ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 839/2005

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin încheierea pronunțată în ședința publică din 13 ianuarie 2005, în dosarul nr. 7036/2004, în temeiul art. 4 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, Tribunalul București, secția I penală, a dispus suspendarea judecării contestației la executare formulată de contestatorul A.V. și sesizarea Curții de Apel București, secția de contencios administrativ, pentru examinarea legalității Decretului nr. 1173/2004, emis de Președintele României. Excepția de nelegalitate a fost invocată din oficiu, tribunalul considerând că soluționarea contestației la executare depinde de analizarea legalității Decretului nr. 1173/2004, prin care a fost abrogat actul administrativ inițial (Decretul nr. 1164/2004, privind acordarea unor grațieri individuale) și în temeiul căruia s-a emis adresa de reîncarcerare a contestatorului, în vederea continuării executării pedepsei.

Prin sentința civilă nr. 87 din 17 ianuarie 2005, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a respins excepția invocată de contestator, privind inadmisibilitatea sesizării Tribunalului București, asupra excepției de nelegalitate și, totodată, a respins ca neîntemeiată, excepția de nelegalitate a Decretului nr. 1173/2004, pronunțată în contradictoriu cu petentul A.V. și intimata Administrația Prezidențială. Pentru a se pronunța astfel, instanța de contencios administrativ a reținut după cum urmează: Nu poate fi primită susținerea petentului, referitoare la încălcarea de către tribunal, a principiului neretroactivității legii, în raport cu data înregistrării contestației la executare - 20 decembrie 2004, întrucât, fiind vorba de o normă de procedură, aceasta este de imediată aplicare.

Excepția a fost ridicată la 13 ianuarie 2005, după intrarea în vigoare a noii legi a contenciosului administrativ (6 ianuarie 2005), iar art. 27 (dispoziții tranzitorii și finale) din Legea nr. 554/2004, se referă la dreptul material, substanțial, și nu la dreptul procedural. Pe fondul excepției de nelegalitate, s-a constatat că tribunalul nu s-a conformat prevederilor art. 4 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, potrivit cărora avea obligația să sesizeze instanța de contencios administrativ competentă, printr-o încheiere motivată, în care să arate care este legătura dintre actul administrativ și soluționarea fondului litigiului și să indice care sunt motivele pentru care actul administrativ este nelegal.

Curtea de apel, ca instanță sesizată cu soluționarea excepției de nelegalitate, nu se poate substitui tribunalului în motivarea excepției și nici nu are temei legal pentru restituirea dosarului, pentru ca tribunalul să îndeplinească cerințele art. 4 alin. (1) din Legea nr. 554/2004. La data de 19 ianuarie 2005, împotriva sentinței civile nr. 87 din 17 ianuarie 2005 a declarat recurs, Administrația Prezidențială. Prin cererea de recurs, întemeiată în drept pe dispozițiile art. 304 pct. 5 și 9 și art. 304 1 C. proc. civ., recurenta a subliniat că se impune casarea hotărârii atacate și trimiterea cauzei, pentru rejudecare primei instanțe, pentru următoarele: 1) încălcarea gravă și evidentă a dreptului la apărare și a principiului egalității, contradictorialității și procesului echitabil, prin respingerea cererii reprezentantului Administrației Prezidențiale, de amânare a cauzei, măcar pentru 24 de ore, în vederea pregătirii apărării.

Această cerere era pe deplin justificată, având în vedere că data sosirii citației la sediul autorității, a fost 14 ianuarie 2005 - vineri, iar termenul de judecată de urgență era fixat la 17 ianuarie 2005, că citația cuprindea mențiunea obiectului cererii „suspendare la executare”, dar nu era însoțită de alte înscrisuri; 2) încălcarea formelor de procedură prevăzute sub sancțiunea nulității, de art. 105 alin. (2) C. proc. civ. (motiv de casare prevăzut de art. 304 pct. 5 C. proc. civ.), mai exact judecarea fără citarea ca parte în proces, în calitate de autoritate emitentă, și a Secretariatului General al Guvernului, întrucât decretele de acordare a grațierii individuale se contrasemnează de Primul-ministru, în conformitate cu art. 94 lit. d), raportat la art. 100 alin. (2) din Constituția României.

Din aceste prevederi constituționale rezultă că decretele de grațiere reprezintă o co-decizie a șefului statului și a șefului Guvernului; 3) în raport cu considerentele sentinței, soluția corectă era aceea a respingerii excepției de nelegalitate, ca inadmisibilă, și nu ca neîntemeiată, din moment ce nu a fost analizat fondul problemei legalității actului administrativ. Prin cerere separată, recurenta a invocat excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 4 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 privind curgerea termenului de declarare a recursului „de la pronunțare ori de la comunicare” și judecarea recursului „cu citarea părților prin publicitate”. S-a precizat că aceste prevederi legale contravin dispozițiilor art. 129, art. 20 și art. 21 alin. (1) - (3) din Constituția României, precum și art. 6 din Convenția pentru Apărarea Drepturilor și Libertăților Fundamentale ale Omului, fiind încălcat dreptul recurentei, la un proces echitabil.

