ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3730/2006

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată

la 15 decembrie 2005 și completată prin cererea depusă la 11 ianuarie 2006,

reclamanta O.J. a chemat în judecată pârâții Autoritatea Națională pentru

Persoanele cu Handicap și președintele acestei autorități, solicitând să se

dispună anularea Ordinului nr. 352 din 10 noiembrie 2005, emis de autoritatea

pârâtă pentru sancționarea sa cu mustrare scrisă și obligarea pârâților la

plata daunelor materiale, reprezentând cheltuielile ocazionate de deplasarea sa

la Strasbourg în perioada 17 - 21 octombrie 2005, la cea de a 28-a sesiune a

„Comitetului de integrare și readaptare a persoanelor cu handicap” din cadrul

Consiliului Europei, precum și salariul reținut pentru 5 zile, recalculat în

funcție de indexările și majorările cuvenite.

În motivarea acțiunii,

reclamanta a arătat că prin ordinul atacat a fost nelegal sancționată cu

mustrare scrisă pentru absențe nejustificate la serviciu în perioada 17 - 21

octombrie 2005, deși autoritatea pârâtă avea cunoștință și aprobase participarea

sa la cea de-a 28 sesiune a „Comitetului de integrare și readaptare a

persoanelor cu handicap” din cadrul Consiliului Europei.

Reclamanta a invocat ca

motive de nelegalitate a actului de sancționare a sa, faptul că nu au fost

respectate dispozițiile art. 66 alin. (4) și art. 67 din Legea nr. 188/1999

privind cercetarea prealabilă disciplinară și audierea funcționarului public de

către comisia de disciplină, precum și neîndeplinirea condițiilor legale de

aplicare a sancțiunii, în condițiile în care nu a încălcat îndatoririle de

serviciu.

Pentru cererea de

despăgubiri, reclamanta a susținut că este nejustificat refuzul pârâților de

a-i restitui cheltuielile ocazionate de deplasarea sa la Strasbourg în perioada 17 - 21 octombrie 2005 și de a-i plăti drepturile salariale cuvenite

pentru perioada respectivă.

Prin sentința civilă nr. 397

din 22 februarie 2006, Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios

administrativ și fiscal, a admis în parte acțiunea, a anulat Ordinul nr. 352

din 10 noiembrie 2005, emis de pârâtă, a obligat pârâta să plătească

reclamantei, daune materiale, reprezentând drepturile salariale cuvenite,

indexate și majorările pentru perioada 17 - 21 octombrie 2005 și a respins, ca

nefondată, cererea privind decontarea cheltuielilor de deplasare la Strasbourg.

Hotărând astfel, instanța de

fond a considerat că nu a fost dovedită culpa reclamantei în săvârșirea

abaterii disciplinare, pentru care a fost sancționată, întrucât corespondența

întocmită de autoritatea pârâtă și aprobarea deplasării sale prin ordinul fără

număr, din octombrie 2005, nesemnat de președinte, dar avizat de serviciul

juridic, contencios, resurse umane și de serviciul administrativ, contabilitate

au determinat o eroare cu privire la persoana desemnată să efectueze deplasarea

la reuniunea internațională din perioada 17 - 21 octombrie 2005.

Constatând că fapta reținută

în sarcina reclamantei nu a fost săvârșită cu vinovăție, instanța de fond a

anulat ordinul de aplicare a sancțiunii disciplinare și a dispus obligarea

pârâtei la plata drepturilor salariale cuvenite reclamantei în perioada 17 - 21

octombrie 2005.

Cererea de despăgubiri,

reprezentând cheltuielile de transport a fost respinsă, cu motivarea că urmau

să fie plătite de Consiliul Europei, iar pentru cheltuielile de cazare, s-a

reținut că nu există temei legal spre a fi decontate, față de împrejurările în

care reclamanta a participat la sesiunea de la Strasbourg.

Împotriva acestei sentințe a

declarat recurs, reclamanta, solicitând modificarea în parte a hotărârii

atacate, în sensul admiterii cererii sale de obligare a pârâților la plata

cheltuielilor de deplasare la Strasbourg în perioada 17 - 21 octombrie 2005.

