ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție

ÎCCJ

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1126/2017

CAMERĂ

penal

RĂSFOIEȘTE: Înalta Curte de Casație și Justiție
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro

Citează această cauză

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1126/2017 (Înalta Curte de Casație și Justiție)

Asupra contestației de față,

În baza actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:

I. Prin Sentința penală nr. 513/PI din data de 19 iulie 2017 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția penală, în baza art. 598 lit. d) raportat la art. 595 alin. (1) C. proc. pen., s-a dispus respingerea, ca nefondată, a contestației la executare formulată de condamnatul contestator A., împotriva Sentinței penale nr. 10 din 12 ianuarie 2016 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, în dosarul nr. x/59/2010.

Pentru a pronunța această soluție s-a reținut că, prin cererea formulată la data de 20 iunie 2017, condamnatul A., a solicitat admiterea contestație la executare, înlăturarea celor doua pedepse principale de 3 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de participare improprie la săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu stabilită în baza Deciziei nr. 249/A din 8 iunie 2016 pronunțata de Înalta Curte de Casație și Justiție, înlăturarea celor două pedepse complementare a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) C. pen., pe o perioadă de 3 ani și înlăturarea celor două pedepse accesorii a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) C. pen. pe durata executării pedepsei.

În motivare, a arătat că prin Decizia nr. 249/A din 8 iunie 2016 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, a fost condamnat, printre altele, la două pedepse concurente de 3 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de participare improprie la săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu, în formă continuată, prevăzută și pedepsită de art. 52 C. pen. raportat la art. 297 C. pen., precum și la pedeapsa complementare a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) C. pen. pe o perioadă de 3 ani și a pedepsei accesorii a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) C. pen. pe durata executării pedepsei. S-a susținut că prin Decizia nr. 405/2016 pronunțată de Curtea Constituțională, la data de 15 iunie 2016, publicată în M. Of. la data de 8 iulie 2016 (deci ulterior rămânerii definitive a hotărârii de condamnare a contestatorului) a fost admisă excepția de neconstituționalitate și s-a constatat că dispozițiile art. 246 C. pen. din 1969 și ale art. 297 alin. (1) C. pen. sunt constituționale în măsura în care prin sintagma "îndeplinește în mod defectuos" din cuprinsul acestora se înțelege "îndeplinește prin încălcarea legii".

Având în vedere conținutul infracțiunii prevăzute de art. 297 alin. (1) C. pen., urmare a deciziei de neconstituționalitate menționate, practic, a intervenit o modificare a elementelor constitutive ale acestei infracțiuni, sub aspectul laturii obiective fiind limitat domeniul de aplicare al acestei infracțiuni prin excluderea tuturor cazurilor în care norma a cărei încălcare este imputată subiectului activ al infracțiunii nu este o lege, o ordonanță sau o ordonanță de urgență. Prin Decizia nr. 847/2008, Curtea Constituțională a reținut că "decizia de constatare a neconstituționalității face parte din ordinea juridică normativă, prin efectul acesteia prevederea neconstituțională încetându-și aplicarea pentru viitor", iar prin Decizia Plenului Curții Constituționale nr. 1/1995 privind obligativitatea deciziilor sale pronunțate în cadrul controlului de constituționalitate, s-a reținut că "puterea de lucru judecat ce însoțește actele jurisdicționale, deci și deciziile Curții Constituționale, se atașează nu numai dispozitivului, ci și considerentelor pe care se sprijină acesta". În același sens, prin Decizia nr. 1415/2009, Curtea Constituțională a mai statuat că "atât considerentele, cât și dispozitivul deciziilor sale sunt general obligatorii și se impun cu aceeași forță tuturor subiectelor de drept. În consecință, atât Parlamentul, cât și Guvernul, respectiv autoritățile și instituțiile publice urmează, în aplicarea legii criticate, să respecte cele stabilite de Curtea Constituțională în considerentele și dispozitivul prezentei decizii". Având în vedere textele legale menționate mai sus, contestatorul a arătat că se impune a se verifica dacă în situația sa, condamnat definitiv pentru infracțiunea de participație improprie la săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 297 alin. (1) C. pen., a intervenit cazul prevăzut de art. 595 alin. (1) C. proc. pen.

Analizând conținutul sentințelor penale, contestatorul a susținut că a fost trimis în judecată pentru săvârșirea, printre altele, a infracțiunii de participație improprie la săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu sub forma determinării, înlesnirii sau ajutării în orice mod cu intenție la săvârșirea din culpă a infracțiunii de neglijență în serviciu prevăzut de art. 249 alin. (2) C. pen. de către funcționarii publici B., C. (din cadrul OCPI) și notarii publici D. și art. 249 alin. (1) C. pen. pentru notarul public E.. Curtea de Apel Timișoara, în baza C. pen. actual, a reținut în sarcina sa trei infracțiuni de participație improprie la săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu prevăzută și pedepsită de art. 52 raportat la art. 297 C. pen., constând în înlesnirea săvârșirii infracțiunii de neglijență în serviciu de către funcționarii publici B., C. și a notarului D.. Pedeapsa aplicată prin Sentința penală nr. 10 din 12 ianuarie 2016 de Curtea de Apel Timișoara pentru infracțiunile mai sus menționate a fost de 3 ani închisoare pentru fiecare din cele trei infracțiuni de participație improprie la săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu. Înalta Curte de Casație și Justiție prin Decizia penală nr. 249/A din 8 iunie 2016 a schimbat încadrarea juridică reținând, în esență, două infracțiuni de participație improprie la săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu aplicând o pedeapsă de 3 ani pentru fiecare infracțiune.

