ÎCCJ, Decizia nr. 119/2017
ÎCCJ, Decizia nr. 119/2017 (Înalta Curte de Casație și Justiție)
Decizia penală nr. 119/2017
Asupra apelurilor de față;
În baza actelor și lucrărilor dosarului constată următoarele:
A. Judecata în primă instanță
I. Prin Sentința penală nr. 427 din 26 mai 2016 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în Dosarul nr. x/1/2014 s-a respins cererea de excludere a probelor formulată de inculpații A. și B. și s-a dispus condamnarea inculpatului C. (fost președinte al organizației județene Neamț a Partidului II., în prezent deputat în Parlamentul României - Camera Deputaților), pentru săvârșirea infracțiunii de folosire a influenței sau autorității în scopul obținerii pentru sine sau pentru altul de bani, bunuri sau alte foloase necuvenite de către o persoană care îndeplinește o funcție de conducere într-un partid, un sindicat sau patronat ori în cadrul unei persoane juridice fără scop patrimonial, prev. de art. 13 din Legea nr. 78/2000, cu aplic. art. 5 alin. (1) C. pen. la o pedeapsă principală de 1 (un) an închisoare.
În temeiul art. 71 C. pen. anterior s-a interzis inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), teza a II-a, lit. b) și c) C. pen. ca pedeapsă accesorie.
În temeiul art. 81 C. pen. anterior s-a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei de 1 (un) an închisoare pe durata termenului de încercare de 3 (trei) ani calculat conform art. 82 alin. (1) C. pen. anterior, socotit conform art. 82 alin. (3) C. pen. anterior de la data când hotărârea prin care s-a pronunțat suspendarea condiționată a executării pedepsei a rămas definitivă.
S-a atras atenția inculpatului asupra consecințelor nerespectării art. 83, art. 85 C. pen. anterior privind revocarea, respectiv anularea suspendării condiționate a executării pedepsei aplicată prin prezenta hotărâre.
În temeiul art. 71 alin. (5) C. pen. anterior pe durata suspendării condiționate a executării pedepsei închisorii s-a suspendat executarea pedepselor accesorii.
Prin aceeași hotărâre s-a dispus condamnarea inculpatului A. pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de influență prev. de art. 291 alin. (1) C. pen. rap. la art. 6, art. 7 lit. c) din Legea nr. 78/2000 cu aplic. art. 5 alin. (1) C. pen., la pedeapsa principală de 3 (trei) ani închisoare.
În baza art. 67 alin. (1) C. pen., cu aplic. art. 55 lit. a) C. pen. și art. 12 alin. (1) din Legea nr. 187/2012 s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii exercițiului drepturilor prev. de art. 66 alin. (1), lit. a), b), g) C. pen. pe durata de 3 (trei) ani după executarea pedepsei principale a închisorii, după grațierea totală ori a restului de pedeapsă, după împlinirea termenului de prescripție a executării pedepsei principale sau după expirarea termenului de supraveghere a liberării condiționate.
În temeiul art. 91 C. pen. s-a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei de 3 (trei) ani închisoare aplicată prin prezenta hotărâre pe o durată de 6 (șase) ani conform art. 92 C. pen.
În temeiul art. 93 alin. (1) C. pen., s-a dispus ca pe durata termenului de supraveghere, condamnatul să respecte următoarele măsuri de supraveghere:
a) să se prezinte la serviciul de probațiune, la datele fixate de acesta;
b) să primească vizitele consilierului de probațiune desemnat cu supravegherea sa;
c) să anunțe, în prealabil, schimbarea locuinței și orice deplasare care depășește 5 zile;
d) să comunice schimbarea locului de muncă;
e) să comunice informații și documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existență.
În temeiul art. 93 alin. (2) lit. d) C. pen., pe durata termenului de supraveghere s-a impus condamnatului să nu părăsească teritoriul României fără acordul instanței.
În temeiul art. 93 alin. (3) C. pen., s-a dispus ca pe parcursul termenului de supraveghere, condamnatul să presteze o muncă neremunerată în folosul comunității pe o perioadă de 90 zile la Primăria Municipiului Bacău sau DGASPC Bacău - Centrul de Servicii Sociale "Ghiocelul", afară de cazul în care din cauza stării de sănătate, nu poate presta această muncă.
S-a atras atenția inculpatului asupra consecințelor nerespectării art. 96 C. pen. și art. 97 C. pen. referitoare la revocarea, respectiv anularea suspendării executării pedepsei sub supraveghere.
De asemenea, s-a dispus condamnarea inculpatului B. pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de influență prev. de art. 291 alin. (1) C. pen. rap. la art. 6, art. 7 lit. c) din Legea nr. 78/2000 cu aplic. art. 5 alin. (1) C. pen. la pedeapsa principală de 3 (trei) ani închisoare.
În baza art. 67 alin. (1) C. pen., cu aplic. art. 55 lit. a) C. pen. și art. 12 alin. (1) din Legea nr. 187/2012 s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii exercițiului drepturilor prev. de art. 66 alin. (1), lit. a), b), g) C. pen. pe durata de 3 (trei) ani după executarea pedepsei principale a închisorii, după grațierea totală ori a restului de pedeapsă, după împlinirea termenului de prescripție a executării pedepsei principale sau după expirarea termenului de supraveghere a liberării condiționate.
În temeiul art. 91 C. pen. s-a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei de 3 (trei) ani închisoare aplicată prin prezenta hotărâre pe o durată de 6 (șase) ani conform art. 92 C. pen.
În temeiul art. 93 alin. (1) C. pen., s-a dispus ca pe durata termenului de supraveghere, condamnatul să respecte următoarele măsuri de supraveghere:
a) să se prezinte la serviciul de probațiune, la datele fixate de acesta;
b) să primească vizitele consilierului de probațiune desemnat cu supravegherea sa;
c) să anunțe, în prealabil, schimbarea locuinței și orice deplasare care depășește 5 zile;
d) să comunice schimbarea locului de muncă;
e) să comunice informații și documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existență.
În temeiul art. 93 alin. (2) lit. d) C. pen., pe durata termenului de supraveghere s-a impus condamnatului să nu părăsească teritoriul României fără acordul instanței.
