ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 5293/2006

Asupra contestației în anulare de față; În baza lucrărilor de la dosar, constată următoarele: Prin cererea introdusă la data de 5 aprilie 2006 și înregistrată sub nr. 5772/1/2006, contestatorul M.N. a formulat contestație în anulare împotriva deciziei nr. 1777 din 20 martie 2006 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în dosarul nr. 44/1/2006. În motivarea contestației, petiționarul a invocat dispozițiile art. 386 lit. c) C. proc. pen., întrucât instanța nu s-a pronunțat asupra unei cauze de nepedepsire prevăzută de lege.

S-a mai învederat că instanțele care au pronunțat condamnarea petiționarului, la pedeapsa de 13 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune, prevăzută de art. 215 alin. (3), (4) și (5), cu aplicarea art. 41 alin. (2) și art. 37 lit. a) C. pen., nu au aplicat legea penală mai favorabilă, nu au ținut seama că infracțiunii reținute în sarcina sa îi lipsește unul din elementele constitutive, împrejurare care impune desființarea hotărârii atacate, reținerea cauzei spre rejudecare și aplicarea dispozițiilor art. 481 lit. c) și d) C. proc. pen. Contestația la executare nu este fondată. Așa cum rezultă din actele aflate la dosar, M.N. a fost condamnat, la pedeapsa rezultantă de 13 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune, prin sentința penală nr. 293 din 29 noiembrie 1999 a Tribunalului Brăila.

După rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare, petentul a formulat contestație la executare în temeiul art. 461 lit. d) C. proc. pen., respinsă de instanța de fond prin sentința penală nr. 6 din 10 ianuarie 2005 cu motivarea că, în speță, nu sunt întrunite dispozițiile art. 15 C. pen. și art. 458 C. proc. pen. (invocate de condamnat), întrucât prin O.G. nr. 207/2000, aprobată, cu modificări și completări la Legea nr. 456/2001, care a modificat art. 146 C. pen., nu a fost stabilită o pedeapsă mai ușoară pentru infracțiunea de înșelăciune comisă de petiționar, iar sancțiunea aplicată este mai mică decât maximul special. Această din urmă sentință a fost menținută prin decizia penală nr. 468/ A din 24 noiembrie 2005 și prin decizia nr. 1777 din 20 martie 2006 a Înaltei Curți de Casație și Justiție (decizie atacată prin prezenta contestație în anulare).

Prin decizia contestată nu a fost analizat fondul cauzei, ci, așa cum s-a arătat mai sus, a fost soluționat recursul într-o altă cale de atac extraordinară (contestație la executare). Or, calea de atac a contestației în anulare, pentru motivul prevăzut de art. 386 lit. c) C. proc. pen. (text invocat de contestator) poate fi îndreptată numai împotriva acelor hotărâri judecătorești prin care s-a rezolvat cauza în fond, în ceea ce privește latura penală sau civilă. În speță, contestația în anulare vizează o hotărâre pronunțată într-o contestație la executare și care neîncadrându-se în dispozițiile art. 386 lit. c) C. proc. pen., va fi respinsă ca nefondată. În baza art. 192 alin. (2) din același cod, contestatorul va fi obligat la cheltuieli judiciare către stat, din care onorariul apărătorului din oficiu se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondată, contestația în anulare formulată de contestatorul M.N. împotriva deciziei penale nr. 1777 din 20 martie 2006 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în dosarul nr. 44/1/2006. Obligă contestatorul la plata sumei de 140 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 40 lei, reprezentând onorariul de avocat pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 15 septembrie 2006.