În continuare, în cererea formulată a menționat că potrivit art. 52 alin. (2) C. pen., determinarea, înlesnirea sau ajutarea în orice mod, cu intenție la săvârșirea din culpă de către o altă persoană a unei fapte prevăzute de legea penală se sancționează cu pedeapsa prevăzută de lege pentru fapta comisă cu intenție. În altă ordine de idei, s-a arătat că a fost condamnat, întrucât a înlesnit sau ajutat ca anumiți funcționari publici să săvârșească infracțiunea de neglijență în serviciu fiind aplicată pedeapsa potrivit art. 298 C. pen. Neglijența în serviciu se definește a fi încălcarea din culpă de către un funcționar public a unei îndatoriri de serviciu, prin neîndeplinirea sau prin îndeplinirea ei defectuoasă, dacă prin aceasta se cauzează o pagubă ori o vătămare a drepturilor sau intereselor legitime a unei persoane. Prin analogie, Înalta Curte de Casație și Justiție prin Decizia Penala nr. 249/A din 8 iunie 2016 a reținut că fapta comisă cu intenție ar fi cea prevăzuta de art. 297 C. pen., fapta dezincriminată prin Decizia nr. 405/2016 a Curții Constituționale. Îndeplinirea defectuoasă înseamnă potrivit Curții Constituționale "îndeplinirea prin încălcarea legii" astfel, îndeplinirea defectuoasă, în opinia sa, trebuie analizată raportat la legislația primară legi și ordonanțe ale guvernului aspect nestabilit în cuprinsul hotărârilor penale contestate. În condițiile în care în cuprinsul hotărârilor nu se reține încălcarea în exercitarea atribuțiilor de serviciu a prevederilor unor legi, ordonanțe sau ordonanțe de urgență, contestatorul a susținut că se poate observa că a intervenit o modificare a elementelor constitutive ale infracțiunii prevăzute de art. 298 și art. 297 C. pen. în urma pronunțării Decizie nr. 405/2016. De altfel, în opinia sa, practica instanțelor naționale este una unitară cu privire la intervenirea dezincriminării acestor fapte în situația în care îndeplinirea defectuoasă a unei îndatoriri de serviciu are loc. prin încălcarea oricărui alt act normativ în afară de legislația primară.

Pentru toate acestea, a solicitat admiterea contestației, iar prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună încetarea executării celor două pedepse principale de 3 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de participare improprie la săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu stabilită în baza Deciziei nr. 249/A din 8 iunie 2016 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, înlăturarea celor două pedepse complementare a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) C. pen. pe o perioadă de 3 ani stabilită în baza Deciziei nr. 249/A din 8 iunie 2016 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, înlăturarea celor doua pedepse accesorii a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) C. pen. pe durata executării pedepsei stabilită în baza Deciziei nr. 249/A din 8 iunie 2016 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție. În drept, a invocat art. 595, art. 598 C. proc. pen., art. 3, art. 4, art. 297 și art. 298 C. pen., Decizia nr. 405/2016 a Curții Constituționale a României.

Analizând cererea formulată de condamnat, instanța de fond a constatat că, prin Sentința penală nr. 10 din 12 ianuarie 2016, pronunțată în Dosarul nr. x/59/2010, Curtea de Apel Timișoara, în baza art. 396 alin. (5) C. proc. pen. rap. la art. 16 lit. b) C. proc. pen. a dispus achitarea inculpatului A., pentru săvârșirea infracțiunii de constituirea unui grup infracțional organizat prev. și ped. de art. 367 alin. (1) C. pen.

În baza art. 396 alin. (2) C. proc. pen. a dispus condamnarea inculpatului A. la o pedeapsă de 1 (unu) an închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de fals material în înscrisuri oficiale sub forma complicității prev. și ped. de art. 48 C. pen. rap. la art. 320 alin. (1) C. pen.

În baza art. 396 alin. (2) C. proc. pen. l-a condamnat pe inculpatul A. la o pedeapsă de 1 (unu) an închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de fals material în înscrisuri oficiale sub forma complicității prev. și ped. de art. 48 C. pen. rap. la art. 320 alin. (1) C. pen.;

În baza art. 396 alin. (2) C. proc. pen. l-a condamnat pe inculpatul A. la o pedeapsă de 6 (șase) luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de uz de fals sub forma complicității prev. și ped. de art. 48 C. pen. rap. la art. 323 C. pen.

În baza art. 396 alin. (2) C. proc. pen. l-a condamnat pe inculpatul A. la o pedeapsă de 8 (opt) luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de uz de fals prev. și ped. de art. 323 C. pen.

În baza art. 396 alin. (2) C. proc. pen. l-a condamnat pe inculpatul A. la o pedeapsă de 1 (unu) an închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de fals privind identitatea sub forma complicității prev. și ped. de art. 48 C. pen. rap. la art. 327 C. pen.

În baza art. 396 alin. (2) C. proc. pen. l-a condamnat pe inculpatul A. la o pedeapsă de 1 (unu) an închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de falsificare a instrumentelor oficiale sub forma complicității prev. și ped. de art. 48 C. pen. rap. la art. 317 C. pen. cu aplicarea art. 77 lit. a) C. pen.;

În baza art. 396 alin. (2) C. proc. pen. l-a condamnat pe inculpatul A. la o pedeapsă de 6 (șase) luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de folosire a instrumentelor oficiale false sub forma complicității prev. și ped. de art. 48 C. pen. rap. la art. 318 C. pen. cu aplicarea art. 77 lit. a) C. pen.

În baza art. 396 alin. (5) C. proc. pen. rap. la art. 16 lit. a) C. proc. pen. a dispus achitarea inculpatului A. pentru săvârșirea a patru infracțiuni de fals în declarații prev. și ped. de art. 326 C. pen. cu aplicarea art. 77 lit. a) C. pen.;

În baza art. 396 alin. (2) C. proc. pen. l-a condamnat pe inculpatul A. la o pedeapsă de 3 (trei) ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de participație improprie la săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu prev. și ped. de art. 52 C. pen. rap. la art. 297 C. pen.;

În baza art. 67 din C. pen., a aplicat inculpatului A. pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a), b) C. pen., respectiv dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în orice funcții publice, dreptul de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat, pe o perioadă de 3 ani. În temeiul art. 65 din C. pen., a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a), b) C. pen., pe durata executării pedepsei.