În temeiul art. 93 alin. (3) C. pen., s-a dispus ca pe parcursul termenului de supraveghere, condamnatul să presteze o muncă neremunerată în folosul comunității pe o perioadă de 90 zile la Administrația Domeniului Public Sector 5 "SC Amenajare Edilitară și Salubrizare SA" sau Administrația Domeniului Public Sector 2 București, afară de cazul în care din cauza stării de sănătate, nu poate presta această muncă.
S-a atras atenția inculpatului asupra consecințelor nerespectării art. 96 C. pen. și art. 97 C. pen. referitoare la revocarea, respectiv anularea suspendării executării pedepsei sub supraveghere.
Totodată, prin aceeași hotărâre, s-a dispus condamnarea inculpatului D. pentru săvârșirea infracțiunii de instigare la folosirea influenței sau autorității în scopul obținerii pentru sine ori pentru altul de bani, bunuri sau alte foloase necuvenite de către o persoană care îndeplinește o funcție de conducere într-un partid, într-un sindicat sau patronat ori în cadrul unei persoane juridice fără scop patrimonial, prev. de art. 47 C. pen. raportat la art. 13 din Legea nr. 78/2000 cu aplic. art. 5 C. pen. la o pedeapsă principală de 2 (doi) ani închisoare, iar în temeiul art. 60 C. pen. s-a stabilit ca pedeapsa să se execute în regim de detenție.
În temeiul art. 67 alin. (1) C. pen. cu aplic. art. 55 lit. a) C. pen. și art. 12 alin. (1) din Legea nr. 187/2012 s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) și b) C. pen. pe o durată de 2 (doi) ani după executarea pedepsei principale a închisorii, după grațierea totală ori a restului de pedeapsă, după împlinirea termenului de prescripție a executării pedepsei principale sau după expirarea termenului de supraveghere a liberării condiționate.
În temeiul art. 65 alin. (1) C. pen., art. 54 C. pen. și art. 12 alin. (1) din Legea nr. 187/2012 s-a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii exercițiului drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) și b) C. pen. începând cu data rămânerii definitive a hotărârii de condamnare și până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei privative de libertate.
S-a dispus condamnarea inculpatului D. pentru săvârșirea infracțiunii de cumpărare de influență prev. de art. 292 alin. (1) C. pen. rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 5 alin. (1) C. pen., la pedeapsa de 3 (trei) ani închisoare, iar în temeiul art. 60 C. pen. s-a stabilit ca pedeapsa să se execute în regim de detenție.
În temeiul art. 67 alin. (1) C. pen. cu aplic. art. 55 lit. a) C. pen. și art. 12 alin. (1) din Legea nr. 187/2012 s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) și b) C. pen. pe o durată de 3 (trei) ani după executarea pedepsei principale a închisorii, după grațierea totală ori a restului de pedeapsă, după împlinirea termenului de prescripție a executării pedepsei principale sau după expirarea termenului de supraveghere a liberării condiționate.
În temeiul art. 65 alin. (1) C. pen., art. 54 C. pen. și art. 12 alin. (1) din Legea nr. 187/2012 s-a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii exercițiului drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) și b) C. pen. începând cu data rămânerii definitive a hotărârii de condamnare și până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei privative de libertate.
S-a dispus condamnarea aceluiași inculpat pentru săvârșirea infracțiunii de cumpărare de influență prev. de art. 292 alin. (1) C. pen. rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000, la pedeapsa principală de 3 (trei) ani închisoare, iar în temeiul art. 60 C. pen. s-a stabilit ca pedeapsa să se execute în regim de detenție.
În temeiul art. 67 alin. (1) C. pen. cu aplic. art. 55 lit. a) C. pen. și art. 12 alin. (1) din Legea nr. 187/2012 s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) și b) C. pen. pe o durată de 3 (trei) ani după executarea pedepsei principale a închisorii, după grațierea totală ori a restului de pedeapsă, după împlinirea termenului de prescripție a executării pedepsei principale sau după expirarea termenului de supraveghere a liberării condiționate.
În temeiul art. 65 alin. (1) C. pen., art. 54 C. pen. și art. 12 alin. (1) din Legea nr. 187/2012 s-a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii exercițiului drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) și b) C. pen. începând cu data rămânerii definitive a hotărârii de condamnare și până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei privative de libertate.
În temeiul art. 38 C. pen. s-a aplicat inculpatului D. pedeapsa cea mai grea de 3 (trei) ani închisoare la care s-a adăugat un spor de 1/3 din totalul celorlalte pedepse stabilite (3 ani + 2 ani), respectiv 1 (un) an și 8 (opt) luni, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa de 4 (patru) ani și 8 (opt) luni închisoare și 3 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b C. pen.
În temeiul art. 83 C. pen. anterior cu aplic. art. 15 alin. (2) din Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicarea a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal, s-a revocat suspendarea condiționată a executării pedepsei principale de 1 an închisoare aplicată inculpatului prin Decizia penală nr. 612 din 31 mai 2012 pronunțată de Curtea de Apel Bacău și s-a dispus executarea în întregime a aceste pedepse alături de pedeapsa principală aplicată inculpatului pentru infracțiunile deduse judecății, acesta urmând a executa pedeapsa principală de 5 (cinci) ani și 8 (opt) luni închisoare și pedeapsa complementară a interzicerii exercițiului drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a), b) C. pen. pe o durată de 3 (trei) ani după executarea pedepsei principale a închisorii, după grațierea totală ori a restului de pedeapsă, după împlinirea termenului de prescripție a executării pedepsei principale sau după expirarea termenului de supraveghere a liberării condiționate.
În temeiul art. 65 alin. (1) C. pen., art. 54 C. pen. și art. 12 alin. (1) din Legea nr. 187/2012 s-a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii exercițiului drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) și b) C. pen. începând cu data rămânerii definitive a hotărârii de condamnare și până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei privative de libertate.
S-a constatat că inculpatul se află în executarea unei alte pedepse.
S-au menținut măsura asigurătorie a sechestrului asupra sumei de 5000 euro aparținând inculpatului A. și consemnată la GG. pe numele inculpatului și la dispoziția DNA, măsură dispusă prin ordonanța procurorului din data de 22 octombrie 2014, precum și măsura asigurătorie a sechestrului asupra sumei de 4500 lei aparținând inculpatului B. și consemnată la GG. pe numele inculpatului și la dispoziția DNA, măsură dispusă prin ordonanța procurorului din data de 24 octombrie 2014.
