ÎCCJ, Secția penală

Asupra apelurilor de față,

În baza actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin Sentința penală nr. 141/F din data de 28 iulie 2016 pronunțată de Curtea de Apel București, secția I penală, în temeiul art. 16 alin. (1) lit. f) C. proc. pen., s-a dispus încetarea procesului penal cu privire la inculpata A., sub aspectul comiterii infracțiunii de înșelăciune, prev. de art. 244 alin. (1) și (2) C. pen., ca efect al intervenirii prescripției răspunderii penale.

În temeiul art. 297 alin. (1) C. pen., a fost condamnată inculpata A. la pedeapsa de 2 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu.

În temeiul art. 67 C. pen., s-a interzis inculpatei exercițiul drepturilor prevăzute de art. 66 lit. a), b) și d) C. pen., pe o durată de 1 an după executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale.

S-a făcut aplicarea art. 54 și 65 C. pen.

S-a constatat că infracțiunea din prezenta cauză este concurentă cu infracțiunile pentru care inculpata A. a fost condamnată prin Sentința penală nr. 539/22.12.2012 a Curții de Apel București, secția I penală, definitivă prin Decizia penală nr. 927/18.03.2012 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, astfel cum a fost modificată prin Sentința penală nr. 52/24.02.2014 a Curții de Apel Ploiești și Sentința penală nr. 74/22.04.2015 a Curții de Apel București, secția a II-a penală, definitivă prin Decizia penală nr. 447/03.12.2015 a Înaltei Curți de Casație și Justiție.

A fost descontopită pedeapsa rezultantă de 8 ani și 6 luni închisoare aplicată prin Sentința penală nr. 52/24.02.2014 a Curții de Apel Ploiești în pedepsele componente:

- 1 an și 6 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, prev. de art. 246 din C. pen. anterior;

- 1 an închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, prev. de art. 246 din C. pen. anterior;

- 2 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de fals intelectual, prev. de art. 289 din C. pen. anterior;

- 1 an închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de fals intelectual, prev. de art. 289 din C. pen. anterior;

- 5 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la înșelăciune, prev. de art. 26 rap. la art. 215 alin. (1) - (3) din C. pen. anterior;

- 5 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la înșelăciune, prev. de art. 26 rap. la art. 215 alin. (1) - (3) și 5 din C. pen. anterior;

A fost descontopită pedeapsa rezultantă de 1 an și 4 luni închisoare aplicată prin Sentința penală nr. 74/F/22.04.2015 a Curții de Apel București, secția a II-a penală, definitivă prin Decizia penală nr. 447/03.12.2015 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, în pedepsele componente de:

- 1 an închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de constituire a unui grup infracțional organizat, prev. de art. 367 alin. (1) C. pen.

- 1 an închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la tentativă la înșelăciune, prev. de art. 48 rap. la art. 32 și 244 alin. (2) C. pen.

În baza art. 40 rap. la art. 39 lit. b) C. pen., a fost contopită pedeapsa din prezenta hotărâre cu toate celelalte pedepse, în pedeapsa cea mai grea de 5 ani închisoare, la care s-a adăugat 1/3 din totalul celorlalte pedepse (din 14 ani și 6 luni închisoare), dispunându-se ca inculpata A. să execute pedeapsa rezultantă de 9 ani și 10 luni închisoare.

Au fost menținute pedepsele complementare și accesorii, precum și restul dispozițiilor sentințelor penale ale căror pedepse au fost contopite.

A fost dedusă din pedeapsa rezultantă perioada executată de la 19.03.2013 la zi.

Au fost anulate mandatele de executare emise în baza sentințelor penale sus-menționate și s-a dispus emiterea unui nou mandat de executare al pedepsei.

Totodată, a fost admisă, în parte, acțiunea civilă exercitată de partea civilă B.

În temeiul art. 397 rap. la art. 25 C. proc. pen., a fost obligată inculpata A. la plata sumei de 40.816 euro daune materiale către partea civilă B.

În temeiul art. 25 alin. (3) C. proc. pen., s-a dispus anularea următoarelor acte: Procura nr. 2550/24.05.2005, Certificatul de moștenitor nr. x/27.05.2005, extrasul pentru uz oficial de pe actul de deces nr. 68830/20.05.2005, Certificatul de moștenitor cu nr. 133/31.05.2005, extrasul pentru uz oficial de pe actul de deces nr. 68808/18.05.2005 și Contractul de vânzare-cumpărare nr. x/31.05.2005.

În temeiul art. 274 C. proc. pen., a fost obligată inculpata A. la plata sumei de 6.000 RON cheltuieli judiciare către stat (fiind incluse și cheltuielile în cuantum de 5.000 RON stabilite de procuror).

Pentru a dispune astfel, Curtea de Apel București a avut în vedere că, prin rechizitoriul din data de 02 decembrie 2015 emis în Dosarul nr. x/2010 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București s-a dispus trimiterea în judecată, în stare de detenție, a inculpatei A., sub aspectul comiterii infracțiunilor de abuz în serviciu, prev. de art. 297 alin. (1) din C. pen. cu aplic.art. 35 alin. (1) din noul C. pen. și complicitate la înșelăciune, prev. de art. 48 rap. la art. 244 alin. (1) și (2) din C. pen., cu aplic. art. 35 alin. (1) din C. pen., ambele cu aplic. art. 38 alin. (2) și art. 5 din noul C. pen.

În fapt, prin actul de trimitere în judecată, s-a reținut, în esență, că în cursul lunii mai 2005, l-a ajutat pe C. să vândă imobilul din București, str. x, către D., contra sumei de 682.010.000 RON (ROL), prin aceea că, în calitate de notar public a întocmit și autentificat procura din 24.05.2005, cunoscând că persoana care s-a prezentat în fața sa drept mandant, nu era E., a emis Certificatele de moștenitor cu nr. 130/27.05.2005 și nr. 133/31.05.2005, pe baza unor documente false (extrasul pentru uz oficial de pe actul de deces din 20.05.2005) și a autentificat Contractul de vânzare-cumpărare nr. x/31.05.2005 pe baza unor documente false (procura din 24.05.2005 care atesta în fals calitatea de mandatar a numitului C., Certificatul de moștenitor nr. x/27.05.2005 care atesta în fals decesul numitului F. și, implicit, calitatea de moștenitor a numiților E. și G., precum și Certificatul de moștenitor nr. x/31.05.2005 care atesta în fals calitatea de unic moștenitor a numitului E.).

