ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3943/2006

Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 1 din 9 ianuarie 2006 a Curții de Apel Târgu Mureș, secția comercială și de contencios administrativ, pronunțată în dosarul nr. 3090/2005, a fost respinsă, ca inadmisibilă, cererea numitului P.V.O., de obligarea a Administrației Prezidențiale să-i restituie dosarele numiților P.V. (bunicul său) și P.A. (tatăl său), precum și propriul dosar al reclamantului aflate în arhivele S.I.E. și S.R.I., prin desecretizarea acestora. Pentru a hotărî astfel, instanța a reținut că prin acțiunea sa, reclamantul a mai cerut și să se stabilească dacă a fost acuzat de spionaj, dacă s-a hotărât „lichidarea” sa, precum și obligarea pârâtei la 14 miliarde Euro despăgubiri.

A constatat instanța de contencios administrativ, învestită după declinarea de la instanța civilă, că toate capetele de cerere au fost formulate pe temeiul Legii nr. 554/2004, conform precizării ulterioare a reclamantului, iar ca urmare, a pus în discuție lipsa procedurii prealabile prevăzută obligatoriu de art. 7 din această lege. A considerat instanța, că sesizarea sa prin declinare de competență nu-l scutea pe reclamant de îndeplinirea procedurii prealabile, întrucât, în caz contrar, s-ar eluda dispozițiile imperative privitoare la epuizarea recursului administrativ anterior sesizării instanței de contencios. Împotriva acestei sentințe a declarat în termen recursul de față, reclamantul, cererea fiind legal timbrată.

Recurentul critică sentința ca nelegală, întrucât cererea a fost respinsă pe motive procedurale, fără a se analiza fondul ei. Arată recurentul că nu este în culpă pentru schimbarea caracterului cererii din civil, în contencios administrativ, întrucât această schimbare s-a făcut la solicitarea pârâtei. Consideră recurentul, că pârâta a solicitat declinarea în mod deliberat, pentru ca apoi cererea să fie respinsă pe cale procedurală și arată că, anterior introducerii acțiunii (la judecătorie), a adresat Președinței României, trei scrisori la: 28 martie 2000, 20 iunie 2001 și 16 mai 2005, primind un răspuns doar la ultima, în sensul că demersul său nu s-ar justifica, astfel încât ultima scrisoare a fost o reclamație administrativă.

Susține recurentul, că atât pârâta, prin refuzul ei, cât și Judecătoria Luduș (prima învestită), prin declinarea pronunțată, i-au limitat dreptul de acces la justiție garantat de art. 6 al Convenției Europene a Drepturilor Omului. Recursul nu se fondează. 1. Soluția primei instanțe este în principiu legală, având în vedere și următoarele considerente: Reclamantul s-a adresat la 4 aprilie 2001m la C.N.S.A.S., în temeiul Legii nr. 187/1999 privind accesul la propriul dosar și deconspirarea securității ca poliție politică, în legătură cu dosarele care ar fi existat la S.I.E. și S.R.I. pe numele său, al bunicului și al tatălui său. Cu adresa nr. 2672/01 din 26 aprilie 2005 a C.N.S.A.S, a primit răspunsul privind inexistența dosarelor pe numele celor trei persoane, cu mențiunea, însă, că cererea va rămâne în atenția C.N.S.A.S.

care îl va informa pe solicitant după preluarea întregii arhive a fostei securități. Ulterior, în luna mai 2005, reclamantul a adresat un memoriu Președintelui României, solicitându-i, în esență, să ordone o anchetă care să-l ajute pe reclamant să intre în posesia documentelor care ar fi fost reținute de o rețea de ofițeri ai fostei securități, documente care atestă existența unei importante averi lăsate de bunicul reclamantului în Spania. Prin adresa nr. 22.827 din 29 iunie 2005, Administrația Prezidențială a răspuns petiției primite, constatând că reclamantul a primit răspunsuri de la instituțiile Statului competente în domeniul de care se leagă problemele reclamantului. Răspunsul Administrației Prezidențiale este legal, sub incidența O.G.

nr. 27/20002 privind dreptul de petiționare. Este evident, însă, că această autoritate nu este competentă sub aspect material să soluționeze cereri care, prin obiectul lor, sunt reglementate de o lege specială: Legea nr. 187/1999. Din acest punct de vedere, cererea reclamantului era inadmisibilă, întrucât exista o procedură specială în cadrul căreia el putea să-și valorifice drepturi ori interese pe care le consideră vătămate. În speță, dincolo de situațiile de fapt expuse de reclamant în legătură cu imposibilitatea valorificării unei moșteniri, aspectul juridic consta în procurarea unor dosare din arhiva fostei securități, în măsura în care aceste dosare ar exista. Or, acest lucru nu se poate realiza decât în procedura Legii nr. 187/1999, la C.N.S.A.S.

2. Pe cale de consecință la cele de mai sus, Curtea constată că reclamantului nu i-a fost îngrădit accesul liber la justiție, drept prevăzut de art. 6 al Convenției Europene a Drepturilor Omului, câtă vreme există o procedură specială, prevăzută de Legea nr. 187/1999, de care reclamantul a și uzat inițial, primind un răspuns în termen rezonabil și punctual în conținut de la C.N.S.A.S., autoritatea competentă legal a soluționa cererile de natura celei a reclamantului. 3. În fine, declinarea de competență pronunțată de prima instanță, învestită (Judecătoria Luduș) nu reprezintă nici ea o încălcarea a Convenției Europene a Drepturilor Omului, întrucât obligația instanței de a-și verifica din oficiu competența este prevăzută de art. 158 C. proc.

civ., iar hotărârea este supusă căii de atac a recursului. Instanța de față nu este învestită cu controlul de legalitate a hotărârii de declinare, dar, în controlul de legalitate a sentinței instanței de contencios administrativ, constată că aceasta s-a învestit legal cu cererea, întrucât sub aspect formal general, acțiunea reclama un refuz de soluționare a unei cereri de către o autoritate administrativă centrală.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de P.V. împotriva sentinței civile nr. 1 din 9 ianuarie 2006 a Curții de Apel Târgu Mureș, secția comercială și de contencios administrativ. Pronunțată în ședință publică, astăzi 14 noiembrie 2006.