Examinând excepția de neconstituționalitate, Înalta Curte de Casație și Justiție reține că aceasta este inadmisibilă și o va respinge ca atare, în temeiul art. 29 alin. (6) din Legea nr. 47/1992, republicată, privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale. Potrivit art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată, poate fi ridicată excepția de neconstituționalitate a oricărui text de lege „care are legătură cu soluționarea cauzei”. Art. 4 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, stipulează că „soluția instanței de contencios administrativ este supusă recursului, care se declară în 48 de ore de la pronunțare ori de la comunicare și se judecă în 3 zile de la înregistrare, cu citarea părților prin publicitate”.

Este vorba, așadar, de o normă procesuală care privește declanșarea procedurii de exercitare a căii de atac în cauzele având ca obiect excepția de nelegalitate. Această normă nu are, însă, legătură cu soluționarea obiectului litigiului de față. Prezentă la pronunțarea sentinței, Administrația Prezidențială a declarat recurs în termenul legal de 48 de ore de la pronunțare și nu a fost obstrucționată în exercitarea acestei căi de atac, prin opunerea, fie de către partea adversă, fie din oficiu, a excepției de tardivitate a recursului. În aceste condiții, nu se impune sesizarea Curții Constituționale. Criticile aduse de recurentă, sentinței nr. 87/2005, sunt nefondate, astfel că în temeiul art. 312 C. proc.

civ., recursul va fi respins pentru cele ce se vor expune în continuare. Susținerea recurentei, privind încălcarea dreptului la apărare și a principiului contradictorialității, nu poate fi reținută, având în vedere procedura instituită prin Legea nr. 554/2004. Conform art. 156 C. proc. civ., „instanța va putea da un singur termen pentru lipsă de apărare, temeinic motivată”. Dispozițiile art. 28 din Legea nr. 554/2004 dau instanței, puterea de a stabili în ce măsură normele Codului de procedură civilă sunt compatibile cu procedura reglementară prin art. 17 din această lege, „cererile adresate instanței se judecă de urgență și cu precădere”. În acest context și față de termenele riguros fixate prin art. 4 alin. (3), instanța fondului a respins în mod justificat cererea de amânare a cauzei, în vederea pregătirii apărării.

De altfel, potrivit primelor interpretări doctrinare în materie, în litigiul care are ca obiect excepția de nelegalitate, nici nu este obligatorie participarea autorității care a emis actul, soluționarea acestui gen de conflict reclamând celeritate. Curtea de Apel București a dispus, însă, citarea autorității emitente a Decretului nr. 1173/2004, asigurând în acest fel respectarea principiului contradictorialității, ca principiu fundamental ce guvernează procesul civil. Motivul de casare prevăzut de art. 304 pct. 5 C. proc. civ., nu este incident, în cauză nefiind necesară citarea Secretariatului General al Guvernului, întrucât acesta nu are calitatea de autoritate emitentă a Decretului nr. 1173/2004.

Excepția de nelegalitate cu care a fost sesizată instanța de contencios administrativ, vizează actul prin care a fost abrogat Decretul nr. 1164/2004, privind acordarea unor grațieri individuale. Or, așa cum rezultă din art. 94 lit. d) și art. 100 alin. (2) din Constituția României, acordarea grațierii individuale prin decret este o prerogativă exclusivă a șefului statului, contrasemnarea acestui act de către Primul-ministru, fiind determinată numai de punerea în aplicare a decretului de grațiere. Cea de-a treia critică formulată de recurentă se circumscrie mai degrabă unei analize semantice a termenilor de „inadmisibil” și „neîntemeiat”.

Conținutul art. 4 alin. (1) din noua lege a contenciosului administrativ, intrată în vigoare la 6 ianuarie 2005, a determinat instanța să examineze excepția de nelegalitate, prin prisma principiului analogiei legii, întocmai cum procedează în cazul excepției de neconstituționalitate, conform versiunii inițiale a Legii nr. 47/1992 [art. 23 alin. (1)]. Spre deosebire, însă, de Legea nr. 47/1992, care reglementează situațiile în care excepția de neconstituționalitate este inadmisibilă, Legea nr. 554/2004 nu prevede expres posibilitatea respingerii, ca inadmisibilă, a excepției de nelegalitate.

Astfel, constatând că instanța penală nu a arătat prin încheiere, care este legătura dintre actul administrativ și soluționarea fondului contestației la executare cu care a fost învestită și care sunt motivele pentru care apreciază că actul administrativ este nelegal, în mod corect Curtea de Apel București a respins ca neîntemeiată, excepția de nelegalitate a Decretului nr. 1173/2004. În acest context, soluția propusă de recurentă privind casarea sentinței, cu trimitere spre rejudecare, printre altele și pentru ca pentru ca excepția de nelegalitate să fie respinsă ca inadmisibilă (și nu ca neîntemeiată), chiar dacă posibil a fi susținută strict tehnic juridic, este în opinia Înaltei Curți, o soluție fără eficiență și care vine în contradicție cu principiul celerității soluționării cererilor în materia contenciosului administrativ, potrivit art. 17 și art. 4 alin. (3) din Legea nr. 554/2004.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca inadmisibilă, excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 4 alin. (3) din Legea nr. 554/2004. Respinge recursul declarat de Administrația Prezidențială împotriva sentinței civile nr. 87 din 17 ianuarie 2005, a Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Pronunțată în ședință publică, astăzi 11 februarie 2005.