ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 4486/2006

Asupra recursurilor de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 39 din 17 martie 2006, Curtea de Apel București, secția a II-a penală și pentru cauze cu minori și de familie, a respins, ca nefondate, plângerile formulate de petiționarii C.I. și C.A. împotriva rezoluției 2016/II/2/2005 și 3457/P/2005 ale Parchetului de pe lângă Judecătoria sectorului 3 București. Pentru a pronunța această hotărâre, instanța a reținut următoarele: Prin plângerea înregistrată la 5 ianuarie 2006 pe rolul Curții de Apel București, petiționarii C.I. și C.A. au criticat modalitatea de soluționare a cererii lor adresate Parchetului de pe lângă Judecătoria sectorului 3 București și înregistrată sub nr. 3457/P/2005.

Prin aceeași plângere, petiționarii au susținut, de asemenea, că soluția dată de parchet în dosarul nr. 2016/II/2/2005 este greșită, fiind contrară prevederilor legale. Curtea de apel, examinând rezoluțiile atacate, a constatat că în cea ce privește plângerea formulată de petiționari împotriva rezoluției nr. 2016/II-2/2005, aceasta a făcut deja obiectul judecății definitive, pronunțându-se sentința penală nr. 1907 din 5 decembrie 2005 de Judecătoria sectorului 3 București în dosarul nr. 13549/2005, definitivă prin dispozițiile recursului promovat împotriva deciziei penale nr. 323 din 8 februarie 2006 a Tribunalului București, secția a II-a penală. Prin urmare, în raport de cele învederate, Curtea de Apel București a constatat că plângerea împotriva rezoluției 2016/II-2/2005 este nefondată și a respins-o ca atare.

Referitor la plângerea împotriva rezoluției date în dosarul nr. 3457/P/2005, Curtea de Apel București a constatat că, întrucât cauza a fost declinată la Parchetul de pe lângă Tribunalul București, aceasta nu are obiect, fiind respinsă ca atare. Împotriva acestei decizii penale, petiționarii au promovat recurs în termen legal, criticând hotărârea pentru nelegalitate și netemeinicie sub aspectul greșitei respingeri a plângerilor formulate. Examinând hotărârea atacată atât prin prisma criticilor formulate, cât și din oficiu în conformitate cu art. 385 9 alin. (3) C. proc. pen., constată că recursul petiționarilor C.I. și C.A. este fondat, urmând a fi admis pentru considerente următoare. Astfel, Curtea constată că în conformitate cu prevederile art. 278 1 alin. (1) C. proc.

pen., competența de soluționare a plângerii împotriva rezoluției date de procuror revine instanței căreia i-ar reveni conform legii competența să judece cauza în primă instanță. Potrivit art. 25 C. proc. pen., competența de soluționare a plângerilor formulate de petiționarii C.I. și C.A., privind săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 192, 217 C. pen., art. 220 C. pen., revine judecătoriei, în speță, Judecătoria sectorului 3 București. În raport de cele arătate, Curtea constată că, în cauză, Curtea de Apel București nu era competentă a soluționa plângerile formulate de petiționari împotriva rezoluțiilor sus-menționate și admițând recursul petiționarilor va casa decizia penală atacată în totalitate și va trimite dosarul spre soluționare Judecătoriei sectorului 3 București.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursurile declarate de petiționarii C.I. și C.A. împotriva sentinței penale nr. 39 din 17 martie 2006 a Curții de Apel București, secția a II-a penală și pentru cauze cu minori și de familie. Casează sentința penală atacată în totalitate. Trimite cauza spre competentă soluționare la Judecătoria sectorului 3. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 12 iulie 2006.