În temeiul art. 146 alin. (3) C. proc. pen. s-a dispus conservarea, prin arhivare, odată cu dosarul cauzei, la sediul instanței, în locuri speciale, cu asigurarea confidențialității celor 2 suporți optici înaintați de Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - DNA - Serviciul Teritorial Bacău, cu adresa nr. 3182/II-1/2014 din data de 14 decembrie 2014.
În temeiul art. 274 alin. (1) și (2) C. proc. pen. l-a obligat pe inculpatul C. la plata sumei de 2000 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 75 lei reprezentând onorariul parțial al apărătorului desemnat din oficiu, în etapa camerei preliminare, până la prezentarea apărătorului ales și suma de 300 lei reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, în etapa cercetării judecătorești, s-a dispus să se avanseze din fondul Ministerului de Justiție.
În temeiul art. 274 alin. (1) și (2) C. proc. pen. l-a obligat pe inculpatul A. la plata sumei de 2000 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 75 lei reprezentând onorariul parțial al apărătorului desemnat din oficiu, în etapa camerei preliminare, până la prezentarea apărătorului ales și suma de 75 lei reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu până la prezentarea apărătorului ales, în etapa cercetării judecătorești, s-a dispus să se avanseze din fondul Ministerului de Justiție.
În temeiul art. 274 alin. (1) și (2) C. proc. pen. l-a obligat pe inculpatul B. la plata sumei de 2000 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 75 lei reprezentând onorariul parțial al apărătorului desemnat din oficiu, în etapa camerei preliminare, până la prezentarea apărătorului ales și suma de 75 lei reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu până la prezentarea apărătorului ales, în etapa cercetării judecătorești, s-a dispus să se avanseze din fondul Ministerului de Justiție.
În temeiul art. 274 alin. (1) și (2) C. proc. pen. l-a obligat pe inculpatul D. la plata sumei de 2000 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 75 lei reprezentând onorariul parțial al apărătorului desemnat din oficiu, în etapa camerei preliminare, până la prezentarea apărătorului ales și suma de 75 lei reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu până la prezentarea apărătorului ales, în etapa cercetării judecătorești, s-a dispus să se avanseze din fondul Ministerului de Justiție.
II. Pentru a hotărî astfel, Secția penală a Înaltei Curți de Casație și Justiție a constatat că prin rechizitoriul din data de 15 decembrie 2014, emis în Dosarul nr. x/P/2013 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție - Serviciul Teritorial Bacău s-a dispus trimiterea în judecată a inculpaților:
C. (fost președinte al organizației județene Neamț a Partidului II., în prezent deputat în Parlamentul României - Camera Deputaților), pentru săvârșirea infracțiunii de folosire a influenței sau autorității în scopul obținerii pentru sine ori pentru altul de bani, bunuri sau alte foloase necuvenite de către o persoană care îndeplinește o funcție de conducere într-un partid, într-un sindicat sau patronat ori în cadrul unei persoane juridice fără scop patrimonial, prevăzută de art. 13 din Legea nr. 78/2000.
A. pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de influență, prevăzută de art. 291 alin. (1) C. pen. raportat la art. 6,7 lit. c) din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 5 alin. (1) C. pen.
B. pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de influență, prevăzută de art. 291 alin. (1) C. pen. raportat la art. 6, 7 lit. c) din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 5 alin. (1) C. pen.
D., pentru săvârșirea infracțiunilor de:
- instigare la folosire a influenței sau autorității în scopul obținerii pentru sine ori pentru altul de bani, bunuri sau alte foloase necuvenite de către o persoană care îndeplinește o funcție de conducere într-un partid, într-un sindicat sau patronat ori în cadrul unei persoane juridice fără scop patrimonial, prevăzută de art. 47 C. pen. raportat la art. 13 din Legea nr. 78/2000,
- cumpărare de influență, prevăzută de art. 292 alin. (1) C. pen. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 5 alin. (1) C. pen. (promisiunea unor sume de bani și darea echivalentului în lei a sumei de 5.000 euro inculpatului A.),
- cumpărare de influență, prevăzută de art. 292 alin. (1) C. pen. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 5 alin. (1) C. pen. (promisiunea unor sume de bani și darea sumei de 1000 euro inculpatului B.), constatându-se că infracțiunile reținute în sarcina inculpatului D. sunt în concurs real, prevăzut de art. 38 C. pen.
Totodată s-a dispus clasarea cauzei pentru comiterea infracțiunilor de: luare de mită, prevăzută de art. 289 alin. (1) C. pen. raportat la art. 6, art. 7 lit. c) din Legea nr. 78/2000 reținută în sarcina suspectului E.; dare de mită, prevăzută de art. 290 alin. (1) C. pen. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000 reținută în sarcina suspectului D.; cumpărare de influență, prevăzută de art. 292 alin. (1) C. pen. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 5 alin. (1) C. pen. (F.)
De asemenea, prin ordonanța din data de 22 octombrie 2014 s-a instituit și, ulterior, menținut măsura asigurătorie a sechestrului asupra sumei de 5.000 euro (cinci mii euro), aparținând inculpatului A., pusă la dispoziția organelor de urmărire penală (Direcției Naționale Anticorupție) de către acesta și consemnată la GG. pe numele inculpatului A.
Prin ordonanța din data de 24 octombrie 2014 s-a instituit și, ulterior, menținut măsura asigurătorie a sechestrului asupra sumei de 4.500 lei (patru mii cinci sute lei), aparținând inculpatului B., pusă la dispoziția organelor de urmărire penală (Direcției Naționale Anticorupție) de către acesta și consemnată la GG. pe numele inculpatului B.
În cuprinsul actului de sesizare a instanței, sub aspectul situației premisă, s-a reținut că faptele care au format obiectul prezentei cauze au fost comise în contextul infracțiunilor cercetate în cadrul Dosarului nr. x/P/2012 al D.N.A.- Serviciul Teritorial Bacău, aflat în prezent pe rolul Tribunalului Bacău, în care s-au efectuat cercetări, printre alții, față de inculpatul D., pentru comiterea infracțiunilor de:
- inițiere și constituire a unui grup infracțional organizat, prevăzută de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003 cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen.;
- evaziune fiscală, prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. c), alin. (3) din Legea nr. 241/2005 modificată prin Legea nr. 50/2013 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 37 lit. a) C. pen.;
- evaziune fiscală, prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. b), alin. (2) din Legea 241/2005 modificată prin Legea nr. 50/2013 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 37 lit. a) C. pen.;
- instigare la evaziune fiscală, prevăzută de art. 25 C. pen. raportat la art. 9 alin. (1) lit. f) din Legea 241/2005 cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen., reținându-se, în fapt, că în perioada octombrie 2011 - aprilie 2013, inculpatul D. a inițiat și constituit un grup infracțional organizat în scopul săvârșirii infracțiunii de evaziune fiscală prin derularea unor ample operațiuni de achiziții intracomunitare de combustibili și comercializarea acestora pe piața internă, fără plata TVA și a accizelor datorate bugetului de stat, fapte ce au avut drept consecință prejudicierea bugetului de stat cu suma totală de 4.520.880,43 lei (echivalentul a 1.033.495 euro).
