ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3943/2006

Asupra recursului de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 1

din 9 ianuarie 2006 a Curții de Apel Târgu Mureș, secția comercială și de contencios administrativ, pronunțată în

dosarul nr. 3090/2005, a fost respinsă, ca inadmisibilă, cererea numitului P.V.O.,

de obligarea a Administrației Prezidențiale să-i restituie dosarele numiților P.V.

(bunicul său) și P.A. (tatăl său), precum și propriul dosar al reclamantului

aflate în arhivele S.I.E. și S.R.I., prin desecretizarea acestora.

Pentru a hotărî astfel, instanța a reținut că

prin acțiunea sa, reclamantul a mai cerut și să se stabilească dacă a fost

acuzat de spionaj, dacă s-a hotărât „lichidarea” sa, precum și obligarea

pârâtei la 14 miliarde Euro despăgubiri.

A constatat instanța de contencios administrativ,

învestită după declinarea de la instanța civilă, că toate capetele de cerere au

fost formulate pe temeiul Legii nr. 554/2004, conform precizării ulterioare a

reclamantului, iar ca urmare, a pus în discuție lipsa procedurii prealabile

prevăzută obligatoriu de art. 7 din această lege.

A considerat instanța, că sesizarea sa prin

declinare de competență nu-l scutea pe reclamant de îndeplinirea procedurii

prealabile, întrucât, în caz contrar, s-ar eluda dispozițiile imperative

privitoare la epuizarea recursului administrativ anterior sesizării instanței

de contencios.

Împotriva acestei sentințe a declarat în termen

recursul de față, reclamantul, cererea fiind legal timbrată.

Recurentul critică sentința ca nelegală,

întrucât cererea a fost respinsă pe motive procedurale, fără a se analiza

fondul ei.

Arată recurentul că nu este în culpă pentru

schimbarea caracterului cererii din civil, în contencios administrativ,

întrucât această schimbare s-a făcut la solicitarea pârâtei.

Consideră recurentul, că pârâta a solicitat

declinarea în mod deliberat, pentru ca apoi cererea să fie respinsă pe cale

procedurală și arată că, anterior introducerii acțiunii (la judecătorie), a adresat

Președinței României, trei scrisori la: 28 martie 2000, 20 iunie 2001 și 16 mai

2005, primind un răspuns doar la ultima, în sensul că demersul său nu s-ar

justifica, astfel încât ultima scrisoare a fost o reclamație administrativă.

Susține recurentul, că atât pârâta, prin

refuzul ei, cât și Judecătoria Luduș (prima învestită), prin declinarea pronunțată,

i-au limitat dreptul de acces la justiție garantat de art. 6 al Convenției

Europene a Drepturilor Omului.

Recursul nu se fondează.

legală, având în vedere și următoarele considerente:

Reclamantul s-a adresat la 4 aprilie 2001m la C.N.S.A.S., în temeiul Legii nr. 187/1999 privind accesul la propriul dosar și deconspirarea

securității ca poliție politică, în legătură cu dosarele care ar fi existat la S.I.E. și S.R.I. pe numele său, al bunicului și al tatălui său.

Cu adresa nr. 2672/01 din 26 aprilie 2005 a C.N.S.A.S, a primit răspunsul privind inexistența dosarelor pe numele celor trei persoane, cu mențiunea,

însă, că cererea va rămâne în atenția C.N.S.A.S. care îl va informa pe

solicitant după preluarea întregii arhive a fostei securități.

Ulterior, în luna mai 2005, reclamantul a adresat

un memoriu Președintelui României, solicitându-i, în esență, să ordone o

anchetă

care să-l ajute pe reclamant să intre în posesia documentelor

care ar fi fost reținute de o rețea de ofițeri ai fostei securități, documente

care atestă existența unei importante averi lăsate de bunicul reclamantului în

Spania.

Prin adresa nr. 22.827 din 29 iunie 2005, Administrația

Prezidențială a răspuns petiției primite, constatând că reclamantul a primit

răspunsuri de la instituțiile Statului competente în domeniul de care se leagă

problemele reclamantului.

Răspunsul Administrației Prezidențiale este

legal, sub incidența O.G. nr. 27/20002 privind dreptul de petiționare.

Este evident, însă, că această autoritate nu

este competentă sub aspect material să soluționeze cereri care, prin obiectul

lor, sunt reglementate de o lege specială: Legea nr. 187/1999.

Din acest punct de vedere, cererea

reclamantului era inadmisibilă, întrucât exista o procedură specială în cadrul

căreia el putea să-și valorifice drepturi ori interese pe care le consideră vătămate.

În speță, dincolo de situațiile de fapt

expuse de reclamant în legătură cu imposibilitatea valorificării unei

moșteniri, aspectul juridic consta în procurarea unor dosare din arhiva fostei

securități, în măsura în care aceste dosare ar exista.

Or, acest lucru nu se poate realiza decât în

procedura Legii nr. 187/1999, la C.N.S.A.S.

Curtea constată că reclamantului nu i-a fost îngrădit accesul liber la justiție,

drept prevăzut de art. 6 al Convenției Europene a Drepturilor Omului, câtă

vreme există o procedură specială, prevăzută de Legea nr. 187/1999, de care reclamantul

a și uzat inițial, primind un răspuns în termen rezonabil și punctual în

conținut de la C.N.S.A.S., autoritatea competentă legal a soluționa cererile de

natura celei a reclamantului.

pronunțată de prima instanță, învestită (Judecătoria Luduș) nu reprezintă nici

ea o încălcarea a Convenției Europene a Drepturilor Omului, întrucât obligația

instanței de a-și verifica din oficiu competența este prevăzută de art. 158 C. proc. civ., iar hotărârea este supusă căii de atac a recursului.

Instanța de față nu este învestită cu

controlul de legalitate a hotărârii de declinare, dar, în controlul de

legalitate a sentinței instanței de contencios administrativ, constată că

aceasta s-a învestit legal cu cererea, întrucât sub aspect formal general,

acțiunea reclama un refuz de soluționare a unei cereri de către o autoritate

administrativă centrală.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de P.V. împotriva

sentinței civile nr. 1 din 9 ianuarie 2006 a Curții de Apel Târgu Mureș, secția comercială și de contencios administrativ.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 14

noiembrie 2006.