ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 6814/2006

Asupra recursului penal de față: Prin sentința penală nr. 785 din 27 iunie 2006, Tribunalul București, secția I penală, a respins, ca neîntemeiată, contestația la executare formulată de condamnatul M.N., privind dispozițiile executorii ale sentinței penale nr. 293 din 29 octombrie 1999 pronunțată de Tribunalul Brăila în dosar nr. 1887/1999. Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut că s-a formulat contestație la executare în temeiul dispozițiilor art. 461 alin. (1) lit. c) și d) C. proc. pen., cu aplicarea art. 458 C. proc. pen. și art. 12 C. pen., împotriva sentinței penale nr. 293 din 29 octombrie 1999 pronunțată de Tribunalul Brăila în dosar nr. 1887/1999, arătându-se că a fost condamnat la 13 ani închisoare pentru infracțiunea prevăzută de art. 215 alin. (3), (4) și (5) C. pen., cu aplicarea art. 3 lit. a) și art. 41 alin. (2) C. pen.

Contestatorul invocă drept cauză de reducere a pedepsei decizia nr. IX din 24 octombrie 2005 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secțiile unite, dată în recursul în interesul legii și publicată în M. Of. nr. 123 din 9 februarie 2006. Se susține de către contestator că fapta pentru care a fost condamnat este prevăzută de legea C.E.C. - ului, nr. 59/1934. În motivarea soluției sale, instanța de fond arată ca dispozițiile art. 458 C. proc. pen., se aplică numai în cazul în care intervine o lege mai favorabilă, după ce s-a pronunțat condamnarea, în speță contestatorul invocând nu legea mai favorabilă, ci o decizie a Înaltei Curți de Casație și Justiție, împrejurare față de care solicitarea contestatorului este neîntemeiată.

Împotriva acestei hotărâri a formulat apel contestatorul, fără a indica în scris care sunt motivele de nelegalitate sau netemeinicie ale soluției pronunțate de instanța de fond, ci doar susținând oral că și-a întemeiat contestația pe dispozițiile art. 461 lit. c) și d) C. proc. pen. Prin decizia penală nr. 714/ A din 6 octombrie 2006, Curtea de Apel București, secția a II-a penală și pentru cauze cu minori și de familie, a respins, ca nefondat, apelul declarat de condamnatul - contestator, reținând că decizia dată de instanța supremă în interesul legii este o soluție de uniformizare a practicii judiciare prin care se stabilește că, atunci când beneficiarul unui cec are cunoștință despre lipsa acoperământului bancar, el nu mai poate fi subiectul pasiv al infracțiunii de înșelăciune.

Potrivit legii, o astfel de decizie este obligatorie pentru viitor cu privire la problemele de drept rezolvate, dar nu poate fi o cauză de stingere sau de micșorare a pedepselor stabilite cu autoritate de lucru judecat. Împotriva deciziei a declarat recurs contestatorul condamnat, arătând că în mod greșit, instanțele anterioare nu au observat îndeplinirea cerințelor dispozițiilor art. 461 lit. c) și d) C. proc. pen. și au apreciat ca neîntemeiată contestația la executare. Atât în scris, cât și oral, în fața instanței de recurs, contestatorul a reluat motivele cererii în contestație, susținând că decizia dată în interesul legii de către Înalta Curte de Casație și Justiție poate constitui temei de contestație la executare, întrucât prin această decizie s-a statuat că atunci când beneficiarul unui cec cunoaște despre inexistența proviziunii bancare, nu mai poate fi vorba despre infracțiune de înșelăciune, ci de o infracțiune la legea C.E.C.

- ului. În aceste condiții, instanțele anterioare trebuiau să procedeze la admiterea contestației și stabilirea unei pedepse în raport de noua infracțiune. Recurentul arată că beneficiarul cecului a cunoscut despre inexistența disponibilului în contul bancar, astfel că nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii de înșelăciune pentru care a fost condamnat. Examinând hotărârile în raport de criticile recurentului care se circumscriu cazului de casare prevăzut de art. 385 9 alin. (1) pct. 18 C. proc. pen., ca și din oficiu pentru cazurile la care se referă art. 385 9 alin. (3) C. proc. pen., Curtea constată că recursul este nefondat pentru considerentele următoare: Condamnatul se află în executarea pedepsei de 13 ani închisoare aplicată de Tribunalul Brăila prin sentința penală nr. 293 din 29 octombrie 1999, pentru infracțiunea prevăzută de art. 215 alin. (3), (4) și (5) cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

și 37 lit. a) C. pen. În executarea acestei hotărâri, în urma adoptării de către Înalta Curte de Casație și Justiție a deciziei dată în interesul legii nr. IX din 24 octombrie 2005, condamnatul a solicitat ca, pe calea contestației la executare să se reducă pedeapsa în raport de dispozitivul acestei decizii. Chiar dacă temeiurile invocate în sprijinul contestației la executare au diferit în derularea procesului, în esență, condamnatul a urmărit reducerea pedepsei ca urmare a interpretării oferite de instanța supremă situațiilor în care beneficiarul unui cec cunoștea de inexistența proviziunii bancare.

Prin decizia în interesul legii nr. IX din 24 octombrie 2005, Înalta Curte de Casație și Justiție a stabilit că atunci când beneficiarul unui cec cunoaște despre inexistența acoperirii acestui instrument de plată, fapta nu mai poate constitui infracțiune de înșelăciune, pentru că nu mai este vorba despre o inducere în eroare, ci o infracțiunea prevăzută de art. 84 alin. (1) pct. 2 din Legea 59/1934. Potrivit art. 414 2 alin. (3) C. proc. pen., soluțiile pronunțate în interesul legii nu au efect asupra hotărârilor judecătorești examinate și nici asupra unor hotărâri similare, producând efecte numai pentru viitor cu privire la dezlegarea dată problemei de drept care a generat-o. Art. 458 C. proc.

pen., la care face referire contestatorul reglementează obligativitatea instanțelor de a lua măsuri de îndeplinire a dispozițiilor art. 12, 14 și 15 C. pen., în situația în care intervine o lege penală nouă, mai favorabilă. În cauză, nu este vorba de intervenția unei legi penale noi, mai favorabile, ci de o decizie dată de instanța supremă în interesul legii, pentru a asigura aplicarea unitară a normelor de drept, decizie care nu produce efecte asupra hotărârilor analizate, ci constituie o dezlegare obligatorie pentru viitor asupra problemelor de drept analizate, împrejurări ce nu sunt vizate de art. 458 C. proc. pen., și nu pot constitui temeiuri pentru contestații la executare. Drept urmare, apreciind ca legale și temeinice hotărârile supuse controlului judiciar, în baza art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc.

pen., Curtea va respinge recursul ca nefondat. Văzând și dispozițiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.,

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de condamnatul contestator M.N. împotriva deciziei penale nr. 714/ A din 6 octombrie 2006 a Curții de Apel București, secția a II-a penală și pentru cauze cu minori și de familie. Obligă condamnat contestatorul la plata sumei de 140 lei cheltuielilor judiciare către stat, din care suma de 40 lei, reprezentând onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 21 noiembrie 2006.