a fost admisă în principiu de instanța de apel prin Decizia nr. 79/A din data de 06 martie 2015, cauza fiind trimisă pentru soluționarea pe fond a cererii la prima instanță. În acest moment cauza ce formează obiectul Dosarului nr. x/2/2014* se află în apel pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Înalta Curte, examinând apelul declarat de revizuientul condamnat

A.

constată că este nefondat, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:

Revizuirea constituie o cale extraordinară de atac care poate fi exercitată împotriva hotărârilor judecătorești definitive pronunțate de instanțele penale, având caracterul unei căi de atac de retractare care permite instanței penale să revină asupra propriei sale hotărâri și, în același timp, caracterul unei căi de atac de fapt, prin care sunt constatate și înlăturate erorile judiciare în rezolvarea cauzelor penale.

Revizuirea se formulează împotriva unei hotărâri care a dobândit autoritate de lucru judecat, în temeiul unor fapte sau împrejurări ce nu au fost cunoscute de instanță la soluționarea cauzei, descoperite după judecată și care fac dovada că aceasta se întemeiază pe o eroare judiciară.

Conform dispozițiilor art. 459 alin. (3) C. proc. pen., în faza de admisibilitate în principiu a cererii de revizuirii, instanța examinează îndeplinirea cumulativă a următoarelor condiții:

a) cererea a fost formulată în termen și de o persoană dintre cele prevăzute la art. 455 C. proc. pen.;

b) cererea a fost întocmită cu respectarea prevederilor art. 456 alin. (2) și (3) C. proc. pen.;

c) au fost invocate temeiuri legale pentru redeschiderea procedurilor penale;

d) faptele și mijloacele de probă în baza cărora este formulată cererea nu au fost prezentate într-o cerere anterioară de revizuire care a fost judecată definitiv;

e) faptele și mijloacele de probă în baza cărora este formulată cererea conduc, în mod evident, la stabilirea existenței unor temeiuri legale ce permit revizuirea;

Calea

extraordinară de atac a revizuirii este supusă unei verificări prealabile judecării sale în fond, instanța fiind obligată să examineze admisibilitatea în principiu a cererii, înainte de a se pronunța pe fondul revizuirii. Revizuirea poate fi exercitată în cazurile strict și limitativ prevăzute de lege, în scopul anulării unei hotărâri definitive pronunțate cu încălcarea normelor procesual-penale.

Prin urmare, pentru a decide asupra admisibilității în principiu a cererii, instanța de judecată examinează mai întâi dacă cererea de revizuire este făcută în condițiile prevăzute de lege, respectiv dacă aceasta corespunde cerințelor prevăzute de art. 456 alin. (2) și (3) C. proc. pen., dacă a fost formulată în termen și de persoana îndreptățită să o folosească, precum și pentru unul din temeiurile prevăzute în art. 453 C. proc. pen., dacă se referă la o hotărâre penală definitivă care a soluționat fondul cauzei, dacă faptele și mijloacele de probă nu au fost deja învederate într-o cerere anterioară de revizuire și care a fost judecată definitiv și dacă acestea conduc, în mod evident, la stabilirea existenței unor temeiuri legale care permit revizuirea.

Din examinarea actelor dosarului se reține că inculpatul A. a fost condamnat, printre altele, pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune, prevăzută de art. 244 alin. (1) și (2) C. pen. cu aplic. art. 5 C. pen. și art. 35 C. pen., cu privire la persoana vătămată B..

N.C.P. a instituit în conținutul art. 244 la alin. (3) o cauză de înlăturare a răspunderii penale, iar potrivit acestor dispoziții, împăcarea înlătură răspunderea penală.

În acest caz, dispozițiile art. 159 C. pen. în vigoare se aplică în mod corespunzător. Astfel, împăcarea poate interveni în cazul în care punerea în mișcare a acțiunii penale s-a făcut din oficiu, dacă legea o prevede în mod expres. Împăcarea produce efecte numai cu privire la persoanele între care a intervenit și dacă are loc până la citirea actului de sesizare a instanței.

