ÎCCJ, Secția penală

Asupra plângerii de față, În baza lucrărilor din dosarul cauzei, constată următoarele: Prin plângerea formulată în temeiul art. 278 1 C. proc. pen., petiționarul C.D. deținut în Penitenciarul Giurgiu, a cerut desființarea rezoluției din 6 mai 2011, adoptată în dosarul nr. 236/P/2011 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Secția de urmărire penală și criminalistică, prin care s-a dispus în baza art. 228 alin. (6) raportat la art. 10 lit. a) C. proc. pen., neînceperea urmăririi penale față de J.C.M. judecător la Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, pentru infracțiunea prevăzută de art. 246 C. proc. pen. În motivarea plângerii a arătat că magistratul judecător s-a aflat în situația de incompatibilitate prevăzută de art. 47 alin. (1) C. proc.

pen. cu ocazia judecării recursului său la data de 22 februarie 2007 și cu toate acestea nu s-a abținut, săvârșind astfel infracțiunea de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor prevăzută și pedepsită de art. 246 C. pen. A susținut că magistratul M.C.J. a participat în completul care a soluționat recursurile declarate de procuror și de petent în dosarul nr. 4333, prin decizia pronunțată în 5 iulie 2006. Cu toate că prin acea decizie au fost admise ambele recursuri efectul pentru inculpat a fost zero, el rămânând condamnat. Judecând din nou o cauză care-l privește, având formată o opinie proprie privind vinovăția inculpatului-petent în cauza de față, a încălcat dispozițiile art. 47 alin. (1) C. proc.

pen. Pentru soluționarea plângerii s-a dispus atașarea dosarului nr. 236/P/2011 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Secția de urmărire penală și criminalistică, și a lucrării nr. 1305/II/2/2011. Soluționând plângerea a fost verificată rezoluția pe baza lucrărilor și a materialului de la dosarul cauzei, conform dispozițiilor art. 278 1 alin. (7) C. proc. pen. Din conținutul actelor dosarului, se constată că plângerea este nefondată. Petiționarul s-a plâns împotriva magistratului judecător susținând că acesta se face vinovat de încălcarea dispozițiilor art. 47 alin. (1) C. proc. pen. În urma actelor premergătoare efectuate procurorul a constatat că magistratul judecător nu s-a aflat în niciuna din situațiile de incompatibilitate prevăzute în alin. (1) și (2) ale textului precitat.

Astfel, prin decizia nr. 4333 pronunțată în dosarul nr. 3378/2/2005, la data de 5 iulie 2006 de Secția penală a Înaltei Curți de Casație și Justiție au fost admise recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București și inculpatul C.D. împotriva deciziei penale nr. 218 din 17 martie 2006 a Curții de Apel București, secția a II-a penală și pentru cauze cu minori și de familie. A fost casată sentința și s-a dispus trimiterea cauzei pentru judecarea apelului declarat de inculpat împotriva sentinței penale nr. 291 din 8 martie 2005 a Tribunalului București, secția I penală, și pentru rejudecarea apelului declarat de procuror împotriva aceleiași sentințe. În urma casării cu trimitere cauza a fost soluționată de Curtea de Apel București, secția a II-a penală, prin decizia nr. 794/A din 13 noiembrie 2006, decizie recurată numai de inculpat.

Magistratul judecător M.C.J. a participat, în completul din care au mai făcut parte magistrații judecători R.A.P. și G.C., la soluționarea acestui recurs. Prin decizia nr. 975 din 22 februarie 2007 pronunțată în dosarul nr. 7994/2/2006 al Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, a fost casată decizia instanței de apel numai sub aspectul omisiunii constatării grațierii unora din pedepsele aplicate inculpatului. În final s-a stabilit că inculpatul urmează să execute pedeapsa cea mai grea de 18 ani închisoare stabilită ca urmare a contopirii pedepselor. Plângerea formulată în baza art. 278 C. proc. pen.

împotriva soluției a fost respinsă ca neîntemeiată de procurorul șef al Secției de urmărire penală și criminalistică din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție prin rezoluția nr. 1305/II/2/2011 din 30 mai 2011. Împotriva soluției de neîncepere a urmăririi penale petentul a formulat plângerea la care s-a făcut referire în cele ce preced și care este nefondată. Corect a reținut și motivat procurorul soluția de neîncepere a urmăririi penale pentru inexistența faptei. Astfel, condițiile din art. 47 alin. (1) C. proc. pen. nu sunt întrunite deoarece magistratul nu a luat parte la soluționarea cauzei în fond și apoi să participe la judecarea aceleiași cauze într-o cale de atac.

Tot astfel nu a soluționat cauza după desființarea hotărârii cu trimitere în apel sau după casarea cu trimitere în recurs. Nu sunt îndeplinite nici cerințele art. 47 alin. (2) C. proc. pen., deoarece judecătorul nu și-a exprimat anterior părerea cu privire la soluția care putea fi dată în acea cauză. Judecătorii care au făcut parte din completul de judecată din 5 iulie 2006, și au pronunțat decizia nr. 4333/2006 nu s-au pronunțat cu privire la existența infracțiunilor și vinovăția inculpatului C.D. Prin acea decizie constatând existența unor vicii de procedură care atrăgeau nulitatea hotărârii instanței de apel au casat acea hotărâre. Așa fiind, Înalta Curte constată că soluția adoptată este legală și temeinică și că plângerea este nefondată, urmând a fi respinsă în temeiul art. 278 1 alin. (8) lit. a) C. proc.

pen. Văzând și dispozițiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.;

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

H O T Ă R Ă Ș T E Respinge, ca nefondată, plângerea formulată de petiționarul C.D. împotriva rezoluției nr. 236/P/2011 din 6 mai 2011 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de urmărire penală și criminalistică. Menține rezoluția atacată. Obligă petiționarul să plătească suma de 200 lei cheltuieli judiciare către stat. Definitivă. Pronunțată, în ședință publică, azi 11 octombrie 2011.