În baza art. 396 alin. (5) C. proc. pen. rap. la art. 16 lit. a) C. proc. pen. a dispus achitarea inculpatului A. pentru săvârșirea a trei infracțiuni de participație improprie la săvârșirea infracțiunii de fals intelectual prev. și ped. de art. 52 C. pen. rap. la art. 321 C. pen.;

În baza art. 396 alin. (2) C. proc. pen. l-a condamnat pe inculpatul A. la o pedeapsă de 5 (cinci) luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de uz de fals prev. și ped. de art. 323 C. pen.;

În baza art. 396 alin. (2) C. proc. pen. l-a condamnat pe inculpatul A. la o pedeapsă de 4 (patru) ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune prev. și ped. de art. 244 alin. (2) C. pen.;

În baza art. 67 din C. pen., a aplicat inculpatului A. pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a), b) C. pen., respectiv dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în orice funcții publice, dreptul de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat, pe o perioadă de 4 ani. În temeiul art. 65 din C. pen., a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a), b) C. pen., pe durata executării pedepsei.

În baza art. 396 alin. (2) C. proc. pen. l-a condamnat pe inculpatul A. la o pedeapsă de 2 (doi) ani închisoare pentru tentativă la săvârșirea infracțiunii de înșelăciune prev. și ped. de art. 32 C. pen. rap. la art. 244 alin. (2) C. pen.;

În baza art. 396 alin. (6) C. proc. pen. rap. la art. 16 lit. f) C. proc. pen. a încetat procesul penal pornit împotriva inculpatului A. pentru participație improprie la săvârșirea infracțiunii de înșelăciune prev. și ped. de art. 52 rap. la art. 244 alin. (2) C. pen.

În temeiul art. 38 alin. (1) rap. la art. 39 alin. (1) lit. b) C. pen. a aplicat inculpatului A. pedeapsa cea mai grea de 4 (patru) ani închisoare la care a adăugat un spor de o treime din restul pedepselor, adică 6 (șase) ani și 4 (patru) luni închisoare, urmând ca inculpatul să execute: 10 (zece) ani și 4 (patru) luni închisoare în regim de detenție.

În baza art. 72 C. pen. a dedus reținerea și arestul preventiv din 4 mai 2010 până în 18 mai 2011.

În baza art. 45 alin. (1) C. pen., a aplicat inculpatului A. pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a), b) C. pen., respectiv dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în orice funcții publice, dreptul de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat, pe o perioadă de 4 ani. În baza art. 45 alin. (5) C. pen., a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a), b) C. pen., pe durata executării pedepsei.

În sarcina inculpatului A., s-au reținut și următoarele:

Imobilul situat administrativ în Timișoara, a fost naționalizat în baza Decretului nr. 92/1950, în proprietatea statului.

S-a reținut că din probele administrate rezultă că, la vremea respectivă, din eroare, acest imobil a fost trecut în Anexa cu privire la naționalizarea imobilelor din Arad. La data de 21 august 1950 acest lucru a fost adus la cunoștința Comitetului Provizoriu al Comunei Urbane - Timișoara, organ îndrituit a prelua dreptul de proprietate al statului de către Întreprinderea Locuințe și Localuri Arad. Astfel, este înștiințat acest comitet că în Anexa - Arad a Decretului nr. 92/50, la poziția 295 este trecut imobilul situat administrativ în Timișoara, proprietar F.. Din încheierea de Carte Funciară rezultă că s-a dispus cu privire la înscrierea în Cartea Funciară a dreptului statului, referitor la acest imobil, însă din eroare înscrierea a fost făcută în CF asupra imobilului situat în Bd. G., deși trebuia făcută în CF, G. nr. 40, actualmente 52.

Dată fiind această eroare, anterior anului 1995, în Cartea Funciară a imobilului din G., nr. 52 (nr. vechi 40) au rămas înscriși cu privire la dreptul de proprietate numiții F. și soția născută H..

În anul 1995, inculpatul A. a conceput cu ajutorul unei persoane rămasă neidentificată o procură judiciară prin care soții F. și soția I., împuternicesc pe numitul J., din Bocșa Română (bunicul concubinei inculpatului) să vândă acest imobil. Inculpatul traduce această procură și semnătura traducătorului este autentificată în 14 iulie 1995 de către Notariatul de Stat. Cercetările au stabilit că numitul J. (decedat) nu fusese plecat niciodată în Germania.

În perioada respectivă cumpărătoarea imobilului, martora K. era menajera inculpatului A.. Din declarația acesteia rezultă că a fost contactată de A., care a rugat-o să treacă o casă pe numele său, asigurând-o că nu o să fie nici o problemă și că, ulterior o va vinde imediat. Martora a arătat că nu a primit niciun exemplar din contractul de vânzare-cumpărare, că nu i-a plătit nici o sumă de bani vânzătorului și că nu a primit nicio sumă de bani de la inculpatul A.. Folosind datele martorei K. și a soțului său L., inculpatul A., printr-o persoană rămasă neidentificată, a depus în fals o adresă către Primărie prin care arată că ei sunt proprietarii acestui imobil și că vor respecta drepturile chiriașilor. Menționează că, ulterior, în luna octombrie 1995 s-a prezentat din nou la notar pentru a vinde acest imobil, contractul de vânzare-cumpărare încheindu-se cu numiții M. căsătorită cu N.. Menționează că nu a primit niciun ban din această vânzare și că s-a prezentat singură la notar deoarece soțul său era la lucru în străinătate.

