ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2451/2006

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea formulată la data de 21 aprilie 2005, reclamanta Fundația D.P. București a chemat în judecată Guvernul României, solicitând anularea H.G. nr. 160/2005 privind transmiterea Bazei Sportive C., din domeniul privat, în cel public al Statului și din administrarea R.A. A.P.P.S., în cea a Ministerului Educației și Cercetării. În motivarea cererii, reclamanta a arătat că actul susmenționat aduce o vătămare gravă dreptului legitim al fundației de a încheia contractul de vânzare-cumpărare a imobilului, în condițiile în care, în urma negocierii directe conform O.G. nr. 19/2002, a fost încheiată o promisiune bilaterală privind înstrăinarea acestei baze sportive.

Prin încheierea din 23 mai 2005, Curtea de Apel București, secția de contencios administrativ și fiscal, a admis, în principiu, cererea de intervenție formulată de Ministerul Educației și Cercetării, în favoarea Guvernului României. Aceeași instanță a soluționat cauza, prin sentința civilă nr. 1971 din 28 noiembrie 2005, prin care a respins acțiunea, ca nefondată. Pentru a pronunța această hotărâre, instanța a reținut că actul administrativ atacat a fost emis de pârât, cu respectarea prerogativelor legale, în temeiul art. 8 alin. (1) și art. 12 alin. (1) și (2) din Legea nr. 213/1999 privind proprietatea publică și regimul juridic al acesteia, cu modificările ulterioare. Cât privește acele promisiuni de vânzare-cumpărare încheiate între reclamantă și R.A.

A.P.P.S., instanța a reținut că actul respectiv dă naștere unor drepturi de creanță între părți, respectiv unui drept la despăgubiri pentru neîndeplinirea culpabilă de a vinde, și nu unui transfer de proprietate. Împotriva sentinței a declarat recurs, reclamanta Fundația D.P., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie. Astfel, reclamanta a învederat că, în raport cu principiul executării în natură a obligațiilor, neîndeplinirea obligației de a vinde ce revenea promitentului-vânzător, dă naștere în primul rând, la repararea în natură a pagubei, repararea prin echivalent fiind o soluție de excepție. De altfel, a precizat reclamanta, a și formulat o acțiune în contradictoriu cu R.A. A.P.P.S., pentru pronunțarea unei hotărâri care să țină loc de act de vânzare-cumpărare, în condițiile în care regia era reprezentanta Statului care, prin intermediul pârâtului, a vătămat ulterior în mod abuziv drepturile și interesele legitime ale fundației.

Examinând cauza, în raport cu motivele invocate și cu prevederile art. 304 și 304 1 C. proc. civ., Curtea va constata că recursul este nefondat, urmând a fi respins ca atare. Astfel, instanța de fond a reținut în mod justificat că actul administrativ contestat este legal, cât timp bunul în litigiu s-a aflat și se află în proprietatea Statului Român, care are drept exclusiv de dispoziție cu privire la regimul juridic al imobilului. H.G. nr. 160/2005 a fost emisă cu respectarea dispozițiilor legale privind proprietatea publică, cât timp în imobilul ce constituie Baza Sportivă C. urmează să-și desfășoare activitatea o instituție publică de interes național, Ministerul Educației și Cercetării, în a cărui administrare s-a transmis bunul, reglementându-se, astfel, o gestiune mai eficientă a patrimoniului statului, respectiv a domeniului public și privat.

Nu se poate susține că, prin emiterea acestei hotărâri de guvern, reclamanta ar fi vătămată în dreptul său de a încheia contractul de vânzare-cumpărare al imobilului, în condițiile în care fundația are numai calitatea de chiriaș, în baza contractului de locațiune nr. 269 din 30 aprilie 2004. Cât privește procedura de vânzare prin negociere directă, materializată prin procesele-verbale din 26 noiembrie 2004 și 12 ianuarie 2005, încheiate cu R.A. A.P.P.S., în aceste înscrisuri s-a prevăzut încheierea contractului de vânzare-cumpărare după efectuarea plății avansului de 70%, operațiune care nu a avut loc până la publicarea H.G. nr. 160/2005, indiferent de culpabilitatea uneia sau alteia dintre părțile ce au convenit asupra promisiunii de înstrăinare.

În consecință, la data adoptării hotărârii de guvern, reclamanta avea în continuare imobilul în locație, dispozițiile legale în materie neprevăzând interdicția de înstrăinare a unui bun închiriat, astfel încât actul contestat având ca obiect transferul dreptului de proprietate asupra bazei sportive închiriate fundației a fost întocmit cu respectarea legii. Împrejurarea că există pe rolul altei instanțe, un litigiu legat de neexecutarea promisiunii de vânzare-cumpărare, nu prezintă relevanță, ocrotirea dreptului reclamantei la eventuale despăgubiri nejustificând cererea sa de anulare a actului emis de pârât, cu privire la proprietatea imobilului. În raport cu cele expuse mai sus, Curtea va respinge, ca nefondat, recursul declarat în cauză.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de Fundația D.P. București împotriva sentinței civile nr. 1971 din 28 noiembrie 2005 a Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Pronunțată în ședință publică, astăzi 28 iunie 2006.