ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5747/2007

Deliberând asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor dosarului,

constată următoarele:

Reclamanta Direcția Generală de

Pașapoarte a solicitat restrângerea exercitării dreptului la liberă circulație

în Spania, pentru o perioadă de cel mult 3 ani, pârâtului G.M.

Prin sentința nr. 78 din 30 ianuarie

2007, pronunțată de Tribunalul Călărași, secția civilă, a fost respinsă

acțiunea, ca nefondată.

Apelul declarat de reclamantă a fost

admis, prin decizia nr. 237 A din 16 aprilie 2007, pronunțată de Curtea de Apel

București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și familie, a fost

schimbată, în tot, sentința Tribunalului, în sensul că a fost admisă acțiunea

și a fost dispusă restrângerea exercitării dreptului pârâtului la liberă

circulație, pe teritoriul Spaniei, pe o perioadă de un an.

Împotriva susmenționatei decizii a declarat

recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București, încadrându-l în

prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. și susținând, în esență, că hotărârea

a fost dată cu aplicarea greșită a dispozițiilor art. 20, art. 25, art. 148 din

Constituția României, art. 1, art. 38, art. 39 și art. 52 din Legea nr.

248/2005, astfel cum a fost modificată, art. 18, art. 307 din Tratatul de

Instituire a Comunității Europene, a Directivei 2004/38/CE a Parlamentului

European și a Consiliului din 29 aprilie 2004.

Recursul este fondat.

Prin Legea nr. 248/2005 a fost

reglementat regimul liberei circulații a cetățenilor români în străinătate.

Potrivit art. 38 din această lege, restrângerea exercitării dreptului la liberă

circulație în străinătate a cetățenilor români poate fi dispusă pentru o

perioadă de cel mult 3 ani numai în condițiile și cu privire la următoarele

categorii de persoane:

a) cu privire la persoana care a

fost returnată dintr-un stat în baza unui acord de readmisie încheiat între

România și acel stat;

b) cu privire la persoana a cărei

prezență pe teritoriul unui stat, prin activitatea pe care o desfășoară sau ar

urma să o desfășoare, ar aduce atingere gravă intereselor României sau, după

caz, relațiilor bilaterale dintre România și acel stat.

Rezultă, din dispoziția legală

enunțată, că instanța poate dispune restrângerea exercitării dreptului la

liberă circulație numai în condițiile și cu privire la persoanele amintite, în

funcție de împrejurările de fapt ale fiecărei pricini.

Aplicarea prevederilor art. 38 din

Legea nr. 248/2005 trebuie făcută prin coroborare cu dispozițiile art. 2 pct. 2

din Protocolul 4 al Convenției pentru apărarea drepturilor omului și a

libertăților fundamentale și cu cele din Directiva Parlamentului și Consiliului

Europei nr. 2004/38 din 29 aprilie 2004.

Potrivit acestor reglementări, orice

persoană este liberă să părăsească orice țară, inclusiv pe a sa, iar condițiile

de restrângere a dreptului fundamental privind libertatea de circulație se

referă la asigurarea securității naționale, menținerea ordinii publice,

prevenirea faptelor penale, protecția sănătății sau a moralei, ori pentru

protejarea libertăților altora.

Pentru aplicarea unor măsuri de

restrângere a dreptului fundamental la libera circulație ori chiar de expulzare

dintr-un stat membru al Uniunii Europene este necesar ca statul respectiv să

respecte principiul proporționalității întemeiat pe comportamentul individual

al persoanei în cauză care trebuie să reprezinte o amenințare reală, actuală și

suficient de gravă pentru un interes fundamental al societății.

Din actele dosarului rezultă doar că

pârâtul a fost returnat, la data de 23 noiembrie 2006, din Spania, pentru

ședere ilegală.

Nu a fost depusă la dosar nici o

dovadă că pârâtul prin activitatea pe care a desfășurat-o sau urma să o

desfășoare în străinătate, ar fi adus atingere gravă intereselor României sau,

după caz, relațiilor bilaterale dintre România și statul din care a fost

returnată.

Nu s-a dovedit nici că pârâtul, prin

comportamentul individual, ar fi reprezentat o amenințare reală, actuală și

suficient de gravă pentru un interes fundamental al societății.

În raport cu înscrisurile existente

în dosar, instanța de apel, a aplicat greșit prevederile Legii nr. 248/2005

atunci când a schimbat sentința tribunalului și a admis acțiunea.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursul declarat de

Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București.

Casează decizia nr. 237 A din 16

aprilie 2007 a Curții de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze

cu minori și de familie.

Respinge ca nefondat apelul declarat

de Direcția Generală de Pașapoarte împotriva sentinței nr. 78 din 30 ianuarie

2007 a Tribunalului Călărași, secția civilă, pe care o păstrează.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință publică,

astăzi 17 septembrie 2007.