Audiați în faza de urmărire penală martorii M. și N. au declarat că sunt rude cu inculpatul A. și că în cursul anului 1995, tatăl inculpatului A. le-a propus să cumpere un imobil situat în Timișoara. Ei susțin că aveau disponibil suma de 120.000 - 130.000 DM și că restul banilor ar fi fost completați de tatăl inculpatului A.. Instanța a reținut că declarația acestor inculpați este contrazisă de martora K. care a arătat că a fost o persoană interpusă și că nu a primit nici un ban la vânzarea acestui imobil. Numiții M. și N., la rândul lor au vândut două săptămâni mai târziu imobilul către numita O., aspect din care rezultă că și aceștia erau tot persoane interpuse, că nu au plătit vreun preț pe imobilul respectiv, neavând nici o intenție să dobândească o proprietate în Timișoara. La momentul efectuării cercetărilor în faza de urmărire penală, numita O. era decedată. Martorul P. a afirmat că recunoaște semnătura bunici sale O. pe actul de vânzare, însă nu s-a plătit un preț deoarece A. i-ar fi spus tatălui martorului, numitului R. că îi dă casa și va plăti banii când va putea. Tot din declarația acestui martor rezultă că tatăl său avea însă luați bani împrumut cu camătă de la inculpatul A. și că, în final a trebuit să îi predea în contul acestor datorii toate afacerile sale și pus de către A. să vândă acest imobil către numiții S. și T. în 3 octombrie 1996.

În această perioadă inculpatul A. a aflat că există un posibil moștenitor al acestui imobil în persoana numitului U. și care a decedat în 1998. Din declarația numitei V., soția acestui moștenitor, rezultă că a fost chemată în Timișoara de către A. și că a semnat în aceeași zi (cu toate că sunt date diferite) atât contractul de vânzare-cumpărare prin care ea împreună cu soțul cumpără de la S. și T. cât și contractul de vânzare-cumpărare prin care ei vând acest imobil numitei X.. Martora nu a putut preciza dacă soțul ei a primit vreo sumă de bani din efectuarea acestei tranzacții.

Ultimul cumpărător al imobilului înscris în Cartea Funciară, numitul AA. arată că este cumpărător de bună credință a imobilului și a plătit suma de 400.000.000 lei către numita X. pentru achiziționarea acestui imobil iar numita BB. este proprietara terenului, întrucât fiind apatrid, nu putea cumpăra teren în România. Din probele administrate, s-a reținut că numita BB. nu a plătit niciun ban pe terenul achiziționat fiind o persoană interpusă. În faza de judecată, martora BB. nu a putut fi audiată, însă a fost audiată în faza de urmărire penală și a declarat că nu a plătit nicio sumă de bani pentru terenul achiziționat întrucât ea este săracă.

Prin rechizitoriu s-a reținut că Statul român a fost indus în eroare prin prezentarea ca proprietari ai imobilului în persoana numitei K. care a acționat fiind determinată de inculpatul A., în legătură cu această faptă, reținându-se în sarcina inculpatului A. participație improprie la săvârșirea infracțiunii de înșelăciune.

Probatoriul administrat mai relevă împrejurarea că inculpatul A. nu a respectat dreptul chiriașilor și aceștia au fost obligați să părăsească imobilele deși aveau contractele de închiriere până în 1999.

Față de contestator a fost reținută infracțiunea de abuz în serviciu cu consecințe deosebit de grave săvârșită cu participație improprie și în formă continuată prev. și ped. de art. 31 alin. (1) C. pen. rap. la art. 2481 C. pen. din 1969 cu aplicarea art. 41, 42 C. pen. din 1969 constând în înlesnirea în orice mod cu intenție la săvârșirea din culpă a infracțiunii prev. de art. 249 alin. (2) C. pen. din 1969 de către funcționarii publici B. și C. și notarul public D. și art. 249 alin. (1) C. pen. din 1969 pentru notarul public E..

C. pen. anterior reglementează această infracțiune cu o pedeapsă de la 5 ani la 15 ani închisoare (art. 2481). Astfel, potrivit prevederilor art. 31 C. pen., determinarea, înlesnirea sau ajutarea în orice mod cu intenție la săvârșirea din culpă de către o altă persoană a unei fapte prevăzute de legea penală se sancționează cu pedeapsa prevăzută de lege pentru fapta comisă cu intenție.

Prin urmare, dacă în sarcina funcționarilor publici mai sus amintiți se reține săvârșirea infracțiunii prev. de art. 249 alin. (2) C. pen. din 1969, respectiv neglijență în serviciu cu consecințe deosebit de grave, răspunderea inculpatului pentru participația improprie la o astfel de infracțiune săvârșită din culpă atrage răspunderea pentru fapta săvârșită cu intenție, aceasta fiind prevăzută de art. 2481 C. pen. din 1969. Încadrarea juridică dată faptei în baza C. pen. anterior este corectă, având în vedere că dispozițiile art. 249 alin. (2) C. pen. din 1969 leagă reținerea agravantei de producerea unor consecințe deosebit de grave care, potrivit art. 146 din același C. pen. constă într-o pagubă materială mai mare de 200.000 lei sau o perturbare deosebit de gravă a activității, cauzată unei autorități publice sau oricăreia dintre unitățile la care se referă art. 145 C. pen. ori altei persoane juridice sau fizice.

S-a apreciat, astfel că, încadrarea juridică potrivit vechiului C. pen. este corectă, prejudiciul produs municipiului Timișoara prin fapta descrisă la pct. 1 din rechizitoriu fiind de 323.000 euro, sumă ce se încadrează în dispozițiile art. 146 C. pen. din 1969.

Dacă instanța ar urma să aprecieze că în cauză C. pen. din 1969 reprezintă legea penală mai favorabilă și constatând limitele de pedeapsă prevăzute de acest cod ca fiind de la 5 ani la 15 ani și interzicerea unor drepturi ar constata, totodată, că forma continuată a infracțiunii ar putea fi reținută cu privire la neglijența în serviciu săvârșită de funcționarii publici B. și C. și notarul D. cu excluderea actului material în privința notarului public CC. deoarece, în privința acesteia, chiar dacă în faza de urmărire penală a primit o amendă administrativă reținându-se fapta dar apreciindu-se lipsa în concret a pericolului social, ulterior aceasta a fost absolvită de orice vină prin soluționarea de către instanță a plângerii sale.

