ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 839/2005

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin încheierea pronunțată

în ședința publică din 13 ianuarie 2005, în dosarul nr. 7036/2004, în temeiul art.

4 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, Tribunalul București, secția I penală, a

dispus suspendarea judecării contestației la executare formulată de

contestatorul A.V. și sesizarea Curții de Apel București, secția de contencios

administrativ, pentru examinarea legalității Decretului nr. 1173/2004, emis de

Președintele României.

Excepția de nelegalitate a

fost invocată din oficiu, tribunalul considerând că soluționarea contestației

la executare depinde de analizarea legalității Decretului nr. 1173/2004, prin

care a fost abrogat actul administrativ inițial (Decretul nr. 1164/2004, privind

acordarea unor grațieri individuale) și în temeiul căruia s-a emis adresa de

reîncarcerare a contestatorului, în vederea continuării executării pedepsei.

Prin sentința civilă nr. 87

din 17 ianuarie 2005, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios

administrativ și fiscal, a respins excepția invocată de contestator, privind

inadmisibilitatea sesizării Tribunalului București, asupra excepției de

nelegalitate și, totodată, a respins ca neîntemeiată, excepția de nelegalitate

a Decretului nr. 1173/2004, pronunțată în contradictoriu cu petentul A.V. și

intimata Administrația Prezidențială.

Pentru a se pronunța astfel,

instanța de contencios administrativ a reținut după cum urmează:

Nu poate fi primită

susținerea petentului, referitoare la încălcarea de către tribunal, a

principiului neretroactivității legii, în raport cu data înregistrării

contestației la executare - 20 decembrie 2004, întrucât, fiind vorba de o normă

de procedură, aceasta este de imediată aplicare. Excepția a fost ridicată la 13

ianuarie 2005, după intrarea în vigoare a noii legi a contenciosului

administrativ (6 ianuarie 2005), iar art. 27 (dispoziții tranzitorii și finale)

din Legea nr. 554/2004, se referă la dreptul material, substanțial, și nu la

dreptul procedural.

Pe fondul excepției de

nelegalitate, s-a constatat că tribunalul nu s-a conformat prevederilor art. 4 alin.

(1) din Legea nr. 554/2004, potrivit cărora avea obligația să sesizeze instanța

de contencios administrativ competentă, printr-o încheiere motivată, în care să

arate care este legătura dintre actul administrativ și soluționarea fondului

litigiului și să indice care sunt motivele pentru care actul administrativ este

nelegal. Curtea de apel, ca instanță sesizată cu soluționarea excepției de

nelegalitate, nu se poate substitui tribunalului în motivarea excepției și nici

nu are temei legal pentru restituirea dosarului, pentru ca tribunalul să

îndeplinească cerințele art. 4 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.

La data de 19 ianuarie 2005,

împotriva sentinței civile nr. 87 din 17 ianuarie 2005 a declarat recurs,

Administrația Prezidențială.

Prin cererea de recurs,

întemeiată în drept pe dispozițiile art. 304 pct. 5 și 9 și art. 304

1

C. proc. civ., recurenta a subliniat că se impune casarea hotărârii atacate și

trimiterea cauzei, pentru rejudecare primei instanțe, pentru următoarele:

1) încălcarea gravă și

evidentă a dreptului la apărare și a principiului egalității,

contradictorialității și procesului echitabil, prin respingerea cererii

reprezentantului Administrației Prezidențiale, de amânare a cauzei, măcar

pentru 24 de ore, în vederea pregătirii apărării. Această cerere era pe deplin

justificată, având în vedere că data sosirii citației la sediul autorității, a

fost 14 ianuarie 2005 - vineri, iar termenul de judecată de urgență era fixat

la 17 ianuarie 2005, că citația cuprindea mențiunea obiectului cererii

„suspendare la executare”, dar nu era însoțită de alte înscrisuri;

2) încălcarea formelor de

procedură prevăzute sub sancțiunea nulității, de art. 105 alin. (2) C. proc.

civ. (motiv de casare prevăzut de art. 304 pct. 5 C. proc. civ.), mai exact

judecarea fără citarea ca parte în proces, în calitate de autoritate emitentă,

și a Secretariatului General al Guvernului, întrucât decretele de acordare a

grațierii individuale se contrasemnează de Primul-ministru, în conformitate cu art.

94 lit. d), raportat la art. 100 alin. (2) din Constituția României. Din aceste

prevederi constituționale rezultă că decretele de grațiere reprezintă o

co-decizie a șefului statului și a șefului Guvernului;

3) în raport cu

considerentele sentinței, soluția corectă era aceea a respingerii excepției de

nelegalitate, ca inadmisibilă, și nu ca neîntemeiată, din moment ce nu a fost

analizat fondul problemei legalității actului administrativ.

Prin cerere separată,

recurenta a invocat excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 4 alin.

(3) din Legea nr. 554/2004 privind curgerea termenului de declarare a

recursului „de la pronunțare ori de la comunicare” și judecarea recursului „cu

citarea părților prin publicitate”. S-a precizat că aceste prevederi legale

contravin dispozițiilor art. 129, art. 20 și art. 21 alin. (1) - (3) din

Constituția României, precum și art. 6 din Convenția pentru Apărarea

Drepturilor și Libertăților Fundamentale ale Omului, fiind încălcat dreptul

recurentei, la un proces echitabil.

Examinând excepția de

neconstituționalitate, Înalta Curte de Casație și Justiție reține că aceasta

este inadmisibilă și o va respinge ca atare, în temeiul art. 29 alin. (6) din

Legea nr. 47/1992, republicată, privind organizarea și funcționarea Curții

Constituționale.