Prin Decizia Curții Constituțională nr. 508 din 7 octombrie 2014, publicată în M. Of. al României, la data de 19 noiembrie 2014, a fost admisă excepția de neconstituționalitate și s-a statuat că dispozițiile art. 159 alin. (3) C. pen. sunt constituționale în măsura în care se aplică tuturor inculpaților trimiși în judecată înaintea datei intrării în vigoare a Legii nr. 286/2009 privind C. pen. și pentru care, la acea dată, momentul citirii actului de sesizare era depășit.

La pronunțarea deciziei mai sus evocate, Curtea Constituțională a constatat că intrarea în vigoare a C. pen. a creat, în raport cu stadiul soluționării cauzelor penale având ca obiect constatarea săvârșirii infracțiunilor analizate, trei situații procesuale diferite.

Prima dintre acestea privește situația cauzelor soluționate definitiv până la data intrării în vigoare a C. pen., cărora prevederile art. 159 alin. (3) din acest cod nu le sunt aplicabile.

A doua se referă la situația cauzelor aflate în curs de soluționare la data intrării în vigoare a C. pen., în cazul cărora la data anterior referită nu a fost depășit momentul citirii actului de sesizare a instanței, cauze în care textul criticat poate fi aplicat.

În fine, a treia ipoteză are în vedere situația cauzelor în curs de soluționare la data intrării în vigoare a C. pen., în care, la data arătată, fusese depășit momentul citirii actului de sesizare a instanței.

Curtea Constituțională a reținut că doar cu privire la această din urmă situație se pune problema constituționalității aplicării/neaplicării dispozițiilor art. 159 alin. (3) C. pen. în situații tranzitorii.

Legiuitorul nu a reglementat însă in terminis procedura ce se impune a fi urmată în cazul împăcării ce intervine în cauzele începute sub imperiul C. pen. din 1969, dar în care momentul citirii actului de sesizare a instanței a fost depășit la data intrării în vigoare a C. pen.

Potrivit dispozițiilor art. 15 alin. (2) din Legea fundamentală, în aceste cauze va fi aplicată legea penală mai favorabilă.

Pentru a răspunde exigențelor principiului constituțional al aplicării legii penale mai favorabile, prevăzut la art. 15 alin. (2) din Constituție, Curtea Constituțională a reținut că dispozițiile art. 159 alin. (3) C. pen. sunt constituționale numai în măsura în care, până la încetarea situațiilor tranzitorii, în virtutea principiului constituțional al aplicării legii penale mai favorabile, împăcarea putând interveni și în cauzele începute înaintea datei intrării în vigoare a C. pen. și în care a fost depășit momentul citirii actului de sesizare a instanței.

În textul Deciziei nr. 508 din 7 octombrie 2014, Curtea Constituțională a dat indicații și în legătură cu efectele acesteia, reținând că, potrivit prevederilor art. 147 alin. (4) din Constituție, coroborate cu cele ale art. 11 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, deciziile instanței de contencios constituțional au putere numai pentru viitor, iar dreptul de a formula cerere de revizuire, potrivit art.  453 alin. (1) lit. f) C. proc. pen., îl au doar părțile din cauza în care a fost invocată prezenta excepție de neconstituționalitate.

Din examinarea actelor dosarului se reține că recursurile declarate de inculpatul A. și de partea civilă B. împotriva sentinței penale nr. 497/F din 2 octombrie 2013 pronunțată de Curtea de Apel București, secția I penală, au format obiectul Dosarului nr. x/2/2012, care a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție la data de 28 octombrie 2013, sub imperiul legii vechi, căile de atac exercitate fiind soluționate prin Decizia nr. 104/A din 18 aprilie 2014, sub incidența dispozițiilor noului C. pen., intrat în vigoare la 01 februarie 2014.

Din examinarea actelor dosarului, Înalta Curte constată că nu există nicio dovadă că până la soluționarea definitivă a cauzei ce a format obiectul Dosarului nr. x/2/2012, inculpatul A. și partea civilă B. și-ar fi manifestat acordul de voință de a se împăca, situație care ar fi avut ca efect înlăturarea acțiunii penale și stingerea acțiunii civile, sau că instanța de control judiciar ar fi omis să ia act de această manifestare de voință a părților.

