Sari la conținut
Căutare Instanțe Asistent Prețuri Ajutor Intrare Creați un cont gratuit
RO RU EN
Respins
Dosarul nr.
3053/2005
Instanța
Înalta Curte de Casație și Justiție (România) · Secția penală
Data
6 iulie 2006

Decizia nr. 4351/2006 — ÎCCJ, Secția penală · Dosar nr. 3053/2005 — recurs împotriva sentinței nr. 473/2006 a Tribunalului București

Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 473 din 19 aprilie 2006 a Tribunalului București, secția I penală, pronunțată în dosarul nr. 3053/2005, a fost respinsă, ca neîntemeiată, cererea de întrerupere a executării pedepsei formulată de petenta-condamnată T.I. Pentru a pronunța această soluție, instanța a avut în vedere concluziile raportului de expertiză medico-legală ale cărui concluzii au fost în sensul tratării acesteia în rețeaua sanitară a A.N.P., petenta neaflându-se în imposibilitatea executării pedepsei. Împotriva acestei hotărâri a declarat apel condamnata, solicitând admiterea cererii sale întrucât în penitenciar nu sunt condiții pentru tratarea corespunzătoare a bolilor de care suferă.

Curtea, analizând apelul condamnatei prin prisma motivelor invocate și din oficiu sub toate aspectele de fapt și de drept, îl constată nefondat, respingându-l prin decizia penală nr. 381/2006. Constată că petenta prezintă diagnosticul: colecistită cronică nelitiazică, anexită cronică dreaptă, vaginită atrofică nespecifică, Climax și tulburare de personalitate de tip instabil impulsiv, însă poate fi tratată în rețeaua sanitară a A.N.P. și nu se află în imposibilitatea executării pedepsei. Împotriva acestei decizii condamnata a formulat recurs prin care a reiterat cererea cu privire la întreruperea executării pedepsei. Recursul este nefondat, întrucât corect s-a reținut de ambele instanțe că nu sunt îndeplinite dispozițiile art. 453 lit. a) raportat la art. 455 C. proc.

pen., pentru întreruperea executării pedepsei, întrucât maladiile de care suferă condamnata pot fi tratate în rețeaua sanitară a A.N.P. și nu se află în imposibilitatea executării pedepsei. Așa fiind, recursul va fi respins iar condamnata obligată la cheltuieli judiciare către stat.

DECIDE Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurenta condamnată T.I. împotriva deciziei penale nr. 381 din 17 mai 2006 a Curții de Apel București, secția I penală. Obligă recurenta la plata cheltuielilor judiciare către stat, în sumă de 100 lei, din care onorariul apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 40 lei se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 6 iulie 2006.

Căutați în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea după sens în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistent. Fără card bancar.