Mecanismul viza, în esență, achiziția intracomunitară (din Bulgaria) de produse petroliere (motorină) scutite de plata TVA și comercializarea acestora pe piața internă, colectând TVA aferentă livrărilor.
În perioada octombrie 2011-iunie 2012, gruparea infracțională condusă de D. a folosit pentru desfășurarea activității evazioniste societățile G. SRL și H. SRL, iar în perioada septembrie 2012 - aprilie 2013 SC I. SRL.
Pentru a evita tragerea la răspundere penală a persoanelor din anturajul decidenților grupării, respectiv inculpații D. și F., în luna septembrie 2012 a fost înființată SC I. cu sediul în municipiul Piatra-Neamț, prin folosirea unei persoane interpuse, respectiv inculpatul J.
La data de 06 noiembrie 2012, DJAOV Neamț a emis atestatul de înregistrare al SC I. SRL pentru comercializarea en-gros de produse energetice pentru produsele benzină și motorină.
La data de 15 noiembrie 2012 s-a solicitat DJAOV Neamț autorizația de destinatar înregistrat pentru SC I. SRL având ca obiect achiziționarea a 3.000 tone metrice de motorină de la K. Bulgaria, însă cererea a fost respinsă la data de 17 decembrie 2012, motivul fiind neplata garanției aferente cantității de motorină pentru care s-a solicitat autorizarea.
La data de 27 decembrie 2012 s-a formulat o nouă cerere de autorizare pentru achiziționarea a 2.500 tone metrice de motorină de la K. Bulgaria și, urmare noii solicitări, DJAOV Neamț a emis la data de 07 ianuarie 2013 autorizația de destinatar înregistrat (înregistrată pe 04 ianuarie 2013) pentru perioada 07 ianuarie 2013 - 06 ianuarie 2014, prin care SC I. SRL era autorizată să primească ocazional, în regim suspensiv de la plata accizelor, de la antrepozitarul autorizat produse accizabile - E-430-motorine, recepția produselor urmând a fi realizată în locația situată în sat L., comuna L., jud. Neamț.
În perioada 25 ianuarie 2013 - 19 martie 2013 prin intermediul SC I. SRL a fost achiziționată cantitatea totală de 1.094.885 MT sau 1.317.435 l (temperatura 150) motorină, de la K. Varna - Bulgaria, în valoare totală de 1.187.280,36 dolari SUA, în baza a 44 de facturi - invoice-uri.
Achizițiile intracomunitare de combustibili au fost monitorizate de funcționarii vamali conform procedurilor legale. Astfel, toate achizițiile au fost înregistrate în sistemul informatic EMCS, iar sosirea cisternelor cu motorină în locația autorizată - sat L., comuna L., str. Uzinei, nr. 1 jud. Neamț - era anunțată de reprezentanții SC I. SRL la DJAOV Neamț. Funcționarii acestei instituții, după ce verificau integritatea sigiliilor și plata accizei desigilau cisternele, astfel că numai după îndeplinirea acestei proceduri motorina putea fi vândută pe piața internă.
Planul inițial al decidenților grupării, D. și F., a fost de a comercializa întreaga cantitate de motorină într-un timp foarte scurt (aproximativ o lună), însă acest termen a fost depășit din cauza lipsei resurselor financiare și a procedurilor necesar a fi parcurse pentru a efectua achizițiile intracomunitare de produse accizabile.
Decidenții grupării au dat dovadă de o bună cunoaștere a legislației fiscale privind achizițiile intracomunitare și au profitat de prevederile acesteia, care le ofereau, pentru o perioadă, posibilitatea de a acționa fără intervenția organelor fiscale.
Astfel, având în vedere prevederile Codului Fiscal referitoare la taxa pe valoare adăugată aferentă achizițiilor din spațiul comunitar, în condițiile în care, pentru luna ianuarie a fost plătită TVA, în perioada 1 februarie - 25 martie 2013 (data la care trebuia plătită taxa aferentă lunii februarie 2013) inculpații au avut posibilitatea să cumpere motorină fără a fi obligați să plătească efectiv această taxă, realizându-și astfel scopul infracțional.
Prin urmare, pentru atingerea scopului infracțional erau esențiale obținerea autorizației într-un timp scurt, desfășurarea cu operativitate a operațiunilor comerciale, evitarea oricăror controale din partea organelor fiscale până la data scadenței plății TVA și abandonarea agentului economic (decidenții grupării aveau deja înființată o altă societate SC M. SRL prin interpunerea căreia intenționau să continue activitatea evazionistă după abandonarea SC I. SRL).
În aceste condiții, bunăvoința unor funcționari, protejarea afacerii de către persoane influente politic și sprijinul acordat de funcționarii din cadrul Autorității Naționale a Vămilor (ANV) erau esențiale pentru inculpatul D. și gruparea condusă de acesta.
S-a arătat în actul de inculpare că probatoriul administrat în prezenta cauză a relevat că în activitățile desfășurate D. a beneficiat de un astfel de sprijin, concretizat în: numirea la conducerea Direcției Județene pentru Accize și Operațiuni Vamale (DJAOV) Neamț, prin influența inculpatului C., președintele Partidului II. (II.) - organizația județeană Neamț, a suspectului E., persoană agreată de inculpatul D.; desigilarea cisternelor de către angajații DJAOV Neamț imediat după sosirea acestora și asigurarea fluxului de aprovizionare, prin influența exercitată de inculpatul A., director al DJAOV Bacău; obținerea rapidă a autorizației de destinatar înregistrat prin demersurile efectuate, atât de inculpatul A., cât și de suspectul E.; consilierea și oferirea de informații asupra acțiunilor autorităților vamale asigurată atât de inculpatul A., cât și de inculpatul B.; atitudinea pasivă a funcționarilor vamali, inclusiv cei menționați anterior, care deși au realizat caracterul fraudulos, evazionist al operațiunilor comerciale nu au întreprins niciun demers pentru stoparea acestora.
