ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3469/2006

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

La data de 24 august 2005,

S.V. a solicitat ca în contradictoriu cu Ministerul Justiției - Comisia pentru

constatarea calității de luptător în rezistența anticomunistă, să se dispună

anularea deciziei din 21 iulie 2005, prin care această autoritate publică i-a

respins cererea formulată, ca nelegală.

De asemenea, a cerut

acordarea calității de luptător în rezistența anticomunistă, conform

prevederilor O.U.G. nr. 214/1999.

În motivarea acțiunii,

reclamanta a susținut, în esență, că, deși a făcut dovada cu înscrisuri depuse

în copii legalizate, a măsurilor administrative abuzive la care a fost supusă

din partea autorităților regimului politic comunist, începând din anii de

școală și, ulterior, la locul de muncă, pentru singura „vină” de a fi fiică de

țăran chiabur, comisia sesizată i-a respins cererea.

A precizat că această

comisie, nu numai că a ignorat înscrisurile doveditoare prezentate, ce confirmă

justețea afirmațiilor sale, dar a nesocotit normele legale în vigoare, prin

nemotivarea soluției adoptate.

Prin sentința civilă nr.

150/F din 6 decembrie 2005, Curtea de Apel Brașov, secția de contencios

administrativ și fiscal, a respins acțiunea, ca neîntemeiată.

Instanța a reținut că din

nici un înscris anexat în dosar nu rezultă faptul exmatriculării reclamantei

din școală, liceu sau facultate, iar numai descendența sa dintr-o familie de

țărani chiaburi nu conduce în mod automat la concluzia că a fost exmatriculată

și persecutată pentru acest motiv.

Pe de altă parte, din

probele administrate reiese că măsura desfacerii contractului de muncă încheiat

cu Fabrica de Rulmenți Bârlad, a fost luată în temeiul dispozițiilor art. 20 C.

muncii, atunci în vigoare.

S-a apreciat că în aceste

condiții, legal și temeinic comisia sesizată a respins cererea reclamantei,

pentru constatarea calității de luptător în rezistența anticomunistă.

Împotriva sentinței a

declarat recurs, reclamanta S.V.

Recurenta a susținut că

instanța de fond a înlăturat toate apărările sale cuprinse în acțiune,

referitoare la împrejurarea că măsura desfacerii contractului de muncă a fost

precedată de fiecare dată, la toate locurile de muncă indicate în cerere, de

sosirea adeverințelor de stare materială de la fostul sfat popular al comunei

Corod, care atestau starea sa socială, de fiică de țăran chiabur.

Ținând seama de faptul că în

acea perioadă abuzurile erau săvârșite „sub acoperire”, instanța de judecată

trebuia să manifeste rol activ, să cerceteze și să analizeze în ansamblu

probele administrate.

Recursul este nefondat.

Potrivit art. 1 din O.U.G.

nr. 214/1999, cu modificările și completările ulterioare, prin prezenta

ordonanță de urgență se recunoaște calitatea de luptător în rezistența

anticomunistă desfășurată în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989,

persoanelor condamnate pentru infracțiuni săvârșite din motive politice sau

supuse, din motive politice, unor măsuri administrative abuzive.

În conformitate cu

dispozițiile art. 3, prin măsuri administrative abuzive se înțelege orice

măsuri luate de organele fostei miliții sau securități ori de alte organe, ca

urmare a săvârșirii unei fapte în scopurile menționate la art. 2 alin. (1) din

baza cărora sa dispus:

- lit. f), exmatricularea

din școli, licee și facultăți;

- lit. g), încetarea

contractului de muncă sau retrogradarea, dispuse din motive politice și

dovedite cu acte scrise, administrative sau judecătorești, de la acea dată.

În interpretarea acestor

norme juridice, precum și pe baza examinării înscrisurilor depuse de reclamantă

în dosarul cauzei, prima instanță a considerat că nu s-a făcut dovada

pretinselor măsuri administrative abuzive care să fi fost luate în privința

acesteia.

Concluzia respectivă este

corectă, întrucât din procesul-verbal întocmit la data de 30 mai 1952, de către

Corpul didactic al Liceului de fete din Tecuci, comunicat de Direcția Județeană

Galați a Arhivelor Naționale, rezultă că reclamanta S.V. a fost declarată

repetentă, datorită situației la învățătură și nicidecum exmatriculată.

Pe de altă parte, cu

xerocopia deciziei nr. 0201 din 12 aprilie 1957, emisă de directorul Fabricii

de Rulmenți Bârlad, se atestă desfacerea contractului de muncă al salariatei

S.V., de la secția sculărie, în temeiul art. 20 alin. ultim C. muncii, în

vigoare la acea dată.

Deși există înscrisuri

oficiale care confirmă apartenența reclamantei la categoria socială a țăranilor

chiaburi, nu s-a dovedit câtuși de puțin pe parcursul judecății, că aceasta a

fost exmatriculată din școală ori concediată pentru motive politice.

Având în vedere

considerentele expuse în cele ce preced și inexistența unor motive de casare,

de ordine publică care, în sensul art. 306 alin. (2) C. proc. civ., ar putea fi

invocate chiar din oficiu, urmează a se respinge recursul.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de S.V.

împotriva sentinței civile nr. 150/F din 6 decembrie 2005 a Curții de Apel

Brașov, secția de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 10 octombrie 2006.