Potrivit art. 29 alin. (1)

din Legea nr. 47/1992, republicată, poate fi ridicată excepția de

neconstituționalitate a oricărui text de lege „care are legătură cu

soluționarea cauzei”.

Art. 4 alin. (3) din Legea nr.

554/2004, stipulează că „soluția instanței de contencios administrativ este

supusă recursului, care se declară în 48 de ore de la pronunțare ori de la

comunicare și se judecă în 3 zile de la înregistrare, cu citarea părților prin

publicitate”.

Este vorba, așadar, de o

normă procesuală care privește declanșarea procedurii de exercitare a căii de

atac în cauzele având ca obiect excepția de nelegalitate. Această normă nu are,

însă, legătură cu soluționarea obiectului litigiului de față. Prezentă la

pronunțarea sentinței, Administrația Prezidențială a declarat recurs în

termenul legal de 48 de ore de la pronunțare și nu a fost obstrucționată în

exercitarea acestei căi de atac, prin opunerea, fie de către partea adversă,

fie din oficiu, a excepției de tardivitate a recursului. În aceste condiții, nu

se impune sesizarea Curții Constituționale.

Criticile aduse de recurentă,

sentinței nr. 87/2005, sunt nefondate, astfel că în temeiul art. 312 C. proc.

civ., recursul va fi respins pentru cele ce se vor expune în continuare.

Susținerea recurentei, privind

încălcarea dreptului la apărare și a principiului contradictorialității, nu

poate fi reținută, având în vedere procedura instituită prin Legea nr. 554/2004.

Conform art. 156 C. proc.

civ., „instanța va putea da un singur termen pentru lipsă de apărare, temeinic

motivată”. Dispozițiile art. 28 din Legea nr. 554/2004 dau instanței, puterea

de a stabili în ce măsură normele Codului de procedură civilă sunt compatibile

cu procedura reglementară prin art. 17 din această lege, „cererile adresate

instanței se judecă de urgență și cu precădere”.

În acest context și față de

termenele riguros fixate prin art. 4 alin. (3), instanța fondului a respins în

mod justificat cererea de amânare a cauzei, în vederea pregătirii apărării.

De altfel, potrivit primelor

interpretări doctrinare în materie, în litigiul care are ca obiect excepția de

nelegalitate, nici nu este obligatorie participarea autorității care a emis

actul, soluționarea acestui gen de conflict reclamând celeritate.

Curtea de Apel București a

dispus, însă, citarea autorității emitente a Decretului nr. 1173/2004,

asigurând în acest fel respectarea principiului contradictorialității, ca

principiu fundamental ce guvernează procesul civil.

Motivul de casare prevăzut de

art. 304 pct. 5 C. proc. civ., nu este incident, în cauză nefiind necesară

citarea Secretariatului General al Guvernului, întrucât acesta nu are calitatea

de autoritate emitentă a Decretului nr. 1173/2004.

Excepția de nelegalitate cu

care a fost sesizată instanța de contencios administrativ, vizează actul prin

care a fost abrogat Decretul nr. 1164/2004, privind acordarea unor grațieri

individuale. Or, așa cum rezultă din art. 94 lit. d) și art. 100 alin. (2) din

Constituția României, acordarea grațierii individuale prin decret este o

prerogativă exclusivă a șefului statului, contrasemnarea acestui act de către Primul-ministru,

fiind determinată numai de punerea în aplicare a decretului de grațiere.

Cea de-a treia critică

formulată de recurentă se circumscrie mai degrabă unei analize semantice a

termenilor de „inadmisibil” și „neîntemeiat”.

Conținutul art. 4 alin. (1)

din noua lege a contenciosului administrativ, intrată în vigoare la 6 ianuarie

2005, a determinat instanța să examineze excepția de nelegalitate, prin prisma

principiului analogiei legii, întocmai cum procedează în cazul excepției de

neconstituționalitate, conform versiunii inițiale a Legii nr. 47/1992 [art. 23 alin.

(1)].

Spre deosebire, însă, de

Legea nr. 47/1992, care reglementează situațiile în care excepția de

neconstituționalitate este inadmisibilă, Legea nr. 554/2004 nu prevede expres

posibilitatea respingerii, ca inadmisibilă, a excepției de nelegalitate.

Astfel, constatând că instanța penală nu a arătat prin încheiere, care este

legătura dintre actul administrativ și soluționarea fondului contestației la

executare cu care a fost învestită și care sunt motivele pentru care apreciază

că actul administrativ este nelegal, în mod corect Curtea de Apel București a

respins ca neîntemeiată, excepția de nelegalitate a Decretului nr. 1173/2004.

În acest context, soluția

propusă de recurentă privind casarea sentinței, cu trimitere spre rejudecare,

printre altele și pentru ca pentru ca excepția de nelegalitate să fie respinsă

ca inadmisibilă (și nu ca neîntemeiată), chiar dacă posibil a fi susținută

strict tehnic juridic, este în opinia Înaltei Curți, o soluție fără eficiență

și care vine în contradicție cu principiul celerității soluționării cererilor

în materia contenciosului administrativ, potrivit art. 17 și art. 4 alin. (3)

din Legea nr. 554/2004.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibilă,

excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 4 alin. (3) din Legea nr.

554/2004.

Respinge recursul declarat

de Administrația Prezidențială împotriva sentinței civile nr. 87 din 17

ianuarie 2005, a Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios

administrativ și fiscal, ca nefondat.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 11 februarie 2005.