În schimbul acestei protecții, asigurată pe diferite paliere, de către inculpații C., A. și B., inculpatul D. a promis și/sau a remis direct sau indirect sume de bani, în condițiile detaliate în rechizitoriul nr. x/P/2013 emis în prezenta cauză.
Aceste sume de bani erau sau urmau a fi asigurate din profitul realizat de SC I. SRL, însă gruparea condusă de inculpatul D. nu a obținut din evaziunea fiscală comisă sumele importante de bani previzionate, motiv pentru care, spre sfârșitul perioadei în care au derulat operațiunile comerciale, între liderii grupării au existat discuții având ca obiect lipsa unui profit personal semnificativ, în condițiile în care banii fuseseră folosiți pentru derularea afacerii și plata persoanelor care asigurau protecție.
Circumscris stării de fapt relevate în actul de inculpare, parchetul a reținut în drept că:
Fapta inculpatului C. constând în aceea că, în perioada iunie-august 2012, la solicitarea inculpatului D., și-a folosit influența și autoritatea decurgând din funcția de președinte al organizației județene Neamț a Partidului II. pentru numirea în funcția de director executiv al DJAOV Neamț a lui E., persoană agreată de D., în scopul facilitării afacerii pe care acesta intenționa să o deruleze, respectiv achiziții intracomunitare de motorină prin intermediul unei societăți comerciale și în scopul obținerii pentru sine de bani, prin acceptarea promisiunii formulate de D. constând în darea sumei de 100 euro pentru fiecare tonă de motorină vândută, realizează conținutul constitutiv al infracțiunii de folosire a influenței sau autorității în scopul obținerii pentru sine ori pentru altul de bani, bunuri sau alte foloase necuvenite de către o persoană care îndeplinește o funcție de conducere într-un partid, într-un sindicat sau patronat ori în cadrul unei persoane juridice fără scop patrimonial, prevăzută de art. 13 din Legea nr. 78/2000,
Fapta inculpatului D. constând în aceea că l-a determinat pe inculpatul C., prin promisiunea constând în darea sumei de 100 euro pentru fiecare tonă de motorină vândută, să-și folosească influența și autoritatea decurgând din funcția de președinte al organizației județene Neamț a Partidului II. pentru numirea în funcția de director executiv al DJAOV Neamț a unei persoane agreate, E., în scopul facilitării afacerii pe care intenționa să o deruleze, respectiv achiziții intracomunitare de motorină prin intermediul unei societăți comerciale, realizează conținutul constitutiv al infracțiunii de instigare la folosire a influenței sau autorității în scopul obținerii pentru sine ori pentru altul de bani, bunuri sau alte foloase necuvenite de către o persoană care îndeplinește o funcție de conducere într-un partid, într-un sindicat sau patronat ori în cadrul unei persoane juridice fără scop patrimonial, prevăzută de art. 47 C. pen. raportat la art. 13 din Legea nr. 78/2000.
Activitatea inculpatului D. constând în aceea că, în perioada noiembrie 2012 - martie 2013, i-a promis inculpatului A., director al DJAOV Bacău, sume de bani neprecizate, iar la data de 07 martie 2013 i-a dat acestuia echivalentul în lei a sumei de 5.000 euro pentru a-și exercita influența asupra directorului DJAOV Neamț în scopul obținerii autorizației de destinatar înregistrat solicitată de SC I. SRL, societate pe care o controla și în scopul facilitării desfășurării cu celeritate a operațiunilor comerciale cu produse accizabile desfășurate de societatea anterior menționată, întrunește conținutul constitutiv al infracțiunii de cumpărare de influență prevăzută de art. 292 alin. (1) C. pen. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 5 alin. (1) C. pen.
Fapta inculpatului A. constând în aceea că, în perioada noiembrie 2012 - martie 2013, în calitate de director al DJAOV Bacău, a solicitat sume de bani neprecizate, iar la data de 7 martie 2013 a primit echivalentul în lei a sumei de 5.000 euro de la inculpatul D. pentru a-și exercita influența asupra directorului DJAOV Neamț, în scopul obținerii autorizației de destinatar înregistrat solicitată de SC I. SRL, (societate controlată de D.), precum și al facilitării desfășurării cu celeritate a operațiunilor comerciale cu produse accizabile desfășurate de societatea anterior menționată, realizează conținutul constitutiv al infracțiunii de trafic de influență, prevăzută de art. 291 alin. (1) C. pen. raportat la art. 6, art. 7 lit. c) din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 5 alin. (1) C. pen., fiind aplicabilă agravanta prevăzută de art. 7 lit. c) din Legea nr. 78/2000, întrucât potrivit fișei postului, în perioada comiterii faptelor, avea atribuții de constatare și sancționare a contravențiilor (de a dispune personalului din subordine să realizeze activități de constatare și sancționare a fenomenelor de fraudă vamală și în domeniul produselor supuse accizelor pe raza teritorială de competență).
Acțiunile inculpatului D. desfășurate în perioada februarie-martie 2013, constând în faptul că, a fost de acord cu solicitarea inculpatului B. formulată atât direct, cât și prin intermediul lui F. și i-a promis inculpatului că îi va da sume de bani inițial necuantificate, iar ulterior precizate la suma de 1000 euro, majorată la 2000 euro, iar în luna martie 2013 i-a dat inculpatului B., prin intermediul lui F., suma de 1000 euro pentru ca inculpatul să-și exercite influența pe care a lăsat să se creadă că o are asupra colegilor săi din cadrul Autorității Naționale a Vămilor - Direcția supraveghere accize și operațiuni vamale pentru a-i determina pe aceștia să permită derularea operațiunilor de comercializare produse accizabile prin intermediul SC I. SRL (societate controlată de D. și F.), deși aceștia ar fi realizat caracterul fraudulos al acestor operațiuni, realizează conținutul constitutiv al infracțiunii de cumpărare de influență prevăzută de art. 292 alin. (1) C. pen. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 5 alin. (1) C. pen.
