ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 752/2006

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Curtea de Apel București, secția a

VIII-a de contencios administrativ și fiscal, prin sentința civilă nr. 1747 din

26 octombrie 2005, a respins, ca inadmisibilă, acțiunea reclamantului Ș.D.,

formulată în contradictoriu cu pârâții Administrația Prezidențială și R.A. M.O.,

admițând, astfel, excepția invocată de Ministerul Public.

Prin aceeași sentință au fost

respinse, ca neîntemeiate, excepția tardivității, cât și cererea de suspendare

a judecării cauzei, ambele invocate de pârâta Administrația Prezidențială.

Pentru a hotărî astfel, instanța de

fond a reținut că prin acțiunea sa, reclamantul, aflat în stare de arest, a

solicitat ca cele două pârâte să fie obligate la rectificarea, respectiv la publicarea

rectificării Decretului de grațiere nr. 1164/2004 (M. Of. nr. 1207/16.12.2004),

în sensul că la poziția sa, Ș.D., după menționarea datelor de stare civilă,

textul să continue cu mențiunea „condamnat la închisoare prin sentința penală nr.

10/1991, a Tribunalului București, rămasă definitivă prin decizia penală nr. 1578/1991,

a Curții Supreme de Justiție”. După cum a arătat reclamantul, care a solicitat

și obligarea pârâților la efectuarea cuvenitei rectificări, în 3 zile de la

data rămânerii irevocabile a hotărârii, sub sancțiunea plății unei despăgubiri

de 50.000.000 lei pe zi de întârziere, potrivit legii, că dintr-o eroare, în

cuprinsul actului de clemență menționat, ulterior abrogat prin Decretul nr. 1173/2004

(M. Of. nr. 1215/17.12.2004), în dreptul numelui său s-au trecut hotărârile de condamnare

ale persoanei de la poziția următoare de pe listă, respectiv T.I., în vreme ce

în dreptul acestuia din urmă au fost menționate hotărârile penale prin care a

fost el condamnat.

Consecutiv acestei erori, nu a mai

fost pus în libertate la data de 16 decembrie 2005 și nici contestația la

executarea pedepsei închisorii nu i-a fost admisă după publicarea decretului de

grațiere.

Instanța de fond a apreciat că

acțiunea reclamantului este inadmisibilă, după cum a susținut reprezentantul

parchetului, motivat, în esență de împrejurarea că Decretul de grațiere nr. 1164/2004

a cărui rectificare s-a solicitat, a fost abrogat ulterior, prin Decretul nr. 1173/2004.

Împotriva acestei sentințe a

declarat recurs în termen legal, reclamantul, criticând-o pentru nelegalitate

și pentru lipsa motivării soluției adoptate.

În esență, în dezvoltarea motivelor

de recurs, recurentul-reclamant a arătat că pentru ca o acțiune să fie respinsă

ca inadmisibilă, este necesar ca obiectul cererii de judecată să intre în

conflict cu o normă de drept, care să interzică promovarea acțiunii, ceea ce în

mod evident nu este cazul său.

Totodată, recurentul a arătat că

eroarea materială cuprinsă în decretul de grațiere, chiar ulterior abrogat, i-a

vătămat dreptul fundamental la libertate, întrucât prin hotărâri penale

definitive pronunțate ulterior abrogării, instanțele au reținut că stabilirea detenției

sale, ca urmare a intervenirii grațierii, nu se poate realiza fără examinarea

decretului de grațiere, dar, întrucât acesta cuprinde mențiuni neconforme cu

situația reală a reclamantului, contestația la executare nu poate fi admisă.

În fine, recurentul-reclamant a mai

arătat că în aceste condiții, interesul său în promovarea acțiunii de față este

născut și actual, abrogarea decretului de grațiere fiind irelevant, cât timp a

făcut dovada că refuzul autorităților pârâte de-a proceda la rectificarea

solicitată, este nejustificat și îi prejudiciază dreptul fundamental la

libertate.

Recursul este fondat.

Examinând actele și lucrările

dosarului, în raport cu criticile recurentului-reclamant și prin prisma

prevederilor legale incidente, incluzând art. 304 și 304

1

C. proc. civ., Înalta Curte reține că hotărârea instanței de fond este nelegală și se

impune a fi modificată, în sensul și pentru considerentele expuse în cele ce

urmează.

Eroarea materială menționată în

acțiunea reclamantului-recurent, care, de altfel, nici nu a fost contestată de

pârâți, este pe deplin dovedită cu sentințele penale de condamnare ale

recurentului-reclamant, care au fost, însă, în cuprinsul Decretului de grațiere

nr. 1164/2004, trecute în dreptul următoarei persoane din listă, respectiv T.I.

În același timp, Înalta Curte

apreciază că recurentul-reclamant, în ciuda celor reținute de prima instanță, a

dovedit cu prisosință și că a suferit o vătămare efectivă urmare a acestei

erori, materializată în respingerea contestației sale la executare, pentru

acest unic motiv. Astfel, este evident că abrogarea ulterioară a Decretului nr.

1164/2004, respectiv la data de 17 decembrie 2004, prin Decretul nr. 1173/2004 (M.

Of. nr. 1215/17.12.2004), în ciuda ineditului situației, este irelevantă din

această perspectivă.