În drept, s-a reținut că faptele descrise anterior întrunesc elementele constitutive ale infracțiunilor de abuz în serviciu, prev. de art. 297 alin. (1) din noul C. pen., fals intelectual prev. de art. 321 din noul C. pen., uz de fals prev. de art. 323 din noul C. pen. și complicitate la înșelăciune prev. de art. 244 alin. (1) și (2) din noul C. pen. comise în concurs formal.

Totodată, prin rechizitoriu s-a dispus clasarea cauzei sub aspectul comiterii de către inculpata A. a infracțiunilor de fals intelectual și uz de fals prev. de art. 321 și respectiv art. 323 din noul C. pen., întrucât a intervenit prescripția răspunderii penale.

Trimiterea în judecată a inculpatei s-a fundamentat pe următoarele mijloace de probă: plângerile și declarațiile persoanelor vătămate E. (decedat), F. (decedat) și B.; declarațiile inculpaților A., H. și I.; declarațiile martorilor J. și D., procura din 24.05.2005, Certificatul de moștenitor nr. x/27.05.2005, extrasul pentru uz oficial de pe actul de deces din 20.05.2005, Certificatul de moștenitor nr. x/31.05.2005, extrasul pentru uz oficial de pe actul de deces din 18.05.2005, Contractul de vânzare-cumpărare nr. x/31.05.2005, Raportul de expertiză criminalistică nr. 276 din 11.07.2006, întocmit de Laboratorul Interjudețean de Expertize Criminalistice București din care a rezultat că E. nu a semnat procura din 24.05.2005, planșa foto cu E. din care a rezultat că acesta nu avea degetul a cărui amprentă se presupune că a fost aplicată pe procura din 24.05.2005, Dosarele succesorale nr. x/2005 și y/2005, în original; fișă cazier judiciar.

Cauza a fost înregistrată la data de 08.12.2015 pe rolul Curții de Apel București, secția I penală, sub nr. x/2015.

Prin încheierea de cameră preliminară din data de 12 ianuarie 2016, au fost respinse excepțiile formulate de inculpata A. și în temeiul art. 346 alin. (2) C. proc. pen., s-a constatat legalitatea sesizării instanței cu Rechizitoriul nr. x/2010 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București, privind pe inculpata A. trimisă în judecată sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de abuz în serviciu, prev. de art. 297 alin. (1) din noul C. pen. cu aplic. art. 35 alin. (1) din același cod și complicitate la înșelăciune, prev. de art. 48 rap. la art. 244 alin. (1) și (2) din noul C. pen., cu aplic art. 35 alin. (1) din același cod, ambele cu aplic. art. 38 alin. (2) și art. 5 din noul C. pen. și s-a dispus începerea judecății.

La termenul de judecată din data de 19.02.2016 inculpata A. a declarat, personal, că nu dorește să urmeze procedura în cazul recunoașterii învinuirii apreciind că a intervenit prescripția cu privire la ambele infracțiuni. La același termen, instanța de fond a procedat la audierea inculpatei, declarația acesteia fiind atașată la dosarul cauzei.

Totodată, instanța de fond a încuviințat reaudierea martorilor I., H. și audierea martorei K., persoană care a deținut funcția de secretar în cadrul B.N.P. L.

Din dispoziția instanței de fond, a fost atașată la dosarul cauzei, fișa de cazier judiciar a inculpatei A. La termenul de judecată din data de 15.04.2016 au fost reaudiați martorii I. și H., ale căror declarații au fost atașate la dosarul cauzei.

La același termen, instanța a revenit asupra dispoziției prin care a încuviințat audierea martorei K. și a renunțat la audierea acesteia.

S-a reținut că, în apărare, inculpata A. a considerat, în ambele faze ale procesului penal, că a respectat dispozițiile legale incidente în materia legii notarilor publici nr. 36/1995, în sensul că identitatea unei persoane a fost confirmată prin doi martori de identitate, procedură în art. 50 lit. c) din lege, că nu a cunoscut caracterul fals al înscrisurilor care au stat la baza întocmirii dosarelor succesorale și nu are explicație pentru faptul că nu există o adresă pe care să o fi emis primăriei în vederea obținerii unuia dintre certificatele de deces.

Analizând actele și lucrările dosarului, Curtea de Apel București a constatat următoarele:

La data de 24 mai 2005, numitul C. s-a prezentat la sediul B.N.P. "L." din București, str. x, unde a solicitat și a obținut întocmirea și autentificarea procurii din 24 mai 2005, prin care C. era împuternicit de E. să facă demersurile necesare pentru dezbaterea succesiunii de pe urma defunctului F., decedat la data de 21.03.1989, cu ultimul domiciliu în București, str. x, sector 1 și a defunctei G., decedată la data de 19.09.1992, cu ultimul domiciliu în București, str. x. De asemenea, prin aceeași procură, C. era împuternicit de către reclamantul E. să vândă imobilul din București, str. x, dobândit în urma succesiunii, oricui va crede de cuviință.

În realitate, numitul E. nu s-a prezentat în fața notarului public și nici nu l-a împuternicit pe C. să întreprindă aceste demersuri, aspect dovedit prin declarația dată de E., cât și prin Raportul de expertiză criminalistică nr. x/11.07.2006, în care se concluzionează că cererea de autentificare a procurii înregistrată sub nr. x/24.05.2005 și Procura nr. x/24.05.2005 nu au fost semnate de E.

În locul numitului E., în fața notarului public A., s-a prezentat o altă persoană care a prezentat o carte de alegător, a semnat și a aplicat o amprentă digitală.

De remarcat că, persoana care s-a prezentat a fi E. a fost adusă de C. iar, pentru a exista o anumită aparență de legalitate, tot C. i-a adus și pe martorii de identitate H. și I. pentru a confirma în fața notarului public faptul că persoana care s-a prezentat este E.

Inculpatul I. a arătat în declarația dată în fața organelor de urmărire penală faptul că, în luna mai 2005, inculpata H. i-a solicitat să meargă la notar și să declare faptul că îl cunoaște pe E. și că știe că acesta nu mai avea copii sau alte rude, astfel încât, în urma acestei solicitări, a mers la notar și a declarat că îl cunoaște pe cel care s-a prezentat în fața notarului ca fiind E., deși, în realitate, I. nu-l cunoștea.