Fapta inculpatului B. constând în aceea că, în perioada februarie - martie 2013, în calitate de inspector în cadrul Serviciului coordonare echipe mobile și supraveghere produse accizabile - Direcția supraveghere accize și operațiuni vamale din Autoritatea Națională a Vămilor, a pretins de la inculpatul D. și martorul F. sume de bani inițial necuantificate, iar ulterior precizate la suma de 1000 euro, majorată la 2000 euro și a primit în luna martie 2013 de la F. suma de 1000 euro, lăsând să se creadă că are influență asupra colegilor săi din cadrul Autorității Naționale a Vămilor - Direcția supraveghere accize și operațiuni vamale, promițând că îi va determina pe aceștia să își încalce atribuțiile de serviciu în sensul de a permite derularea operațiunilor de comercializare produse accizabile prin intermediul SC I. SRL (societate controlată de D. și F.) deși aceștia ar fi realizat caracterul fraudulos al acestor operațiuni, realizează conținutul constitutiv al infracțiunii de trafic de influență, prevăzută de art. 291 alin. (1) C. pen. raportat la art. 6, art. 7 lit. c) din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 5 alin. (1) C. pen.
III. Cauza a fost înregistrată pe rolul Secției penale a Înaltei Curți de Casație și Justiție sub nr. x/1/2014, la data de 16 decembrie 2014, în procedura camerei preliminare, fiind fixat termen la data de 28 ianuarie 2015, obiectul procedurii constituindu-l verificarea, după trimiterea în judecată, a competenței și a legalității sesizării instanței, precum și verificarea legalității administrării probelor și a efectuării actelor de urmărire penală,
Prin Încheierea nr. 65 din cameră de consiliu din data de 28 ianuarie 2015 pronunțată în Dosarul nr. x/1/2014, judecătorul de cameră preliminară al Secției penale din cadrul Înaltei Curți de Casație și Justiție, în baza art. 346 alin. (1) cu referire la art. 345 alin. (1) C. proc. pen., a respins, ca neîntemeiate, excepțiile și cererile ridicate/formulate de inculpații C., A. și B., soluție rămasă definitivă prin Încheierea nr. 80/C din data de 08 aprilie 2015, pronunțată în Dosarul nr. x/1/2015 de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, prin care au fost respinse, ca nefondate, contestațiile formulate de inculpații C. și A. împotriva încheierii mai sus menționate.
În baza art. 346 C. proc. pen., judecătorul de cameră preliminară a verificat și constatat competența și legalitatea sesizării instanței cu Rechizitoriul nr. x/P/2013 din 15 decembrie 2014 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție - Serviciul Teritorial Bacău, prin care au fost trimiși în judecată inculpații: C., deputat în Parlamentul României, la data comiterii faptelor președinte al organizației județene Neamț a Partidului II., cercetat în stare de libertate pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 13 din Legea nr. 78/2000; A., director executiv al Direcției Județene pentru Accize și Operațiuni Vamale Bacău (în prezent șeful Biroului Vamal Bacău), cercetat în stare de libertate pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de influență, prevăzută de art. 291 alin. (1) C. pen. raportat la art. 6, art. 7 lit. c) din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 5 alin. (1) C. pen.; B., inspector în cadrul Autorității Naționale a Vămilor - Direcția supraveghere accize și operațiuni vamale - Serviciului coordonare echipe mobile și supraveghere produse accizabile (în prezent inspector în cadrul Direcției Generale a Vămilor), cercetat în stare de libertate pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de influență, prevăzută de art. 291 alin. (1) C. pen. raportat la art. 6, art. 7 lit. c) din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 5 alin. (1) C. pen. și D., arestat în altă cauză, cercetat pentru săvârșirea infracțiunilor de: cumpărare de influență, prevăzută de art. 292 alin. (1) C. pen. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 5 alin. (1) C. pen. (promisiunea unor sume de bani și darea echivalentului în lei a sumei de 5.000 euro inculpatului A.), cumpărare de influență, prevăzută de art. 292 alin. (1) C. pen. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 5 alin. (1) C. pen. (promisiunea unor sume de bani și darea sumei de 1000 euro lui B.) și instigare la folosirea influenței sau autorității în scopul obținerii pentru sine ori pentru altul de bani, bunuri sau alte foloase necuvenite de către o persoană care îndeplinește o funcție de conducere într-un partid, într-un sindicat sau patronat ori în cadrul unei persoane juridice fără scop patrimonial, prevăzută de art. 47 C. pen. raportat la art. 13 din Legea nr. 78/2000, precum și legalitatea administrării probelor și a efectuării actelor de urmărire penală și a dispus începerea judecății cauzei.
IV. Cercetarea judecătorească în primă instanță a debutat la termenul din 11 mai 2015 și s-a derulat pe parcursul a 13 termene de judecată, finalizându-se prin pronunțarea Sentinței penale nr. 427 din 26 mai 2016 mai sus menționată.
Secția penală a Înaltei Curți de Casație și Justiție, procedând la verificarea stării de fapt și a încadrării juridice dată faptelor reținute în rechizitoriu în sarcina inculpaților, prin prisma analizei coroborate a tuturor probelor administrate atât în faza de urmărire penală, cât pe parcursul cercetării judecătorești, a constatat că la termenul din data de 20 aprilie 2016, inculpații A. și B. au invocat nulitatea proceselor-verbale de redare a convorbirilor telefonice sau comunicărilor realizate în cauză, cu consecința excluderii acestor mijloace de probă, ca urmare a considerentelor din cuprinsul Deciziei nr. 51 din 2016 a Curții Constituționale, solicitând excluderea probelor astfel administrate.
S-a relevat de prima instanță că prin decizia Curții Constituționale a României nr. 51 din 16 februarie 2016 s-a admis excepția de neconstituționalitate ridicată în Dosarul nr. x/3/2011 al Tribunalului București, secția I penală, constatându-se că sintagma,,ori de alte organe specializate ale statului", din cuprinsul dispozițiilor 142 alin. (1) C. proc. pen. este neconstituțională, arătându-se că,,această sintagmă apare ca fiind lipsită de claritate, precizie și previzibilitate, nepermițând subiecților să înțeleagă care sunt aceste organe abilitate să realizeze măsuri cu un grad ridicat de intruziune în viața privată a persoanelor".
Secția penală a Înaltei Curți de Casație și Justiție a constatat că în procedura camerei preliminare inculpatul A. a criticat doar faptul că procurorul ar fi putut administra probe care să nu presupună o ingerință atât de gravă în viața privată a acestuia, iar inculpatul B., în cadrul aceleiași proceduri, a solicitat înlăturarea denunțului și a declarației martorului F. și a apreciat că respectivele cereri nu sunt o reiterare a cererilor formulate de inculpați în procedura camerei preliminare, reținând că niciunul dintre ei nu a criticat lipsa de previzibilitate a art. 142 C. proc. pen. ori faptul că anumite organe specializate nu sunt organe de urmărire penală și, ca atare, nu pot efectua acte procedurale.