Potrivit dispozițiilor art. 122 alin. (1) lit. c) și art. 124 C. pen., termenul de prescripție specială în ce privește această infracțiune este de 12 ani și se socotește de la ultimul act material care a fost săvârșit în decembrie 2007, ceea ce înseamnă că în baza vechiului C. pen., termenul de prescripție se va împlini în decembrie 2019 și în cazul aprecierii acestei legi ca fiind cea mai favorabilă se impune analizarea prevederilor art. 72 C. pen. și individualizarea pedepsei pentru această infracțiune, instanța apreciind că dată fiind persoana inculpatului care nu a recunoscut faptele reținute în sarcina sa, pericolul social al acesteia prin prisma consecințelor infracțiunii, împrejurările concrete în care s-a săvârșit fiecare act material din cuprinsul formei continuate se impune aplicarea unei pedepse de 7 ani închisoare pentru săvârșirea acestei infracțiuni, neexistând niciun motiv pentru orientarea spre minim a pedepsei și nici incidența unei circumstanțe atenuante.

Așa cum s-a arătat mai sus, în baza C. pen. actual, în sarcina inculpatului au fost reținute trei infracțiuni de participație improprie la săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu prev. și ped. de art. 52 rap. la art. 297 C. pen., constând în înlesnirea săvârșirii infracțiunii de neglijență în serviciu de către funcționarii publici B. și C. (una în iunie 2006 și una în decembrie 2007) și a notarului public D. (iunie 2006).

C. pen. actual reglementează participația improprie în aceeași modalitate, în sensul că răspunde penal persoana care, cu intenție, înlesnește, determină sau ajută o altă persoană la săvârșirea unei infracțiuni din culpă. Participantul se sancționează cu pedeapsa prevăzută de lege pentru fapta comisă cu intenție (fapta comisă cu intenție fiind încadrată în prevederile art. 297 C. pen. cu o pedeapsă de la 2 ani la 7 ani).

În ce privește această infracțiune nu pot fi reținute prevederile art. 309 C. pen., întrucât nu sunt întrunite condițiile privind consecințele deosebit de grave, astfel cum sunt ele definite în art. 183 C. pen. În cazul acestor trei infracțiuni reținute în sarcina inculpatului, potrivit dispozițiilor art. 154 lit. c) și 155 alin. (4) C. pen., termenul de prescripție specială este de 16 ani, rezultând, în mod evident, că acesta nu s-a împlinit.

Necesitând individualizarea pedepselor pe fiecare lege penală aplicabilă în timp, în vederea identificării legii penale mai favorabile, s-a impus, în consecință, ca instanța să procedeze și la individualizarea pedepselor în baza noului C. pen. Evaluând în consecință dispozițiile art. 74 C. pen., instanța, față de criteriile deja analizate pentru celelalte infracțiuni precizate mai sus, a apreciat că o pedeapsă de 3 ani închisoare pentru fiecare din cele trei infracțiuni de abuz în serviciu sub forma participației improprii este în măsură să conducă la conștientizarea de către inculpat a gravității faptelor comise și să aibă drept efect revocarea acesteia.

Văzând prevederile art. 297 alin. (1) C. pen., instanța a apreciat că se impune ca pedeapsa accesorie nu numai interzicerea exercitării dreptului de a ocupa o funcție publică a cărei aplicare este obligatorie, potrivit art. 297 alin. (1) C. pen., dar și interzicerea tuturor drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) și b) C. pen., pe o perioadă de 3 ani, drepturi care vor fi interzise și ca pedeapsă accesorie.

Instanța de fond a reținut că soluția de admitere a contestației la executare în maniera solicitată de către contestator, este însă evident nelegală, raportat la Decizia nr. 405/2016 a Curții Constituționale, prin care s-a admis excepția de neconstituționalitate a disp. art. 297 C. pen. nou și art. 246 C. pen. vechi, din perspectiva interpretării textului de lege, respectiv a sintagmei "îndeplinește în mod defectuos", în sensul că subzistă infracțiunea de abuz în serviciu doar în situația în care persoana în cauză a comis un abuz în serviciu "prin încălcarea legii".

O primă observație s-a făcut cu privire la efectele deciziilor Curții Constituționale rap. la art. 147 alin. (4) din Constituția României, care prevede faptul că deciziile Curții Constituționale se publică în M. Of. al României, iar de la această dată deciziile sunt general obligatorii și au putere numai pentru viitor, consacrându-se efectul "ex nunc", respectiv pentru viitor al deciziilor instanței de contencios constituțional, aplicându-se doar în privința raporturilor juridice care urmează să se nască după publicarea sa în M. Of.

Doar în situații excepționale deciziile Curții Constituționale se aplică și acelor situații anterioare publicării ei, în cauzele în care a fost invocată excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor care au constituit obiectul deciziei constituționale invocate, indiferent dacă, pe fond, cauza a fost sau nu soluționată definitiv la momentul publicării în M. Of. al deciziei Curții Constituționale, calea procesuală prin care se va aplica însă decizia de admitere a Curții Constituționale fiind calea extraordinară de atac a revizuirii. În speța de față, instanța a constatat că este vorba de un raport juridic epuizat, iar contestatorul nu mai poate solicita aplicarea Deciziei nr. 405 din 16 iunie 2016 a Curții Constituționale, întrucât ea nu poate constitui temei legal pentru desființarea unei decizii definitive de condamnare, în caz contrar consecința ar fi extinderea efectelor deciziei Curții Constituționale pentru trecut, ceea ce este nelegal. Decizia Curții Constituționale precitată nu ar putea constitui temei legal pentru promovarea contestației la executare prin care să se constate dezincriminarea infracțiunii de abuz în serviciu, pentru care instanța competentă a aplicat o pedeapsă în mod definitiv, întrucât, prin admiterea contestației s-ar încălca practic autoritatea de lucru judecat de care s-a bucurat hotărârea contestată, ceea ce este nelegal, iar mai mult decât atât, s-ar da Deciziei nr. 405/2016 a Curții Constituționale un efect retroactiv "ex tunc", ceea ce contravine dispozițiilor art. 147 alin. (4) din Constituția României, întrucât până la momentul apariției acestei decizii, art. 297 C. pen. care reglementează infracțiunea de abuz în serviciu, s-a bucurat de o prezumție de constituționalitate, inclusiv în momentul pronunțării hotărârii de condamnare.

