ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2032/2009

Asupra contestației în anulare de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la data de 11 octombrie 2005 la Tribunalul Gorj reclamanta M.M. a chemat în judecată pârâtele C.B.F. și SC G.I.C. SRL București solicitând constatarea nulității absolute a contractului de vânzare-cumpărare nr. 12 din 28 mai 2003 încheiat de părți precum și calitatea de proprietar al terenului ca urmare a accesiunii imobiliare artificiale asupra activului magazin sătesc și magazin P. situate în comuna Bumbești Pițig sat Poenari, județul Gorj. Tribunalul Gorj, secția comercială și de contencios administrativ, prin sentința nr. 228 din 7 decembrie 2005 a respins excepția de necompetență materială invocată de pârâta C.B.F.

și a respins acțiunea formulată de reclamanta M.M. Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reținut cu privire la excepția de necompetență materială invocată de pârâtă că cererea dedusă judecății este neevaluabilă în bani, că vizează o acțiune în constatare și deci sunt incidente dispozițiile art. 2 alin. (1) pct. a C. proc. civ. Asupra fondului cauzei instanța a reținut că nu subzistă nici un motiv de nulitate absolută a actului juridic civil încheiat între părți, întrucât cauzele de nulitate absolută sunt limitativ prevăzute de lege iar între acestea nu se regăsește și vânzarea bunului altuia. Apelul formulat de reclamantă împotriva sentinței pronunțată de instanța de fond, a fost respins ca nefondat prin Decizia nr. 102 pronunțată la 20 aprilie 2006 de Curtea de Apel Craiova, secția comercială.

Instanța de apel a reținut că din conținutul contractului de vânzare-cumpărare a reeșit că s-au vândut numai construcții, deci nu era necesară forma autentică a contractului și cu toate că reclamanta a depus titlul de proprietate asupra terenului, nu a dovedit că cele două pârâte ar fi cunoscut că terenul de sub construcții îi aparține ei. S-a mai reținut având în vedere caracterul subsidiar al acțiunii în constatare, că o condiție prevăzută de art. 111 C. proc. civ. este aceea că reclamantul nu trebuie să se afle în situația de a cere realizarea dreptului său, dar este evident că reclamanta trebuia să ceară realizarea dreptului său. Împotriva deciziei pronunțată în apel reclamanta M.M. a declarat recurs criticând-o pentru nelegalitate.

Înalta Curte de Casație și Justiție, secția comercială prin Decizia nr. 747 din 16 februarie 2007 a respins ca nefondat recursul reclamantei. Cu petiția înregistrată la data de 6 iulie 2007 reclamanta a formulat împotriva hotărârii pronunțată în recurs, contestație în anulare, întemeiată în drept pe dispozițiile art. 318 C. proc. civ. În motivarea contestației, contestatoarea a arătat că instanța de recurs a omis din greșeală să cerceteze motivul de modificare privind respingerea de către instanțele inferioare a acțiunii în constatarea dreptului de proprietate, introdusă în baza art. 111 C. proc. civ. raportat la art. 494 C. civ., cu toate că a invocat prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., respectiv greșita aplicare a legii.

Contestatoarea a solicitat admiterea contestației în anulare, anularea deciziei și rejudecarea recursului. Contestația în anulare formulată de reclamanta M.M. urmează a fi respinsă pentru următoarele considerente. Art. 318 (1) dispune: „hotărârile instanțelor de recurs mai pot fi atacate cu contestație în anulare când dezlegarea dată este rezultatul unei greșeli materiale sau când instanța, respingând recursul sau admițându-l numai în parte, a omis din greșeală să cerceteze vreunul dintre motivele de modificare sau casare”. Analizând decizia atacată în raport de dispozițiile art. 318 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ. invocate de către contestatoare, Înalta Curte constată că aceste dispoziții nu sunt aplicabile în cauză întrucât în analiza motivelor de nelegalitate invocate prin recurs, instanța de recurs nu a comis nici o greșeală materială esențială și de asemeni nu a omis cercetarea vreunui motiv invocat.

Astfel, în cercetarea și analiza legalității deciziei prin prisma motivelor de recurs, instanța motivând că acestea nu se încadrează în nici unul dintre temeiurile de drept invocate, a înțeles să se refere și la art. 111 C. proc. civ. În concluzie, în cauză nefiind aplicabil art. 318 C. proc. civ., va fi respinsă contestația în anulare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge contestația în anulare formulată de contestatoarea M.M. împotriva Deciziei nr. 747 din 16 februarie 2007 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția comercială. Irevocabilă. Pronunțată, în ședința publică, astăzi 24 iunie 2009.