Recurenta a susținut că

instanța de fond a respins neîntemeiat cererea sa de daune pentru cheltuielile

de transport în sumă de 1.484,50 euro, deși a dovedit sancționarea sa abuzivă

pentru pretinse absențe nejustificate și implicit, vătămarea dreptului subiectiv

cu privire la cheltuielile solicitate.

Invocând principiul de drept

al reparării integrale a prejudiciului, recurenta a arătat că instanța de fond

trebuia să dea eficiență juridică dreptului său la decontarea cheltuielilor de

transport, ca o consecință a anulării ordinului de sancționare disciplinară.

Analizând actele și

lucrările dosarului, în raport cu dispozițiile art. 304 și 304

1

C. proc. civ., Înalta Curte va respinge prezentul recurs, ca nefondat, pentru

următoarele considerente:

Cererea recurentei, de

acordare a daunelor materiale, are caracter accesoriu față de acțiunea de

anulare a actului administrativ de aplicare a sancțiunii disciplinare.

Răspunderea administrativ -

patrimonială a fost corect stabilită de instanța de fond, în funcție de culpa

concretă a autorității intimate, pentru nelegalitatea actului administrativ

dedus judecății și de întinderea prejudiciului dovedit în cauză ca fiind

consecința directă a nelegalității, care a fost constatată prin admiterea

cererii principale de anulare a ordinului de sancționare.

Sub acest aspect, instanța

de fond a dispus în mod legal și temeinic obligarea autorității intimate la

repararea prejudiciului reprezentând drepturile salariale cuvenite recurentei

în perioada pentru care s-a reținut greșit în ordinul de sancționare că a

absentat nemotivat la serviciu.

Prejudiciul rezultat din

suportarea cheltuielilor de transport pentru deplasarea la Strasbourg în perioada respectivă nu a fost, însă, cauzat de culpa autorității intimate și

cererea de reparare prin acordarea sumei de 1484,50 Euro a fost corect

respinsă.

Apărările recurentei,

privind vătămarea dreptului la acordarea acestei sume prin actul nelegal

întocmit de intimată, sunt neîntemeiate.

Din probele administrate în

cauză rezultă că ordinul pentru deplasarea recurentei la Strasbourg nu a fost semnat de ordonatorul de credite și, nefiind confirmat de persoana

competentă să angajeze suportarea unei cheltuieli bugetare, nu poate justifica

decontarea contravalorii biletelor de transport și de cazare.

Cunoscând nevalabilitatea

ordinului său de deplasare, recurenta a acceptat implicit să suporte

cheltuielile de transport, pentru considerentul expus și în acțiune, că este

mai importantă participarea la lucrările sesiunii decât obținerea cheltuielilor

de deplasare.

De altfel, lipsa de temei a

cererii de rambursare a cheltuielilor de transport a fost cunoscută recurentei,

chiar înainte de cumpărarea biletelor de avion și de deplasarea sa la Strasbourg, deoarece la data de 6 octombrie 2006, organizatorii reuniunii internaționale au

comunicat că aceste cheltuieli vor fi rambursate de Consiliul Europei, doar

pentru o singură persoană, indiferent de numărul celor care vor reprezenta

România.

Față de considerentele

expuse, constatând că nu există motive de casare sau de modificare a hotărârii

atacate, Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul declarat de O.J.

Criticile formulate în baza art.

304 pct. 9 C. proc. civ., de intimata Autoritatea Națională pentru Persoanele

cu Handicap, prin întâmpinarea depusă în recurs, nu vor fi examinate, întrucât

aceasta nu a declarat recurs în condițiile prevăzute de lege împotriva

hotărârii pronunțate de instanța de fond. În consecință, susținerile formulate

prin întâmpinare de autoritatea intimată nu reprezintă motive de casare,

potrivit art. 304 C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de

reclamanta J.O. împotriva sentinței civile nr. 397 din 22 februarie 2006 a Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 1 noiembrie 2006.