La rândul său, inculpata H. a arătat că, într-adevăr, împreună cu I., a mers la B.N.P. L. și a declarat că persoana care s-a prezentat în fața notarului este E., deși, în realitate, aceasta nu-l cunoștea pe E. sau pe cel care s-a prezentat în fața notarului ca fiind E.

Cei doi inculpați cu privire la care s-a dispus o soluție de clasare, martori în prezenta cauză, au confirmat în urma audierii nemijlocite depozițiile date în fața organului de urmărire penală.

Pentru "serviciul prestat", inculpații H. și I. au primit de la persoana care s-a prezentat ca fiind E. suma de 50 RON.

Notarul public A. a cunoscut împrejurarea că persoana care s-a prezentat în fața sa nu este E. și a acceptat să autentifice în fals acea procură, în scopul de a-l ajuta pe C. să vândă imobilul din București, str. x, aspect ce rezultă din faptul că înainte de întocmirea procurii a primit un act ce viza dosarul succesoral.

Prima instanță a apreciat că notarul public nu putea stabili identitatea mandantului prin intermediul a doi martori de identitate, atâta vreme cât nu s-a făcut dovada vreunei împrejurări ieșite din comun, care să îi împiedice pe proprietari să prezinte actele de identitate și, chiar dacă ar fi fost așa, art. 50 din Legea nr. 36/1995 impune condiția ca notarul public să cunoască martorii de identitate folosiți. Ca atare, s-a apreciat că notarul public A. și-a încălcat în două rânduri atribuțiile de serviciu, mai întâi pentru că a acceptat stabilirea identității mandantului prin metoda a doi martori de identitate, deși nu se făcuse dovada unei împrejurări excepționale care să împiedice identificarea mandanților, iar pe de altă parte prin aceea că nu cunoștea pe cei doi martori de identitate prezenți. Prin aceasta, notarul public a acceptat posibilitatea ca procura să nu ateste voința reală a mandantului și astfel să-și aducă ajutorul la înstrăinarea frauduloasă a imobilului în cauză.

Procura nr. x/24.05.2005 a fost primul pas făcut în scopul vânzării imobilului. Mai departe, tot pentru a-l ajuta pe C., notarul public A. a îndeplinit formalitățile pentru dezbaterea succesiunii de pe urma defunctului F., decedat aparent la data de 21.03.1989, cu ultimul domiciliu în București, str. x, sector 1 și a defunctei G., decedată la data de 19.09.1992, cu ultimul domiciliu în București, str. x.

S-a mai reținut că, la dezbaterea acestor moșteniri au fost folosite, de asemenea, mai multe acte false.

Astfel, la data de 27 mai 2005, în baza cererii formulate de C., la B.N.P. L. a fost înregistrat Dosarul succesoral nr. x/27.05.2005, având ca obiect dezbaterea succesiunii de pe urma defunctului F., decedat la data de 21.03.1989.

La dosarul succesoral, notarul public A. a atașat extrasul pentru uz oficial de pe Actul de deces nr. x/20.05.2005, eliberat aparent de Primăria sectorului 1 București la data de 20.05.2005, la solicitarea B.N.P. L.. Acest extras pentru uz oficial de pe actul de deces era unul fals întrucât F. nu a decedat la data de 21.03.1989, așa cum se menționa în extras, ci la data de 23.03.2012, acesta fiind în viață la data de 20.05.2005 - data eliberării înscrisă în extrasul de pe actul de deces.

Prin Adresa nr. x/21.10.2015, Direcția Publică de Evidență a Persoanelor și Stare Civilă din cadrul Primăriei sectorului 1 București a comunicat organelor de urmărire penală faptul că extrasul pentru uz oficial de pe Actul de deces nr. x/20.05.2005, privind pe defunctul F., nu a fost emis de această instituție și nici nu există o cerere formulată de notar pentru eliberarea acestui extras.

S-a menționat că notarul public A. a cunoscut cu siguranță faptul că extrasul pentru uz oficial de pe actul de deces era fals întrucât:

- acesta apărea ca fiind emis la data de 20.05.2005, adică înainte ca dosarul succesoral să se fi înregistrat;

- extrasul pentru uz oficial de pe actul de deces nu se eliberează decât la solicitarea notarului public, iar notarul public A. știa că nu a solicitat un astfel de document;

- o altă persoană nu putea să solicite și să obțină un astfel de extras întrucât, așa s-a menționat, acesta nu se eliberează decât la solicitarea notarului public.

În acest sens, art. 27 alin. (1) din Metodologia nr. 1 din 13 octombrie 1997, pentru aplicarea unitară a dispozițiilor Legii nr. 119/1996, cu privire la actele de stare civilă, arată că "la cererea instanțelor judecătorești, parchetului, poliției și a notarilor publici, se eliberează extrase de pe actele de stare civilă aflate în arhiva proprie" așa încât, extrasele de pe actele de stare civilă nu se eliberează decât la solicitarea autorităților expres menționate în textul de lege, respectiv instanțe judecătorești, parchet, poliție și notari publici.

Tot în ziua în care s-a înregistrat cererea pentru dezbaterea succesiunii, respectiv în data de 27.05.2005, notarul public A. a și emis Certificatul de moștenitor nr. x/27.05.2005, prin care G. și E. erau desemnați moștenitori ai defunctului F. și, implicit, proprietari ai cotei de 1/3 din dreptul de proprietate asupra imobilului din București, str. x.

La data de 31.05.2005, în baza cererii formulate de C., la B.N.P. L. a fost înregistrat dosarul succesoral nr. x/31.05.2005, având ca obiect dezbaterea succesiunii de pe urma defunctei G., decedată la data de 11.09.1992.

La dosarul succesoral, notarul public A. a atașat extrasul pentru uz oficial de pe Actul de deces nr. x/18.05.2005, eliberat aparent de Primăria sectorului 1 București la data de 18.05.2005, la solicitarea B.N.P. L.

Acest extras pentru uz oficial de pe actul de deces a fost într-adevăr emis de Direcția Publică de Evidență a Persoanelor și Stare Civilă din cadrul Primăriei sectorului 1 București, fiind solicitat de notarul public A. prin Adresa nr. x/17.05.2005.

Notarul public A. nu avea însă, la data de 17.05.2005, dreptul legal de a solicita eliberarea acestui extras de pe actul de deces întrucât cererea pentru dezbaterea succesiunii de pe urma defunctei G. a fost înregistrată la B.N.P. L. abia la data de 31.05.2005.