Potrivit art. 595 alin. (1) C. proc. pen., când după rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare (...) intervine o lege ce nu mai prevede ca infracțiune fapta pentru care s-a pronunțat condamnarea (...) instanța ia masuri pentru aducerea la îndeplinire după caz a dispozițiilor art. 4 și 6 C. pen. Or, în speță, s-a apreciat că o asemenea lege nu a intervenit, Decizia nr. 405 din 16 iunie 2016 a Curții Constituționale neputând fi asimilată unei legi, în sensul prevăzut de acest text de lege. Altfel spus, între o decizie a Curții Constituționale și o lege nu se poate realiza o echivalență, prin analogie sau asimilare cu privire la momentul și consecințele juridice ale aplicării actului, având în vedere diferența evidentă între cele două tipuri de acte.

S-a reținut că decizia constituțională precitată nu poate constitui motiv de înlăturare, modificare, stingere a pedepsei în temeiul art. 595 sau art. 598 alin. (1) lit. d) C. proc. pen., fiind rolul legiuitorului ca în urma deciziei Curții Constituționale să adopte o lege de punere de acord cu decizia respectivă, în conformitate cu art. 147 alin. (1) din Constituția României, care să cuprindă soluția legislativă de dezincriminare, pentru ca subiectele de drept aflate în executarea pedepsei, cum e cazul contestatorului, să beneficieze de disp. art. 4 sau 6 C. pen. privind dezincriminarea unor infracțiuni sau aplicarea legii mai favorabile după judecarea definitivă a cauzei.

II. Împotriva acestei sentințe contestatorul A. a formulat contestație, cauza fiind înaintată Înaltei Curți de Casație și Justiție și înregistrată pe rolul acestei instanțe sub nr. x/2017 la data de 16 august 2018.

În esență, contestatorul A. a solicitat admiterea contestației formulată împotriva Sentinței penale nr. 513/PI din data de 19 iulie 2017 a Curții de Apel Timișoara, secția penală, admiterea contestației la executare, înlăturarea celor două pedepse principale de 3 ani pentru săvârșirea infracțiunii de participare improprie la infracțiunea de abuz în serviciu, a celor două pedepse complementare prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) și b) C. proc. pen., precum și a celor două pedepse accesorii, având în vedere că prin Decizia nr. 405/2016, Curtea Constituțională a dezincriminat fapta pentru care a fost condamnat. A invocat practică judiciară, Decizia nr. 101 din data de 4 aprilie 2017 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, precum și alte două decizii pronunțate de Curtea de Apel Cluj și de Curtea de Apel Alba Iulia, în care instanțele au considerat că invocarea art. 595 C. proc. pen. ar fi un mijloc procesual care dă posibilitatea condamnatului definitiv să invoce Decizia nr. 405/2016 a Curții Constituționale și constatarea că fapta pentru care a fost condamnat a fost dezincriminată.

III. Examinând contestația formulată în cauză, Înalta Curte de Casație și Justiție o apreciază ca fiind nefondată, pentru următoarele considerente:

Conform art. 595 alin. (1) C. proc. pen., când după rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare sau a hotărârii prin care s-a aplicat o măsură educativă intervine o lege ce nu mai prevede ca infracțiune fapta pentru care s-a pronunțat condamnarea ori o lege care prevede o pedeapsă sau o măsură educativă mai ușoară decât cea care se execută ori urmează a se executa, instanța ia măsuri pentru aducerea la îndeplinire, după caz, a dispozițiilor art. 4 și 6 C. pen.

Potrivit art. 598 alin. (1) lit. d) C. proc. pen., contestația împotriva executării hotărârii penale se poate face când se invocă amnistia, prescripția, grațierea sau orice altă cauză de stingere ori de micșorare a pedepsei.

Contestatorul A. a fost condamnat prin Sentința penală nr. 10 din 12 ianuarie 2016 a Curții de Apel Timișoara, printre altele, astfel: - în baza art. 396 alin. (2) C. proc. pen. la o pedeapsă de 3 (trei) ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de participație improprie la săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu prev. și ped. de art. 52 C. pen. rap. la art. 297 C. pen. În baza art. 67 din C. pen., s-a aplicat inculpatului A. pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a), b) C. pen., respectiv dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în orice funcții publice, dreptul de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat, pe o perioadă de 3 ani, iar în temeiul art. 65 din C. pen., s-a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a), b) C. pen., pe durata executării pedepsei; - în baza art. 396 alin. (2) C. proc. pen. la o pedeapsă de 3 (trei) ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de participație improprie la săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu prev. și ped. de art. 52 C. pen. rap. la art. 297 C. pen. În baza art. 67 din C. pen., s-a aplicat inculpatului A. pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a), b) C. pen., respectiv dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în orice funcții publice, dreptul de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat, pe o perioadă de 3 ani, iar în temeiul art. 65 din C. pen., s-a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a), b) C. pen., pe durata executării pedepsei; - în baza art. 396 alin. (2) C. proc. pen. la o pedeapsă de 3 (trei) ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de participație improprie la săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu prev. și ped. de art. 52 C. pen. rap. la art. 297 C. pen. În baza art. 67 din C. pen., s-a aplicat inculpatului A. pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a), b) C. pen., respectiv dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în orice funcții publice, dreptul de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat, pe o perioadă de 3 ani, iar în temeiul art. 65 din C. pen., s-a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a), b) C. pen., pe durata executării pedepsei. În final, în temeiul art. 38 alin. (1) rap. la art. 39 alin. (1) lit. b) C. pen. s-a aplicat inculpatului A. pedeapsa cea mai grea de 4 (patru) ani închisoare la care s-a adăugat un spor de o treime din restul pedepselor, adică 6 (șase) ani și 4 (patru) luni închisoare, urmând ca inculpatul să execute: 10 (zece) ani și 4 (patru) luni închisoare în regim de detenție.

