ÎCCJ, Secția penală

Asupra plângerii de față,

În baza lucrărilor din dosarul cauzei,

constată următoarele:

Prin

plângerea formulată în temeiul art. 278

1

C. proc. pen., petiționarul

C.D. deținut în Penitenciarul Giurgiu, a cerut desființarea rezoluției din 6

mai 2011, adoptată în dosarul nr. 236/P/2011 al Parchetului de pe lângă Înalta

Curte de Casație și Justiție - Secția de urmărire penală și criminalistică,

prin care s-a dispus în baza art. 228 alin. (6) raportat la art. 10 lit. a) C.

proc. pen., neînceperea urmăririi penale față de J.C.M. judecător la Înalta

Curte de Casație și Justiție, secția penală, pentru infracțiunea prevăzută de

art. 246 C. proc. pen.

În motivarea plângerii a arătat că

magistratul judecător s-a aflat în situația de incompatibilitate prevăzută de

art. 47 alin. (1) C. proc. pen. cu ocazia judecării recursului său la data de

22 februarie 2007 și cu toate acestea nu s-a abținut, săvârșind astfel

infracțiunea de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor prevăzută și

pedepsită de art. 246 C. pen.

A susținut că magistratul M.C.J. a

participat în completul care a soluționat recursurile declarate de procuror și

de petent în dosarul nr. 4333, prin decizia pronunțată în 5 iulie 2006.

Cu toate că prin acea decizie au fost

admise ambele recursuri efectul pentru inculpat a fost zero, el rămânând

condamnat. Judecând din nou o cauză care-l privește, având formată o opinie

proprie privind vinovăția inculpatului-petent în cauza de față, a încălcat

dispozițiile art. 47 alin. (1) C. proc. pen.

Pentru soluționarea plângerii s-a

dispus atașarea dosarului nr. 236/P/2011 al Parchetului de pe lângă Înalta

Curte de Casație și Justiție, Secția de urmărire penală și criminalistică, și a

lucrării nr. 1305/II/2/2011.

Soluționând plângerea a fost

verificată rezoluția pe baza lucrărilor și a materialului de la dosarul cauzei,

conform dispozițiilor art. 278

1

alin. (7) C. proc. pen.

Din conținutul actelor dosarului, se

constată că plângerea este nefondată.

Petiționarul s-a plâns împotriva

magistratului judecător susținând că acesta se face vinovat de încălcarea

dispozițiilor art. 47 alin. (1) C. proc. pen.

În urma actelor premergătoare

efectuate procurorul a constatat că magistratul judecător nu s-a aflat în

niciuna din situațiile de incompatibilitate prevăzute în alin. (1) și (2) ale

textului precitat.

Astfel, prin decizia nr. 4333 pronunțată

în dosarul nr. 3378/2/2005, la data de 5 iulie 2006 de Secția penală a Înaltei

Curți de Casație și Justiție au fost admise recursurile declarate de Parchetul

de pe lângă Curtea de Apel București și inculpatul C.D. împotriva deciziei

penale nr. 218 din 17 martie 2006 a Curții de Apel București, secția a II-a

penală și pentru cauze cu minori și de familie. A fost casată sentința și s-a

dispus trimiterea cauzei pentru judecarea apelului declarat de inculpat

împotriva sentinței penale nr. 291 din 8 martie 2005 a Tribunalului București,

secția

I

penală, și pentru rejudecarea apelului

declarat de procuror împotriva aceleiași sentințe.

În urma casării cu trimitere cauza a

fost soluționată de Curtea de Apel București, secția a II-a penală, prin

decizia nr. 794/A din 13 noiembrie 2006, decizie recurată numai de inculpat.

Magistratul judecător M.C.J. a

participat, în completul din care au mai făcut parte magistrații judecători R.A.P.

și G.C., la soluționarea acestui recurs.

Prin decizia nr. 975 din 22 februarie

2007 pronunțată în dosarul nr. 7994/2/2006 al Înaltei Curți de Casație și

Justiție, secția penală, a fost casată decizia instanței de apel numai sub

aspectul omisiunii constatării grațierii unora din pedepsele aplicate

inculpatului.

În final s-a stabilit că inculpatul

urmează să execute pedeapsa cea mai grea de 18 ani închisoare stabilită ca

urmare a contopirii pedepselor.

Plângerea formulată în baza art. 278 C.

proc. pen. împotriva soluției a fost respinsă ca neîntemeiată de procurorul șef

al Secției de urmărire penală și criminalistică din cadrul Parchetului de pe

lângă Înalta Curte de Casație și Justiție prin rezoluția nr. 1305/II/2/2011 din

30 mai 2011.

Împotriva soluției de neîncepere a

urmăririi penale petentul a formulat plângerea la care s-a făcut referire în

cele ce preced și care este nefondată.

Corect a reținut și motivat procurorul

soluția de neîncepere a urmăririi penale pentru inexistența faptei. Astfel,

condițiile din art. 47 alin. (1) C. proc. pen. nu sunt întrunite deoarece

magistratul nu a luat parte la soluționarea cauzei în fond și apoi să participe

la judecarea aceleiași cauze într-o cale de atac. Tot astfel nu a soluționat

cauza după desființarea hotărârii cu trimitere în apel sau după casarea cu

trimitere în recurs.

Nu sunt îndeplinite nici cerințele

art. 47 alin. (2) C. proc. pen., deoarece judecătorul nu și-a exprimat anterior

părerea cu privire la soluția care putea fi dată în acea cauză.

Judecătorii care au făcut parte din

completul de judecată din 5 iulie 2006, și au pronunțat decizia nr. 4333/2006

nu s-au pronunțat cu privire la existența infracțiunilor și vinovăția

inculpatului C.D. Prin acea decizie constatând existența unor vicii de

procedură care atrăgeau nulitatea hotărârii instanței de apel au casat acea

hotărâre.

Așa fiind, Înalta Curte constată că

soluția adoptată este legală și temeinică și că plângerea este nefondată,

urmând a fi respinsă în temeiul art. 278

1

alin. (8) lit. a) C. proc.

pen.

Văzând și dispozițiile art. 192 alin. (2)

C. proc. pen.;

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

H O T Ă R Ă Ș T E

Respinge, ca nefondată, plângerea

formulată de petiționarul C.D. împotriva rezoluției nr. 236/P/2011 din 6 mai

2011 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de

urmărire penală și criminalistică.

Menține rezoluția atacată.

Obligă petiționarul să plătească suma

de 200 lei cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată, în ședință publică, azi 11

octombrie 2011.