Acest extras putea fi solicitat în mod legal doar în cadrul procedurii succesorale, adică doar după data de 31.05.2005.

Mai mult, notarul public A. a solicitat eliberarea acestui extras chiar mai înainte de autentificarea procurii din 24.05.2005, prin care C. era împuternicit de E. să facă demersurile necesare pentru dezbaterea succesiunii de pe urma defuncților F. și G.

Faptul că notarul public A. a solicitat eliberarea extrasului pentru uz oficial de pe Actul de deces nr. x/18.05.2005 la data de 17.05.2005, adică într-un moment în care nu avea dreptul să solicite eliberarea acestui act, dovedește înțelegerea infracțională avută cu C.

Dacă nu ar fi avut o înțelegere infracțională cu C., notarul public A. nu ar fi solicitat eliberarea acestui extras la data de 17.05.2005, întrucât, în primul rând, nu ar fi avut de unde să știe despre un eventual demers de dezbatere a succesiunii de pe urma defunctei G. și, în al doilea rând, nu ar fi avut niciun motiv pentru care să solicite, fără drept, un astfel de act.

De altfel, aceeași conivență infracțională l-a determinat pe notarul public A. să autentifice procura din 24.05.2005 fără ca mandantul E. să se prezinte efectiv în fața sa.

În mod asemănător, tot în ziua în care s-a înregistrat cererea pentru dezbaterea succesiunii, notarul public A. a emis Certificatul de moștenitor nr. x/31.05.2005, prin care E. era declarat unic moștenitor al defunctei G. și, implicit, unic moștenitor al imobilului din București, str. x.

Pe baza procurii din 24.05.2005 și a Certificatelor de moștenitor nr. x/27.05.2005 și y/31.05.2005, la data de 31.05.2005, notarul public A. a autentificat Contractul de vânzare-cumpărare nr. x/31.05.2005, prin care C., în calitate de mandatar al reclamantului E., a vândut imobilul din București, str. x, sector 1 către D., contra sumei de 682.010.000 ROL.

Atât prin plângerea formulată, cât și prin memoriile depuse ulterior la dosarul cauzei, E. a arătat că nu a semnat procura din 24.05.2005 și nu a fost de acord cu înstrăinarea imobilului din București, str. x.

La rândul său, F. a susținut și a confirmat cele reclamate de E., solicitând tragerea la răspundere penală a notarului public A.

În declarația dată în fața organelor de urmărire penală, inculpata A. a negat faptul că ar fi avut o înțelegere frauduloasă cu C.

Cu privire la procura din 24.05.2005, inculpata A. a arătat că la autentificarea acestui înscris a respectat legea și a identificat persoana care s-a prezentat drept E. cu ajutorul a doi martori de identitate, așa cum prevedea art. 50 lit. c) din Legea notarilor publici nr. 36/1995.

Referitor la extrasul pentru uz oficial de pe Actul de deces nr. x/20.05.2005, privind pe F., inculpata A. a arătat că a solicitat la Starea Civilă eliberarea acestui înscris, iar răspunsul a venit prin poștă.

Așa cum s-a arătat însă, prin Adresa nr. x/21.10.2015, Direcția Publică de Evidență a Persoanelor și Stare Civilă din cadrul Primăriei sectorului 1 București a comunicat organelor de urmărire penală faptul că extrasul pentru uz oficial de pe Actul de deces nr. x/20.05.2005, privind pe defunctul F., nu a fost emis de această instituție și nici nu există o cerere formulată de notar pentru eliberarea acestui extras.

Față de cele consemnate în Adresa nr. x/21.10.2015, inculpata A. nu a avut o explicație verosimilă, susținând în continuare că a primit extrasul pentru uz oficial de pe Actul de deces nr. x/20.05.2005 de la Starea Civilă, prin poștă, ca urmare a unei cereri formulate de ea.

Cu privire la faptul că a solicitat eliberarea extrasului pentru uz oficial de pe actul de deces al defunctei G. la data de 17.05.2005, adică anterior depunerii cererii pentru dezbaterea succesiunii, inculpata A. a arătat că a făcut acest lucru în data de 17.05.2005 întrucât părțile au solicitat verbal efectuarea demersurilor pentru obținerea extrasului de pe actul de deces încă din data de 17.05.2005, dar nu a putut preciza cu exactitate care este persoana care a solicitat efectiv realizarea acestor demersuri, declarând că bănuiește că persoana respectivă este C.

În considerentele hotărârii atacate s-a reținut că, la data de 17.05.2005, C. nu avea dreptul să facă un astfel de demers, iar inculpata A. nu a justificat în niciun fel de ce a făcut demersuri pentru obținerea extrasului de pe actul de deces la solicitarea unei persoane neîndreptățite (procura nu fusese întocmită) și fără o cerere scrisă din partea acesteia. Cert este că demersul inculpatei nu se regăsește în arhiva biroului notarial, adresa nu există în evidențele Stării Civile, astfel că este neîndoielnic caracterul fals al certificatului de deces.

În plângerea penală formulată, E. a sesizat faptul că nu s-a prezentat în fața notarului public și nu l-a împuternicit pe C. să-i vândă imobilul din București, str. x.

S-a reținut că, practic, întreaga procedură privitoare la întocmirea procurii către M., emiterea celor două certificate de moștenitor pe numele lui E. și G. și autentificarea contractului de vânzare-cumpărare asupra imobilului din str. x, București, a avut la bază persoane cu identitate falsă (E.) și înscrisuri falsificate care au atestat o situație juridică nereală. De altminteri, faptele din prezenta cauză au fost disjunse din Dosarul penal nr. x/2008 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București, soluționat de Curtea de Apel București, secția I penală, în aceeași compunere, unde acuzațiile au vizat fapte similare, comise de către aceeași inculpată, confirmate și intrate în puterea lucrului judecat prin Decizia penală nr. 927/18.03.2012 a Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Ansamblul probator al cauzei, exceptând declarația inculpatei, confirmă capetele de acuzare aduse acesteia, prezumția de nevinovăție fiind răsturnată indubitabil prin probatoriul descris anterior.