Prin Decizia penală nr. 249/A din 8 iunie 2016, Înalta Curte de Casație și Justiție, cu privire la inculpatul A., printre altele: - în baza art. 396 alin. (2) C. proc. pen. a dispus, printre altele, conform art. 386 alin. (1) C. proc. pen., schimbarea încadrării juridice astfel cum a fost reținută prin rechizitoriu în sarcina inculpatului A. din infracțiunea prev. de art. 31 alin. (1) C. pen. din 1969, rap la art. 2481 C. pen. din 1969, cu aplic art. 41 - 42 C. pen. din 1969 în două infracțiuni prev. de art. 52 C. pen. rap. la art. 297 C. pen. cu aplic. art. 35 și 36 C. pen. S-a dispus condamnarea inculpatului A. la o pedeapsă de 3 (trei) ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de participație improprie la săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu, în formă continuată, prev. și ped. de art. 52 C. pen. rap. la art. 297 C. pen. cu aplicarea art. 35 și 36 C. pen. În baza art. 67 din C. pen., a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a), b) C. pen., respectiv dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în orice funcții publice, dreptul de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat, pe o perioadă de 3 ani, iar în temeiul art. 65 din C. pen., a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a), b) C. pen., pe durata executării pedepsei; - în baza art. 396 alin. (2) C. proc. pen. a dispus condamnarea inculpatului A. la o pedeapsă de 3 (trei) ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de participație improprie la săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu, în formă continuată, prev. și ped. de art. 52 C. pen. rap. la art. 297 C. pen. cu aplic. art. 35 și 36 C. pen. În baza art. 67 din C. pen., a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a), b) C. pen., respectiv dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în orice funcții publice, dreptul de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat, pe o perioadă de 3 ani, iar în temeiul art. 65 din C. pen., a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a), b) C. pen., pe durata executării pedepsei. În temeiul art. 38 alin. (1) rap. la art. 39 alin. (1) lit. b) C. pen., a contopit pedepsele stabilite prin decizie cu pedepsele aplicate prin sentința atacată de 1 (unu) an închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de fals privind identitatea sub forma complicității prev. și ped. de art. 48 C. pen. rap. la art. 327 C. pen.; de 4 (patru) ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune prev. și ped. de art. 244 alin. (2) C.pen, astfel încât inculpatul execută pedeapsa cea mai grea, de 4 (patru) ani închisoare, la care a adăugat un spor de o treime din restul pedepselor, adică 3 (trei) ani și 2 (două) luni închisoare, urmând ca inculpatul să execute în final pedeapsa de 7 (șapte) ani și 2 (două) luni închisoare.

Ulterior rămânerii definitive a hotărârii de condamnare, la data de 8 iunie 2016, Curtea Constituțională, prin Decizia nr. 405 din 15 iunie 2016, publicată în M. Of. , Partea I, nr. 517 din 8 iulie 2016, a admis excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 246 C. pen. din 1969 și ale art. 297 alin. (1) C. pen. și a constatat că sunt constituționale în măsura în care prin sintagma "îndeplinește în mod defectuos" din cuprinsul acestora se înțelege "îndeplinește prin încălcarea legii".

În argumentarea deciziei la parag. 60 s-au reținut următoarele: "Curtea observă că practica judiciară s-a întemeiat pe dispozițiile art. 246 și art. 248 C. pen. din 1969, precum și pe cele ale art. 297 C. pen., care folosesc o exprimare generală, fără a arăta în mod limitativ acțiunile sau omisiunile prin care se săvârșește această infracțiune. Chiar dacă, din punct de vedere practic, o astfel de enumerare limitativă nu este posibilă prin dispozițiile care incriminează abuzul în serviciu, având în vedere consecința pe care reglementarea unei atribuții de serviciu o are în materia incriminării penale a acestei fapte, Curtea statuează că neîndeplinirea ori îndeplinirea defectuoasă a unui act trebuie analizată numai prin raportare la atribuții de serviciu reglementate expres prin legislația primară - legi și ordonanțe ale Guvernului. Aceasta deoarece adoptarea unor acte de reglementare secundară care vin să detalieze legislația primară se realizează doar în limitele și potrivit normelor care le ordonă."

Curtea a constatat că în cazul în care neîndeplinirea ori defectuozitatea îndeplinirii unui act nu s-ar raporta la atribuții de serviciu prevăzute într-un act normativ cu putere de lege s-ar ajunge la situația ca în cazul infracțiunii de abuz în serviciu elementul material al acesteia să fie configurat atât de legiuitor, Parlament sau Guvern, cât și de alte organe, inclusiv persoane juridice de drept privat, în cazul fișei postului, ceea ce nu este de acceptat în sistemul juridic de drept penal.

De asemenea, prin Decizia nr. 392 din 6 iunie 2017 publicată în M. Of. nr. 504 din 30 iunie 2017, Curtea Constituțională a constatat că dispozițiile art. 248 C. pen. din 1969 sunt constituționale în măsura în care prin sintagma "îndeplinește în mod defectuos" din cuprinsul acestora se înțelege "îndeplinește prin încălcarea legii".