În esență, s-a apreciat că prelungirea fazei procesuale obligatorii a camerei preliminare, în ipoteza sesizării instanței cu rechizitoriu, nu este posibilă, legiuitorul stabilind în mod neechivoc organul judiciar care efectuează aceste verificări de legalitate, momentul procesual până la care pot fi efectuate verificările, procedura și soluțiile ce pot fi dispuse în această fază în cuprinsul dispozițiilor art. 342 și următoarele C. proc. pen.
Raportat la cele expuse, prima instanță a reținut că, în cauză, judecătorul de cameră preliminară prin Încheierea nr. 65 din 28 ianuarie 2015, rămasă definitivă (prin Încheierea nr. 80/C din data de 8 aprilie 2015), a respins cererile și excepțiile formulate de inculpați, inclusiv cele ale inculpaților A. și B., a constatat legalitatea actului de sesizare a instanței, legalitatea administrării probelor și a efectuării actelor de urmărire penală și a dispus începerea cercetării judecătorești în cauză.
Prin urmare, Secția penală a Înaltei Curți a apreciat că prin cererea privind înlăturarea unor mijloace de probă obținute nelegal în cursul urmăririi penale, formulată de inculpați după începerea cercetării judecătorești, în considerarea deciziei Curții Constituționale nr. 51 din 16 februarie 2016 [prin care s-a admis excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 142 alin. (1) C. proc. pen.], se tinde la o extindere a etapei camerei preliminare sub aspectul verificării legalității probelor administrate în faza de urmărire penală, ceea ce contravine normelor procedurale care reglementează cele două etape procesuale - cea a camerei preliminare și a judecății cauzei.
Reținând că inculpatul A., în susținerea excepției, a invocat existența unui caz de nulitate absolută, prima instanță, prin raportare la dispozițiile art. 281 C. proc. pen., a constatat că realizarea supravegherii tehnice ca procedeu probator, nu se află printre dispozițiile a căror încălcare poate atrage nulitatea absolută, iar conform dispozițiilor art. 282 alin. (1) C. proc. pen., încălcarea oricăror dispoziții legale, în afara celor prevăzute în art. 281, determină nulitatea actului atunci când prin nerespectarea cerinței legale s-a adus o vătămare drepturilor părților ori ale subiecților procesuali principali, care nu poate fi înlăturată altfel decât prin desființarea actului.
De asemenea, prima instanță, reținând că inculpatul a avut posibilitatea contestării ei și că folosirea unor înregistrări nelegale aduce atingere art. 8 din Convenție, privind dreptul la viață privată și de familie, însă nu încalcă dreptul la un proces echitabil, a relevat că, în principiu, Curtea europeană a statuat că nu este interzisă folosirea în procesul penal a unei probe obținute în mod nelegal, dacă procedura în ansamblul ei este una echitabilă, iar stabilirea admisibilității unei probe revine instanțelor naționale, care trebuie să evalueze, în raport cu gravitatea încălcării drepturilor inculpaților, impactul pe care caracterul nelegal al probei îl are cu privire la credibilitatea mijlocului de probă și importanța acestui mijloc de probă în susținerea acuzării (cauza Dumitru Popescu c României, cauza Khan c. Marii Britanii, Bykov c. Rusiei).
S-a apreciat că, potrivit art. 102 alin. (3) C. proc. pen., excluderea probelor presupune ca actul prin care a fost dispusă să fie afectat de o nulitate absolută ori de o nulitate relativă și acest act să fi produs o vătămare ce nu poate fi înlăturată în alt mod, fiind excluse automat și independent de orice vătămare, probele obținute prin tortură.
Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, a respins excepția de nelegalitate a probei administrate și cererea de excludere a probelor formulate de inculpații A. și B., considerând că simpla enunțare a unor pretinse nelegalități sau vătămări fără a face dovada acestora, nu poate atrage nulitatea relativă a actului sau excluderea probei, fiind necesar ca inculpații să indice în mod concret vătămarea și motivul pentru care nu ar putea fi înlăturată în alt mod, eventual prin refacerea actului sau readministrarea probei în faza cercetării judecătorești.
Secția penală a Înaltei Curți de Casație și Justiție, în ceea ce îl privește pe inculpatul C., a constatat că acesta a fost cercetat sub aspectul săvârșirii infracțiunii prevăzute de art. 13 din Legea nr. 78/2000, întrucât în perioada iunie - august 2012, acesta s-a folosit de influența pe care o avea în virtutea funcției de președinte al Organizației Județene Neamț a Partidului II. în vederea numirii lui E. în conducerea Direcției Județene pentru Accize și Operațiuni Vamale, la recomandarea coinculpatului D., care intenționa să deruleze achiziții intracomunitare de motorină. S-a reținut că, în acea perioadă, la solicitarea inculpatului D., inculpatul C. l-a numit în funcția de director DJAOV Neamț pe E., iar urmare înțelegerii celor doi, inculpatul C. urma să primească câte 100 euro pentru fiecare tonă de motorină vândută de inculpatul D., acesta din urmă dorind numirea unei persoane la conducerea vămii care să faciliteze obținerea rapidă a autorizației de destinatar înregistrat, dar și verificarea rapidă a operațiunilor, la vămuire, pentru a-și însuși TVA-ul cât mai repede.
În aceste condiții, inculpatul C. s-a întâlnit cu E., care i-a fost prezentat de inculpatul D., după exprimarea acordului de a ocupa funcția de director DJAOV Neamț, solicitându-i să trimită curriculum vitae, în format electronic, la adresa de e-mail a martorei N.
Ulterior, inculpatul C. și-a exercitat influența pentru numirea lui E. în funcția de conducere menționată anterior, fiind interesat, pe parcurs, de derularea afacerii inculpatului D., iar din decembrie 2012, urmare numirii unei alte persoane în funcția de director DJAOV Neamț, nu a mai primit în totalitate sumele promise.