În drept, s-a reținut că fapta inculpatei A. care, în calitate de notar public în cadrul BNP "L.", la data de 24.05.2005, în exercitarea atribuțiilor sale de serviciu, cu știință, prin încălcarea prevederilor legale (art. 50 lit. c) din Legea notarilor publici nr. 36/1995), a autentificat procura din 24.05.2005, prin care mandantul E. îl împuternicea pe C. să facă demersurile necesare de pe urma defuncților F. și G. și să vândă imobilul dobândit în urma succesiunii, urmată de emiterea a două certificate de moștenitor false și a unui contract de vânzare-cumpărare falsificat, aducând o vătămare dreptului de proprietate al vânzătorului, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de abuz în serviciu, prev. de art. 297 alin. (1) din C. pen.

De asemenea, fapta inculpatei A. care, în calitate de notar public în cadrul BNP "L.", la ajutat pe C. să vândă imobilul din București, str. x, către cumpărătorul de bună-credință D., prin autentificarea procurii și a contractului de vânzare-cumpărare al imobilului, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de complicitate la înșelăciune prev. de art. 244 alin. (1) și (2) din noul C. pen.

Cu privire la stabilirea legii penale mai favorabile, instanța de fond a constatat că, pentru infracțiunea de înșelăciune, termenul de prescripție a răspunderii penale s-a împlinit pe legea nouă, dar nu s-a împlinit pe legea veche, iar cu privire la infracțiunea de abuz în serviciu s-a împlinit pe legea veche dar nu s-a împlinit pe legea nouă (analiză pertinentă realizată și în cuprinsul actului de inculpare). Așadar, comparând limitele de pedeapsă între infracțiunea de înșelăciune pe legea veche și infracțiunea de abuz în serviciu pe legea nouă (al căror termen de prescripție nu s-a împlinit), s-a constatat că, sub acest aspect, infracțiunea de abuz în serviciu pe legea nouă are limite mai reduse, urmând a fi apreciată ca lege penală mai favorabilă.

La individualizarea judiciară a pedepselor aplicate inculpatei, instanța a ținut seama de criteriile generale prevăzute de art. 74 C. pen., de gradul de implicare, precum și de poziția procesuală manifestată pe parcursul procesului. În acest sens s-a reținut că a avut o atitudine procesuală oscilantă, negând comiterea faptelor, încercând să acrediteze ideea că s-a aflat în eroare. Este de consemnat calitatea de notar public de care inculpata s-a prevalat la comiterea faptelor, împrejurarea că nu este la primul conflict cu legea penală fiind sancționată ulterior pierderii calității de notar cu o sancțiune administrativă pentru o faptă de furt calificat, este condamnată definitiv în alte dosare pentru fapte similare, are în întreținere doi copii minori și a avut un rol hotărâtor la înstrăinarea frauduloasă a imobilului. Ca atare, instanța s-a orientat spre o pedeapsă situată la limita minimă a textului sancționator.

Constatând că infracțiunea din prezenta cauză este concurentă cu infracțiunile pentru care inculpata A. a fost condamnată prin Sentința penală nr. 539/22.12.2012 a Curții de Apel București, secția I penală, definitivă prin Decizia penală nr. 927/18.03.2012 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, astfel cum a fost modificată prin Sentința penală nr. 52/24.02.2014 a Curții de Apel Ploiești și Sentința penală nr. 74/22.04.2015 a Curții de Apel București, secția a II-a penală, definitivă prin Decizia penală nr. 447/03.12.2015 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, s-a efectuat contopirea pedepselor conform dispozițiilor art. 40 din C. pen.

În ceea ce privește latura civilă, s-a reținut că partea civilă B. a solicitat acordarea sumelor de 40.816 euro reprezentând 1/2 din dreptul de proprietate asupra imobilului înstrăinat fraudulos, cu suma de 16.900 euro beneficiu nerealizat (chirie) și 10.000 euro daune morale.

Curtea de Apel București a constatat întrunite condițiile cumulative ale răspunderii civile delictuale cu privire la cota parte din imobilul de care partea civilă a fost lipsită în urma comiterii infracțiunilor din prezenta cauză, însă cu privire la beneficiul nerealizat și daunele morale nu a adus vreo probă care să susțină pretențiile civile pe acest aspect.

De asemenea, înscrisurile falsificate sau utilizate de inculpată în realizarea infracțiunii de complicitate la înșelăciune, au fost desființate în temeiul art. 25 alin. (2) din C. proc. pen.

În consecință, în temeiul art. 16 alin. (1) lit. f) C. proc. pen., s-a dispus încetarea procesului penal, sub aspectul comiterii infracțiunii de înșelăciune, prev. de art. 244 alin. (1) și (2) C. pen., ca efect al intervenirii prescripției răspunderii penale; în temeiul art. 297 alin. (1) C. pen., a fost condamnată inculpata A. la pedeapsa de 2 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu și interzicerea exercițiul drepturilor prevăzute de art. 66 lit. a), b) și d) C. pen. pe o durată de 1 an după executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale.

S-a făcut aplicarea art. 54 și 65 C. pen. și totodată, s-a constatat că infracțiunea din prezenta cauză este concurentă cu infracțiunile pentru care inculpata A. a fost condamnată și în final, au fost descontopite și apoi contopite pedepsele conform dispozitivului, dispunându-se ca inculpata A. să execute pedeapsa rezultantă de 9 ani și 10 luni închisoare.

*****

Împotriva acestei sentințe au declarat apeluri, în termen legal, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București, inculpata A. și partea civilă B.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, la data de 23.03.2017.

Astfel, procurorul a arătat că prin dispozitivul Sentinței penale nr. 141/2016 a Curții de Apel București se prevede, întâi că:

"în temeiul art. 67 C. pen. interzice inculpatei exercițiul drepturilor prevăzute de art. 66 lit. a), b) și d) C. pen. pe o durată de 1 an după executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale. Face aplicarea art. 54 și 65 C. pen." Apoi, după ce realizează contopirea pedepselor principale, instanța a menținut pedepsele complementare și accesorii, precum și restul dispozițiilor sentințelor penale ale căror pedepse au fost contopite, fără a se consemna altceva cu privire la pedeapsa complementară.

Prin urmare, procurorul susține că din aceste mențiuni reiese faptul că instanța a omis să efectueze contopirea pedepselor complementare, ceea ce face ca inculpata să le execute în paralel.

