ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 16.02.2007

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 747/2007

HOTĂRÂRE
16.02.2007
CAMERĂ
civil_2
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 747/2007 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2007)

Asupra recursului de față:

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

La data de 11 octombrie

2005, reclamanta M.M. a chemat în judecată pe pârâtele C. Baia de Fier și SC G.I.C.

SRL București, solicitând Tribunalului Gorj să constate nulitatea absolută a contractului

de vânzare-cumpărare nr. 12 din 28 mai 2003 încheiat între părți, precum și

calitatea de proprietar al terenului ca urmare a accesiunii imobiliare

artificiale asupra activului magazin sătesc și Magazie Poenari situate în

comuna Bumbești Pițic.

Tribunalul Gorj, secția comercială

și de contencios administrativ, prin sentința nr. 228 din 7 decembrie 2005, a

respins excepția de necompetență materială invocată de pârâta C. Baia de Fier

și a respins acțiunea formulată de reclamanta M.M. în contradictoriu cu

pârâtele C. Baia de Fier reprezentată prin F. Gorj și SC G.I.C. SRL București.

Pentru a pronunța această

hotărâre tribunalul a reținut următoarele:

Cu privire la excepția de

necompetență materială invocată de pârâta F. Gorj în numele și pentru C. Baia

de Fier se constată că aceasta este neîntemeiată, având în vedere că cererea dedusă

judecății este neevaluabilă în bani, vizând o acțiune în constatare, fiind

incidente dispozițiile art. 2 alin. (1) pct. a C. proc. civ.

Asupra fopndului cauzei, se

constată că reclamanta invocă nulitatea absolută a contractului de

vânzare-cumpărare, a activului cu denumirea M.S. și M.P., situat în comuna

Bumbești Pițic, întemeiată pe ideea vânzării bunului altuia, făcut cu

rea-credință din partea ambelor părți. În cauză nu se poate reține că subzistă

un motiv de nulitate absolută a actului juridic civil încheiat între părți,

câtă vreme cauzele de nulitate absolută, sunt limitativ prevăzute de lege, iar

între acestea nu se regăsește și vânzarea bunului altuia.

Într-o astfel de situație,

părțile au posibilitatea ca în cadrul unei acțiuni în revendicare să invoce

fiecare propriul său drept de proprietate asupra imobilului, urmând să se dea

eficiență titlului care este mai bine caracterizat.

Curtea de Apel Craiova, secția

comercială, prin decizia nr. 102 din 20 aprilie 2006, respinge apelul declarat

de reclamanta M.M. împotriva sentinței nr. 228 din 7 decembrie 2005 pronunțată

de Tribunalul Gorj, secția comercială și de contencios administrativ, în

dosarul nr. 421/COM/2005, în contradictoriu cu pârâtele F. Gorj pentru C. Baia

de Fier și SC G.I.C. SRL București, reținând că în sistemul legislatiei române,

instituția vânzării bunului altuia nu este reglementată, ceea ce înseamnă că ea

va fi supusă principiilor generale care guvernează materia convențiilor.

Astfel, dacă părțile sau cel

puțin cumpărătorul au fost în eroare, socotind că lucrul vândut aparține

vânzătorului, se admite că vânzarea este anulabilă pentru eroare asupra

calității esențiale a vânzătorului care a fost socotit proprietar al bunului.

Această nulitate relativă a

contractului poate fi invocată numai de cumpărător și succesorii lui,

vânzătorul neputând cere anularea, chiar dacă s-a crezut proprietar cu

bună-credință, întrucât eroarea asupra propriei persoane nu poate vicia

contractul.

Adevăratul proprietar însă,

nu poate cere anularea, în condițiile în care este terț față de contractul de

vânzare-cumpărare, în schimb poate intenta acțiune în revendicare, dacă bunul

se află în posesia cumpărătorului.

Prin recursul declarat, în

temeiul art. 304 pct. 7, 8 și 9 C. proc. civ., reclamanta M.M. a susținut, prin

expunerea întregii situații de fapt, că atât instanța de prim grad cât și

instanța de apel au respins acțiunea și apelul cu o motivare străină de natura

pricinii, soluția pronunțată fiind dată cu încălcarea legii și interpretarea

greșită a actului dedus judecății.

