ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 747/2007
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 747/2007 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2007)
Asupra recursului de față:
Din examinarea lucrărilor
din dosar, constată următoarele:
La data de 11 octombrie
2005, reclamanta M.M. a chemat în judecată pe pârâtele C. Baia de Fier și SC G.I.C.
SRL București, solicitând Tribunalului Gorj să constate nulitatea absolută a contractului
de vânzare-cumpărare nr. 12 din 28 mai 2003 încheiat între părți, precum și
calitatea de proprietar al terenului ca urmare a accesiunii imobiliare
artificiale asupra activului magazin sătesc și Magazie Poenari situate în
comuna Bumbești Pițic.
Tribunalul Gorj, secția comercială
și de contencios administrativ, prin sentința nr. 228 din 7 decembrie 2005, a
respins excepția de necompetență materială invocată de pârâta C. Baia de Fier
și a respins acțiunea formulată de reclamanta M.M. în contradictoriu cu
pârâtele C. Baia de Fier reprezentată prin F. Gorj și SC G.I.C. SRL București.
Pentru a pronunța această
hotărâre tribunalul a reținut următoarele:
Cu privire la excepția de
necompetență materială invocată de pârâta F. Gorj în numele și pentru C. Baia
de Fier se constată că aceasta este neîntemeiată, având în vedere că cererea dedusă
judecății este neevaluabilă în bani, vizând o acțiune în constatare, fiind
incidente dispozițiile art. 2 alin. (1) pct. a C. proc. civ.
Asupra fopndului cauzei, se
constată că reclamanta invocă nulitatea absolută a contractului de
vânzare-cumpărare, a activului cu denumirea M.S. și M.P., situat în comuna
Bumbești Pițic, întemeiată pe ideea vânzării bunului altuia, făcut cu
rea-credință din partea ambelor părți. În cauză nu se poate reține că subzistă
un motiv de nulitate absolută a actului juridic civil încheiat între părți,
câtă vreme cauzele de nulitate absolută, sunt limitativ prevăzute de lege, iar
între acestea nu se regăsește și vânzarea bunului altuia.
Într-o astfel de situație,
părțile au posibilitatea ca în cadrul unei acțiuni în revendicare să invoce
fiecare propriul său drept de proprietate asupra imobilului, urmând să se dea
eficiență titlului care este mai bine caracterizat.
Curtea de Apel Craiova, secția
comercială, prin decizia nr. 102 din 20 aprilie 2006, respinge apelul declarat
de reclamanta M.M. împotriva sentinței nr. 228 din 7 decembrie 2005 pronunțată
de Tribunalul Gorj, secția comercială și de contencios administrativ, în
dosarul nr. 421/COM/2005, în contradictoriu cu pârâtele F. Gorj pentru C. Baia
de Fier și SC G.I.C. SRL București, reținând că în sistemul legislatiei române,
instituția vânzării bunului altuia nu este reglementată, ceea ce înseamnă că ea
va fi supusă principiilor generale care guvernează materia convențiilor.
Astfel, dacă părțile sau cel
puțin cumpărătorul au fost în eroare, socotind că lucrul vândut aparține
vânzătorului, se admite că vânzarea este anulabilă pentru eroare asupra
calității esențiale a vânzătorului care a fost socotit proprietar al bunului.
Această nulitate relativă a
contractului poate fi invocată numai de cumpărător și succesorii lui,
vânzătorul neputând cere anularea, chiar dacă s-a crezut proprietar cu
bună-credință, întrucât eroarea asupra propriei persoane nu poate vicia
contractul.
Adevăratul proprietar însă,
nu poate cere anularea, în condițiile în care este terț față de contractul de
vânzare-cumpărare, în schimb poate intenta acțiune în revendicare, dacă bunul
se află în posesia cumpărătorului.
Prin recursul declarat, în
temeiul art. 304 pct. 7, 8 și 9 C. proc. civ., reclamanta M.M. a susținut, prin
expunerea întregii situații de fapt, că atât instanța de prim grad cât și
instanța de apel au respins acțiunea și apelul cu o motivare străină de natura
pricinii, soluția pronunțată fiind dată cu încălcarea legii și interpretarea
greșită a actului dedus judecății.
Se precizează, de asemenea,
că vânzarea-cumpărarea s-a făcut între pârâte cunoscând că terenul aparține
reclamantei și că toate construcțiile de pe teren sunt proprietatea reclamantei
ca urmare a accesiunii imobiliare artificiale prevăzută de art. 494 C. civ.
În speță, contractul de
vânzare-cumpărare încheiat de pârâte în frauda drepturilor reclamantei care
avea calitatea de proprietar al terenului conform titlului de proprietate depus
la dosar și de proprietar al construcțiilor ca urmare a accesiunii imobiliare
artificiale, cu complicitatea și pe riscul cumpărătorului, este lovit de
nulitate absolută, în virtutea principiului „fraus omnia corumpit”.
De asemenea,
vânzarea-cumpărarea lucrului altuia în cunoștință de cauză are o cauză ilicită
fiind nulă absolut în baza art. 984 C. civ.
În ceea ce privește acțiunea
în constatare în baza art. 111 C. proc. civ., raportat la art. 494 C. civ.,
instanțele au făcut o greșită aplicare a legii.
În speță, este vorba de o
acțiune în constatarea proprietății intentată de proprietarul terenului în
contradictoriu cu constructorul de bună-credință, în temeiul art. 494 C. civ.,
situație în care este aplicabil art. 111 C. proc. civ.
Recursul nu este fondat.
Înalta Curte, analizând
hotărârea în raport de motivele invocate, de înscrisurile dosarului și de
dispozițiile incidente, constată că situația expusă nu se încadrează în
niciunul din temeiurile de drept invocate.
Motivarea hotărârii este
clară, precisă, în concordanță cu probele administrate în cauză, răspunzând în
fapt și în drept pretențiilor reclamantei, fără a cuprinde o motivare străină
de natura pricinii, conducând în mod logic și convingător la soluția din
dispozitiv.
Recurenta nu a făcut distincție
între caracterul imperativ sau dispozitiv al normei de drept material ce a fost
nesocotită, critica având caracter general.
Referitor la reiterarea
situației de fapt, recurenta nu se poate prevala de o analiză a susținerilor în
ceea ce privește netemeinicia deciziei recurate, întrucât a beneficiat de căi
devolutive pentru cercetarea probelor și stabilirea situației de fapt în
concordanță cu acestea.
Pentru aceste considerente,
în temeiul dispozițiilor art. 312 (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge
recursul declarat de reclamanta M.M. împotriva deciziei nr. 102 din 20 aprilie
2006 a Curții de Apel Craiova, secția comercială, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat
de reclamanta M.M., împotriva deciziei nr. 102 din 20 aprilie 2006 a Curții de
Apel Craiova, secția comercială, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunțată în
ședință publică astăzi 16 februarie 2007.