Din declarațiile coroborate ale inculpatului C. și ale martorului E. s-a constatat că acesta a beneficiat de sprijinul politic al II. pentru a ocupa funcția de director al DJAOV Neamț, fiind de la sine înțeles sprijinul personal al inculpatului C. De asemenea, s-a constatat că declarațiile martorilor O. și F. au fost în același sens, acesta din urmă asistând la mai multe discuții purtate între inculpații C. și D., în diferite locații, pe parcursul derulării afacerii inculpatul C. exprimându-și nemulțumirea că sumele încasate nu corespundeau sumelor promise de D.
S-au mai reținut aspectele relatate în fața primei instanțe de martorul F., care a afirmat că "au fost momente când m-am îndoit cu privire la faptul dacă D. îi dă acești bani lui C., însă m-am gândit că acești bani sunt dați, având în vedere întâlnirea de la acea pensiune în care s-au întâlnit despre sprijin" și, de asemenea, că "faptul că fiecare piedică care se ivea în derularea activității comerciale era de îndată înlăturată m-a făcut să înțeleg că există sprijinul inculpatului C.".
S-a reținut că, referitor la modalitatea de numire a lui E. în funcția de director DJAOV Neamț, martora N. a arătat că "a presupus că este o recomandare din partea conducerii filialei II. Neamț".
S-au reținut ca fiind relevante sub acest aspect și convorbirile telefonice purtate între inculpații C. și D. la data de 10 decembrie 2012 ora 18:51:42, din care a reieșit faptul că acesta se interesa dacă afacerea a fost demarată:
C.: Da’...tu treaba ai început-o?
D.: Nu, nu, nu!
C.: Hm! Că mie mi-a zis ...[neinteligibil-n.n.]...că ai început.
D.: Cine?
C.: ...[neinteligibil-n.n.]...
D.: Bă! Da’ ești nebun la cap? Ce ai?
C.: Îhî!
D.: Da’ tu pe cine crezi? Pe mine sau pe altul? Da’ du-te și vezi că încă nici nu-i dată!
C.: Da! Da, da, da, da!
D.: Încă nici nu-i dată!
C.: Aha! Bine!
D.: Vorbim mâine atunci, dacă e!
C.: Bine! Bine!
D.: Bine tată! Hai, pa, pa!
C.: Pa!
precum și cele purtate între inculpatul D. și F. în data de 28 decembrie 2012, orele 15:25:20, referirile făcute la persoana inculpatului C. fiind cu "acela cu banner-ele" sau "R.", căruia urmau să i se solicite să intervină pentru numirea din nou în funcție a numitului E.:
F.: Da mă, cică s-au schimbat astea acuma la... astăzi s-au făcut toate numirile și l-a schimbat pe ăla și vine unu de la Suceava.
D.: Vine unu’ de la Suceava?
F.: Da.
D.: Da’ s-a făcut . sau încă nu s-a făcut?
F.: S-au făcut, astăzi s-a dat numirile în teritoriu.
D.: Așa deodată?
F.: Da.
D.: Îhî! Da’ nu știu dacă are voie așa, mânca-ți-aș gura ..
F.: Eu știu dacă are voie, n-are voie ? Ar trebui să-l chemi pe ăla, cu banner-ele să te vezi cu el.
D.: Am să mă văd, îți dai seama că dacă o iei așa pe...cine o știut?
F.: Ce?
D.: Zic, cine o știut acuma?
F.: Păi ei, nu ei l-au..? Cine l-a pus pe ăsta, nu?
D.: Da, bă boule, da’ îți spun, cine a știut acuma, știe cineva acuma la ora patru? Ești prost, ce-ai?
F.: Aa..
D.: Îl sun eu nu-i o problemă, îți dai seama că-l sun. Hai vorbim.
Respectiv, D.: Nu, chiar dacă e să îl schimbe, nu-l lasă așa că nu-i convine lu’ ăsta, îți dai seama.
F.: Cui, lu’ R.?
D.: Da.
F.: Îhî.
D.: Îți dai seama .Atâtea ...[neinteligibil - n.n.]...să le piardă de-aiurea?
F.: Știu ce spui tu, da’ .
D.: Și mai ales acuma omu’ îi dep .. nu mai este lache-strake! (...)
D.: Cu siguranță totală îți spun ! Îi zic: Bă, fraiere! Da’ ce? Îl aduci de la Suceava aicea, prostule! Noi așa fraieri suntem?
F.: Bine Gogule, sună-mă după ce vorbești cu el.
D.: Da. L-am sunat, l-am pus și pe ăsta de la BC să îl sune și a zis că nu răspunde.
F.: Am înțeles.
D.: Înțelegi? Vream să văd dacă i-o venit, îți dai seama că noi la ora .. cât? Unșpe - doișpe - unu era totul ok.
F.: Știu mă, că la vreo două jumate s-a schimbat.
D.: Îți spun eu, că noi fără ăla suntem morți în baie.
F.: Ce?
D.: Fără el suntem morți în baie acolo.
F.: Mi-am dat seama!
D.: Adică nu morți în baie, da’ îți dai seama, știi una când îi gioco boco și una când nu-i ..
F.: Nu mai vine ...în fiecare dimineață, vine seara.
D.: Ce?
F.: Zic, n-o să-ți vină în fiecare dimineață, o să vină seara la patru...
S-a constatat, din coroborarea conținutului convorbirilor telefonice redate în prezenta cauză, că apelativul "R." folosit de inculpatul D. și martorii F. și O. se referă la inculpatul C., aspect întărit și de declarațiile celor doi martori, dar și de declarațiile inculpatului C. date în cursul cercetării judecătorești prin care a recunoscut că aceștia i se adresau cu apelativul "R." .
În același sens a fost și comunicarea telefonică purtată la data de 07 martie 2013, orele 12:47:54 între D. și F. din care reiese că s-au hotărât să îi dea inculpatului C. măcar o parte din suma convenită inițial, deoarece acesta cunoștea exact volumul afacerii:
D.: Trebuie să vedem cum facem azi să-i dăm și lu’ ăsta ceva, mânca-ți-aș! M-am certat ieri cu el de dracii l-au luat, să-mi ...[înjură - n.n.]...: Dom’le, că nu mai suna la mine, că lasă-mă în pace, nu-ș’ ce, nu-ș’ cum. Să vedem ce facem și cu fraierul ăsta, ca să pot să-l accesez. Că acum, l-aș trimite direct: Bă, ia du-te, că mă uit acuma la ce.. Încasați.. xerocopie după ultimul extras de cont.. registrul de casă din ultima lună. Ei, măi, mare vrăjeală îi aicea, la ce