ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3742/2006

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la data de 6 martie 2006, reclamanta T.G. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Justiției - Comisia pentru acordarea calității de luptător în rezistența anticomunistă, anularea deciziei din 2 februarie 2006, emisă de pârât, prin care i s-a refuzat recunoașterea calității de luptător în rezistența anticomunistă, în dosarul nr. 499/2003. În motivare, reclamanta a arătat că, în mod eronat, prin actul contestat, pârâtul i-a respins cererea formulată în temeiul O.U.G. nr. 214/1999, deși a dovedit că a fost supusă de către autoritățile comuniste la măsuri administrative abuzive, datorită încadrării tatălui său, S.G., în categoria de „chiabur”, motiv pentru care i-a fost interzisă continuarea studiilor în anul III și următorii la Școala Pedagogică nr. 1 din Ploiești, astfel încât nu a putut finaliza studiile medii la liceul respectiv.

Aceste persecuții au continuat și după ce s-a căsătorit, în anul 1955, cu T.M. și s-a stabilit în Craiova, impunându-i-se soțului său, care era căpitan de aviație, să divorțeze și deoarece acesta a refuzat, a fost exclus din cadrele armatei. A mai susținut reclamanta, că întreaga sa familie, S., a avut de suferit numeroase abuzuri, concretizate în evacuarea forțată din locuință, rechiziționarea de bunuri din gospodărie, care nu le-au mai fost restituite niciodată, stabilirea unor impozite împovărătoare, pentru a căror neplată tatăl său a fost condamnat la pedeapsa cu închisoarea, exmatricularea sorei sale, S.S., în anul 1952, din Facultatea de Drept. A menționat că sorei sale, O.S., i s-a recunoscut calitatea de luptător în rezistența anticomunistă.

Curtea de Apel Ploiești, secția comercială și de contencios administrativ, prin sentința nr. 93 din 17 aprilie 2006, a admis acțiunea și, în consecință, a anulat decizia contestată și a constatat că reclamanta are calitatea de luptător în rezistența anticomunistă, calitate ce urmează a fi recunoscută de comisie. Instanța a reținut că soluția se impune, întrucât din coroborarea sistemică a tuturor faptelor întâmplate familiei S., rezultă că sunt îndeplinite prevederile O.U.G. nr. 214/1999, mai ales că surorii reclamantei, fiică a aceluiași „chiabur”, i-a fost recunoscută calitatea de luptător în rezistența anticomunistă. Împotriva sentinței în termen legal a declarat recurs, pârâtul Ministerul Justiției, solicitând, în temeiul art. 304 pct. 9, coroborat cu art. 312 C. proc.

civ., modificarea acestei hotărâri judecătorești, în sensul respingerii acțiunii reclamantei T.G. Recurentul a susținut că prima instanță a făcut o aplicare greșită a legii, având în vedere că, potrivit prevederilor art. 2, 4 și 5 din O.U.G. nr. 214/1999 și ale art. 4 alin. (3) din Regulamentul de organizare și funcționare a Comisiei pentru constatarea calității de luptător în rezistența anticomunistă, temeiul acordării calității de luptător în rezistența anticomunistă îl reprezintă exclusiv înscrisurile trimise și certificate de instituțiile cu care Comisia a încheiat protocoale de colaborare.

Or, în cauză, cu toate că, din informațiile furnizate de Ministerul Educației și Cercetării și Direcția Județeană Prahova a Arhivelor Naționale, rezultă cu certitudine exmatricularea intimatei, având în vedere că, din aceste acte, nu rezultă motivul care a determinat luarea acestei măsuri, în mod greșit, susține recurentul, instanța a stabilit că exmatricularea constituie o măsură administrativă abuzivă în sensul dispozițiilor O.U.G. nr. 214/1999. S-a mai menționat în recurs că prima instanță a apreciat în mod eronat valoarea probatorie a situației unui alt membru al familiei intimatei, deoarece O.U.G. nr. 214/1999 nu permite, spre deosebire de Decretul - lege nr. 118/1990, dovedirea situației de fapt invocate prin orice mijloc de probă, ci numai prin înscrisuri oficiale, eliberate de organele competente.