Cum potrivit art. 1 din Legea nr. 554/2004,

orice persoană care se consideră vătămată într-un drept al său sau într-un

interes legitim, prin refuzul unei autorități publice, Înalta Curte apreciază

că acțiunea de față a reclamantului-recurent este perfect admisibilă și

dovedită, refuzul autorității pârâte Administrația Prezidențială, de a da curs

solicitării de rectificare, fiind nejustificat și nelegal, în raport cu

situația specială a recurentului-reclamant.

Așa fiind, Înalta Curte apreciază că

acțiunea recurentului-reclamant nu putea fi respinsă ca inadmisibilă, întrucât în

cauza de față, inadmisibilitatea, deși analizată ca o excepție, este în

realitate o adevărată contestare pe fond a dreptului reclamantului de a sesiza

chiar instanța de contencios administrativ.

Față de cele învederate, apreciind

justețea și temeinicia criticilor recurentului-reclamant, Înalta Curte urmează

ca, în baza art. 312 C. proc. civ., să admită recursul de față și să modifice

sentința atacată, urmând ca pe fond, să fie admisă acțiunea reclamantului și să

se dispună obligarea pârâtei Administrația Prezidențială, să soluționeze

favorabil, cererea reclamantului, în sensul de a trimite spre publicare la R.A. M.O., rectificarea și publicarea rectificării în sensul solicitat, constatându-se,

totodată, și refuzul nejustificat al autorității pârâte Administrația

Prezidențială, de-a da curs acestei solicitări.

Nu va fi, însă, admisă în cadrul procesual

de față, cererea accesorie a reclamantului, de obligare a pârâților la

despăgubiri de 50 milioane pe zi de întârziere, în cazul neexecutării hotărârii

irevocabile, cu titlu de sancțiune, Înalta Curte apreciind și calificând

această cerere, ca având natură civilă. Poate fi vorba despre un prejudiciu

material, dar acesta trebuie să fie elementul unei forme de răspundere

specifică dreptului administrativ, și nu dreptului civil, așa după cum s-a

statuat și în doctrină.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Cu majoritate de voturi, admite

recursul declarat de Ș.D. împotriva sentinței civile nr. 1747 din 26 octombrie 2005, a Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal.

Modifică sentința atacată și pe fond,

admite acțiunea reclamantului, astfel cum a fost formulată.

Obligă pârâta Administrația

Prezidențială, să soluționeze favorabil cererea reclamantului, în sensul de a

trimite, spre publicare, la pârâta R.A. M.O., rectificarea Decretului nr. 1164/2004,

privind acordarea unor grațieri individuale (M. Of. nr. 1207/16.12.2004), având

următorul conținut:

„La art. 1, poziția Ș.D., născut la

18 aprilie 1968, în municipiul București, fiul lui M.și M.A., se va trece, în

continuare, condamnat la închisoare prin sentința penală nr. 10/1991, a Tribunalului

București, rămasă definitivă prin decizia penală nr. 1578/1991, a Curții

Supreme de Justiție;”

„La art. 1, poziția T.I., născut la

23 iulie 1982, în localitatea Vintilă Vodă, județul Buzău, fiul lui D. și L.,

se va trece, în continuare, condamnat la închisoare, prin sentința penală nr. 565/2003,

a Judecătoriei Buzău, rămasă definitivă prin decizia penală nr. 371/2003 a

Tribunalului Buzău”.

Cu opinia separată a d-lui judecător

N.M., în sensul admiterii recursului, casării sentinței atacate și trimiterii

cauzei, spre rejudecare, la aceeași instanță.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 7 martie 2006.

Opinie separată a domnului judecător

Niculae Măniguțiu

Apreciez că soluția instanței de recurs

în cauză ar fi trebuit să fie de admitere a recursului declarat de reclamantul

Ș.D., de casare a sentinței civile nr. 1747 din 26 octombrie 2005, a Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal și de trimitere

a pricinii, spre rejudecare, la aceeași instanță, pentru considerentele ce

urmează.

Potrivit prevederilor art. 20 alin.

(3) fraza finală din Legea nr. 554/2004, a contenciosului administrativ, când

hotărârea primei instanțe a fost pronunțată, fără a se judeca fondul, instanța

de recurs, după casare, va trimite cauza, spre rejudecare, o singură dată, la

această instanță.

Pentru a fi în prezența ipotezei de

casare cu trimitere prevăzute de textul legal sus menționat, este necesar ca

instanța de fond să nu fi examinat obiectul propriu-zis al litigiului, cu alte

cuvinte, printre altele, să fi soluționat procesul, pe baza unei excepții de

fond sau de procedură cu caracter peremptoriu, cum ar fi excepția puterii

lucrului judecat ori excepția prescripției dreptului la acțiune sau excepția

inadmisibilității acțiunii.

În cauză, deși reclamantul Ș.D. a

dovedit că se încadrează în prevederile art. 1 alin. (1) din Legea nr. 554/2004,

a contenciosului administrativ, justificând, astfel, interesul de a promova o

acțiune ce tinde de obligarea autorității emitente a decretului de grațiere de

a rectifica acest act, pentru motive de eroare materială, în mod greșit prima

instanță a procedat la respingerea acțiunii, ca inadmisibilă, fără a intra,

astfel, în cercetarea fondului procesului, a pretențiilor reclamantului.

În aceste condiții, soluția adoptată

în cauză de instanța de recurs ar fi trebuit să fie de admitere a recursului,

de casare a hotărârii atacate și de trimitere a dosarului la Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, pentru a se

soluționa fondul cererii reclamantului.