S-a mai menționat prin motivele de apel că, anterior prezentei sentințe inculpata a fost condamnată, pentru infracțiuni concurente, la următoarele pedepse complementare:

- interzicerea exercițiul drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II a. lit, b) și lit. c) C. pen. anterior (preluată în art. 66 alin. (1) lit. a), b) și g) noul C. pen.) pe o durată de 5 ani pronunțată prin Sentința penală nr. 539/22.12.2012 a Curții de Apel București, secția I penală, definitivă prin Decizia penală nr. 927/18.03.2012 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, astfel cum a fost modificată prin Sentința penală nr. 52/24.02.2014 a Curții de Apel Ploiești pentru comiterea infracțiunii prevăzute de art. 26 rap. la art. 215 alin. (1), (2) și 3 C. pen. anterior, toate cu aplicarea art. 33 lit. a), faptă pentru care inculpata primise inițial o pedeapsă de 10 ani închisoare, modificată la 5 ani în temeiul art. 6 C. pen. în vigoare.

- interzicerea exercițiul drepturilor prevăzute de art. 66 lit. a), b) și d) noul C. pen. pe o durată de 1 an după executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale, pe lângă pedeapsa principală de 1 an închisoare aplicată pentru comiterea infracțiunii de art. 367 alin. (1) noul C. pen. prin Sentința penală nr. 74/22.04.2015 a Curții de Apel București, secția a II-a penală, definitivă prin Decizia penală nr. 447/03.12.2015 a Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Procurorul a susținut că aceste pedepse complementare ar fi trebuit contopite cu pedeapsa complementară aplicată în cauză, urmând ca inculpata să execute pedeapsa interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) și g) pe o perioadă de 5 ani, precum și a dreptului prevăzut de art. 66 alin. (1) lit. d) pe o perioadă de 1 an de la momentul executării sau considerării ca executată a pedepsei. De asemenea, în temeiul art. 65 urmează să execute pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b), d) și g) pe perioada executării pedepsei.

În concluzie, în temeiul art. 421 pct. 2 lit. a) din C. proc. pen., procurorul a solicitat admiterea apelului, desființarea în parte a Sentinței penale nr. 141/F pronunțată la data 28.07.2016 de Curtea de Apel București, secția I penală, privind pe inculpata A. și contopirea pedepselor complementare aplicate acesteia.

Prin motivele scrise de apel inculpata A. a susținut că, în mod greșit, judecătorul fondului a reținut că a încălcat Legea notarilor publici nr. 36/1995, art. 50 lit. c), prin autentificarea procurii din 24.05.2005, prin rechizitoriu nefiind acuzată de încălcarea acestei legi, ci de încălcarea art. 27 alin. (1) din Metodologia nr. 1 din 13.10.1997 pentru aplicarea unitară a dispozițiilor Legii nr. 119/1996 cu privire la actele de stare civilă.

În acest sens, apelanta inculpată a indicat Decizia Curții Constituționale nr. 405/16.06.2016 și a susținut că, față de acuzația parchetului din rechizitoriu, în cauză, nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii de abuz în serviciu în sensul că Metodologia nr. 1 din 13.10.1997 pentru aplicarea unitară a dispozițiilor Legii nr. 119/1996 cu privire la actele de stare civilă, nu este lege în sensul prevăzut de decizia Curții Constituționale menționate.

Cu prilejul dezbaterilor a invocat faptul că instanța de fond a interpretat, în mod eronat, procedura premergătoare deschiderii unui dosar de succesiune, reținând că reprezintă un act nelegal faptul că actele de stare civilă care au fost folosite poartă o dată anterioară datei de deschidere a dosarului de succesiune.

Sub acest aspect apelanta inculpată a arătat că aceasta era procedura de urmat, și anume mai întâi se înregistrează în caietul de evidență a documentelor cererea unei persoane, apoi, în mod obligatoriu, se efectuează demersurile pentru a se obține actele de stare civilă, pentru a se vedea în baza acestor acte dacă sunt îndeplinite condițiile pentru a se deschide dosarul de succesiune. Deci, din acest motiv, total întemeiat și legal, respectiv faptul că s-a efectuat această procedură, a rezultat o dată anterioară actelor de stare civilă față de data deschiderii succesiunii. Așadar, nu s-au încălcat dispozițiile legale ci doar s-a urmat procedura legală, în mod corect.

Cu privire la latura civilă, în dezbateri, apărătorul apelantei inculpate a arătat că aceasta a fost obligată la plata sumei de 40 mii euro către partea civilă B. reprezentând daune materiale, ținându-se seama de dreptul de retenție al numitul N. pentru jumătate din imobil.

În opinia apărării, această dispoziție a hotărârii este total neîntemeiată, deoarece antecontractul de vânzare-cumpărare a fost anulat prin hotărâre judecătorească, iar părțile au fost repuse în situația anterioară, fapt menționat în cartea funciară la rubrica proprietar fiind trecută partea civilă. Obligația de a plăti către numitul N. un drept de retenție nu are legătură cu actele emise de către inculpată, în calitate de notar. Acest drept, dacă este sau nu este, a derivat, oricum, dintr-un act întocmit anterior fără a fi respectate normele legale, în sensul că, deși privea un imobil, este un antecontract de vânzare-cumpărare întocmit la un birou de avocat. Deci, acest antecontract nu are forma cerută de lege privind un imobil, astfel încât să fie fără vreun dubiu.

De altfel, în rechizitoriu, la fila x, se reține că există suspiciuni cu privire la aspectele menționate în antecontractul de vânzare-cumpărare încheiat de fratele autorului, E., cu numitul N. Se mai arată că, există suspiciuni cum că, pretențiile numitului N. în cuantum de 105 mii euro, sumă pe care ar fi plătit-o moștenitorii lui N. către E., ar avea la bază acte false și, de aceea, s-a dispus acea soluție de disjungere, care în opinia apărării, era importantă pentru ca instanța de judecată să cunoască modul de soluționare de către parchet al acelui dosar și dacă s-a stabilit că acele acte au fost sau nu false.

Întrucât, această situație nu are legătură cu actele directe pe care le-a efectuat inculpata, apărarea consideră că partea civilă nu este îndreptățită să primească acea sumă de bani de la inculpată.

Mai mult decât atât, apărarea a susținut că, ar fi o dublă despăgubire dacă ar primi și această sumă de bani, câtă vreme i-a revenit în proprietate și imobilul, în urma anulării actelor. Există chiar un memoriu la dosarul cauzei depus de către numitul N., în care exprimă același punct de vedere, în sensul că acordarea acestor despăgubiri ar fi o dublă reparație a prejudiciului suportat de partea civilă.