Totodată, Înalta Curte reține că prin Decizia nr. 26 din 23 noiembrie 2017, Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală a respins ca inadmisibile sesizările formulate de Curtea de Apel București, secția I penală, în dosarul nr. x/2017 și de Tribunalul Brașov, secția penală, în dosarul nr. x/2017, prin care se solicită pronunțarea unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea de principiu a următoarelor chestiuni de drept: "în interpretarea art. 4 C. pen., dacă intră sub incidența Deciziei Curții Constituționale nr. 405 din 15 iunie 2016, publicată în M. Of. al României, Partea I, nr. 517 din 08 iulie 2016 (prin care s-a constatat că dispozițiile art. 246 C. pen. din 1969 și ale art. 297 alin. (1) C. pen. sunt constituționale în măsura în care prin sintagma "îndeplinește în mod defectuos" din cuprinsul acestora se înțelege "îndeplinește prin încălcarea legii"), fiind dezincriminată fapta funcționarului public care, în exercitarea atribuțiilor de serviciu, nu îndeplinește un act sau îndeplinește prin încălcarea unui act normativ care nu are putere de lege, în situația în care acest lucru este constatat printr-o hotărâre penală definitivă", respectiv: "dacă, în conținutul sintagmei lege de dezincriminare sunt avute în vedere și situațiile în care legiuitorul nu a intervenit în cazul declarării neconstituționale a dispozițiilor unei prescripții normative, cum este cazul în speță al art. 246 C. pen. din 1969, respectiv art. 297 C. pen. cu referire la art. 132 din Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea și sancționarea faptelor de corupție,cu modificările și completările ulterioare."

Înalta Curte de Casație și Justiție reține că prin Decizia Curții Constituționale nr. 405/2016 nu s-a constatat neconstituționalitatea dispozițiilor art. 246 C. pen. anterior, art. 297 C. pen., ci s-a statuat o interpretare a sintagmei "îndeplinește în mod defectuos", pentru ca textul de incriminare să corespundă exigențelor constituționale de claritate și previzibilitate a legii.

Astfel, din conținutul dispozițiilor anterior menționate rezultă că numai dispozițiile din legile și ordonanțele în vigoare, precum și cele din regulamente, constatate ca fiind neconstituționale, nu și cele prin care instanța de contencios constituțional a înțeles să clarifice modalitatea în care trebuie interpretat un text de lege. De altfel, între o decizie a Curții Constituționale și o lege nu se poate realiza o echivalență, prin analogie sau prin asimilare, cu privire la momentul și consecințele juridice ale aplicării actului, având în vedere diferența evidentă între cele două tipuri de acte, decizia Curții Constituționale neputând fi asimilată unei legi.

Contestatorul A. a solicitat admiterea contestației la executare susținând că, urmare a acestei decizii a intervenit dezincriminarea infracțiunii de abuz în serviciu.

Înalta Curte mai reține că potrivit dispozițiilor art. 147 alin. (1) din Constituția României, dispozițiile din legile și ordonanțele în vigoare, precum și cele din regulamente, constatate ca fiind neconstituționale, își încetează efectele juridice la 45 de zile de la publicarea deciziei Curții Constituționale dacă, în acest interval, Parlamentul sau Guvernul, după caz, nu pun de acord prevederile neconstituționale cu dispozițiile Constituției. Pe durata acestui termen, dispozițiile constatate ca fiind neconstituționale sunt suspendate de drept. alin. (4) al aceluiași articol stipulează că deciziile Curții Constituționale se publică în M. Of. al României, iar de la data publicării, deciziile sunt general obligatorii și au putere numai pentru viitor.

Potrivit dispozițiilor anterior menționate, deciziile Curții Constituționale "au putere numai pentru viitor", această regulă fiind dezvoltată de Curtea Constituțională în jurisprudența sa, (Decizia nr. 146/2004, Decizia nr. 126/2016 reținându-se la parag. 25 din Decizia nr. 126/2016 "că o decizie de admitere a excepției de neconstituționalitate se aplică în cauzele aflate pe rolul instanțelor judecătorești la momentul publicării acesteia - cauze pendinte, în care respectivele dispoziții sunt aplicabile - indiferent de invocarea excepției până la publicarea deciziei de admitere, întrucât ceea ce are relevanță în privința aplicării deciziei Curții este ca raportul juridic guvernat de dispozițiile legii declarate neconstituționale să nu fie definitiv consolidat. În acest mod, efectele deciziei de admitere a instanței de contencios constituțional se produc erga omnes. În privința cauzelor care nu se află pe rolul instanțelor judecătorești la momentul publicării deciziei de admitere a Curții, fiind vorba despre un raport juridic epuizat - facta praeterita, Curtea reține că partea nu mai poate solicita aplicarea deciziei de admitere, întrucât decizia de admitere a Curții nu poate constitui temei legal pentru o acțiune în justiție, în caz contrar consecința fiind extinderea efectelor deciziei Curții pentru trecut." La parag. 27 al aceleiași decizii, Curtea Constituțională a reținut referitor la hotărârile definitive la data declarării neconstituționalității unei dispoziții legale, că din momentul introducerii cererii în instanță și până la soluționarea definitivă a cauzei, norma incidentă a beneficiat de o prezumție de constituționalitate, care nu a fost răsturnată decât ulterior pronunțării hotărârii prin care s-a tranșat în mod definitiv litigiul, așa încât incidența deciziei de admitere a instanței de contencios constituțional într-o atare cauză ar echivala cu atribuirea de efecte ex tunc actului jurisdicțional al Curții, cu încălcarea dispozițiilor art. 147 alin. (4) din Legea fundamentală, și ar nega, în mod nepermis, autoritatea de lucru judecat care este atașată hotărârilor judecătorești definitive.

Prin urmare, cu atât mai mult nu poate avea efecte retroactive o

§ Cauze similare