ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2032/2009

Asupra contestației în

anulare de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la data de 11 octombrie

2005 la Tribunalul Gorj reclamanta M.M. a chemat în judecată pârâtele C.B.F. și

SC G.I.C. SRL București solicitând constatarea nulității absolute a

contractului de vânzare-cumpărare nr. 12 din 28 mai 2003 încheiat de părți precum

și calitatea de proprietar al terenului ca urmare a accesiunii imobiliare

artificiale asupra activului magazin sătesc și magazin P. situate în comuna

Bumbești Pițig sat Poenari, județul Gorj.

Tribunalul Gorj, secția

comercială și de contencios administrativ, prin sentința nr. 228 din 7

decembrie 2005 a respins excepția de necompetență materială invocată de pârâta

C.B.F. și a respins acțiunea formulată de reclamanta M.M.

Pentru a hotărî astfel, tribunalul

a reținut cu privire la excepția de necompetență materială invocată de pârâtă

că cererea dedusă judecății este neevaluabilă în bani, că vizează o acțiune în

constatare și deci sunt incidente dispozițiile art. 2 alin. (1) pct. a C. proc.

civ.

Asupra fondului cauzei

instanța a reținut că nu subzistă nici un motiv de nulitate absolută a actului

juridic civil încheiat între părți, întrucât cauzele de nulitate absolută sunt

limitativ prevăzute de lege iar între acestea nu se regăsește și vânzarea

bunului altuia.

Apelul formulat de

reclamantă împotriva sentinței pronunțată de instanța de fond, a fost respins

ca nefondat prin Decizia nr. 102 pronunțată la 20 aprilie 2006 de Curtea de

Apel Craiova, secția comercială.

Instanța de apel a reținut

că din conținutul contractului de vânzare-cumpărare a reeșit că s-au vândut

numai construcții, deci nu era necesară forma autentică a contractului și cu

toate că reclamanta a depus titlul de proprietate asupra terenului, nu a

dovedit că cele două pârâte ar fi cunoscut că terenul de sub construcții îi

aparține ei.

S-a mai reținut având în

vedere caracterul subsidiar al acțiunii în constatare, că o condiție prevăzută

de art. 111 C. proc. civ. este aceea că reclamantul nu trebuie să se afle în

situația de a cere realizarea dreptului său, dar este evident că reclamanta

trebuia să ceară realizarea dreptului său.

Împotriva deciziei

pronunțată în apel reclamanta M.M. a declarat recurs criticând-o pentru

nelegalitate.

Înalta Curte de Casație și

Justiție, secția comercială prin Decizia nr. 747 din 16 februarie 2007 a respins ca nefondat recursul reclamantei.

Cu petiția înregistrată la

data de 6 iulie 2007 reclamanta a formulat împotriva hotărârii pronunțată în

recurs, contestație în anulare, întemeiată în drept pe dispozițiile art. 318 C.

proc. civ.

În motivarea contestației,

contestatoarea a arătat că instanța de recurs a omis din greșeală să cerceteze

motivul de modificare privind respingerea de către instanțele inferioare a

acțiunii în constatarea dreptului de proprietate, introdusă în baza art. 111 C.

proc. civ. raportat la art. 494 C. civ., cu toate că a invocat prevederile art.

304 pct. 9 C. proc. civ., respectiv greșita aplicare a legii.

Contestatoarea a solicitat

admiterea contestației în anulare, anularea deciziei și rejudecarea recursului.

Contestația în anulare

formulată de reclamanta M.M. urmează a fi respinsă pentru următoarele

considerente.

Art. 318 (1) dispune:

„hotărârile instanțelor de recurs mai pot fi atacate cu contestație în anulare

când dezlegarea dată este rezultatul unei greșeli materiale sau când instanța,

respingând recursul sau admițându-l numai în parte, a omis din greșeală să

cerceteze vreunul dintre motivele de modificare sau casare”.

Analizând decizia atacată în

raport de dispozițiile art. 318 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ. invocate de

către contestatoare, Înalta Curte constată că aceste dispoziții nu sunt

aplicabile în cauză întrucât în analiza motivelor de nelegalitate invocate prin

recurs, instanța de recurs nu a comis nici o greșeală materială esențială și de

asemeni nu a omis cercetarea vreunui motiv invocat.

Astfel, în cercetarea și

analiza legalității deciziei prin prisma motivelor de recurs, instanța motivând

că acestea nu se încadrează în nici unul dintre temeiurile de drept invocate, a

înțeles să se refere și la art. 111 C. proc. civ.

În concluzie, în cauză

nefiind aplicabil art. 318 C. proc. civ., va fi respinsă contestația în

anulare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge contestația în

anulare formulată de contestatoarea M.M. împotriva Deciziei nr. 747 din 16

februarie 2007 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția comercială.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședința

publică, astăzi 24 iunie 2009.