Pentru aceste motive, apărătorul apelantei inculpate a solicitat să se dispună admiterea apelului declarat de către inculpată și achitarea acesteia pentru infracțiunea de abuz în serviciu, întrucât nu există o faptă prevăzută de legea penală care să aibă caracteristicile acestei infracțiuni, tot ceea ce a întreprins inculpata a fost în baza normelor legale.

Totodată, prin motivele scrise de apel inculpata a solicitat anularea contopirii pedepsei aplicate în prezenta cauză cu pedepsele aplicate prin Sentința penală nr. 539/22.12.2012 a Curții de Apel București, secția I penală, definitivă prin Decizia penală nr. 927/18.03.2012 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, astfel cum a fost modificată prin Sentința penală nr. 52/24.02.2014 a Curții de Apel Ploiești, prin Sentința penală nr. 74/22.04.2015 a Curții de Apel București, secția a II-a penală, definitivă prin Decizia penală nr. 447/03.12.2015 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, întrucât sentințele penale menționate au fost anulate prin Sentința penală nr. 56/23.06.2016 pronunțată de Curtea de Apel Pitești, în Dosarul nr. x/2016, rămasă definitivă prin Decizia penală nr. 1184/21.09.2016 a Înaltei Curți de Casație și Justiție.

În esență, s-a arătat că, prin activitatea infracțională a inculpatei A., în calitate de notar public și reprezentant al BNP L., a produs familiei părții civile grave prejudicii financiare și morale, având ca și consecințe principale, scăderea nivelului de trai al familiei și decesul prematur al soțului său, ca urmare a suferinței psihice cauzată de aceste probleme juridice.

Cu privire la plata beneficiului nerealizat, s-a menționat că una dintre consecințele infracțiunilor săvârșite de inculpată a fost, pe lângă pierderea valorii economice a bunului tranzacționat fraudulos și pierderea fructelor pe care le-ar fi generat acel bun. Astfel, imobilul fiind un bun absolut susceptibil de a produce fructe civile prin închiriere, așa cum s-ar fi dorit, având în vedere situația financiară modestă, părțile vătămate au pierdut și aceste fructe civile, neputând închiria imobilul. Față de valoarea de piață a chiriilor, chiria nerealizată a fost calculată de partea civilă pentru toată această perioadă la suma de 16.900 euro, sumă considerată verosimilă și corectă, raportată la bunul imobil (casa), calitatea zonei de amplasare și perioada de timp.

Referitor la daunele morale, s-a arătat că o altă consecință a activităților infracționale ale inculpatei a fost și este afectarea psihică a părților vătămate. Astfel, partea civilă a arătat că situația creată, tracasarea emoțională, psihologică și păgubirea materială au produs dezechilibre și puternice afectări psihice, soțul său decedând pe fondul acestor probleme.

Așadar, în ceea ce privește cuantumul daunelor morale, s-a solicitat suma de 10.000 euro.

În ceea ce privește lipsa probatoriului referitor la solicitarea beneficiului nerealizat și a daunelor, imputat de instanța de fond, partea civilă a menționat că solicitările sale sunt atât rezonabile ca și cuantum, dar și juste ca pretenții. S-a susținut că, în cauză, au fost săvârșite infracțiuni de pe urma cărora a suferit, iar aceste suferințe - directe și indirecte - trebuiesc reparate integral. Totodată, s-a arătat că este imposibilă calcularea precisă și exactă a pretențiilor civile, indiferent de natura lor, însă instanța trebuie sa vadă problema în ansamblul ei și să cântărească solicitările bazându-se mai degrabă pe principii de drept și dorința de a face dreptate, decât pe un probatoriu de altfel imposibil de administrat cu adevărat. În opinia părții civile, infractorul trebuie să repare toate prejudiciile produse victimei, cele directe, indirecte, imediate, concrete și pe cele ulterioare.

În concluzie, partea civilă a solicitat admiterea apelului, desființarea sentinței apelate și admiterea întregii acțiuni civile, respectiv admiterea daunelor materiale și morale în întregime.

În apel, Înalta Curte a dispus emiterea unor adrese către instanțele de executare în vederea comunicării sentințelor penale identificate de instanță, precum și relații privind stadiul executării pedepsei, respectiv către instanțele de executare în vederea comunicării Sentinței penale nr. 539/22.12.2012 pronunțată de Curtea de Apel București, secția I penală, în Dosarul nr. x/2010; Sentinței penale nr. 52/24.02.2014 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești în Dosarul nr. x/2014 și Sentința penală nr. 74/22.04.2015 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a II-a penală, în Dosarul nr. x/2012, cu mențiunea rămânerii acestora definitive, precum și relații privind stadiul executării pedepselor aplicate inculpatei A. prin aceste hotărâri.

De asemenea, s-a dispus emiterea unei adrese către Curtea de Apel Ploiești în vederea comunicării Sentinței penale nr. 56/23.06.2016 pronunțată în Dosarul nr. x/2016, cu mențiunea rămânerii definitive, precum și a unui referat privind stadiul executării pedepsei.

Totodată, instanța de apel a dispus efectuarea de verificări în baza de date a Administrației Naționale a Penitenciarelor cu privire la situația juridică a inculpatei A. și s-a pus în vedere apărătorului ales al părții civile să facă precizări față de constituirea de parte civilă din prezenta cauză în raport cu toate hotărârile judecătorești civile care au fost depuse la dosar, atât în faza de urmărire penală, respectiv Sentința civilă nr. 335/21.01.2009 pronunțată de Judecătoria Sector 1 București în Dosarul nr. x/2007 și Sentința civilă nr. 21768/08.11.2013 pronunțată de Judecătoria Sector 1 București în Dosarul nr. x/2011, precum și cele depuse ulterior în fața instanței de fond.

La termenul din 30 iunie 2017, inculpata A. a fost audiată de către instanța de apel, declarația inculpatei regăsindu-se la dosarul de apel.

Totodată, la același termen instanța a încuviințat pentru apelanta inculpată proba cu înscrisuri, iar la interpelarea Înaltei Curți în sensul de a preciza apelanta inculpată și apelanta parte civilă dacă înțeleg să solicite probe în apel, apărătorul desemnat din oficiu pentru apelanta inculpată A. și apărătorul ales al apelantei părți civile, având cuvântul pe rând, au arătat că nu înțeleg să formuleze o astfel de cerere.