Analizând criticile formulate, în raport cu actele și lucrările dosarului și cu reglementările legale incidente, inclusiv cele ale art. 304 1 C. proc. civ., Curtea constată că acestea sunt neîntemeiate. Potrivit dispozițiilor art. 1 alin. (1) din O.U.G. nr. 214/1999, se recunoaște calitatea de luptător în rezistența anticomunistă desfășurată în perioada 6 martie1945 - 14 decembrie 1989, persoanelor condamnate pentru infracțiuni săvârșite din motive politice sau supuse, din aceleași motive, unor măsuri administrative abuzive. Art. 3 lit. f) din ordonanță prevede că, prin măsuri administrative abuzive se înțeleg orice măsuri luate de organele fostei miliții sau securități ori de alte organe, în baza cărora s-a dispus exmatricularea din școli, licee și facultăți.

În mod eronat, recurentul-pârât susține că intimata-reclamantă nu s-ar încadra în aceste dispoziții legale. Așa cum însuși recurentul recunoaște, prin adresa nr. 2311 din 13 ianuarie 2006, emisă de Direcția Județeană Prahova a Arhivelor Naționale, s-a confirmat susținerea intimatei privind exmatricularea sa din Școala Medie Mixtă nr. 3 Mihai Viteazul Ploiești.

În ceea ce privește motivul exmatriculării, instanța de fond a apreciat în mod corect că acesta a fost dovedit prin coroborarea întregului ansamblu probator administrat, respectiv adresele nr. 1732/1955; nr. 90 din 6 iulie 1956, nr. 319 din 26 martie 1956, nr. 1810 din 10 iunie 1957, nr. 984 din 27 martie 1957, emise de Sfatul Popular al Regiunii Ploiești - Comisia Regională pentru Revizuirea Gospodăriilor Chiaburești, sentința civilă nr. 422 din 7 aprilie 1966, decizia civilă nr. 1517 din 26 iulie 1966, decizia penală nr. 840 din 12 martie 1954, sentința civilă nr. 1345 din 22 decembrie 1959, pronunțate de Tribunalul Regional Ploiești, procesul-verbal din 20 decembrie 1967, de confiscare a unor bunuri, din toate acestea rezultând că familia intimatei a fost supusă unor măsuri abuzive de către regimul comunist, din motive politice, datorită încadrării capului familiei în categoria socială indezirabilă de „chiabur”.

Din dispoziția prevăzută de art. 5 alin. (3) din O.U.G. nr. 214/1999, în sensul că „Dacă cererea nu este însoțită de actele doveditoare necesare, Comisia este obligată să solicite documente, date sau informații de la instituțiile publice care le dețin”, nu se poate deduce concluzia restrictivă propusă de recurent, potrivit căreia proba calității de luptător în rezistența anticomunistă s-ar face exclusiv cu înscrisuri oficiale eliberate de organele competente și că pentru dovedirea faptului generator de drepturi invocat nu s-ar putea completa probatoriul constând în înscrisuri oficiale și cu alte probe. Instanța de fond nu a apreciat greșit valoarea probatorie a situației sorei intimatei-reclamante, căreia i-a fost recunoscută calitatea prevăzută de O.U.G.

nr. 214/1999. Dimpotrivă, în cadrul obligației ce-i revenea, potrivit dispozițiilor art. 129 alin. (5) C. proc. civ., prima instanță nu a făcut decât să stabilească faptele pe baza interpretării sistemice a tuturor probelor administrate în condițiile art. 1169 C. civ., cu respectarea prevederilor O.U.G. nr. 214/1999 și cu scopul aflării adevărului în cauză. Dând o corectă dezlegare pricinii deduse judecății, în raport cu dovezile administrate și cu prevederile legale incidente, Curtea de Apel Ploiești a pronunțat o hotărâre legală și temeinică. Față de cele expuse și în temeiul art. 10 din Legea nr. 554/2004 și al art. 312 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., Curtea va respinge prezentul recurs, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de pârâtul Ministerul Justiției împotriva sentinței civile nr. 93 din 17 aprilie 2006 a Curții de Apel Ploiești, secția comercială și de contencios administrativ, ca nefondat. Pronunțată în ședință publică, astăzi 1 noiembrie 2006.