Cum la momentul judecării recursurilor declarate de inculpatul A. și de partea civilă B. nici una dintre părți nu a invocat incidența dispozițiilor art. 159 C. pen. actual, care la acel moment procesul erau în vigoare, după soluționarea cauzei și pronunțarea unei hotărâri definitive prin care a fost dispusă condamnarea inculpatului la pedeapsa rezultantă de 4 ani închisoare, hotărâre care a dobândit autoritate de lucru judecat, în calea extraordinară de atac a revizuirii legiuitorul nu a prevăzut posibilitatea părților de a se mai prevala de aceste dispoziții.

Față de cele menționate, se observă că instanța de fond a analizat admisibilitatea în principiu a cererii de revizuire și, constatând neîndeplinirea condițiilor prevăzute de art. 453 lit. f), în mod just a dispus respingerea cererii de revizuire, ca inadmisibilă.

Înalta Curte, în deplin acord cu prima instanță, constată că, prin cererea de revizuire, petentul a invocat doar formal incidența dispozițiilor art.

453 lit. f) C. proc. pen., în realitate, prin calea extraordinară de atac exercitată, acesta

tinzând la repunerea în discuție a probatoriului deja administrat sau la completarea acestuia, ceea ce este inadmisibil în procedura instituită de art. 452 și urm. C. proc. pen.

Cum în fața instanței de apel, revizuientul nu a invocat alte motive care să se încadreze în cazurile prev. de art. 453 C. proc. pen. și a solicitat admiterea în principiu a cererii de revizuire pentru motivele invocate în cererea de apel, hotărârea primei instanțe este legală și temeinică.

Fiind o cale extraordinară de atac, revizuirea poate privi exclusiv hotărârile determinate de art. 452 C. proc. pen. și numai pentru cauzele prevăzute de art. 453 C. proc. pen., singurele apte a provoca o reexaminare în fapt a cauzei penale.

O altă interpretare, în sensul extinderii acestei căi de atac la alte situații privitoare la raționamente jurisdicționale eronate este exclusă, în raport cu dispozițiile procesuale menționate și cu principiul statuat prin art. 129 din Constituția României, potrivit căruia părțile interesate, care își legitimează calitatea procesuală, pot exercita căile de atac numai în condițiile legii.

Drept urmare, coroborarea acestor dispoziții legale impune concluzia condiționării examinării temeiniciei hotărârii atacate, de exercitarea cererii de revizuire în condițiile legii, cu referire la dispozițiile art. 452 și 453 C. proc. pen. și a inadmisibilității controlului judiciar, cu consecința respingerii cererii pentru acest motiv, în situația exprimării de către partea interesată, a simplei nemulțumiri a acesteia cu privire la hotărârea a cărei retractare se cere, fie afirmării generice a nelegalității și netemeiniciei acesteia, neîncadrabile în dispozițiile legale menționate.

Având în vedere considerentele expuse, conform dispozițiilor art. 421 alin. (1) lit. b) C. proc. pen., Înalta Curte urmează să

respingă, ca nefondat, apelul declarat de

revizuentul A. împotriva sentinței penale nr. 220/F din 11 decembrie 2015 a Curții de Apel București, secția I penală.

Conform dispozițiilor art. 275 alin. (2) C. proc. pen., va fi obligat

apelantul revizuent la plata sumei de 300 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Conform dispozițiilor art. 275 alin. (6) C. proc. pen., onorariul parțial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, până la prezentarea apărătorului ales, în sumă de

260 lei

se plătește din fondul Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, apelul declarat de revizuentul A. împotriva sentinței penale nr. 220/F din 11 decembrie 2015 a Curții de Apel București, secția I penală.

Obligă apelantul revizuent la plata sumei de 300 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu

în sumă de 260 lei,

se plătește din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi

6 iunie 2016.