ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2451/2006

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin acțiunea formulată la data de

21 aprilie 2005, reclamanta Fundația D.P. București a chemat în judecată

Guvernul României, solicitând anularea H.G. nr. 160/2005 privind transmiterea

Bazei Sportive C., din domeniul privat, în cel public al Statului și din

administrarea R.A. A.P.P.S., în cea a Ministerului Educației și Cercetării.

În motivarea cererii, reclamanta a

arătat că actul susmenționat aduce o vătămare gravă dreptului legitim al

fundației de a încheia contractul de vânzare-cumpărare a imobilului, în

condițiile în care, în urma negocierii directe conform O.G. nr. 19/2002, a fost

încheiată o promisiune bilaterală privind înstrăinarea acestei baze sportive.

Prin încheierea din 23 mai 2005,

Curtea de Apel București, secția de contencios administrativ și fiscal, a admis,

în principiu, cererea de intervenție formulată de Ministerul Educației și

Cercetării, în favoarea Guvernului României.

Aceeași instanță a soluționat cauza,

prin sentința civilă nr. 1971 din 28 noiembrie 2005, prin care a respins

acțiunea, ca nefondată.

Pentru a pronunța această hotărâre,

instanța a reținut că actul administrativ atacat a fost emis de pârât, cu

respectarea prerogativelor legale, în temeiul art. 8 alin. (1) și art. 12 alin.

(1) și (2) din Legea nr. 213/1999 privind proprietatea publică și regimul

juridic al acesteia, cu modificările ulterioare.

Cât privește acele promisiuni de

vânzare-cumpărare încheiate între reclamantă și R.A. A.P.P.S., instanța a

reținut că actul respectiv dă naștere unor drepturi de creanță între părți,

respectiv unui drept la despăgubiri pentru neîndeplinirea culpabilă de a vinde,

și nu unui transfer de proprietate.

Împotriva sentinței a declarat recurs, reclamanta Fundația D.P.,

criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

Astfel, reclamanta a învederat că,

în raport cu principiul executării în natură a obligațiilor, neîndeplinirea

obligației de a vinde ce revenea promitentului-vânzător, dă naștere în primul

rând, la repararea în natură a pagubei, repararea prin echivalent fiind o soluție

de excepție.

De altfel, a precizat reclamanta, a

și formulat o acțiune în contradictoriu cu R.A. A.P.P.S., pentru pronunțarea

unei hotărâri care să țină loc de act de vânzare-cumpărare, în condițiile în

care regia era reprezentanta Statului care, prin intermediul pârâtului, a

vătămat ulterior în mod abuziv drepturile și interesele legitime ale fundației.

Examinând cauza, în raport cu

motivele invocate și cu prevederile art. 304 și 304

1

C. proc. civ., Curtea va constata că recursul este nefondat, urmând a fi respins ca

atare.

Astfel, instanța de fond a reținut

în mod justificat că actul administrativ contestat este legal, cât timp bunul

în litigiu s-a aflat și se află în proprietatea Statului Român, care are drept

exclusiv de dispoziție cu privire la regimul juridic al imobilului.

H.G. nr. 160/2005 a fost emisă cu

respectarea dispozițiilor legale privind proprietatea publică, cât timp în

imobilul ce constituie Baza Sportivă C. urmează să-și desfășoare activitatea o

instituție publică de interes național, Ministerul Educației și Cercetării, în

a cărui administrare s-a transmis bunul, reglementându-se, astfel, o gestiune

mai eficientă a patrimoniului statului, respectiv a domeniului public și

privat.

Nu se poate susține că, prin

emiterea acestei hotărâri de guvern, reclamanta ar fi vătămată în dreptul său

de a încheia contractul de vânzare-cumpărare al imobilului, în condițiile în

care fundația are numai calitatea de chiriaș, în baza contractului de locațiune

nr. 269 din 30 aprilie 2004.

Cât privește procedura de vânzare

prin negociere directă, materializată prin procesele-verbale din 26 noiembrie

2004 și 12 ianuarie 2005, încheiate cu R.A. A.P.P.S., în aceste înscrisuri s-a

prevăzut încheierea contractului de vânzare-cumpărare după efectuarea plății

avansului de 70%, operațiune care nu a avut loc până la publicarea H.G. nr. 160/2005,

indiferent de culpabilitatea uneia sau alteia dintre părțile ce au convenit

asupra promisiunii de înstrăinare.

În consecință, la data adoptării

hotărârii de guvern, reclamanta avea în continuare imobilul în locație,

dispozițiile legale în materie neprevăzând interdicția de înstrăinare a unui

bun închiriat, astfel încât actul contestat având ca obiect transferul

dreptului de proprietate asupra bazei sportive închiriate fundației a fost

întocmit cu respectarea legii.

Împrejurarea că există pe rolul

altei instanțe, un litigiu legat de neexecutarea promisiunii de

vânzare-cumpărare, nu prezintă relevanță, ocrotirea dreptului reclamantei la

eventuale despăgubiri nejustificând cererea sa de anulare a actului emis de

pârât, cu privire la proprietatea imobilului.

În raport cu cele expuse mai sus,

Curtea va respinge, ca nefondat, recursul declarat în cauză.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de

Fundația D.P. București împotriva sentinței civile nr. 1971 din 28 noiembrie 2005 a Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 28 iunie 2006.