Înalta Curte, din oficiu, după luarea concluziilor părților, a considerat că este necesară depunerea la dosarul cauzei a Sentinței civile nr. 335/12.01.2009 pronunțată de către Judecătoria Sector 1 București care să conțină mențiunea definitivă și irevocabilă, precum și întocmirea unui referat cu privire la modalitatea în care a rămas definitivă această hotărâre.

La termenul din 26.01.2018, constatându-se terminată cercetarea judecătorească în apel, s-au luat concluziile părților detaliat expuse în încheierea de ședință de la acea dată, ce face parte integrantă din prezenta decizie.

Analizând cauza prin prisma criticilor formulate de procuror, inculpata A. și partea civilă B., cât și din oficiu, sub toate aspectele de fapt și de drept ale cauzei, în limitele impuse de art. 417 alin. (2) din C. proc. pen., Înalta Curte constată următoarele:

Reexaminând ansamblul probatoriu în virtutea efectului integral devolutiv al apelului, prin raportare la actele dosarului, Înalta Curte constată că instanța de fond a analizat temeinic probele administrate în cauză și a reținut o situație de fapt concordantă sub toate aspectele împrejurărilor ce rezultă din aceste mijloace de probă.

Susținerile și apărările punctuale ale apelantei inculpate A. au fost cenzurate de către instanța de fond în mod detaliat, pe baza probatoriului administrat, prin valorificarea și examinarea exhaustivă a tuturor mijloacelor de probă existente și a ansamblului elementelor de fapt dovedite prin intermediul acestora.

Prin urmare, Înalta Curte nu va mai relua argumentele și raționamentele instanței de fond, la care achiesează întru totul, ci va analiza cauza, exclusiv, prin prisma criticilor formulate de apelanți.

O primă critică formulată de apelanta inculpată vizează netemeinicia soluției de condamnare a sa pentru săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu.

În concret, apelanta a susținut că prin rechizitoriu nu a fost acuzată de încălcarea art. 50 lit. c) din Legea notarilor publici nr. 36/1995, ci a dispozițiilor art. 27 alin. (1) din Metodologia nr. 1 din 13.10.1997 pentru aplicarea unitară a dispozițiilor Legii nr. 119/1996 cu privire la actele de stare civilă.

Prin urmare, a învederat că raportat la acuzația formulată prin rechizitoriu, în cauză, nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii de abuz în serviciu, întrucât Metodologia nr. 1 din 13.10.1997 pentru aplicarea unitară a dispozițiilor Legii nr. 119/1996 cu privire la actele de stare civilă, nu constituie legislație primară în sensul prevăzut de considerentele Deciziei nr. 405/16.06.2016 a Curții Constituționale.

Totodată, a susținut că, în mod greșit, instanța de fond a reținut, deși nu făcea obiectul acuzației, încălcarea și a dispozițiilor art. 50 lit. c) din Legea nr. 36/1995.

De asemenea, a precizat că nu a încălcat dispozițiile legale menționate anterior, întrucât a procedat în maniera prescrisă de acest text de lege, care stipulează că în situația în care nu poate fi identificată o persoană datorită lipsei actului de identitate, aceasta să fie identificată prin depoziția a doi martori care pot fi identificați și nu este necesară existența unor condiții excepționale, așa cum a apreciat instanța de fond, ci este doar o modalitate de a identifica o persoană, în condițiile în care aceasta nu poate prezenta cartea de identitate.

În final, a susținut că, în mod eronat, instanța fondului a apreciat că reprezintă un act nelegal faptul că actele de stare civilă care au fost folosite poartă o dată anterioară datei de deschidere a dosarului de succesiune, obținerea actelor de stare civilă fiind necesară pentru declanșarea procedurii notariale.

Ca atare, inculpata a solicitat achitarea sa pentru infracțiunea de abuz în serviciu întrucât fapta nu este prevăzută de legea penală.

Examinând aceste critici ale apelantei inculpate, instanța constată că, în cuprinsul actului de acuzare, procurorul nu a făcut referire expresă la art. 50 lit. c) din Legea notarilor publici nr. 36/1995, însă a descris detaliat modalitatea concretă în care aceste dispoziții legale au fost eludate, indicarea încălcării legislației primare la momentul emiterii rechizitoriului nefiind obligatorie. Această cerință a fost impusă ulterior publicării Deciziei nr. 405/2016 a Curții Constituționale, respectiv, după data de 08.07.2016, anterior pronunțării hotărârii atacate, astfel că, instanța de fond a menționat expres în considerentele hotărârii că au fost încălcate dispozițiile art. 50 lit. c) din Legea notarilor publici nr. 36/1995.

În acest sens, instanța de fond a avut în vedere că acuzația de abuz în serviciu a fost fundamentată pe exercitarea atribuțiilor decurgând din calitatea de notar public a acesteia contrar dispozițiilor cuprinse în art. 50 din Legea notarilor publici nr. 36/1995, normă în privința căreia nu se poate pune problema neconformării acesteia cu cele statuate prin Decizia nr. 405/2016, fiind vorba de neîndeplinirea sau îndeplinirea defectuoasă a unui act prin raportare la atribuții de serviciu reglementate expres prin legislația primară, în cazul de față, prin lege.

Împrejurarea că în adoptarea soluției de condamnare au fost reținute și încălcarea altor norme care nu respectă această cerință, respectiv cele cuprinse în Metodologia nr. 1 din 13.10.1997 pentru aplicarea unitară a dispozițiilor Legii nr. 119/1996 cu privire la actele de stare civilă, nu este de natură să conducă la o altă concluzie decât cea anterior menționată, atâta timp cât normele în cauză nu constituie singurul temei avut în vedere la adoptarea soluției de condamnare.

Cu privire la susținerile apelantei inculpate potrivit cărora nu a încălcat dispozițiile art. 50 din Legea nr. 36/1995, în varianta în vigoare la data comiterii faptei, în acord cu instanța de fond, Înalta Curte apreciază că sunt neîntemeiate întrucât, în calitatea sa de notar nu putea stabili identitatea mandantului prin intermediul a doi martori de identitate, atâta vreme cât nu s-a făcut dovada vreunei împrejurări ieșite din comun, care să îl împiedice pe mandant să prezinte actul de identitate.

Cu privire la procedura autentificării unor acte notariale, instanța constată că dispozițiile art. 58 din Legea notarilor publici și a activității notariale nr. 36/1995, în varianta în vigoare la data comiterii faptei, prevăd că pentru autentificarea unui act, notarul public verifică