Se precizează, de asemenea,

că vânzarea-cumpărarea s-a făcut între pârâte cunoscând că terenul aparține

reclamantei și că toate construcțiile de pe teren sunt proprietatea reclamantei

ca urmare a accesiunii imobiliare artificiale prevăzută de art. 494 C. civ.

În speță, contractul de

vânzare-cumpărare încheiat de pârâte în frauda drepturilor reclamantei care

avea calitatea de proprietar al terenului conform titlului de proprietate depus

la dosar și de proprietar al construcțiilor ca urmare a accesiunii imobiliare

artificiale, cu complicitatea și pe riscul cumpărătorului, este lovit de

nulitate absolută, în virtutea principiului „fraus omnia corumpit”.

De asemenea,

vânzarea-cumpărarea lucrului altuia în cunoștință de cauză are o cauză ilicită

fiind nulă absolut în baza art. 984 C. civ.

În ceea ce privește acțiunea

în constatare în baza art. 111 C. proc. civ., raportat la art. 494 C. civ.,

instanțele au făcut o greșită aplicare a legii.

În speță, este vorba de o

acțiune în constatarea proprietății intentată de proprietarul terenului în

contradictoriu cu constructorul de bună-credință, în temeiul art. 494 C. civ.,

situație în care este aplicabil art. 111 C. proc. civ.

Recursul nu este fondat.

Înalta Curte, analizând

hotărârea în raport de motivele invocate, de înscrisurile dosarului și de

dispozițiile incidente, constată că situația expusă nu se încadrează în

niciunul din temeiurile de drept invocate.

Motivarea hotărârii este

clară, precisă, în concordanță cu probele administrate în cauză, răspunzând în

fapt și în drept pretențiilor reclamantei, fără a cuprinde o motivare străină

de natura pricinii, conducând în mod logic și convingător la soluția din

dispozitiv.

Recurenta nu a făcut distincție

între caracterul imperativ sau dispozitiv al normei de drept material ce a fost

nesocotită, critica având caracter general.

Referitor la reiterarea

situației de fapt, recurenta nu se poate prevala de o analiză a susținerilor în

ceea ce privește netemeinicia deciziei recurate, întrucât a beneficiat de căi

devolutive pentru cercetarea probelor și stabilirea situației de fapt în

concordanță cu acestea.

Pentru aceste considerente,

în temeiul dispozițiilor art. 312 (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge

recursul declarat de reclamanta M.M. împotriva deciziei nr. 102 din 20 aprilie

2006 a Curții de Apel Craiova, secția comercială, ca nefondat.

Respinge recursul declarat

de reclamanta M.M., împotriva deciziei nr. 102 din 20 aprilie 2006 a Curții de

Apel Craiova, secția comercială, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în

ședință publică astăzi 16 februarie 2007.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2010-04-23
0,92
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1364/2010
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Târgu Jiu sub nr. 403/2006 reclamantele SC M.D. SRL Târgu Jiu și SC B. SRL Timișoara au chemat în judecată
ÎCCJ 2013-01-31
0,92
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 356/2013
unor hotărâri contradictorii, pronunțate în aceeași pricină, dar în dosare diferite, lipsa invocării excepției autorității de lucru judecat în cel de-al doilea proces, sau omisiunea instanței învestită cu soluționarea acestei excepții de a
ÎCCJ 2010-06-30
0,92
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2509/2010
nunțată că imobilul situat în Baia Mare, a fost naționalizat de la antecesorul proprietarului îndreptățit la restituire, S.C., în baza deciziei nr. 92/1950. În urma procedurilor urmate de către moștenitorul fostului proprietar tabular, aces
ÎCCJ 2012-05-09
0,92
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2405/2012
râta G.C., au pătruns în data de 08 septembrie 2008 în sediul societății din Pitești județul Argeș, unde au inventariat bunurile aflate acolo, au ridicat actele societății, au concediat-o pe casieră și vânzătoarea Stângă Mariana și au închi
ÎCCJ 2005-11-01
0,92
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 5173/2005
Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele: Prin sentința nr. 1034/ C din 28 octombrie 2004, Tribunalul Vâlcea, secția comercială, a admis acțiunea formulată de reclamanta SC M.P. SRL (în prezent SC
Sursă